ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2381/2009

Asupra

recursului de față, constată:

Cu notificarea nr. 955 din 8 august

2001, BEJ C.M.R.,

P.I. și J.B. au cerut acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 10 situat la etajul

II

din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în Cartea

funciară colectivă a localității menționate, nr. 3423, și în Cartea individuală

nr. 6634, sub nr. 795/X, precum și pentru cota de 24/232 părți indivize din

spațiile comune ale imobilului.

În motivarea cererii, notificatorii au

susținut că imobilul mai sus descris a fost dobândit în proprietate de autorul

lor, J.F., în baza actului de vânzare cumpărare încheiat la data de 10 aprilie

1950 și că a fost preluat, în mod abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950,

poziția 204 în lista anexă.

Prin

dispoziția nr. 332 din 1 februarie 2006, Primarul municipiului Cluj-Napoca

a

respins

notificarea, reținând că notificatorii nu au calitatea de persoane

îndreptățite, în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât

proprietarii tabulari ai imobilului la data preluării sale de către stat erau G.A.

și soția sa, născută S.M. și nu autorul reclamanților, J.F.

Prin cererea

înregistrată la data de 9 martie 2006, reclamanții P.I. și J.B.

au solicitat ca, în contradictoriu cu Primarul

municipiului Cluj-Napoca și proprietarii tabulari, G.A. și S.M., să se dispună,

pe calea acțiunii oblice, anularea dispoziției mai sus arătată și obligarea

prim pârâtului să le facă ofertă de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul mai sus arătat, invocând calitatea lor de creditori chirografari ai

secund pârâților. Totodată, reclamanții au cerut ca prim pârâtul să fie obligat

să trimită dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea cererii reclamanții au susținut că

autorul lor a cumpărat imobilul în litigiu de la proprietarii tabulari însă nu

a îndeplinit formalitățile de intabulare în cartea funciară întrucât, la scurt

timp de la cumpărare, imobilul a fost naționalizat de stat prin Decretul nr.

92/1950.

Reclamanții au arătat că imobilul a fost

înstrăinat de stat în favoarea chiriașilor, M.I. și M.M. și că, prin decizia

civilă nr. 3289/2001, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea prin care

au solicitat constatarea nulității actului de înstrăinare, motivat de faptul că

nu au calitate de a introduce o astfel de acțiune întrucât imobilul nu a fost

preluat de stat din patrimoniul autorului lor.

Reclamanții apreciază că se impune, contrar

celor dispuse de Curtea Supremă de Justiție, să se constate că sunt

îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin echivalent, aceasta întrucât

înțeleg să formuleze prezenta acțiune pe cale acțiunii oblice, reglementata de

dispozițiile art. 974 C. civ., în calitate de creditori chirografari ai

proprietarilor tabulari, cu mențiunea că nerecunoașterea acestei calități ar

echivala cu o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituția României și a

dreptului lor de acces la un tribunal, protejat prin dispozițiile art. 6 ale C.E.D.O.

Prin sentința civilă nr. 901 din 18 octombrie

2006, Tribunalul Cluj

, a respins cererea. În motivarea

sentinței, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a făcut obiectul unui

act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 10 aprilie

1950, pentru un preț de 360.000 lei, plătibil în două rate, ultima rată la data

de 31 mai 1950, când urma să se efectoeze și formalitatea de intabularea în

cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorului,

formalitate care însă nu s-a mai îndeplinit.

În aceste condiții, instanța a constatat

că reclamanții nu pot pretinde acordarea de măsuri reparatorii în procedura

Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.

În argumentarea soluției instanța a

reținut și că prin convenția încheiată, care are doar valoarea unei promisiuni

de vânzare-cumpărare, nu a operat un transfer al dreptului de proprietate de la

vânzători la cumpărător, astfel cum invocă reclamanții, drept care, de

altminteri, nici nu a fost intabulat în cartea funciară în favoarea acestuia.

