ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 350/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

februarie 2007, reclamanta C.G.R. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC

K.E.T. SRL să se dispună rezoluțiunea contractului/comandă nr. 1 din 22 iunie

2006 pentru neexecutarea de către pârâtă a obligației de livrare a sistemului

de dormit Sofside Tasso Dual F 3 200 x 200 cm (1 bucată) cu podest metal și

sistemul de încălzire Taska 2 Digital (2 bucăți) inclusiv transport și montaj.

Tribunalul București, secția a VI a

comercială, prin sentința nr. 14753 din 10 decembrie 2007 a respins acțiunea

reclamantei.

A reținut instanța de fond că în

urma propunerii de denunțare unilaterală făcută de reclamantă și acceptată de

pârâtă care a invocat că prețul produselor este prea mare, contractul încheiat

între părți, a fost desființat la data de 26 iunie 2006, astfel că reclamanta

nu poate invoca în favoarea sa art. 11 din convenția părților care interzicea

denunțarea unilaterală a contractului, întrucât tocmai ea a solicitat-o.

Cele două adrese invocate de reclamantă emise la 28 iunie și respectiv 18

iulie 2006 privind revenirea acesteia asupra denunțării unilaterale a

contractului nu au nici un efect întrucât sunt ulterioare datei de 26 iunie

2006 când prin acordul părților contractul a fost desființat.

Prin decizia comercială nr. 255 din 15

mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, s-a admis apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, ce a fost

schimbată în tot în sensul că s-a admis acțiunea și s-a dispus rezoluțiunea

contractului/comandă nr. 1 din 22 iunie 2006, s-a dispus repunerea părților în

situația anterioară și pârâta a fost obligată la restituirea către reclamantă a

sumei de 2.581,5 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății și a

dobânzii legale aplicate debitorului principal cu începere de la data

introducerii cererii 19 februarie 2007 și până la plata efectivă a debitului

principal și la cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut

că la cererea formulată de reclamantă pârâtei prin fax la data de 26 iunie 2006

de „anulare” a comenzii ce face obiectul contractului/comandă nr. 1 din 22

iunie 2006, aceasta i-a comunicat că nu este posibil acest lucru și numai o

renunțare la comandă în termenii agreați de ambele părți, cu consecința

pierderii avansului.

Cum reclamanta nu a revenit și nu a

precizat că înțelege să renunțe la comandă prin exercitarea clauzei de

dezicere, instanța a considerat că în derularea contractului nu a intervenit

nici un act care să afecteze existența și eficacitatea raportului juridic și

deci pârâta avea față de reclamantă obligația de furnizare a produsului

cumpărat, dar care nu a fost executată.

S-a reținut culpa contractuală a

pârâtei și i s-a aplicat sancțiunea specifică a rezoluțiunii potrivit art. 1020

– 1021 C. civ. care operează cu efect retroactiv și presupune restituirea

părții din preț încasate de la cumpărător cu dobânda legală.

Împotriva acestei decizii pârâta SC K.E.T.

SRL a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 și a

solicitat admiterea, schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea

acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

A susținut recurenta că instanța de

apel a interpretat greșit înțelesul și termenii în care părțile au încheiat

contractul și comanda și astfel a schimbat natura și caracterul lămurit și vădit

neîndoielnic, deoarece a considerat simplist că dispoziția privind renunțarea

la comandă este o clauză de dezicere de care reclamanta nu a înțeles să se

folosească. Că nu s-a stabilit contextul în care părțile au inserat o astfel de

clauză și nu a analizat conținutul adresei de renunțare trimisă de reclamantă

pentru a stabili intenția reală a părților.

S-a invocat faptul că instanța nu a

stabilit că voința reală a părților la încheierea contractului din 23 iunie

2006 a fost în sensul că prin clauza de la art. 11 prin care se interzice

denunțarea unilaterală a contractului sub sancțiunea de daune coroborată cu

mențiunea din comanda privind pierderea avansului în cazul renunțării la

comandă, părțile au stabilit condițiile și cuantumul daunelor în cazul în care

reclamanta renunță la comandă.

Instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 977 C. civ. deoarece a interpretat termenul folosit de

reclamantă în adresa de renunțare la comandă după sensul literal și a stabilit

că a solicitat anularea comenzii și nu a înțeles să se prevaleze de clauza de

dezicere. Că nu s-a avut în vedere faptul că recurenta-vânzătoare și-a

respectat obligațiile asumate și a lansat comanda la societatea producătoare

din Germania, iar renunțarea intimatei-cumpărătoare este de natură să-i cauzeze

prejudicii.

S-a invocat că adresa din 26 iunie

2006 în care intimata a făcut mențiunea privind „anularea comenzii”, reprezintă

evident o renunțare la comandă, clauză care nu a fost stipulată în favoarea

cumpărătoarei așa cum s-a reținut de instanță, ci a avut rolul de a proteja pe

vânzător împotriva renunțărilor subiective și de a stabili cuantumul

despăgubirilor ce cad în sarcina acestuia.

Prin întâmpinare,

intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului întrucât contractul de

vânzare-cumpărare/comandă nr. 1 din 22 iunie 2006 cuprinde clauze clare, care

nu dau naștere la o altă interpretare ce ar duce la pierderea avansului în caz

de renunțare la comandă, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Criticile recurentei întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. se referă la distincția făcută

de instanța de apel între noțiunea de „clauză de dezicere” și cea de anulare a

contractului și la faptul că prin interpretarea dată de instanță s-ar fi

încălcat voința părților avută în vedete la încheierea convenției.

Recursul pârâtei nu este fondat

pentru următoarele considerente:

Părțile au încheiat contractul de

vânzare-cumpărare comandă nr. 1 din 22 iunie 2006, reclamanta a achitat avansul

și a fost lansată comanda la data de 23 iunie 2006 și de comun acord au

prevăzut stipularea în contract a clauzei conform căreia renunțarea la comandă

duce la pierderea avansului.

Cererea reclamantei transmisă

pârâtei la 26 iunie 2006 de „anulare” a comenzii și restituirea avansului nu a

fost acceptată de pârâtă care i-a comunicat că aceasta poate solicita numai o

„renunțare” la comandă așa cum părțile au prevăzut în clauza de dezicere

inserate la 23 iunie 2006 la lansarea comenzii.

Rezultă din cele expuse că

reclamanta nu a înțeles să activeze „clauza de dezicere” și în mod unilateral a

solicitat anularea comenzii, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de

apel.

Trebuie precizat că „renunțarea la

comandă” inserată de părți, prin „clauza de dezicere” și „anularea comenzii”

sunt două operațiuni juridice distincte.

Astfel „clauza de dezicere”

stipulată de părți, la lansarea comenzii a fost interpretată în mod corect de

instanța de apel în raport de dispozițiile art. 982 C. civ., în sensul că ea

poate fi invocată numai de reclamantă care în calitate de cumpărător poate să

renunțe la comandă.

„Anularea comenzii” solicitată de

reclamantă presupune acordul de voință al celuilalt cocontractant, respectiv al

pârâtei, pe care aceasta însă nu și l-a manifestat și ca atare cererea nu

produce efecte juridice.

În mod judicios instanța de apel a

reținut că reclamanta nu a activat „clauza de dezicere”, iar cererea de

anulare” a contractului nu poate produce efecte juridice în lipsa acordului

pârâtei.

În raport de dispozițiile art. 977 C. civ.,

aceasta a fost voința reală a părților și care nu a fost încălcată prin

interpretarea în acest sens a contractului, dată de instanța de apel.

Așa fiind, recurenta-pârâtă este cea care nu

și-a îndeplinit obligația asumată potrivit art. 969 C. civ. în contractul

încheiat între părți și care reprezintă legea lor, aflat în derulare, respectiv

furnizarea produsului cumpărat de intimata-reclamantă.

Pentru considerentele reținute urmează ca

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul

pârâtei.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC K.E.T.

SRL CRISTEȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 255 din 15 mai 2008, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la 100 lei

cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă C.G.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2009.