ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 340/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 340/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 167 din 24

aprilie 2007 a Tribunalului Caraș-Severin, dată în fond după casarea dispusă

prin decizia comercială nr. 151 din 19 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, a

fost respinsă excepția tardivității acțiunii formulate la 7 septembrie 2005 de A.V.A.S.

București prin care solicitase, în contradictoriu cu SC A.C. SA Băile

Herculane, constatarea nulității absolute a Hotărârilor AGA din 22-23 octombrie

2004 și 30-31 decembrie 2004, precum și a actelor subsecvente acestora,

hotărâri luate de acționarii pârâtei.

Prin aceeași sentință a fost respinsă

cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de C.S.,

cererea de intervenție în interes propriu formulată de I.N., fiind admise

cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC A.C. SA formulate de

intervenientele F.R.T.D. și I.E., iar pe fond acțiunea reclamantei A.V.A.S.

București a fost respinsă ca nefondată.

În esență s-a reținut că acțiunea în

constatarea nulității absolute a hotărârilor AGA este imprescriptibilă, iar pe

fond s-a apreciat că cele două adunări generale au fost legal convocate, cu

respectarea dispozițiilor supletive ale art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990 și

ale art. 9 lit. b) alin. (2) din statutul pârâtei.

Apelurile declarate de reclamanta A.V.A.S.

București și de intervenienții C.S. și I.N. împotriva acestei sentințe au fost

respinse ca nefondate prin decizia comercială nr. 25 din 22 februarie 2008 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ,

instanță legal investită în soluționarea apelurilor urmare admiterii cererii de

strămutare a judecății de la Curtea de Apel Timișoara, dispusă prin Încheierea

nr. 3959 din 4 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială.

Analizând apelul reclamantei și apărările

intimaților instanța a reținut că acțiunea în constatarea nulității este o

acțiune imprescriptibilă în condițiile art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990,

cum corect a reținut și instanța de fond, că sentința tribunalului a fost

motivată în fapt și în drept, iar interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.

117 alin. (4) din Legea 31/1990 a fost corectă, aceste norme având un caracter

supletiv și nu imperativ, cum a susținut apelanta reclamantă.

În consecință, s-a reținut că cele două

adunări generale au fost legal convocate printr-un ziar local și prin

publicarea convocatorului în Monitorul Oficial al României, partea a-IV-a,

nefiind obligatorie convocarea prin scrisoare recomandată întrucât dispozițiile

art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990 utilizează sintagma „poate”, iar

modificarea adusă acestui text prin Legea 441/2006 păstrează aceeași opțiune a

acționarilor pentru legala convocare, fie prin publicitate, fie prin scrisoare

recomandată dacă actul constitutiv nu interzice acest lucru.

Cât privește apelul intervenienților C.S.

și I.N. instanța de apel nu a primit critica acestora privind revocarea

convocării adunării din 22-23 octombrie 2004 prin anunțul făcut în ziarul local

„Sud-Vest” din 16 octombrie 2004 și la sediul societății, deoarece nu s-a

respectat principiul simetriei, respectiv, nu s-a publicat revocarea convocării

și în Monitorul Oficial.

Criticile privind nelegalitatea

convocării și nemotivarea soluției de fond au fost respinse pentru aceleași

considerente expuse în analizarea apelului reclamantei, apreciindu-se că

soluționarea cererilor lor de intervenție a fost atrasă de rezolvarea acțiunii

reclamantei.

Chiar dacă I.N. a invocat și un interes

personal s-a apreciat că în mod corect i-a fost respinsă intervenția, el neputându-și

invoca propria culpă în nelegala convocare a adunărilor generale, el fiind

administratorul societății pârâte.

Apărările intimaților pârâți în apel sub

aspectul inadmisibilității intervențiilor nu au fost primite de instanța de

apel întrucât, pentru invocarea nulității absolute a unei hotărâri AGA, legea

nu mai condiționează admisibilitatea cererii de calitatea de acționar care să

fi lipsit la adunarea generală sau să fi votat împotriva, cerințe impuse doar

pentru anularea hotărârilor în condițiile art. 132 alin. (2) din Legea 31/1990.

De asemenea, cei doi intervenienți nu au

atacat hotărârile pe aspectul revocării lor din funcția de administratori, așa

încât nu sunt incidente dispozițiile art. 132 alin. (4) din Legea 31/1990, iar

aceste aspecte nici nu au format obiectul judecății la fond.

Împotriva acestei decizii au declarat

recursuri reclamanta A.V.A.S. București și intervenienții C.S. și I.N.,

solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În recursul său reclamanta, invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică decizia din

apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 117 din Legea 31/1990

referitoare la convocarea adunării generale a acționarilor.

În acest sens recurenta susține că

potrivit dispozițiilor art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990, așa cum erau ele

în vigoare la data adoptării hotărârilor atacate, urmare modificărilor aduse

prin Legea 161/2003, în societățile în care toate acțiunile sunt nominative,

caz în speță, convocarea adunării generale se poate face numai prin scrisoare

recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare simplă

expediată cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii adunării, iar potrivit

art. 117 alin. (6) din același act normativ, modurile de convocare prevăzute la

alin. (4) și (5) nu pot fi folosite dacă sunt interzise prin actul constitutiv

al societății sau prin dispoziții legale.