Prima instanță a reținut că soluția se

impune și în raport de apărarea reclamanților referitoare la formularea cererii

pe calea acțiunii oblice, apreciind că nu se pot obține măsuri reparatorii cât

timp nu a operat un transfer al dreptului de proprietate, în condițiile impuse

de regimul de carte funciară, în favoarea autorului lor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

reclamanții.

În motivarea apelului reclamanții au

susținut că între autorul lor și proprietarii tabulari s-a încheiat un

antecontract dar și un contract autentic de vânzare-cumpărare, contract apt să

transmită între părțile contractante dreptul de proprietate, drept care însă nu

a fost înscris în cartea funciară datorită condițiilor istorice.

Reclamanții au solicitat ca, în ipoteza în care

nu se reține că ar avea calitatea de proprietari extratabulari (pe motiv că în

acest regim de publicitate imobiliară, proprietatea se dobândea numai prin

înscrierea dreptului în cartea funciară), să se constate că au calitatea de

chirografari ai proprietarilor tabulari cu privire la obligația de a-și da

consimțământul la intabularea dreptului de proprietate în favoarea autorului lor

în cartea funciară și că sunt abilitați să exercite, în baza art. 974 C. civ.

(cu care se completează legea specială), orice acțiune în numele debitorilor

lor, anume sunt îndreptățiți să ceară perfectarea antecontractului încheiat de

autorul lor cu privire la imobilul în litigiu, precum și acordarea măsurilor

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Reclamanții reiterează apărarea potrivit căreia

nu li se poate opune cu autoritate de lucru judecat constatarea privind lipsa

calității lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii statuată prin

decizia civilă nr. 3829/2001 a Curții Supreme de Justiție, întrucât în prezenta

cauză au dedus judecății o cerere în despăgubire pe calea acțiunii oblice și nu

în nume propriu.

Prin decizia civilă nr. 22/A din 24 ianuarie

2007, Curtea de Apel Cluj

a respins apelul declarat de

reclamanți, ca nefondat.

În motivarea deciziei instanța a

reținut că, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, sunt

îndreptățite să primească măsuri reparatorii persoanele fizice care aveau

calitatea de proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a

acestora, calitate pe care nu o avea autorul reclamanților.

Aceasta, întrucât, înscrisul sub semnătură

privată încheiat de autorul reclamanților cu proprietarii tabulari ai

imobilului la data de 10 aprilie 1950, intitulat „contract definitiv de vânzare-cumpărare"

și declarația autentificată dată de proprietarii tabulari, datată 27 iunie 1951

(ulterior naționalizării), nu sunt de natură să opereze, în lipsa unui contract

care să fi fost încheiat în formă autentică, un transfer al dreptului de

proprietate în favoarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut și că reclamanții au dedus judecății o plângere împotriva dispoziției

prin care a fost soluționată propria lor notificare, pe care au formulat-o în

nume propriu și prin care au pretins că imobilul în litigiu

a fost deținut la momentul naționalizării în proprietate

de autorul lor, J.F.

Fiind vorba de o plângere îndreptată împotriva

unei dispoziții emise în numele lor, instanța a apreciat că reclamanții nu pot

susține că au formulat în justiție o acțiune oblică, în sensul art. 974 C. civ.,

întrucât nu pot susține că ar fi proprii lor debitori, știut fiind că pe calea

acțiunii oblice creditorii pot uza de un drept al debitorului lor inactiv, în

scopul valorificării unei creanțe certe și exigibile.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

În motivarea recursului, reclamanții susțin că

în considerentele hotărârii pronunțate instanța de apel nu face nicio referire

la incidența în cauză a dispozițiilor art. 974 C. civ., instanța omițând să

motiveze hotărârea sub aspectul posibilității completării dispozițiilor art. 3

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu prevederile art. 974 C. civ.

