ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3478/2009

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 970/CA din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Smârdan, în

contradictoriu pârâtele D.G.F.P. Tulcea și Autoritatea Națională a Vămilor -

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Tulcea și a anulat

decizia

nr. 37 din 09 iulie 2008,

decizia de impunere nr. 3956 din 13 iunie 2008 ca și raportul de inspecție

fiscală ce a stat la baza acesteia din urmă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr.

37 din 9 iulie 2008, a fost respinsă contestația formulată de societatea

reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 3956/13 iunie 2008, potrivit cu

care în sarcina reclamantei au fost stabilite obligații suplimentare constând în

accize și majorări de întârziere, în valoare totală de 525.360 lei (RON),

aferente cantității de 314.716 litri de motorină, folosite pentru macaralele

plutitoare fără propulsie, în activitatea de încărcare/descărcare de mărfuri.

D.G.F.P.

a reținut în motivarea deciziei nr. 37/2008, faptul că macaralele plutitoare,

fără autopropulsie, nu intră sub incidența prevederilor art. 201 alin. (1) lit.

b) C. fisc., pentru a beneficia de scutire de accize pentru combustibilul

utilizat, precum și faptul că SC D. SRL nu deținea autorizație de utilizator

final și nu a dovedit că furnizorul este distribuitor agreat.

Instanța

de fond a constatat nelegalitatea actelor atacate, reținând, în esență, faptul

că definiția cuprinsă în art. 23 din O.G. nr. 42/1997, cu privire la noțiunea

de „navă" poate fi utilizată pentru identificarea sferei de aplicare a

scutirilor de accize, astfel încât, în raport și de termenii generali utilizați

de Codul fiscal, în această sferă trebuie inclusă și macaraua plutitoare.

Instanța

a concluzionat astfel, luând în considerare și adresa nr. 285763 din 16

octombrie 2008 a Direcției de legislație în domeniul accizelor din cadrul

Ministerului Economiei și Finanțelor, emisă ulterior rezolvării contestației

reclamantei, prin care, după cum s-a reținut autoritățile fiscale - ca urmare a

reanalizării legislației fiscale în corelare cu legislația transporturilor și

cu liniile directoare ale Comitetului de Accize de la nivelul Comisiei Europene

- au exprimat o opinie schimbată, în sensul că produsele energetice utilizate

pentru desfășurarea activităților de încărcare/descărcare de către macarale

plutitoare ar intra sub incidența scutirii de la plata accizelor. prevăzută de

art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003.

Instanța

a mai constatat că din conținutul raportului de inspecție fiscală rezultă că

întreaga cantitate de motorină pentru care se datorau accize a fost

achiziționată cu factura nr. 1125520 din 12 iulie 2004 de la distribuitorul

autorizat SC R.S. SRL, pe această factură făcându-se vorbire despre existența

autorizației nr. 27 din 12 martie 2004. A mai constatat și faptul că în anul 2004 nu a fost eliberată o autorizație de utilizator final de produse

energetice pentru SC D. SRL

Reținând

că din susținerile reclamantei rezultă că aprovizionarea s-a făcut de la un

distribuitor agreat, a stabilit instanța că autorizația de utilizator final

despre care s-a afirmat că lipsește (caz în care sunt datorate accize) trebuia

deținută în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (5) din H.G. nr.

44/2004, privind Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal, de către

distribuitor.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nume propriu cât și în numele

Autorității Naționale a Vămilor ca și a Direcției Județene pentru Accize și

Operațiuni Vamale Tulcea, solicitând admiterea recursului și modificarea

sentinței atacate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei

intimate.

Raportat

la considerentele hotărârii atacate, prin motivele de recurs dezvoltate

recurenții-pârâți au susținut, în esență următoarele aspecte de nelegalitate:

- nu

se contestă împrejurarea că macaralele plutitoare, cu sau fără propulsie sunt

nave, după cum a susținut reclamanta-intimată, eronată fiind numai concluzia că

produsele energetice (motorina) utilizată la bordul lor sunt scutite de accize

în temeiul art. 201 alin. (1) lit. b) C. fisc., întrucât vine în contradicție

cu textul de lege citat ce impune ca produsele energetice să fie utilizate drept

combustibil pentru motor pentru navigație, or macaralele nu au astfel de

motoare;

-

instanța a interpretat eronat și prevederile pct. 23 alin. (1), (4) și (5) din

Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr.

44/2004, în vigoare la data achiziționării produsului energetic de către

intimata-reclamantă, referitor la aprovizionarea de la un distribuitor agreat,

concluzionând fără temei că intimata-reclamantă avea calitatea de beneficiar,

iar SC R.S. SRL calitatea de distribuitor agreat;

-

calitatea de distribuitor agreat o avea în fapt SC D. SRL deținătoare a mai

multor nave și a certificatului de autorizare pentru navigație și, prin urmare,

intimata-reclamantă trebuia să dețină autorizație de utilizator final pentru ca

produsele energetice destinate navelor, pentru propulsia acestora, să fie

scutite de accize în temeiul art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003.

Recursul

este fondat.

Înalta

Curte analizând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente în

materia supusă examinării și față de motivele de recurs invocate dar și de

apărările formulate de reclamanta-intimată reține că în temeiul art. 312 cu referire

la art. 304 pct. 9 C. proc. fisc., privind greșita aplicare a legii, se impune

modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii ca nefondată a

acțiunii reclamantei, în considerarea celor în continuare arătate.

