ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Satu Mare, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 92/ LC din 1 martie 2007, a admis acțiunea reclamantei SC A.R.A. SA București prin Sucursala Satu Mare și a obligat pe pârâtul S.M. la plata sumei de 113.115 lei despăgubiri, cu daune interese reprezentând reactualizarea acesteia cu rata inflației începând cu 27 martie 2006, data notificării datoriei, și până în ziua plății efective, cu 3.559,00 Ron cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 11 noiembrie 2005, pe raza localității Beltiug, jud. Satu Mare a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul condus de T.S.

și căruța condusă de pârât, care a pătruns pe drumul național fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere autovehiculului condus regulamentar pe drumul național. Ca urmare a impactului dintre cele două vehicule a rezultat avarierea autovehiculului, asigurat facultativ pentru avarii auto, C.A.S.C.O., prin polița de asigurare din 14 septembrie 2005, contract încheiat de proprietarul SC B.A. SRL cu societatea reclamantă. În baza poliței de asigurare facultativă și a cererii de despăgubire făcută de asigurat, reclamanta a deschis dosarul de daune plătind asiguratului său despăgubiri în cuantum de 113.115 lei Ron. Potrivit procesului verbal din 11 noiembrie 2005 întocmit de Poliția comunei Beltiug, jud. Satu Mare, pârâtul S.M.

se face vinovat de producerea evenimentului rutier, care a intrat cu căruța dintr-un drum lateral pe drumul național pe care circula autoturismul, nerespectând semnificația indicatorului „cedează trecerea”. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 141/ A-C din 16 octombrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva hotărârii instanței de fond, stabilind culpa pârâtului pe baza probelor administrate în cauză, în principal a declarației date la organele de poliție prin care pârâtul își recunoaște vinovăția. Totodată s-a reținut că pârâtul nu a propus probe în apel în dovedirea afirmațiilor sale. Împotriva menționatei decizii, pârâtul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei în rejudecare Tribunalului Satu Mare. În criticile formulate recurentul pârât susține, în esență, următoarele: - decizia din apel cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii în sensul încălcării principiului contradictorialității procesului civil cu privire la opozabilitatea și administrarea probelor, a caracterului echitabil al procesului, în înțelesul art. 6 alin.(1) din C.E.D.O., în sensul că actele depuse la dosar de reclamantă, folosite ca mijloace de probă în cauză, au fost produse exclusiv de aceasta, fiind obținute în cadrul unei proceduri administrative, cu încălcarea dispozițiilor art. 167 – art. 171 C. proc.

civ. și ale art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O., deși a cerut încuviințarea probei testimoniale și a expertizei; - în ceea ce privește fondul litigiului, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv a culpei sale. Recursul pârâtului este nefondat. Cu privire la prima critică formulată în recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care recurentul reclamant susține că decizia pronunțată de instanța de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, nu poate fi primită, motivarea soluției de apel fiind succintă, dar completă, în limita motivelor de apel cu care instanța a fost sesizată, dispozițiile de lege invocate de aceasta nefiind străine de natura pricinii, ci justificând soluția dată.

Sub pretextul nerespectării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129, art. 167 – art. 171 C. proc. civ., recurenta reproșează în fapt instanței greșita apreciere a probelor administrate în cauză, critici care urmează a nu fi examinate față de dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea nu au în vedere motive de nelegalitate, singurele ce pot fi supuse spre cercetare instanței de recurs.

De altfel, în mod corect instanța de apel a reținut că recurentului pârât nu i-a fost îngrădit dreptul la apărare și nici dreptul la un proces echitabil, avându-se în vedere că acesta nu a solicitat, nu a propus administrarea de probe în vederea dovedirii nevinovăției sale în producerea accidentului și nici în privința calculului despăgubirilor plătite de societatea de asigurări asiguratului, aspect reținut, de altfel, și de încheierea din 22 februarie 2007 în sensul că reprezentantul legal al pârâtului a declarat că nu mai are probe de administrat în cauză. Nici a doua critică a recurentului reclamant, prin care invocă neîndeplinirea condițiilor legale privind răspunderea civilă delictuală, nu poate fi reținută, în condițiile în care ambele instanțe de judecată au reținut culpa evidentă a recurentului în producerea accidentului de circulație, fapt recunoscut de altfel și de acesta prin declarația dată în fața organelor de poliție.

Așa fiind, cum decizia instanței de apel este temeinică și legală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul S.M. împotriva deciziei nr. 141/ A-C din 16 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.