ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1432/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs Prin decizia nr. 3478 din 23 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de D.R.A.O.V. Galați, în nume propriu și pentru A.N.V., împotriva sentinței civile nr. 970/CA din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal și a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins pe fond acțiunea reclamantei SC D. SRL Smârdan, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în urma inspecției fiscale desfășurată în luna mai 2008 la societatea reclamantă, ce are ca obiect principal de activitate transport naval și operare portuară de mărfuri, organele de control au constatat că în perioada anilor 2004 – 2008, societatea reclamantă s-a aprovizionat cu motorină în regim de scutire directă de la plata accizelor, în conformitate cu dispozițiile art. 201 alin. (1) lit. c) din C. fisc., o parte din cantitatea aprovizionată, respectiv 314.716 litri motorină, fiind utilizată pentru consum la macaralele plutitoare, în vederea manipulării de mărfuri.

Contrar însă celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte a apreciat că raportat la prevederile art. 201 din C. fisc., constatările organelor de control sunt corecte, în sensul că reclamanta nu putea beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru cantitățile de motorină folosite în exploatarea macaralelor plutitoare, întrucât acestea nu au un sistem de propulsie propriu și drept consecință nu pot naviga. Astfel, s-a apreciat că societatea reclamantă nu poate beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru motorina utilizată, deoarece nu este îndeplinită condiția impusă de art. 201 alin. (1) lit. b) din C. fisc., care precizează că produsele energetice trebuie utilizate „drept combustibil de motor pentru navigație în apele comunitare și pentru navigație pe căile navigabile interioare, în cauză, macaralele plutitoare neavând motoare de propulsie proprie, pentru a naviga pe căile navigabile interioare”.

Ca atare, instanța de control judiciar a constatat că produsele energetice (motorina) au fost consumate în alt scop, aspect reținut și în actele de control fiscal și în aceste condiții, nu poate beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor aferente acestor produse. Apărarea intimatei-reclamante, întemeiată pe conținutul adresei emise de Ministerul Economiei și Finanțelor către un alt agent economic, ulterior soluționării contestației reclamantei, în care se exprimă o opinie contrară celei din cuprinsul recursului, a fost înlăturată, Înalta Curte constatând că din respectiva corespondență nu a rezultat tipul de activități desfășurate de acel agent economic, pentru a stabili identitatea sau similitudinea situațiilor.

Cu privire la criticile recurentei-pârâte, ce au vizat modalitatea de soluționare a celui de-al doilea aspect contestat, al cantității de motorină achiziționată de la SC R.S. SRL, Înalta Curte a apreciat că în lipsa dovezii că societatea mai sus-amintită este un distribuitor agreat, în sensul art. 23 alin. (1), (4) și (5) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobat prin H.G. nr. 44/2004, în vigoare la data achiziționării produsului energetic de către intimata-reclamantă, argumentele primei instanțe nu au decât un caracter prezumtiv și nu pot fi reținute.

Mai mult, intimata-reclamantă trebuia să dețină autorizație de utilizator final pentru a putea beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru motorina achiziționată, iar împrejurarea că în factura de achiziție a fost înscrisă o mențiune referitoare la existența unei autorizații, ce ar fi putut aparține SC R. SRL, nu este de natură a acoperi cerința legală referitoare la obținerea autorizației de utilizator final de către societatea reclamantă, în calitate de distribuitor agreat. 2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii Împotriva deciziei menționate, intimata-reclamantă SC D. SRL Smârdan a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., arătând, în esență, următoarele: 2.1. În cauză a fost încălcat principiul priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 din Constituția României, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul cărora judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice prevedere contrară din legislația națională, fără a fi nevoie să aștepte abrogarea acesteia (hotărârea Convenției Europene a Drepturilor Omului în cauza D.P. împotriva României, M. Of. nr. 830/5.12.2007). Revizuenta a mai arătat că problema de drept supusă litigiului, referitoare la calificarea macaralelor plutitoare ca fiind nave sau nu în sensul art. 23 lit. b) din O.G.

nr. 42/1997, pentru a beneficia de scutirea de accize, a fost tranșată diferit în alte cauze identice (e.g. decizia nr. 659 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța) și sunt întrunite condițiile pentru a putea fi invocată puterea lucrului judecat a unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu valoare de precedent judiciar, edificatoare în acest sens fiind hotărârile Convenției Europene a Drepturilor Omului în cauza B. contra României și în alte cauze în care s-a pus problema încălcării principiului securității juridice ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție. Puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci se întinde și asupra considerentelor, care susțin în mod necesar dispozitivul, făcând corp comun cu acesta.

