AFFAIRE KÜRKÇÜ ET AUTRES c. TURQUIE

AFFAIRE KÜRKÇÜ ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KÜRKçÜ ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetarea nr. 7142/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 octombrie 2006 DEFINIF 24/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kürkçü și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Domnii J.-P. Costa, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, mei A. Mularoni, E. Fura-Sandström, D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 3 octombrie 2006, Rend la hotărârea pe care ați adoptat-o aici, adoptată la această dată judiciară La originea cauzei se găsește o cerere (n 7142/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia, inclusiv 25 de resortisanți ai acestui stat, dnii. Yusuf Kürkçü, Aysche Kürkçü (Kökten), Döne Kürkçü (Dönmez), Sultan Kürkçü (Gökçek), Mehmet Kürkçü, Hasan Caa în scris. - (ES) au sesizat Curtea la 15 ianuarie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 7 iulie 2005, Curtea (secțiunea a doua) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamanții s-au născut în 1926, 1927, 1929, 1928, 1930, 1924, 1960, 1964, 1946, 1954, 1925, 1953, 1947, 1954, 1959, 1956, 1971, 1924, 1931, 1926, 1929, 1936, 1968 și 1970. La 24 februarie 1993, Hotărârea Generală Drumuri Naționale ( La 7 iunie 1996, în dezacord cu suma plătită de către administrație, reclamanții au introdus o acțiune în creștere la tribunalul din marele stat membru al UE. La 29 decembrie 1997, pe baza a două rapoarte de expertiză, instanța a acordat reclamanților o indemnizație suplimentară de 20 990 200 000 de lire turcești (TRL), adică 92 942 ECU, însoțite de dobânzi la rata legală începând cu 15 mai 1996. La 24 decembrie 1998, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea de primă instanță pentru eroare de judecată în calculul sumei de la lit. (a). 10. Prin o hotărâre din 9 februarie 2001, instanța, hotărând la trimitere și în conformitate cu hotărârea Curții de Casație, a acordat parțial câștig de cauză reclamanților și a obligat administrația să le plătească o indemnizație suplimentară de 4 002 929 000 TRL, adică 6 375 euro (EUR), cu dobânzi restante la rata legală începând cu 15 mai 1996. 11. Prin hotărârea din 17 mai 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. Această hotărâre a fost notificată reclamanților la 15 august 2001. 12. La 18 septembrie 2001, administrația a trimis reclamantului suma de 15 293 200 000 TRL, adică 11 099 EUR, în temeiul dreptului intern relevant, sunt descrise în Hotărârea Akac. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., p. 2674 2676, § 17-25). Reclamanții se plâng de o pierdere a valorii landului suplimentar de expropriere obținut după patru ani și unsprezece luni de proceduri judiciare și plătit cu întârziere de către administrație, din cauza insuficienței dobânzilor restante în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, aceștia invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de cuvinte Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș c. Turcia, Hotărârea din 9 iulie 1997, Rec. 1997-IV) și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; întradevăr, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de . Pe fond 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, § 31, și Aka, citată anterior, § 51 17. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este atribuită administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct, care adaugă la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 18. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. Cu privire la durata procedurilor judiciare a încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție. În ceea ce privește admisibilitatea 20. Curtea consideră că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. 21. În lumina concluziei formulate mai sus pe teren de la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze problema separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 23. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl ridică la 30 000 de dolari americani (USD). În plus, aceștia solicită repararea unei daune morale pe care o reprezintă 5 000 USD. 24. Guvernul contestă aceste pretenții. 25. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Aka (citată, §§ 56) și în lumina datelor economice relevante, Curtea acordă în comun reclamanților drept daune materiale 23 245 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 000 USD pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR și ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L 1 din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant A declarat că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume plus orice sumă care poate fi datorată în baza impozitelor, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului 245 EUR (de la douăzeci și trei de mii două sute patruzeci și cinci de euro) pentru daune materiale ii. 000 EUR (de la mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 24 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

KÜRKÇÜ ET AUTRES c. TURQUIE

(Requête n

o

7142/02)

ARRÊT

STRASBOURG

24 octobre 2006

DÉFINITIF

24/01/2007

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Kürkçü et autres c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P. Costa,

président,

I. Cabral Barreto,

R. Türmen,

M. Ugrekhelidze,

M

mes

A. Mularoni,

E. Fura-Sandström,

M.