În

urma operațiunii de inspecție fiscală desfășurată în luna mai 2008 la

societatea reclamantă, ce are ca obiect principal de activitate transport naval

și operare portuară de mărfuri, organele de control au reținut că în perioada

anilor 2004 -2008 societatea reclamantă s-a aprovizionat cu motorină în regim

de scutire directă de la plata accizelor, în conformitate cu dispozițiile art.

201 alin. 1 lit. c) C. fisc., republicat cu modificări, o parte din cantitatea

aprovizionată, respectiv 314.716 litri motorină fiind utilizată pentru consum

la macarale plutitoare, în vederea manipulării de mărfuri.

Contrar

celor reținute de instanța de fond și primind criticile întemeiate ale

recurentelor-pârâte, Înalta Curte reține că sunt corecte aprecierile și

constatările organelor de control în sensul că reclamanta-intimată nu putea

beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru cantitățile de

motorină folosite în exploatarea macaralelor plutitoare, întrucât în sensul

art. 201 C. fisc., acestea nu au un sistem de propulsie propriu și drept

consecință nu pot naviga.

Textul

citat prevede expres că „sunt scutite de la plata accizelor produsele

energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigație

în apele comunitare și pentru navigația pe căile navigabile interioare,

inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigația ambarcațiunilor private

de agrement.

Este

necontestat atât în sensul textului sus-citat cât și potrivit art. 23 lit. b)

din O.G. nr. 42/1997, privind transportul maritim și pe căile navigabile

interioare, că macaralele plutitoare cu sau fără propulsie, sunt considerate nave

(a se vedea în acest sens și pct. 23.1 alin. (17) din Normele metodologice de

aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004).

Relevantă

în determinarea regimului accizabil aplicabil în sensul art. 201 alin. (1) lit.

b) C. fisc. este însă condiția impusă prin textul incident în sensul că

produsele energetice, pentru a fi scutite de la plata, trebuie să fie utilizate

„drept combustibil de motor pentru navigație în apele comunitare și pentru navigație

pe căile navigabile interioare”, condiție care în cauză nu este îndeplinită

întrucât macaralele plutitoare neavând motoare pentru propulsie proprie nu

navighează pe căile navigabile interioare.

Ca

atare, produsele energetice (motorina) au fost consumate în alt scop decât cel menționat

expres în textul de lege arătat întrucât respectivele activități, reținute de

altfel și prin actele de control nu figurează printre cele pentru care se poate

acorda scutirea de a plata accizelor aferente produselor energetice

achiziționate. Drept urmare, Înalta Curte apreciază că se impune menținerea actelor

de control și a deciziilor emise în sensul stabilirii în sarcina reclamantei-intimate

a obligațiilor suplimentare în sumă totală de 525.360 lei, compusă din 301.663

lei accize și 223.697 lei majorări de întârziere.

Nu

poate fi reținută apărarea intimatei-reclamante întemeiată pe conținutul unei

adrese emisă către un alt agent economic, la o dată ulterioară soluționării contestației

reclamantei, de către Ministerul Economiei și Finanțelor în care se exprimă o

opinie contrară celei din cuprinsul recursului de față câtă vreme rezultă cu

certitudine tipul de activități desfășurate de acel agent economic. În plus, dată

fiind formularea evidentă a textului de lege, aplicarea acestuia nu poate fi

înlăturată pe temeiul arătat de intimată.

Înalta

Curte apreciază că întemeiate sunt și susținerile și criticile

recurentelor-pârâte vizând modalitatea în care prima instanță a soluționat și

cel de-al doilea aspect contestat, în privința cantității de motorină

achiziționată de reclamanta-intimată de la un furnizor din Drobeta Turnu

Severin, cu atât mai mult cu cât argumentele pe care instanța de fond și-a

recomandat soluția, au mai degrabă caracter prezumtiv, în lipsa dovezii că SC

R. SRL este un distribuitor agreat, în sensul pct. 23 alin. (1), (4) și (5) din

Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobată prin H.G. nr.

44/2004, în vigoare la data achiziționării produsului energetic de către intimata-reclamantă.

Este

corectă susținerea recurentelor potrivit cu care reclamanta-intimată trebuia să

dețină autorizație de utilizator final pentru ca produsele energetice destinate

navelor să fie scutite de accize în temeiul art. 201 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 571/2003 iar împrejurarea că în factura cu care a fost achiziționată

motorina de la SC R.S. SRL a fost înscrisă o mențiune referitoare la existența

unei autorizații ce ar fi putut aparține, potrivit primei instanțe, SC R. SRL

nu este de natură a acoperi cerința legală referitoare la obținerea

autorizației de utilizator final de către societatea reclamantă în calitate de

distribuitor agreat.

Față

de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. fisc. cu referire

la art. 304 pct. 9 C. proc. fisc., reținând incidența acestui motiv de nelegalitate,

Înalta Curte va admite prezentul recurs și modificând în tot sentința atacată

va respinge în fond, ca neîntemeiată, acțiunea societății reclamante SC D. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nume

proprie și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile

nr. 970/CA din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată în sensul că respinge pe fond acțiunea reclamantei SC D. SRL Smârdan,

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2009.