2.2. Înscrisul nou în accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este decizia nr. 389 din 24 noiembrie 2008, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală într-o cauză identică, în care a anulat decizia de impunere emisă inițial, întemeindu-se pe un punct de vedere al Direcției de legislație în domeniul accizelor, care, în urma reanalizării legislației naționale ce reglementează regimul accizelor, corelată cu legislația în domeniul transporturilor și cu liniile directoare ale Comitetului de Accize la nivelul Comisiei Europene, a stabilit că produsele energetice utilizate pentru desfășurarea activității respective intră sub incidența scutirii de la plata accizelor, în temeiul art. 201 alin. (1) lit. b) din C. fisc., macaralele plutitoare, cu sau fără propulsie, fiind considerate nave conform art. 23 lit. b) din O.G.

nr. 42/1997. În dezvoltarea acestui motiv, revizuenta a făcut din nou referire la obligația judecătorului național de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară în legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza D.P. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 830/05.12.2007). De asemenea, a arătat că prin hotărârea pronunțată în cauzele conexate C-388/06 și C-385/06, Curtea de Justiție de la Luxembrug a reținut (în materia dreptului administrativ) cu privire la rolul ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând în măsura necesară un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.

Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare". În dovedirea susținerilor sale, revizuenta a depus la dosar înscrisuri constând în decizia nr. 659/2009 a Curții de Apel Galați și mai multe acte emanând de la autoritatea fiscală, menționate în nota de probatorii formulată la data de 10 ianuarie 2010. 3. Apărările intimatelor Prin întâmpinarea depusă la dosar, D.R.A.O.V. Constanța, în numele său și al celorlalte două intimate, a formulat, în esență, următoarele apărări: 3.1.

Cu privire la motivul de revizuire constând în încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, a arătat că principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii, bucurându-se de o anumită marjă de apreciere în această privință. O soluție definitivă a unei instanțe nu poate fi repusă în discuție, măcar atâta vreme cât circumstanțele în care a fost luată nu s-au schimbat.

A mai arătat că în decizia nr. 3478 din 23 iunie 2009 Înalta Curte a reținut în mod corect aprecierile și constatările organelor de control în sensul că societatea nu putea beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru cantitățile de motorină folosite în exploatarea macaralelor plutitoare, deoarece în sensul art. 201, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, macaralele, nu au un sistem propriu de propulsie și drept consecință nu pot naviga.

Textul prevede "Sunt scutite de la plata accizelor: (...) b) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigația în apele comunitare și pentru navigația pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigația ambarcațiunilor private de agrement (...)". Referitor la macaralele plutitoare, autoritatea vamală nu contestă faptul că acestea sunt nave, ci dreptul de a beneficia de scutire de la plata accizei pentru combustibilul pe care îl consumă la desfășurarea activității de încărcare/descărcare în porturi. Mai mult, în susținerea acestui punct de vedere prin adresa din 19 martie 2008 Direcția de legislație în domeniul accizelor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor precizează că „motorina utilizată de macaralele plutitoare pentru desfășurarea unor activități comerciale, nu intră sub incidența prevederilor art. 201 C. fisc.

și pct. 23 din H.G. nr. 44/2004 și astfel nu beneficiază de scutire de la plata accizelor. În ceea ce privește regimul de taxare a produselor energetice utilizate drept combustibil de către structurile plutitoare la nivel comunitar, menționăm că, în acest sens Comitetul de accize a prezentat în cadrul reuniunii din 31 ianuarie - 1 februarie 2008 o soluție (linie directoare) aferentă problemei în cauză". Astfel, pornind de la premiza că și dragele care efectuează operațiuni de dragare sunt nave, iar activitatea de dragare face parte din activitățile conexe transportului naval, ar rezulta faptul că aceste structuri plutitoare ar beneficia de scutirea directă de la plata accizelor prevăzută de art. 201, lit. b), C. fisc.

În același timp, acestea beneficiază și de scutirea indirectă prevăzută de art. 201, lit. g), lucru absurd în contextul în care pentru aceeași activitate nu pot exista concomitent două regimuri de scutire acordate. În mod corect a reținut Înalta Curte și condiția impusă prin textul incident în sensul că produsele energetice, pentru a fi scutite de la plata accizelor trebuie "să fie utilizate drept combustibil pentru motor pentru navigația în apele comunitare și pentru navigația pe căile navigabile interioare". Or, atâta timp cât navele în discuție (macaralele plutitoare) nu aveau propulsie proprie, deci nu aveau motoare pentru realizarea propulsiei, care să utilizeze produse energetice (motorină) reiese în mod evident că acele produse energetice utilizate la bordul acestor nave au fost consumate în cadrul altor activități desfășurate la bordul navelor pentru care legea nu poate acorda scutire de la plata accizelor aferente produselor energetice achiziționate.

