ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1432/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1432/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în recurs

Prin decizia nr. 3478

din 23 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de D.R.A.O.V. Galați, în nume propriu și pentru

A.N.V., împotriva sentinței civile nr. 970/CA din 11 decembrie 2008 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal și a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins pe fond

acțiunea reclamantei SC D. SRL Smârdan, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de control judiciar a reținut că, în urma inspecției fiscale desfășurată

în luna mai 2008 la societatea reclamantă, ce are ca obiect principal de activitate

transport naval și operare portuară de mărfuri, organele de control au constatat

că în perioada anilor 2004 – 2008, societatea reclamantă s-a aprovizionat cu motorină

în regim de scutire directă de la plata accizelor, în conformitate cu dispozițiile

art. 201 alin. (1) lit. c) din C. fisc., o parte din cantitatea aprovizionată, respectiv

314.716 litri motorină, fiind utilizată pentru consum la macaralele plutitoare,

în vederea manipulării de mărfuri.

Contrar însă celor reținute

de instanța de fond, Înalta Curte a apreciat că raportat la prevederile art. 201

din C. fisc., constatările organelor de control sunt corecte, în sensul că reclamanta

nu putea beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru cantitățile

de motorină folosite în exploatarea macaralelor plutitoare, întrucât acestea nu

au un sistem de propulsie propriu și drept consecință nu pot naviga.

Astfel, s-a apreciat că

societatea reclamantă nu poate beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor

pentru motorina utilizată, deoarece nu este îndeplinită condiția impusă de art.

201 alin. (1) lit. b) din C. fisc., care precizează că produsele energetice trebuie

utilizate „drept combustibil de motor pentru navigație în apele comunitare și pentru

navigație pe căile navigabile interioare, în cauză, macaralele plutitoare neavând

motoare de propulsie proprie, pentru a naviga pe căile navigabile interioare”.

Ca atare, instanța de

control judiciar a constatat că produsele energetice (motorina) au fost consumate

în alt scop, aspect reținut și în actele de control fiscal și în aceste condiții,

nu poate beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor aferente acestor

produse.

Apărarea intimatei-reclamante,

întemeiată pe conținutul adresei emise de Ministerul Economiei și Finanțelor către

un alt agent economic, ulterior soluționării contestației reclamantei, în care se

exprimă o opinie contrară celei din cuprinsul recursului, a fost înlăturată, Înalta

Curte constatând că din respectiva corespondență nu a rezultat tipul de activități

desfășurate de acel agent economic, pentru a stabili identitatea sau similitudinea

situațiilor.

Cu privire la criticile

recurentei-pârâte, ce au vizat modalitatea de soluționare a celui de-al doilea aspect

contestat, al cantității de motorină achiziționată de la SC R.S. SRL, Înalta Curte

a apreciat că în lipsa dovezii că societatea mai sus-amintită este un distribuitor

agreat, în sensul art. 23 alin. (1), (4) și (5) din Normele metodologice de aplicare

a C. fisc., aprobat prin H.G. nr. 44/2004, în vigoare la data achiziționării produsului

energetic de către intimata-reclamantă, argumentele primei instanțe nu au decât

un caracter prezumtiv și nu pot fi reținute.

Mai mult, intimata-reclamantă

trebuia să dețină autorizație de utilizator final pentru a putea beneficia de regimul

de scutire de la plata accizelor pentru motorina achiziționată, iar împrejurarea

că în factura de achiziție a fost înscrisă o mențiune referitoare la existența unei

autorizații, ce ar fi putut aparține SC R. SRL, nu este de natură a acoperi cerința

legală referitoare la obținerea autorizației de utilizator final de către societatea

reclamantă, în calitate de distribuitor agreat.

de atac a revizuirii

Împotriva deciziei menționate,

intimata-reclamantă SC D. SRL Smârdan a formulat cerere de revizuire în temeiul

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 322 pct. 5 C. proc. civ., arătând,

în esență, următoarele:

2.1. În cauză a fost încălcat

principiul priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat

cu art. 20 din Constituția României, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul cărora judecătorul național are obligația

de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față

de orice prevedere contrară din legislația națională, fără a fi nevoie să aștepte

abrogarea acesteia (hotărârea Convenției Europene a Drepturilor Omului în cauza

D.P. împotriva României, M. Of. nr. 830/5.12.2007).

