ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2827/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 13 august 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, ca

instanță de apel, a menținut starea de arest a inculpatului D.M.G. constatând,

în sinteză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 300/2 și art.

160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Termenul de

judecare a apelului a fost stabilit la 7 septembrie 2009.

Împotriva

acestei încheieri, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind

menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursul

inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prin sentința

penală nr.

41 din

11 martie 2009,

Tribunalul Sibiu, secția penală, a condamnat inculpatul D.M.G. la o pedeapsă

rezultantă de 22 ani închisoare pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor

prevăzute de art. 174 - 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și c)

C. pen. și, respectiv, art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen.

Împotriva

acestei sentințe, inculpatul D.M.G., și un alt inculpat, au declarat apel,

cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Potrivit art. 300/2

cu referire la art. 160/b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată

că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

dispune menținerea arestării preventive [art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc.

pen.].

Verificând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel,

motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest deoarece, pe de

o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a

dispărut (art. 143 și art. 148 C. proc. pen.) și acestea impun în continuare

privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre

condamnatorie la pedeapsa închisorii de 22 de ani, hotărâre care, chiar

nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să

justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1

lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost

interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra

Germaniei.

În raport cu

pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată, și condamnat în primă instanță, astfel cum sunt expuse în

considerentele sentinței, corect instanța de apel a apreciat că se impune

menținerea arestării, subzistând pericolul pentru ordinea publică prin punerea

în libertate a acestora.

Față de cele

reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385/15 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.G. împotriva încheierii din 13

august 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosarul nr. 1905/85/2008.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 august 2009.