Recurenții susțin că atâta timp cât

hotărârea instanței de apel nu conține niciun argument de fapt și de drept care

să fi stat la baza formării convingerii sale cu privire la chestiunea de drept

evocată, caz în care instanța de recurs este în imposibilitate să exercite un

control judiciar efectiv, se impune admiterea recursului și casarea hotărârii

recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Analizând

recursul, în raport de limitele învestirii, Înalta Curte constată că nu poate

fi

primit pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7

coroborate cu cele ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pe calea recursului,

se poate cere modificarea (și nu casarea) unei hotărâri când aceasta nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii.

Totodată, este de menționat că acțiunea

oblică este mijlocul procedural pus la îndemâna creditorilor unui debitor care,

datorită pasivității, pierde drepturi din patrimoniul său și rămâne inactiv sub

acest aspect. In astfel de situații, potrivit art. 974 C. civ., creditorii pot

exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de cele care îi

sunt exclusiv personale, aceasta în scopul apărării lor împotriva pericolului

insolvabilității și în scopul conservării patrimoniului debitorului.

Mai este de menționat că în procedura de

despăgubire instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii au

obligația de a formula o notificare către entitatea deținătoare a imobilului

care, la rândul său are obligația de a soluționa printr-o decizie sau

dispoziție motivată, supusă controlului judiciar în raport de limitele

învestirii prin notificarea formulată.

În speța supusă analizei, verificând

cuprinsul hotărârii atacată cu recurs se constată că aceasta cuprinde motivele

pentru care instanța de apel nu a primit apărarea reclamanților potrivit căreia

ar fi îndreptățiți să primească pentru imobilul în litigiu măsuri reparatorii

prin echivalent în numele proprietarilor tabulari ai imobilului, aceasta

justificat de faptul că ar fi formulat cererea dedusă judecății pe calea

acțiunii oblice.

În fapt, este de observat că

reclamanții, pretins creditori ai proprietarilor tabulari ai imobilului în

litigiu la data preluării de stat, au declanșat procedura de despăgubire

prevăzută de legea de reparație în nume propriu și nu în numele proprietarilor

tabulari, pretins debitori ai obligației de a le transfera dreptul de

proprietate asupra imobilului în litigiu.

Anume, reclamanții au formulat o

notificare în nume propriu prin care au pretins că autorul lor avea deja

dobândită calitatea de proprietar al imobilului în litigiu la momentul

preluării de către stat.

Pe cale de consecință, învestit cu

soluționarea notificării pârâtul, Primarul municipiului Cluj Napoca, a emis o

dispoziție de respingere a notificării în numele reclamanților.

În raport de această situație de fapt,

instanța de apel a conchis în sensul că atâta timp cât, prin cererea dedusă

judecății, reclamanții au cerut anularea dispoziției de respingere a propriei

lor notificări, formulată în nume propriu (și nu în numele debitorilor lor) au

dedus judecății o contestație întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și nu

o acțiune oblică, în sensul art. 974 C. civ..

Constatând și că reclamanții invocă, în

mod contradictoriu, faptul că autorul său era deja proprietarul imobilului la

data deposedării de către stat, instanța a apreciat că reclamanții nu-și pot

susține pretenția de despăgubire pe calea acțiunii oblice întrucât nu pot fi în

același timp și creditori și proprii lor debitori.

Cu privire la considerentele instanței

de apel, referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 974 C. civ. în

stabilirea calității de persoane îndreptățite, în sensul art. 3 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 10/2001, reclamanții nu au formulat prin recurs nicio critică

de nelegalitate susținând, în mod eronat, doar că instanța a omis să se

pronunțe asupra acestei chestiuni.

Ca atare, hotărârea instanței de apel,

argumentată pe considerentele menționate, a intrat în puterea lucrului judecat.

Așa fiind, constatând că decizia

instanței de apel cuprinde considerentele de drept cu privire la chestiunea de

drept evocată de reclamanți, caz în care, în cauză, nu este incident motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de

limitele învestirii, urmează a constata că recursul dedus judecății se

dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

în

majoritate,

Respinge recursul declarat de reclamanții P.I. și J.B. împotriva

deciziei nr. 22/A din 24 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă, și asigurări sociale, pentru minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2009.

■%