De altfel, din analiza „Memorandumului de Raportare" aprobat de conducerea Ministerului Economiei și Finanțelor privind reuniunea Comitetului de accize din 31 ianuarie - 01 februarie 2008, reiese că față de cele trei opțiuni prezentate la reuniunea din 05 - 06 iulie 2007, statele și-au exprimat adeziunea, urmând să se încerce elaborarea unui proiect de linie directoare unitară.

Din vizualizarea celor trei opțiuni, se remarcă faptul că nici una nu face referire la structuri plutitoare fără propulsie, ci numai la structuri plutitoare cu autopropulsie și la cele care remorchează structuri plutitoare fără propulsie (opțiunea nr. 1 - scutire totală, opțiunea nr. 2 - scutire totală pentru activități comerciale, industriale sau profesionale) sau strict la structurile plutitoare propulsate prin mijloace proprii (opțiunea nr. 3). Astfel, în propunerea Comisiei (CED 603) se menționează faptul că statele membre au căzut de acord cu acordarea regimului de scutire pentru produsele energetice utilizate drept combustibil de către structurile plutitoare cu autopropulsie, cât și de către vasele care remorchează structuri plutitoare fără propulsie, conform art. 14.1.C) din Directiva 2003/96/CEE.

Pentru produsele energetice utilizate atât la bordul structurilor plutitoare autopropulsante, cât și al structurilor plutitoare fără autopropulsie în alte scopuri decât navigație și manevrare și în principal pentru desfășurarea activității lor comerciale, industriale etc., acciza trebuie taxată potrivit prevederilor din Directiva 2003/96/CEE și în principal cele de la art. 8, parag. 2b. Ca atare, justificarea privind liniile directoare emise de Comitetul de accize, adusă în sprijinul revizuirii acordării regimului de scutire pentru structurile plutitoare fără propulsie, nu își are corespondența în conținutul „de facto" al prevederilor actelor comunitare clamate în adresa Direcției de legislație în domeniul accizelor.

Punerea în aplicare în legislația națională a regimului fiscal instituit reprezintă, conform prevederilor Directivei 2003/96/CEE a Consiliului Europei, apanajul fiecărui stat membru, acest regim fiscal fiind susținut de prevederi exprese și explicite ale legii fiscale. 3.2. Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., intimata a arătat că din interpretarea textului reiese că revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evoca fondul se mai poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfătișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: înscrisul să fie nou, să fi existat la data la care a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul să nu fi putut fi prezentat în proces fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, înscrisul să fie determinant în soluționarea cauzei și înscrisul să fie prezentat de partea care cere revizuirea, neputându-se pretinde instanței să-l administreze din oficiu. Din examinarea motivelor și a actelor depuse de revizuentă rezultă că nu sunt întrunite cumulativ toate cerințele mai sus evocate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Analizând motivele invocate de revizuent prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit cărora în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că pentru niciunul dintre cele două cazuri de revizuire supuse examinării nu sunt întrunite cerințele impuse de prevederile legale care le reglementează. 1. Argumente de drept relevante 1.1. Motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Potrivit textului legal menționat, „constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României”.

Conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, motivul de revizuire instituit prin art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi interpretat însă ca un instrument de repunere în discuție a fondului litigiului în afara cadrului general al procedurii căii de atac extraordinare, de retractare, a revizuirii, cu încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile. În jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a decis că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză (hotărârea din 16 martie 2006, cauza R.K.

împotriva S. & S. GmbH, C-234/2004). În concret, revizuenta nu invocă încălcarea unei norme comunitare direct aplicabile raportului de drept fiscal supus evaluării instanței de contencios administrativ, ci încălcarea principiului securității juridice dedus din interpretarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și libertăților fundamentale, ale cărei valori au fost consacrate în spațiul comunitar prin art. 6 parag. 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană, ca principii generale ale dreptului comunitar. În urma modificărilor recente introduse prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009, art. 6 parag. 2 și 3 din tratatul Uniunii Europene au căpătat următorul cuprins: „(2) Uniunea aderă la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate prin această aderare. (3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii”. Principiul securității juridice constituie un element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți, în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești (cauza B. c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, M. Of.

nr. 414/31.08.2000, cauza Sovtransavto Holding c.Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002). Dar în argumentarea insecurității juridice produse ca efect al deciziei atacate revizuenta nu face referire la o jurisprudență constantă, prin care să fi fost clarificată aplicabilitatea prevederilor art. 201 alin. (1) lit. b) din C. fisc. în cazul combustibililor folosiți în exploatarea macaralelor plutitoare, ci menționează, cu titlu de precedent judiciar, o singură decizie contrară cele pronunțate de Înalta Curte, și anume decizia nr. 659 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Galați.