Revizuenta a mai arătat

că problema de drept supusă litigiului, referitoare la calificarea macaralelor plutitoare

ca fiind nave sau nu în sensul art. 23 lit. b) din O.G. nr. 42/1997, pentru a beneficia

de scutirea de accize, a fost tranșată diferit în alte cauze identice (e.g. decizia

nr. 659 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța) și sunt întrunite condițiile

pentru a putea fi invocată puterea lucrului judecat a unei decizii a Înaltei Curți

de Casație și Justiție cu valoare de precedent judiciar, edificatoare în acest sens

fiind hotărârile Convenției Europene a Drepturilor Omului în cauza B. contra României

și în alte cauze în care s-a pus problema încălcării principiului securității juridice

ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție.

Puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci se întinde

și asupra considerentelor, care susțin în mod necesar dispozitivul, făcând corp

comun cu acesta.

2.2. Înscrisul nou în

accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este decizia nr. 389 din 24 noiembrie

2008, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală într-o cauză identică,

în care a anulat decizia de impunere emisă inițial, întemeindu-se pe un punct de

vedere al Direcției de legislație în domeniul accizelor, care, în urma reanalizării

legislației naționale ce reglementează regimul accizelor, corelată cu legislația

în domeniul transporturilor și cu liniile directoare ale Comitetului de Accize la

nivelul Comisiei Europene, a stabilit că produsele energetice utilizate pentru desfășurarea

activității respective intră sub incidența scutirii de la plata accizelor, în temeiul

art. 201 alin. (1) lit. b) din C. fisc., macaralele plutitoare, cu sau fără propulsie,

fiind considerate nave conform art. 23 lit. b) din O.G. nr. 42/1997.

În dezvoltarea acestui

motiv, revizuenta a făcut din nou referire la obligația judecătorului național de

a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminența față de

orice altă prevedere contrară în legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte

abrogarea acesteia de către legiuitor" (hotărârea Curții Europene a Drepturilor

Omului pronunțată în cauza D.P. împotriva României, publicată în M. Of. nr.

830/05.12.2007).

De asemenea, a arătat

că prin hotărârea pronunțată în cauzele conexate C-388/06 și C-385/06, Curtea de

Justiție de la Luxembrug a reținut (în materia dreptului administrativ) cu privire

la rolul ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar

că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului

comunitar, îndepărtând sau interpretând în măsura necesară un act normativ național

precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța

națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice

și protecției încrederii în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor

pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității

să fie pe deplin luat în considerare".

În dovedirea susținerilor

sale, revizuenta a depus la dosar înscrisuri constând în decizia nr. 659/2009 a

Curții de Apel Galați și mai multe acte emanând de la autoritatea fiscală, menționate

în nota de probatorii formulată la data de 10 ianuarie 2010.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, D.R.A.O.V. Constanța, în numele său și al celorlalte două intimate, a

formulat, în esență, următoarele apărări:

3.1. Cu privire la motivul

de revizuire constând în încălcarea principiului priorității dreptului comunitar,

a arătat că principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate

juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii

litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil

prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul

de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând

din aplicarea altor principii, bucurându-se de o anumită marjă de apreciere în această

privință.

O soluție definitivă a

unei instanțe nu poate fi repusă în discuție, măcar atâta vreme cât circumstanțele

în care a fost luată nu s-au schimbat.

A mai arătat că în decizia

nr. 3478 din 23 iunie 2009 Înalta Curte a reținut în mod corect aprecierile și constatările

organelor de control în sensul că societatea nu putea beneficia de regimul de scutire

de la plata accizelor pentru cantitățile de motorină folosite în exploatarea macaralelor

plutitoare, deoarece în sensul art. 201, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, macaralele, nu au

un sistem propriu de propulsie și drept consecință nu pot naviga. Textul prevede

"Sunt scutite de la plata accizelor: (...) b) produsele energetice livrate

în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigația în apele comunitare

și pentru navigația pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele

decât pentru navigația ambarcațiunilor private de agrement (...)".

Referitor la macaralele

plutitoare, autoritatea vamală nu contestă faptul că acestea sunt nave, ci dreptul

de a beneficia de scutire de la plata accizei pentru combustibilul pe care îl consumă

la desfășurarea activității de încărcare/descărcare în porturi.