Cum statutul societății pârâte nu

interzice convocarea prin scrisoare recomandată rezultă că în speță erau pe

deplin aplicabile dispozițiile art. 117 alin. (4), astfel cum acestea fuseseră

modificate prin Legea 161/2003, așa încât convocarea nu se putea face decât

numai prin scrisoare recomandată.

În recursul lor intervenienții C.S. și I.N.

critică decizia din apel pentru încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. (9) din

Legea 31/1990, respectiv soluționarea cauzei în ședință publică și nu în camera

de consiliu, aspect de natură a atrage nulitatea hotărârii.

Pe fond, intervenienții, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică greșita aplicare și

interpretare a dispozițiilor art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990, așa cum au

fost ele modificate prin Legea 441/2006, cât și a dispozițiilor art. 9 alin. (2)

lit. b) din statut, modificat prin actul adițional din 27 mai 2006, întrucât

s-a avut în vedere de către instanța de apel conținutul lor, ulterior adoptării

hotărârilor atacate și nu conținutul de la momentul adoptării acestora.

Procedând în acest mod instanța de apel a

încălcat principiul neretroactivității legii civile noi cât și cel referitor la

tempus regit actum

.

În final recurenții apreciază că se

impunea convocarea adunărilor numai prin scrisoare recomandată, motiv pentru

care solicită ca acțiunea reclamantei A.V.A.S. să fie admisă, mai ales că la

data ținerii adunărilor, convocările lor fuseseră revocate.

De asemenea, recurenții intervenienți

apreciază că instanța de apel a ignorat critica lor privind imposibilitatea

instanței de fond ca în urma casării dispuse prin decizia comercială nr. 151

din 19 iunie 2006 să schimbe soluția dată prin sentința civilă nr. 384 din 16

februarie 2005, aspect invocat prin concluziile scrise.

Prin întâmpinările depuse la dosar

intimata-pârâtă SC A.C. SA a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate,

atât pe aspectul nulității deciziei recurate cât și pe fond.

Analizând recursurile formulate Curtea le

apreciază ca întemeiate pentru următoarele considerente:

Deși recursurile au fost formulate prin

cereri diferite, întrucât ele vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 117

alin. (4) din Legea 31/1990, Curtea urmează a analiza această critică printr-o

unică argumentare, aspectele criticate fiind comune.

Se impune totuși, înaintea analizării

acestei critici ce vizează fondul cauzei în ambele recursuri, să fie analizată

cu prioritate excepția nulității deciziei recurate invocată de intervenienți în

recursul lor.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor

art. 132 alin. (9) din Legea 31/1990 cererea în anularea sau constatarea

nulității unei hotărâri a adunării generale a acționarilor se judecă în camera

de consiliu, cerință respectată în speța de față, după cum rezultă din

preambulul sentinței nr. 167 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Caraș-Severin.

Cât privește soluționarea căilor de atac,

Legea 31/1990 nu mai cuprinde nici o dispoziție derogatorie așa încât urmează a

se aplica dispozițiile Codului de procedură civilă, adică dreptul comun.

Potrivit dispozițiilor art. 121 C. proc.

civ. ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile când legea dispune altfel,

regulă generală aplicabilă și căilor de atac, cu excepția apelului și

recursului în procedurile necontencioase, caz în care, potrivit art. 336 alin.

(7) C. proc. civ., dezbaterile vor avea loc în camera de consiliu.

În consecință, în toate celelalte

proceduri contencioase, rezultă că judecata căilor de atac se face în ședință

publică, așa încât recurenții intervenienți au invocat neîntemeiat nulitatea

deciziei recurate, motiv pentru care critica lor pe acest aspect este apreciată

ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Cât privește critica întemeiată pe

greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 117 alin. (4) din Legea

31/1990, invocată de toți recurenții, Curtea o apreciază ca întemeiată deoarece

instanța de apel nu numai că a avut în vedere conținutul textului în urma

modificărilor aduse prin Legea 441/2006, ulterioară hotărârilor atacate prin

acțiunea dedusă judecății, dar a făcut și o interpretare greșită a textului

legal.

Astfel, Curtea reține că la data

adoptării hotărârilor din 22-23 octombrie 2004 și 30-31 decembrie 2004,

convocarea adunărilor generale în societățile ale căror acțiuni sunt nominative,

caz în speță, se putea face, potrivit art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990,

astfel cum a fost modificată prin Legea 161/2003 și republicată în M.Of. nr. 1066

din 17 noiembrie 2004, numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul

constitutiv permite, prin scrisoare simplă, expediată cu cel puțin 15 zile

înainte de ținerea adunării generale, la adresa acționarului, înscrisă în

registrul acționarilor.

Modul de convocare prevăzut în alin. (4),

potrivit art. 117 alin. (6), nu putea fi folosit dacă era interzis prin actul

constitutiv al societății sau prin dispoziții legale.

