ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2160/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 26

noiembrie 2007 la Curtea de Apel Pitești, reclamanții I.B.C., D.C.E., Ș.C.,

N.D. și N.N.C. au chemat în judecată pe pârâții M.I.R.A., Direcția Generală

Anticorupție și pe M.E.F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în

cauză să se dispună obligarea Direcției Generale Anticorupție la plata primelor

de vacanță, pe perioada 2005 - 2006, actualizată în raport cu indicele de

inflație, la data plății, obligarea acesteia la plata sporului de fidelitate pentru

anul 2005, conform art. 6 din O.G.nr. 38/2003, actualizat potrivit indicelui de

inflație, la data plății, obligarea M.I.R.A. și M.E.F. la asigurarea fondurilor

necesare plății acestor drepturi, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt salariați ai Direcției Generale Anticorupție din

cadrul M.I.R.A., având calitate de funcționari publici cu statut special -

acela de polițist.

În această calitate,

beneficiază de dispozițiile Legii nr. 188/1999 [art. 33 alin. (2)], referitoare

la prima de concediu, dar și ale art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003,

referitoare la sporul de fidelitate.

Începând, însă, cu anul

2001, dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate

succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat, până la data de 31

decembrie 2006, suspendare pe care o consideră nelegală și neconstituțională,

deoarece aduce atingere unui drept salarial.

Pe de altă parte, un drept

câștigat nu poate fi restrâns sau retras decât printr-un act normativ cu

aceeași valoare juridică.

Referitor la sporul de

fidelitate, reclamanții au motivat incidenta dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003,

care prevăd obligația instituției-pârâte la acordarea acestuia, in raport de vechimea

in muncă a fiecăruia.

Și acest drept a fost

suspendat, prin O.U.G. nr. 118/2004, aprobată prin Legea nr. 28/2005,

suspendare apreciată, de asemenea, ca nelegală în raport cu normele invocate în

susținerea cererilor lor.

În sfârșit, au arătat că

acest drept se impune a fi acordat de către instituția angajator, Direcția

Generală Anticorupție București, în raport cu perioada lucrată de fiecare

reclamant, iar ceilalți pârâți, să fie obligați la asigurarea fondurilor

necesare plății.

În cauză a fost formulată o

cerere de intervenție în interes propriu de către M.M.D., care a solicitat acordarea

primei de vacanță pe perioada 2004 - 2006 precum și acordarea sportului de

fidelitate pentru anul 2005.

Prin sentința civilă nr. 14/F-C

din 16 ianuarie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I.B.C.,

D.C.E., Ș.C., N.D. și N.N.C. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., Direcția

Generală Anticorupție București și M.E.F.

A obligat pârâta Direcția

Generală Anticorupție București să plătească reclamanților prima de vacanță pe

perioada 2005 - 2006, reactualizată în raport cu indicele de inflație, până la

data plății efective.

A obligat pe pârâții M.I.R.A.

și M.E.F. să elaboreze proiectul de buget necesar alocării sumelor plății

acestui drept.

A respins capătul de acțiune

referitor la sporul de fidelitate și cel referitor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de angajați ai

Direcției Generale Anticorupție, cu statut de funcționari publici, conform susținerii

acestora, dar și recunoașterii pârâților.

Conform art. 33 pct. 2 din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, aceștia au dreptul

la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu, care se impozitează separat.

Acest text a fost, însă,

suspendat, succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat, începând cu anul

2001 - până la 31 decembrie 2006.

Însă, suspendarea plății nu

echivalează cu înlăturarea dreptului, decât prin încălcarea principiului

protecției financiare a drepturilor omului și, prin urmare, s-ar transforma un

drept prevăzut într-o obligație lipsită de conținut, într-un drept viciat în

substanța sa și, practic, lipsit de orice valoare.

Însă, referitor la cea de-a

doua solicitare, Curtea a apreciat că este nefondată, întrucât reclamanții nu

au adus dovezi din care să rezulte beneficiul de care au fost lipsiți precum și

a subzistenței obligației în sarcina pârâților.

La dosar nu este depusă nici

o dovadă care să susțină temeinicia solicitării reclamanților și, implicit, incidența

dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

Împotriva sentinței civile

sus menționate au declarat recurs reclamanții I.B.C., D.C.E., Ș.C., N.D. și

N.N.C., intervenientul M.M.D. și pârâtul M.E.F.

În motivarea recursului,

reclamanții au susținut că în mod neîntemeiat le-a fost respinsă acțiunea

privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005.