Mai mult, în susținerea

acestui punct de vedere prin adresa din 19 martie 2008 Direcția de legislație în

domeniul accizelor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor precizează că

„motorina utilizată de macaralele plutitoare pentru desfășurarea unor activități

comerciale, nu intră sub incidența prevederilor art. 201 C. fisc. și pct. 23 din

H.G. nr. 44/2004 și astfel nu beneficiază de scutire de la plata accizelor.

În ceea ce privește regimul

de taxare a produselor energetice utilizate drept combustibil de către structurile

plutitoare la nivel comunitar, menționăm că, în acest sens Comitetul de accize a

prezentat în cadrul reuniunii din 31 ianuarie - 1 februarie 2008 o soluție (linie

directoare) aferentă problemei în cauză".

Astfel, pornind de la

premiza că și dragele care efectuează operațiuni de dragare sunt nave, iar activitatea

de dragare face parte din activitățile conexe transportului naval, ar rezulta faptul

că aceste structuri plutitoare ar beneficia de scutirea directă de la plata accizelor

prevăzută de art. 201, lit. b), C. fisc. În același timp, acestea beneficiază și

de scutirea indirectă prevăzută de art. 201, lit. g), lucru absurd în contextul

în care pentru aceeași activitate nu pot exista concomitent două regimuri de scutire

acordate.

În mod corect a reținut

Înalta Curte și condiția impusă prin textul incident în sensul că produsele energetice,

pentru a fi scutite de la plata accizelor trebuie "să fie utilizate drept combustibil

pentru motor pentru navigația în apele comunitare și pentru navigația pe căile navigabile

interioare". Or, atâta timp cât navele în discuție (macaralele plutitoare)

nu aveau propulsie proprie, deci nu aveau motoare pentru realizarea propulsiei,

care să utilizeze produse energetice (motorină) reiese în mod evident că acele produse

energetice utilizate la bordul acestor nave au fost consumate în cadrul altor activități

desfășurate la bordul navelor pentru care legea nu poate acorda scutire de la plata

accizelor aferente produselor energetice achiziționate.

De altfel, din analiza

„Memorandumului de Raportare" aprobat de conducerea Ministerului Economiei

și Finanțelor privind reuniunea Comitetului de accize din 31 ianuarie - 01 februarie

2008, reiese că față de cele trei opțiuni prezentate la reuniunea din 05 - 06 iulie

2007, statele și-au exprimat adeziunea, urmând să se încerce elaborarea unui proiect

de linie directoare unitară.

Din vizualizarea celor

trei opțiuni, se remarcă faptul că nici una nu face referire la structuri plutitoare

fără propulsie, ci numai la structuri plutitoare cu autopropulsie și la cele care

remorchează structuri plutitoare fără propulsie (opțiunea nr. 1 - scutire totală,

opțiunea nr. 2 - scutire totală pentru activități comerciale, industriale sau profesionale)

sau strict la structurile plutitoare propulsate prin mijloace proprii (opțiunea

nr. 3).

Astfel, în propunerea

Comisiei (CED 603) se menționează faptul că statele membre au căzut de acord cu

acordarea regimului de scutire pentru produsele energetice utilizate drept combustibil

de către structurile plutitoare cu autopropulsie, cât și de către vasele care remorchează

structuri plutitoare fără propulsie, conform art. 14.1.C) din Directiva 2003/96/CEE.

Pentru produsele energetice

utilizate atât la bordul structurilor plutitoare autopropulsante, cât și al structurilor

plutitoare fără autopropulsie în alte scopuri decât navigație și manevrare și în

principal pentru desfășurarea activității lor comerciale, industriale etc., acciza

trebuie taxată potrivit prevederilor din Directiva 2003/96/CEE și în principal cele

de la art. 8, parag. 2b.

Ca atare, justificarea

privind liniile directoare emise de Comitetul de accize, adusă în sprijinul revizuirii

acordării regimului de scutire pentru structurile plutitoare fără propulsie, nu

își are corespondența în conținutul „de facto" al prevederilor actelor comunitare

clamate în adresa Direcției de legislație în domeniul accizelor.

Punerea în aplicare în

legislația națională a regimului fiscal instituit reprezintă, conform prevederilor

Directivei 2003/96/CEE a Consiliului Europei, apanajul fiecărui stat membru, acest

regim fiscal fiind susținut de prevederi exprese și explicite ale legii fiscale.

