ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2825/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2825/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj reclamanta S.C. J.V. Gorj, a chemat în judecată pe pârâții D.S.V. și pentru S.A. Gorj, A.N.S.V.S.A., Statul Român prin M.F.P., G uvernul României prin Cancelaria Primului Ministru, C.N .C.D., A.N.F .P. solicitând majorarea drepturilor salariale cu 5% din 09 ianuarie 2007, cu 2% de la 01 aprilie 2008 și cu 11% de la 01 octombrie 2007, majorarea salarială cu 18% și, totodată, să fie obligat Statul român să aloce sumele lunare pentru plata acestor drepturi. În motivarea acțiunii se arată că prin O.G. nr. 2/2006 s-au stabilit salariile de bază pentru funcționarii publici, acordându-se o majorare salarială de 25% conform art. 38 din Legea nr. 435/2006, prevederile legii au intrat în vigoare începând cu 9 decembrie 2006 iar prin O.G.
nr. 2007 s-a stabilit modalitatea de salarizare a funcționarilor publici pentru anul 2007. Pârâtele au formulat întâmpinare, iar A.N.F.P. a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, arătându-se că această pârâtă este organ de specialitate al administrației publice centrale. Prin sentința civilă nr. 1985 din 6 octombrie 2008 Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova. Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Gorj a reținut, în esență, că, față de excepția invocată, A.N.F.P. funcționează în subordinea M.I.R.A. ca organ de specialitate al administrației publice centrale și potrivit art. 3 alin. (1) C. proc.
civ. curtea de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2001 actele emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Curtea de Apel Craiova, prin sentința civilă nr. 15 din 16 ianuarie 2009 a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut că obligația de plată a drepturilor de natură salarială aparține instituției față de care s-a născut raportul de funcție, respectiv D.S.V.S.A.
Gorj, situație în care raportul juridic ia naștere între reclamant și instituția publică organizată la nivel județean, această autoritate fiind cea care are în competență plata drepturilor salariale ale reclamanților. Între reclamant și ceilalți pârâți nu există raport de funcție direct, fiind numai autoritățile superioare autorității în cadrul căreia funcționează efectiv salariații reclamantului, autorități care nu au competență în materia acordării salariilor funcționarilor respectivi. Constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc.
civ., urmează să stabilească instanța competentă a soluționa pricina în raport cu obiectul acesteia și cu dispozițiile legale incidente ei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat, prin acțiunea introductivă, obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale, arătând că sunt funcționari publici și funcționează în cadrul D.S.V.S.A. Gorj. În vederea stabilirii competenței materiale în soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că se impune analizarea raportului obligațional dedus judecății, în sensul de a vedea căreia dintre autoritățile pârâte, cu poziții diferite în structura aparatului administrativ, îi revine obligația legală de a plăti drepturile cuvenite reclamanților.
Raportul de serviciu al reclamanților a fost, fără îndoială, stabilit în mod direct cu D.S.V.S.A. Gorj, iar această autoritate este organ administrativ descentralizat, constituit la nivel local, cu capacitate juridică administrativă proprie, având competența legală de a dispune cu privire la drepturile salariale cuvenite funcționarilor publici aflați în raporturi de serviciu directe cu instituția. Prin urmare, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 raportate la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., care stabilesc competența tribunalului ca primă instanță în materia contenciosului administrativ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în pricina de față, competența materială de soluționare, în primă instanță, revine Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe S.C.J.V. Gorj, D.S.V.S.A. Gorj, A.N.S.V.S.A., M.F.P, Guvernul României – cancelaria primului ministru, C.N.C.D. și A.N.F.P., în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.