ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3478/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 970/CA din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Smârdan, în contradictoriu pârâtele D.G.F.P. Tulcea și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Tulcea și a anulat decizia nr. 37 din 09 iulie 2008, decizia de impunere nr. 3956 din 13 iunie 2008 ca și raportul de inspecție fiscală ce a stat la baza acesteia din urmă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 37 din 9 iulie 2008, a fost respinsă contestația formulată de societatea reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 3956/13 iunie 2008, potrivit cu care în sarcina reclamantei au fost stabilite obligații suplimentare constând în accize și majorări de întârziere, în valoare totală de 525.360 lei (RON), aferente cantității de 314.716 litri de motorină, folosite pentru macaralele plutitoare fără propulsie, în activitatea de încărcare/descărcare de mărfuri. D.G.F.P. a reținut în motivarea deciziei nr. 37/2008, faptul că macaralele plutitoare, fără autopropulsie, nu intră sub incidența prevederilor art. 201 alin. (1) lit. b) C. fisc., pentru a beneficia de scutire de accize pentru combustibilul utilizat, precum și faptul că SC D. SRL nu deținea autorizație de utilizator final și nu a dovedit că furnizorul este distribuitor agreat.

Instanța de fond a constatat nelegalitatea actelor atacate, reținând, în esență, faptul că definiția cuprinsă în art. 23 din O.G. nr. 42/1997, cu privire la noțiunea de „navă" poate fi utilizată pentru identificarea sferei de aplicare a scutirilor de accize, astfel încât, în raport și de termenii generali utilizați de Codul fiscal, în această sferă trebuie inclusă și macaraua plutitoare.

Instanța a concluzionat astfel, luând în considerare și adresa nr. 285763 din 16 octombrie 2008 a Direcției de legislație în domeniul accizelor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, emisă ulterior rezolvării contestației reclamantei, prin care, după cum s-a reținut autoritățile fiscale - ca urmare a reanalizării legislației fiscale în corelare cu legislația transporturilor și cu liniile directoare ale Comitetului de Accize de la nivelul Comisiei Europene - au exprimat o opinie schimbată, în sensul că produsele energetice utilizate pentru desfășurarea activităților de încărcare/descărcare de către macarale plutitoare ar intra sub incidența scutirii de la plata accizelor. prevăzută de art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003.

Instanța a mai constatat că din conținutul raportului de inspecție fiscală rezultă că întreaga cantitate de motorină pentru care se datorau accize a fost achiziționată cu factura nr. 1125520 din 12 iulie 2004 de la distribuitorul autorizat SC R.S. SRL, pe această factură făcându-se vorbire despre existența autorizației nr. 27 din 12 martie 2004. A mai constatat și faptul că în anul 2004 nu a fost eliberată o autorizație de utilizator final de produse energetice pentru SC D. SRL Reținând că din susținerile reclamantei rezultă că aprovizionarea s-a făcut de la un distribuitor agreat, a stabilit instanța că autorizația de utilizator final despre care s-a afirmat că lipsește (caz în care sunt datorate accize) trebuia deținută în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (5) din H.G.

nr. 44/2004, privind Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal, de către distribuitor. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nume propriu cât și în numele Autorității Naționale a Vămilor ca și a Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Tulcea, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei intimate.

Raportat la considerentele hotărârii atacate, prin motivele de recurs dezvoltate recurenții-pârâți au susținut, în esență următoarele aspecte de nelegalitate: - nu se contestă împrejurarea că macaralele plutitoare, cu sau fără propulsie sunt nave, după cum a susținut reclamanta-intimată, eronată fiind numai concluzia că produsele energetice (motorina) utilizată la bordul lor sunt scutite de accize în temeiul art. 201 alin. (1) lit. b) C. fisc., întrucât vine în contradicție cu textul de lege citat ce impune ca produsele energetice să fie utilizate drept combustibil pentru motor pentru navigație, or macaralele nu au astfel de motoare; - instanța a interpretat eronat și prevederile pct. 23 alin. (1), (4) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, în vigoare la data achiziționării produsului energetic de către intimata-reclamantă, referitor la aprovizionarea de la un distribuitor agreat, concluzionând fără temei că intimata-reclamantă avea calitatea de beneficiar, iar SC R.S. SRL calitatea de distribuitor agreat; - calitatea de distribuitor agreat o avea în fapt SC D. SRL deținătoare a mai multor nave și a certificatului de autorizare pentru navigație și, prin urmare, intimata-reclamantă trebuia să dețină autorizație de utilizator final pentru ca produsele energetice destinate navelor, pentru propulsia acestora, să fie scutite de accize în temeiul art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003. Recursul este fondat. Înalta Curte analizând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente în materia supusă examinării și față de motivele de recurs invocate dar și de apărările formulate de reclamanta-intimată reține că în temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