3.2. Cu privire la motivul

de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., intimata a

arătat că din interpretarea textului reiese că revizuirea unei hotărâri date de

instanța de recurs atunci când evoca fondul se mai poate cere dacă, după darea hotărârii,

s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu

au putut fi înfătișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Pentru a se putea invoca

acest motiv și a se admite revizuirea, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele

condiții: înscrisul să fie nou, să fi existat la data la care a fost pronunțată

hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul să nu fi putut fi prezentat în proces

fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus

de voința părții, înscrisul să fie determinant în soluționarea cauzei și înscrisul

să fie prezentat de partea care cere revizuirea, neputându-se pretinde instanței

să-l administreze din oficiu.

Din examinarea motivelor

și a actelor depuse

de revizuentă

rezultă că nu sunt întrunite cumulativ toate cerințele mai sus evocate.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra revizuirii

Analizând motivele invocate

de revizuent prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit

cărora în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că pentru

niciunul dintre cele două cazuri de revizuire supuse examinării nu sunt întrunite

cerințele impuse de prevederile legale care le reglementează.

relevante

1.1. Motivul de revizuire

prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit textului legal

menționat, „constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C.

proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea

principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2),

coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României”.

Conceput ca un ultim remediu

intern menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii

Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, motivul

de revizuire instituit prin art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi

interpretat însă ca un instrument de repunere în discuție a fondului litigiului

în afara cadrului general al procedurii căii de atac extraordinare, de retractare,

a revizuirii, cu încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile.

În jurisprudența Curții

de Justiție a Comunităților Europene s-a decis că dreptul comunitar nu impune unei

jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă

autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare

a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză (hotărârea din 16 martie

2006, cauza R.K. împotriva S. & S. GmbH, C-234/2004).

În concret, revizuenta

nu invocă încălcarea unei norme comunitare direct aplicabile raportului de drept

fiscal supus evaluării instanței de contencios administrativ, ci încălcarea principiului

securității juridice dedus din interpretarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și libertăților fundamentale, ale cărei valori au fost consacrate

în spațiul comunitar prin art. 6 parag. 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană,

ca principii generale ale dreptului comunitar. În urma modificărilor recente introduse

prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009,

art. 6 parag. 2 și 3 din tratatul Uniunii Europene au căpătat următorul cuprins:

„(2)  Uniunea aderă la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Competențele

Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate prin această aderare.

(3) Drepturile fundamentale,

astfel cum sunt garantate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune ale statelor

membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii”.

Principiul securității

juridice constituie un element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în

preambulul convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți, în

lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe

judecătorești (cauza B. c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, M. Of.

nr. 414/31.08.2000, cauza Sovtransavto Holding c.Ucraina, cererea nr. 48553/1999,

hotărârea din 25 iulie 2002).

Dar în argumentarea insecurității

juridice produse ca efect al deciziei atacate revizuenta nu face referire la o jurisprudență

constantă, prin care să fi fost clarificată aplicabilitatea prevederilor art. 201

alin. (1) lit. b) din C. fisc. în cazul combustibililor folosiți în exploatarea

macaralelor plutitoare, ci menționează, cu titlu de precedent judiciar, o singură

decizie contrară cele pronunțate de Înalta Curte, și anume decizia nr. 659 din 18

iunie 2009 a Curții de Apel Galați.

Existența unor divergențe

în jurisprudență a fost acceptată în lumina Convenției Europene ca fiind inerentă

oricărui sistem judiciar caracterizat de o pluralitate de jurisdicții, important

fiind să se evite un climat general de incertitudine și nesiguranță, concretizat

în divergențe profunde de jurisprudență, ce persistă în timp, mai cu seamă la nivelul

jurisdicției supreme, climat ce s-ar putea crea în lipsa unui mecanism care să asigure

coerența practicii judiciare (B. c. România, P.  c. România, Zielinski și Pradal

& Gonzales și alții c. Franța).

Dintr-o altă perspectivă,

se impune mențiunea că reglementarea accizelor intră în competența statelor membre

ale Uniunii Europene, nefiind supusă unor norme comunitare general obligatorii și

că regimul combustibililor utilizați pentru navigație a format obiectul unor reuniuni

ale Comitetului pentru accize al Comisiei Europene, în scopul armonizării legislațiilor

naționale.