Intervenientul M.M.D. a

arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea de intervenție formulată

în cauză.

În recursul declarat de M.E.F.

a fost reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției

respective, motivându-se că atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților

au celelalte instituții pârâte.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele

administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că toate cele trei recursuri

sunt întemeiate, pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce privește recursul

declarat de reclamanți, instanța a reținut în mod întemeiat că suspendarea

exercițiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu

stingerea/înlăturarea dreptului, ci are ca efect doar imposibilitatea realizării

acestui drept în intervalul de timp pentru care exercițiul dreptului la prima de

concediu a fost suspendat.

Același lucru este valabil

și pentru acordarea sportului de fidelitate, care este reglementat de art. 6 din

O.G.nr. 38/2003 și care se acordă în raport cu vechimea în muncă.

Și în ceea ce privește

drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, se

reține că doar pentru anul 2005 a fost suspendat exercițiul acestui drept,

astfel încât odată cu încetarea suspendării, reclamanții au dreptul la

acordarea acestui spor pentru anul 2005, drepturile la sporul de fidelitate

încadrându-se în categoria drepturilor câștigate prin lege.

Instanța de fond a omis să

se pronunțe asupra cererii de intervenție în interes propriu formulată de M.M.D.,

iar recursul declarat de acest intervenient este întemeiat.

Este necontestat că prin

Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă

indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de

necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost

suspendată în anii 2001 - 2006.

Înalta Curte constată că

suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu

există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența

acestuia.

Așadar, prin suspendarea

acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate.

Ca urmare, pentru ca un

drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la

nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un

atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru

care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la

situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie

vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De asemenea, în ceea ce

privește drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul

2005, se reține că doar pentru anul 2005 a fost suspendat exercițiul acestui

drept, astfel încât odată cu încetarea suspendării, intervenientul are dreptul

la acordarea acestui spor pentru anul 2005, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se

în categoria drepturilor câștigate prin lege.

Recursul declarat de M.E.F.

este întemeiat în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive

a instituției respective, pe fondul cauzei sentința atacată cu recurs fiind

temeinică și legală.

Instanța de fond s-a

pronunțat fară a reține lipsa calității procesuale pasive a M.E.F., între acest

pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății neexistând

identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate și reclamanți.

Or, numai existența unor astfel de raporturi juridice poate justifica

legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorități sau instituții

publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu și la sporul de

fidelitate - ce constituie obiectul acțiunii în speța de față-sunt drepturi de

natură salarială.

Între reclamanți și M.E.F.

nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice

chemarea în judecată a instituției respective.

Raporturile de muncă sunt

între reclamanți, pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară

activitatea, pe de altă parte, M.I.R.A. fiind ordonatorul principal de credite

pentru aceștia.

Pretențiile reclamanților

solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal,

salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.

Pentru motivele arătate, în

temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., vor fi admise recursurile declarate

de I.B.C., D.C.E., Ș.C., N.D., N.N.C. și M.M.D. precum și de M.E.F. împotriva sentinței

civile nr. 14/F-C din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal.

Va fi casată în parte hotărârea

atacată și în fond va fi obligat M.I.R.A. să plătească reclamanților și sporul

de fidelitate pentru anul 2005, reactualizat în raport cu indicele de inflație până

la data plății efective.

Va fi admisă cererea de intervenție

în interes propriu formulată de M.M.D. și va fi obligat M.I.R.A. să-i plătească

acestuia prima de vacanță pe anii 2005 - 2006 și sporul de fidelitate pentru

anul 2005, ambele reactualizate în raport cu indicele de inflație  până la data

plății efective.

Va fi respinsă acțiunea formulată

de reclamanți față de M.E.F. pentru lipsa calității procesuale a acestuia.

Vor fi menținute celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de I.B.C., D.C.E., Ș.C., N.D., N.N.C. și M.M.D. precum și de M.E.F. împotriva

sentinței civile nr. 14/F-C din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte hotărârea

atacată și în fond obligă M.I.R.A. să plătească reclamanților și sporul de fidelitate

pentru anul 2005, reactualizat.

Admite cererea de intervenție

în interes propriu formulată de M.M.D. și obligă M.I.R.A. să plătească prima de

vacanță pe anii 2005 - 2006 reactualizată și sporul de fidelitate pentru anul

2005, reactualizat.

Respinge acțiunea formulată

de reclamanți față de M.E.F. pentru lipsa calității procesuale pasive a

acesteia.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 mai 2008.