Existența unor divergențe în jurisprudență a fost acceptată în lumina Convenției Europene ca fiind inerentă oricărui sistem judiciar caracterizat de o pluralitate de jurisdicții, important fiind să se evite un climat general de incertitudine și nesiguranță, concretizat în divergențe profunde de jurisprudență, ce persistă în timp, mai cu seamă la nivelul jurisdicției supreme, climat ce s-ar putea crea în lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii judiciare (B. c. România, P. c. România, Zielinski și Pradal & Gonzales și alții c. Franța). Dintr-o altă perspectivă, se impune mențiunea că reglementarea accizelor intră în competența statelor membre ale Uniunii Europene, nefiind supusă unor norme comunitare general obligatorii și că regimul combustibililor utilizați pentru navigație a format obiectul unor reuniuni ale Comitetului pentru accize al Comisiei Europene, în scopul armonizării legislațiilor naționale.

Conform extrasului din Memorandumul privind reuniunea Comitetului de accize din 31 ianuarie - 1 februarie 2008, anexat întâmpinării, proiectul de linii directoare a propus scutirea de plata accizelor a combustibilului utilizat în scopuri de navigație de structurile plutitoare cu autopropulsie și de vasele care remorchează structuri plutitoare fără autopropulsie. Produsele energetice utilizate la bordul structurilor plutitoare în alte scopuri decât navigația și manevrarea, în principal pentru desfășurarea activităților comerciale, industriale sau altor activități profesionale, trebuie taxate potrivit prevederilor Directivei 2003/96/CEE. Toate aceste considerente converg către concluzia că, în raport cu elementele cauzei, argumentele utilizate de revizuentă nu pot fundamenta revizuirea deciziei atacate în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

2. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Conform prevederii legale menționate, constituie motiv de revizuire descoperirea, după darea hotărârii, a unor înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică ori care nu au putut fi înfățișate din motive mai presus de voința părților. Printre condițiile de admisibilitate a acestui caz de revizuire se numără aceea ca înscrisul să nu fi fost cunoscut și folosit în proces, pentru că, în caz contrar, cercetarea lui în cadrul revizuirii ar încălca puterea de lucru judecat a hotărârii. De asemenea, este necesar ca înscrisul să fie determinant, adică apt să conducă la pronunțarea unei soluții contrare celei atacate. Revizuenta a indicat, ca înscris nou în accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., o adresă prin care Direcția de legislație în domeniul accizelor a arătat că în urma reanalizării legislației naționale care reglementează regimul accizelor, în corelare cu legislația în domeniul transporturilor și cu liniile directoare ale Comitetului de accize la nivelul Comisiei Europene, s-a stabilit că produsele energetice utilizate pentru desfășurarea activității respective intră sub incidența scutirii de la plata accizelor prevăzută la art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003. înscrisul mai atestă că, în conformitate cu art. 23 lit. b) din O.G.

nr. 42/1997, „sunt considerate nave și instalațiile plutitoare, cum ar fi: drage, elevatoare plutitoare, macarale plutitoare, grai fere plutitoare și altele asemenea, cu sau fără propulsie". Înscrisul respectiv nu a fost identificat prin număr și dată în cuprinsul revizuirii, dar elementele de conținut indicate se regăsesc atât în adresa din 15 octombrie 2008 a Ministerului Economiei și Finanțelor – Direcția legislație în domeniul accizelor, cât și în adresa din 16 octombrie 2008 a aceluiași emitent, aflată la dosar, format la Curtea de Apel Constanța.

Punctul de vedere exprimat a fost, așadar, cunoscut instanței de recurs, care a făcut referire la el în motivarea deciziei: „ nu poate fi reținută apărarea intimatei-reclamante întemeiată pe conținutul unei adrese emisă către un alt agent economic, la o dată ulterioară soluționării contestației reclamantei, de către Ministerul Economiei și Finanțelor în care se exprimă o opinie contrară celei din cuprinsul recursului de față câtă vreme rezultă cu certitudine tipul de activități desfășurate de acel agent economic. În plus, dată fiind formularea evidentă a textului de lege, aplicarea acestuia nu poate fi înlăturată pe temeiul arătat de intimată”. Considerentul hotărâtor pe care s-a fundamentat decizia din recurs nu a fost acela al încadrării macaralelor plutitoare fără motor în categoria navelor în sensul art. 23 lit. b) din O.G.

nr. 42/1997, încadrare care nu a fost negată, ci destinația combustibilului utilizat, care în optica instanței de recurs nu a fost navigația, ci alte activități desfășurate cu macaraua plutitoare. Rezultă, așadar, că în cauză nu a fost îndeplinită niciuna dintre condițiile menționate mai sus pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate asupra revizuirii Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 326 și art. 328 C. proc. civ. și al art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC D. SRL Smârdan împotriva deciziei nr. 3478 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.