Conform extrasului din

Memorandumul privind reuniunea Comitetului de accize din 31 ianuarie - 1 februarie

2008, anexat întâmpinării, proiectul de linii directoare a propus scutirea de plata

accizelor a combustibilului utilizat în scopuri de navigație de structurile plutitoare

cu autopropulsie și de vasele care remorchează structuri plutitoare fără autopropulsie.

Produsele energetice utilizate la bordul structurilor plutitoare în alte scopuri

decât navigația și manevrarea, în principal pentru desfășurarea activităților comerciale,

industriale sau altor activități profesionale, trebuie taxate potrivit prevederilor

Directivei 2003/96/CEE.

Toate aceste considerente

converg către concluzia că, în raport cu elementele cauzei, argumentele utilizate

de revizuentă nu pot fundamenta revizuirea deciziei atacate în temeiul art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Conform prevederii legale

menționate, constituie motiv de revizuire descoperirea, după darea hotărârii, a

unor înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică ori care nu au putut

fi înfățișate din motive mai presus de voința părților.

Printre condițiile de

admisibilitate a acestui caz de revizuire se numără aceea ca înscrisul să nu fi

fost cunoscut și folosit în proces, pentru că, în caz contrar, cercetarea lui în

cadrul revizuirii ar încălca puterea de lucru judecat a hotărârii.

De asemenea, este necesar

ca înscrisul să fie determinant, adică apt să conducă la pronunțarea unei soluții

contrare celei atacate.

Revizuenta a indicat,

ca înscris nou în accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., o adresă prin care

Direcția de legislație în domeniul accizelor a arătat că în urma reanalizării legislației

naționale care

reglementează

regimul accizelor, în corelare cu legislația în domeniul transporturilor și cu liniile

directoare ale Comitetului de accize la nivelul Comisiei Europene, s-a stabilit

că produsele energetice utilizate pentru desfășurarea activității respective intră

sub incidența scutirii de la plata accizelor prevăzută la art. 201 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 571/2003. înscrisul mai atestă că, în conformitate cu

art. 23 lit. b) din O.G. nr. 42/1997, „sunt considerate nave și instalațiile plutitoare,

cum ar fi: drage, elevatoare plutitoare, macarale plutitoare, grai fere plutitoare

și altele asemenea, cu sau fără propulsie".

Înscrisul respectiv nu

a fost identificat prin număr și dată în cuprinsul revizuirii, dar elementele de

conținut indicate se regăsesc atât în adresa din 15 octombrie 2008 a Ministerului

Economiei și Finanțelor – Direcția legislație în domeniul accizelor, cât și în adresa

din 16 octombrie 2008 a aceluiași emitent, aflată la dosar, format la Curtea de

Apel Constanța. Punctul de vedere exprimat a fost, așadar, cunoscut instanței de

recurs, care a făcut referire la el în motivarea deciziei: „

nu poate fi reținută apărarea

intimatei-reclamante întemeiată pe conținutul unei adrese emisă către un alt agent

economic, la o dată ulterioară soluționării contestației reclamantei, de către Ministerul

Economiei și Finanțelor în care se exprimă o opinie contrară celei din cuprinsul

recursului de față câtă vreme rezultă cu certitudine tipul de activități desfășurate

de acel agent economic. În plus, dată fiind formularea evidentă a textului de lege,

aplicarea acestuia nu poate fi înlăturată pe temeiul arătat de intimată”.

Considerentul hotărâtor

pe care s-a fundamentat decizia din recurs nu a fost acela al încadrării macaralelor

plutitoare fără motor în categoria navelor în sensul art. 23 lit. b) din O.G. nr.

42/1997, încadrare care nu a fost negată, ci destinația combustibilului utilizat,

care în optica instanței de recurs nu a fost navigația, ci alte activități desfășurate

cu macaraua plutitoare.

Rezultă, așadar, că în

cauză nu a fost îndeplinită niciuna dintre condițiile menționate mai sus pentru

admisibilitatea revizuirii în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

pronunțate asupra revizuirii

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 326 și art. 328 C. proc. civ. și al art.

21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire

ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de SC D. SRL Smârdan împotriva deciziei nr. 3478 din 23 iunie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2010.