fisc., privind greșita aplicare a legii, se impune modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei, în considerarea celor în continuare arătate. În urma operațiunii de inspecție fiscală desfășurată în luna mai 2008 la societatea reclamantă, ce are ca obiect principal de activitate transport naval și operare portuară de mărfuri, organele de control au reținut că în perioada anilor 2004 -2008 societatea reclamantă s-a aprovizionat cu motorină în regim de scutire directă de la plata accizelor, în conformitate cu dispozițiile art. 201 alin. 1 lit. c) C. fisc., republicat cu modificări, o parte din cantitatea aprovizionată, respectiv 314.716 litri motorină fiind utilizată pentru consum la macarale plutitoare, în vederea manipulării de mărfuri.

Contrar celor reținute de instanța de fond și primind criticile întemeiate ale recurentelor-pârâte, Înalta Curte reține că sunt corecte aprecierile și constatările organelor de control în sensul că reclamanta-intimată nu putea beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru cantitățile de motorină folosite în exploatarea macaralelor plutitoare, întrucât în sensul art. 201 C. fisc., acestea nu au un sistem de propulsie propriu și drept consecință nu pot naviga. Textul citat prevede expres că „sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigație în apele comunitare și pentru navigația pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigația ambarcațiunilor private de agrement.

Este necontestat atât în sensul textului sus-citat cât și potrivit art. 23 lit. b) din O.G. nr. 42/1997, privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, că macaralele plutitoare cu sau fără propulsie, sunt considerate nave (a se vedea în acest sens și pct. 23.1 alin. (17) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004). Relevantă în determinarea regimului accizabil aplicabil în sensul art. 201 alin. (1) lit. b) C. fisc. este însă condiția impusă prin textul incident în sensul că produsele energetice, pentru a fi scutite de la plata, trebuie să fie utilizate „drept combustibil de motor pentru navigație în apele comunitare și pentru navigație pe căile navigabile interioare”, condiție care în cauză nu este îndeplinită întrucât macaralele plutitoare neavând motoare pentru propulsie proprie nu navighează pe căile navigabile interioare.

Ca atare, produsele energetice (motorina) au fost consumate în alt scop decât cel menționat expres în textul de lege arătat întrucât respectivele activități, reținute de altfel și prin actele de control nu figurează printre cele pentru care se poate acorda scutirea de a plata accizelor aferente produselor energetice achiziționate. Drept urmare, Înalta Curte apreciază că se impune menținerea actelor de control și a deciziilor emise în sensul stabilirii în sarcina reclamantei-intimate a obligațiilor suplimentare în sumă totală de 525.360 lei, compusă din 301.663 lei accize și 223.697 lei majorări de întârziere.

Nu poate fi reținută apărarea intimatei-reclamante întemeiată pe conținutul unei adrese emisă către un alt agent economic, la o dată ulterioară soluționării contestației reclamantei, de către Ministerul Economiei și Finanțelor în care se exprimă o opinie contrară celei din cuprinsul recursului de față câtă vreme rezultă cu certitudine tipul de activități desfășurate de acel agent economic. În plus, dată fiind formularea evidentă a textului de lege, aplicarea acestuia nu poate fi înlăturată pe temeiul arătat de intimată.

Înalta Curte apreciază că întemeiate sunt și susținerile și criticile recurentelor-pârâte vizând modalitatea în care prima instanță a soluționat și cel de-al doilea aspect contestat, în privința cantității de motorină achiziționată de reclamanta-intimată de la un furnizor din Drobeta Turnu Severin, cu atât mai mult cu cât argumentele pe care instanța de fond și-a recomandat soluția, au mai degrabă caracter prezumtiv, în lipsa dovezii că SC R. SRL este un distribuitor agreat, în sensul pct. 23 alin. (1), (4) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobată prin H.G. nr. 44/2004, în vigoare la data achiziționării produsului energetic de către intimata-reclamantă.

Este corectă susținerea recurentelor potrivit cu care reclamanta-intimată trebuia să dețină autorizație de utilizator final pentru ca produsele energetice destinate navelor să fie scutite de accize în temeiul art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 iar împrejurarea că în factura cu care a fost achiziționată motorina de la SC R.S. SRL a fost înscrisă o mențiune referitoare la existența unei autorizații ce ar fi putut aparține, potrivit primei instanțe, SC R. SRL nu este de natură a acoperi cerința legală referitoare la obținerea autorizației de utilizator final de către societatea reclamantă în calitate de distribuitor agreat. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc.

fisc. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. fisc., reținând incidența acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte va admite prezentul recurs și modificând în tot sentința atacată va respinge în fond, ca neîntemeiată, acțiunea societății reclamante SC D. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nume proprie și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 970/CA din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge pe fond acțiunea reclamantei SC D. SRL Smârdan, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2009.