ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2827/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 13 august 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, ca instanță de apel, a menținut starea de arest a inculpatului D.M.G. constatând, în sinteză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 300/2 și art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Termenul de judecare a apelului a fost stabilit la 7 septembrie 2009. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Prin sentința penală nr. 41 din 11 martie 2009, Tribunalul Sibiu, secția penală, a condamnat inculpatul D.M.G.

la o pedeapsă rezultantă de 22 ani închisoare pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor prevăzute de art. 174 - 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. și, respectiv, art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. Împotriva acestei sentințe, inculpatul D.M.G., și un alt inculpat, au declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Potrivit art. 300/2 cu referire la art. 160/b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive [art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc.

pen.]. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 și art. 148 C. proc. pen.) și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 22 de ani, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.

În raport cu pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și condamnat în primă instanță, astfel cum sunt expuse în considerentele sentinței, corect instanța de apel a apreciat că se impune menținerea arestării, subzistând pericolul pentru ordinea publică prin punerea în libertate a acestora. Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.G. împotriva încheierii din 13 august 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1905/85/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 august 2009.