D. Popović,

juges,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 octobre 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

7142/02) dirigée contre la République de Turquie et dont vingt-cinq ressortissants de cet Etat, MM.

Yusuf Kürkçü, Ayșe Kürkçü (Kökmen), Döne Kürkçü (Dönmez), Sultan Kürkçü (Gökçek), Mehmet Kürkçü, Hasan Çağlar, Dudu Çağlar, Memili Çağlar, Zeynep Çağlar, Mustafa Çağlar, Hüsne Çağlar, Bostan Kılınç, Kayber Kılınç, Hatice Kılınç, Hasan Kılınç, Fatma Kılınç, Seracettin Kılınç, Yılmaz Kılınç, Sultan Karaman, Hadice Karaman (Beyazıt), Hüsne Kürkçü, Döne Kürkçü, Hatice Kürkçü, Mehmet Kürkçü et Ayșe Kürkçü («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 15 janvier 2002 en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par M

es

T. Akıllıoğlu et A.

Aktay, avocats à Ankara. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Le 7 juillet 2005, la Cour (deuxième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 §

3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Les requérants sont nés respectivement en 1926, 1927, 1929, 1928, 1930, 1924, 1955, 1960, 1964, 1946, 1954, 1925, 1953, 1947, 1954, 1959, 1956, 1971, 1924, 1931, 1926, 1929, 1936, 1968 et 1970.

5.

Le 24 février 1993, la Direction générale des routes nationales («

l’administration

») procéda à l’expropriation du terrain appartenant aux requérants, sis à İskenderun, moyennant le versement d’une indemnité d’expropriation.

6.

Le 7 juin 1996, en désaccord sur le montant payé par l’administration, les requérants introduisirent un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance d’İskenderun.

7.

Le 29 décembre 1997, se basant principalement sur deux rapports d’expertises, le tribunal accorda aux requérants une indemnité complémentaire de 20

990

200

000 livres turques (TRL), soit 92

942

ECU, assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 15 mai 1996.

8.

Ce jugement fut frappé de pourvoi par l’administration.

9.

Le 24 décembre 1998, la Cour de cassation cassa le jugement de première instance pour erreur d’appréciation dans le calcul du montant de l’indemnité.

10.

Par un jugement du 9 février 2001, le tribunal, statuant sur renvoi et se conformant à l’arrêt de la Cour de cassation, donna partiellement gain de cause aux requérants et condamna l’administration à leur verser une indemnité complémentaire de 4

002

929

000 TRL, soit 6

375 euros (EUR), assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 15 mai 1996.

11.

Par un arrêt du 17 mai 2001, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance. Cet arrêt fut notifié aux requérants le 15

août 2001.

12.

Le 18 septembre 2001, l’administration versa aux requérants la somme de 15

293

200

000 TRL, soit 11

099 EUR, au titre de l’indemnité complémentaire d’expropriation.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

13.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l’arrêt

Aka c.

Turquie

(23 septembre 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

VI, pp.

2674

‑

2676, §§ 17-25).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

14.

Les requérants se plaignent d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation obtenue au bout de quatre ans et onze mois de procédures judiciaires et versée avec retard par l’administration, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

15.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Akkuș c. Turquie

, arrêt du 9 juillet 1997,

Recueil

1997-IV) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

16.

La Cour a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité, § 31, et

Aka

, précité, §§

50

‑

51).

17.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leur bien. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

18.

Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

19.

Les requérants se plaignent également que la durée des procédures judiciaires a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention.

A.

Sur la recevabilité

20.

La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.

B.

Sur le fond

21.

Eu égard à la conclusion formulée ci-dessus sur le terrain de l’article

1 du Protocole n

o

1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 6 § 1.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

22.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

23.

Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu’ils évaluent à 30

000 dollars américains (USD). Ils réclament en outre la réparation d’un dommage moral qu’ils évaluent à 5

000 USD.

24.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

25.

Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt

Aka

(précité, §§

55

‑

56) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde conjointement aux requérants à titre de dommage matériel 23

245

EUR.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.

B.

Frais et dépens

26.

Les requérants demandent également 3

000 USD pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

27.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

28.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 1

000 EUR et l’accorde conjointement aux requérants.

C.

Intérêts moratoires

29.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article

6

§

1 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral subi par le requérant

;

5.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre des impôts, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

:

i.

23

245 EUR (vingt-trois mille deux cent quarante-cinq euros) pour dommage matériel

;

ii.

1

000 EUR (mille euros) pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 octobre 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

J.-P. Costa

Greffière

Président