ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Satu Mare, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 92/ LC din 1

martie 2007, a admis acțiunea reclamantei SC A.R.A. SA București prin Sucursala

Satu Mare și a obligat pe pârâtul S.M. la plata sumei de 113.115 lei

despăgubiri, cu daune interese reprezentând reactualizarea acesteia cu rata

inflației începând cu 27 martie 2006, data notificării datoriei, și până în

ziua plății efective, cu 3.559,00 Ron cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 11 noiembrie 2005,

pe raza localității Beltiug, jud. Satu Mare a avut loc un accident de

circulație în care au fost implicate autovehiculul condus de T.S. și căruța

condusă de pârât, care a pătruns pe drumul național fără să se asigure și fără

să acorde prioritate de trecere autovehiculului condus regulamentar pe drumul

național. Ca urmare a impactului dintre cele două vehicule a rezultat avarierea

autovehiculului, asigurat facultativ pentru avarii auto, C.A.S.C.O., prin polița

de asigurare din 14 septembrie 2005, contract încheiat de proprietarul SC B.A.

SRL cu societatea reclamantă.

În baza poliței de asigurare

facultativă și a cererii de despăgubire făcută de asigurat, reclamanta a

deschis dosarul de daune plătind asiguratului său despăgubiri în cuantum de

113.115 lei Ron. Potrivit procesului verbal din 11 noiembrie 2005 întocmit de

Poliția comunei Beltiug, jud. Satu Mare, pârâtul S.M. se face vinovat de

producerea evenimentului rutier, care a intrat cu căruța dintr-un drum lateral

pe drumul național pe care circula autoturismul, nerespectând semnificația

indicatorului „cedează trecerea”.

Curtea de Apel Oradea,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 141/ A-C

din 16 octombrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât

împotriva hotărârii instanței de fond, stabilind culpa pârâtului pe baza

probelor administrate în cauză, în principal a declarației date la organele de

poliție prin care pârâtul își recunoaște vinovăția. Totodată s-a reținut că

pârâtul nu a propus probe în apel în dovedirea afirmațiilor sale.

Împotriva menționatei

decizii, pârâtul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei în rejudecare Tribunalului

Satu Mare.

În criticile formulate

recurentul pârât susține, în esență, următoarele:

- decizia din apel cuprinde

motive contradictorii, străine de natura pricinii în sensul încălcării principiului

contradictorialității procesului civil cu privire la opozabilitatea și

administrarea probelor, a caracterului echitabil al procesului, în înțelesul art.

6 alin.(1) din C.E.D.O., în sensul că actele depuse la dosar de reclamantă,

folosite ca mijloace de probă în cauză, au fost produse exclusiv de aceasta,

fiind obținute în cadrul unei proceduri administrative, cu încălcarea

dispozițiilor art. 167 – art. 171 C. proc. civ. și ale art. 21 alin. (3) din

Constituția României și art. 6 din C.E.D.O., deși a cerut încuviințarea probei

testimoniale și a expertizei;

- în ceea ce privește fondul

litigiului, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute pentru

angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv a culpei sale.

Recursul pârâtului este

nefondat.

Cu privire la prima critică

formulată în recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., prin care recurentul reclamant susține că decizia pronunțată de

instanța de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii,

nu poate fi primită, motivarea soluției de apel fiind succintă, dar completă,

în limita motivelor de apel cu care instanța a fost sesizată, dispozițiile de

lege invocate de aceasta nefiind străine de natura pricinii, ci justificând

soluția dată.

Sub pretextul nerespectării

de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129, art. 167 – art. 171 C.

proc. civ., recurenta reproșează în fapt instanței greșita apreciere a probelor

administrate în cauză, critici care urmează a nu fi examinate față de

dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea nu au în vedere

motive de nelegalitate, singurele ce pot fi supuse spre cercetare instanței de

recurs.

De altfel, în mod corect

instanța de apel a reținut că recurentului pârât nu i-a fost îngrădit dreptul

la apărare și nici dreptul la un proces echitabil, avându-se în vedere că

acesta nu a solicitat, nu a propus administrarea de probe în vederea dovedirii

nevinovăției sale în producerea accidentului și nici în privința calculului

despăgubirilor plătite de societatea de asigurări asiguratului, aspect reținut,

de altfel, și de încheierea din 22 februarie 2007 în sensul că reprezentantul

legal al pârâtului a declarat că nu mai are probe de administrat în cauză.

Nici a doua critică a

recurentului reclamant, prin care invocă neîndeplinirea condițiilor legale

privind răspunderea civilă delictuală, nu poate fi reținută, în condițiile în

care ambele instanțe de judecată au reținut culpa evidentă a recurentului în

producerea accidentului de circulație, fapt recunoscut de altfel și de acesta

prin declarația dată în fața organelor de poliție.

Așa fiind, cum decizia

instanței de apel este temeinică și legală, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul S.M. împotriva deciziei nr. 141/ A-C din 16 octombrie 2007 a Curții

de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2008.