Instanța de apel, pe lângă faptul că a

avut în vedere conținutul textului după modificările aduse prin Legea 441/2006,

lege care nu poate retroactiva, a apreciat greșit că dispozițiile art. 117 alin.

(4) din Legea 31/1990 sunt supletive pentru că au în conținut sintagma „poate”,

ignorând întregul conținut al textului care cuprindea sintagma „poate fi făcută

numai prin scrisoare recomandată”, eventual simplă, dacă actul constitutiv

permite.

Ori, actul constitutiv al societății

pârâte, așa cum era el în vigoare la data ținerii adunărilor generale, prevedea

în art. 9 alin. (2) lit. b) că adunarea generală se convoacă de președintele

consiliului de administrație, ori de înlocuitorul său, printr-o înștiințare

publică cu cel puțin 15 zile înainte de data fixată, aspect de natură a permite

concluzia că actul constitutiv nu interzicea convocarea prin scrisoare

recomandată așa încât, potrivit art. 117 alin. (6) deveneau incidente

dispozițiile art. 117 alin. (4) potrivit cărora convocarea se putea face numai

prin scrisoare recomandată, eventual simplă.

Cum în speță cele două adunări generale

s-au convocat prin presa locală și publicitate în Monitorul Oficial, rezultă că

ele nu au fost legal convocate așa încât hotărârile adoptate sunt lovite de

nulitate, criticile recurenților pe acest aspect fiind întemeiate.

Cât privește critica recurenților

intervenienți privind omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra

imposibilității instanței de fond de a schimba soluția primei instanțe de fond,

după casarea dispusă prin decizia nr. 151/2006 Curtea o apreciază ca nefondată,

deoarece nici din concluziile scrise nici din concluziile orale, consemnate în

încheierea din 20 februarie 2008 nu rezultă că apelanții intervenienți ar fi

investit instanța de apel o asemenea critică.

În consecință, Curtea urmează să admită

recursurile reclamantei și intervenienților și în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) și (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să

dispună modificarea deciziei din apel în sensul admiterii apelului reclamantei A.V.A.S.

București și a apelului intervenienților C.S. și I.N., sentința de fond urmând

a fi schimbată în partea privitoare la fondul cauzei, păstrând restul

dispozițiilor sentinței privitoare la excepția tardivității.

Pentru considerentele deja expuse, având

în vedere încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990, așa

cum erau ele în vigoare la data adoptării hotărârilor acționarilor, Curtea va

admite acțiunea reclamantei A.V.A.S. București cât și cererile de intervenție-accesorie

pentru C.S. și principală pentru I.N., și va constata nulitatea absolută a

hotărârilor AGA din SC A.C. SA din data de 22-23 octombrie 2004 și 30-31

decembrie 2004, precum și a actelor subsecvente acestor hotărâri, respectiv a

actelor adiționale la Statutul societății.

Cererea de intervenție formulată de I.N.

este considerată ca fiind întemeiată deoarece, prin formularea acesteia

intervenientul invocă atât încălcarea unor norme imperative ale legii cât și un

drept subiectiv, el fiind fostul administrator, neputând fi luată în discuție

invocarea propriei turpitudini în raport de revocarea primei convocări, făcută

la 16 octombrie 2004 prin ziarul „Sud-Vest” (fila 61-63 dosar nr. 6360/115/2006

al Tribunalului Caraș-Severin).

Urmând a fi admisă cererea reclamantei,

cererile de intervenție accesorie formulate de I.E. și F.R.T.D. în interesul

pârâtei vor fi respinse ca nefondate.

În temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (10)

din Legea 31/1990 și art. 7 alin. (2) din Legea 26/1990 dispune efectuarea

cuvenitelor mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului Caraș-Severin și

publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial, Partea a-IV-a.

Se va lua act că nu se solicită

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanta A.V.A.S. București și intervenienții C.S. și I.N. împotriva deciziei

nr. 25 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul admiterii apelului

declarat de reclamanta A.V.A.S. București precum și a apelului declarat de

intervenienții C.S. și I.N. împotriva sentinței comerciale nr. 167 din 24

aprilie 2007 a Tribunalului Caraș-Severin.

Schimbă în parte sentința de fond în

sensul că admite acțiunea reclamantei A.V.A.S. București și cererile de intervenție

formulate de C.S., intervenient accesoriu și I.N., intervenient în nume

propriu.

Constată nulitatea absolută a hotărârilor

AGA a SC A.C. SA Băile Herculane din datele de 22-23 octombrie 2004 și 30-31

decembrie 2004.

Constată nulitatea absolută a actelor

subsecvente acestor hotărâri AGA, respectiv a Actelor adiționale la Statutul

societății.

Respinge cererile de intervenție

accesorie formulate în interesul pârâtei SC A.C. SA Băile Herculane de către F.R.T.D.

cu sediul în Băile Herculane și I.E.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței.

Dispune efectuarea mențiunilor

corespunzătoare la Oficiul Registrului Comerțului Caraș-Severin și publicarea

deciziei în Monitorul Oficial, Partea a-IV-a.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 5 februarie 2009.