ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2381/2009

Asupra recursului de față, constată: Cu notificarea nr. 955 din 8 august 2001, BEJ C.M.R., P.I. și J.B. au cerut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 10 situat la etajul II din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în Cartea funciară colectivă a localității menționate, nr. 3423, și în Cartea individuală nr. 6634, sub nr. 795/X, precum și pentru cota de 24/232 părți indivize din spațiile comune ale imobilului. În motivarea cererii, notificatorii au susținut că imobilul mai sus descris a fost dobândit în proprietate de autorul lor, J.F., în baza actului de vânzare cumpărare încheiat la data de 10 aprilie 1950 și că a fost preluat, în mod abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 204 în lista anexă.

Prin dispoziția nr. 332 din 1 februarie 2006, Primarul municipiului Cluj-Napoca a respins notificarea, reținând că notificatorii nu au calitatea de persoane îndreptățite, în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât proprietarii tabulari ai imobilului la data preluării sale de către stat erau G.A. și soția sa, născută S.M. și nu autorul reclamanților, J.F. Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2006, reclamanții P.I. și J.B. au solicitat ca, în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca și proprietarii tabulari, G.A. și S.M., să se dispună, pe calea acțiunii oblice, anularea dispoziției mai sus arătată și obligarea prim pârâtului să le facă ofertă de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai sus arătat, invocând calitatea lor de creditori chirografari ai secund pârâților.

Totodată, reclamanții au cerut ca prim pârâtul să fie obligat să trimită dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În motivarea cererii reclamanții au susținut că autorul lor a cumpărat imobilul în litigiu de la proprietarii tabulari însă nu a îndeplinit formalitățile de intabulare în cartea funciară întrucât, la scurt timp de la cumpărare, imobilul a fost naționalizat de stat prin Decretul nr. 92/1950. Reclamanții au arătat că imobilul a fost înstrăinat de stat în favoarea chiriașilor, M.I. și M.M. și că, prin decizia civilă nr. 3289/2001, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea prin care au solicitat constatarea nulității actului de înstrăinare, motivat de faptul că nu au calitate de a introduce o astfel de acțiune întrucât imobilul nu a fost preluat de stat din patrimoniul autorului lor.

Reclamanții apreciază că se impune, contrar celor dispuse de Curtea Supremă de Justiție, să se constate că sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin echivalent, aceasta întrucât înțeleg să formuleze prezenta acțiune pe cale acțiunii oblice, reglementata de dispozițiile art. 974 C. civ., în calitate de creditori chirografari ai proprietarilor tabulari, cu mențiunea că nerecunoașterea acestei calități ar echivala cu o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituția României și a dreptului lor de acces la un tribunal, protejat prin dispozițiile art. 6 ale C.E.D.O. Prin sentința civilă nr. 901 din 18 octombrie 2006, Tribunalul Cluj , a respins cererea.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a făcut obiectul unui act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 10 aprilie 1950, pentru un preț de 360.000 lei, plătibil în două rate, ultima rată la data de 31 mai 1950, când urma să se efectoeze și formalitatea de intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorului, formalitate care însă nu s-a mai îndeplinit. În aceste condiții, instanța a constatat că reclamanții nu pot pretinde acordarea de măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu. În argumentarea soluției instanța a reținut și că prin convenția încheiată, care are doar valoarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, nu a operat un transfer al dreptului de proprietate de la vânzători la cumpărător, astfel cum invocă reclamanții, drept care, de altminteri, nici nu a fost intabulat în cartea funciară în favoarea acestuia.

Prima instanță a reținut că soluția se impune și în raport de apărarea reclamanților referitoare la formularea cererii pe calea acțiunii oblice, apreciind că nu se pot obține măsuri reparatorii cât timp nu a operat un transfer al dreptului de proprietate, în condițiile impuse de regimul de carte funciară, în favoarea autorului lor. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții. În motivarea apelului reclamanții au susținut că între autorul lor și proprietarii tabulari s-a încheiat un antecontract dar și un contract autentic de vânzare-cumpărare, contract apt să transmită între părțile contractante dreptul de proprietate, drept care însă nu a fost înscris în cartea funciară datorită condițiilor istorice.

Reclamanții au solicitat ca, în ipoteza în care nu se reține că ar avea calitatea de proprietari extratabulari (pe motiv că în acest regim de publicitate imobiliară, proprietatea se dobândea numai prin înscrierea dreptului în cartea funciară), să se constate că au calitatea de chirografari ai proprietarilor tabulari cu privire la obligația de a-și da consimțământul la intabularea dreptului de proprietate în favoarea autorului lor în cartea funciară și că sunt abilitați să exercite, în baza art. 974 C. civ. (cu care se completează legea specială), orice acțiune în numele debitorilor lor, anume sunt îndreptățiți să ceară perfectarea antecontractului încheiat de autorul lor cu privire la imobilul în litigiu, precum și acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Reclamanții reiterează apărarea potrivit căreia nu li se poate opune cu autoritate de lucru judecat constatarea privind lipsa calității lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii statuată prin decizia civilă nr. 3829/2001 a Curții Supreme de Justiție, întrucât în prezenta cauză au dedus judecății o cerere în despăgubire pe calea acțiunii oblice și nu în nume propriu. Prin decizia civilă nr. 22/A din 24 ianuarie 2007, Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de reclamanți, ca nefondat. În motivarea deciziei instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite să primească măsuri reparatorii persoanele fizice care aveau calitatea de proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, calitate pe care nu o avea autorul reclamanților.

Aceasta, întrucât, înscrisul sub semnătură privată încheiat de autorul reclamanților cu proprietarii tabulari ai imobilului la data de 10 aprilie 1950, intitulat „contract definitiv de vânzare-cumpărare" și declarația autentificată dată de proprietarii tabulari, datată 27 iunie 1951 (ulterior naționalizării), nu sunt de natură să opereze, în lipsa unui contract care să fi fost încheiat în formă autentică, un transfer al dreptului de proprietate în favoarea acestuia. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut și că reclamanții au dedus judecății o plângere împotriva dispoziției prin care a fost soluționată propria lor notificare, pe care au formulat-o în nume propriu și prin care au pretins că imobilul în litigiu a fost deținut la momentul naționalizării în proprietate de autorul lor, J.F.

Fiind vorba de o plângere îndreptată împotriva unei dispoziții emise în numele lor, instanța a apreciat că reclamanții nu pot susține că au formulat în justiție o acțiune oblică, în sensul art. 974 C. civ., întrucât nu pot susține că ar fi proprii lor debitori, știut fiind că pe calea acțiunii oblice creditorii pot uza de un drept al debitorului lor inactiv, în scopul valorificării unei creanțe certe și exigibile. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții susțin că în considerentele hotărârii pronunțate instanța de apel nu face nicio referire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 974 C. civ., instanța omițând să motiveze hotărârea sub aspectul posibilității completării dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu prevederile art. 974 C. civ.

Recurenții susțin că atâta timp cât hotărârea instanței de apel nu conține niciun argument de fapt și de drept care să fi stat la baza formării convingerii sale cu privire la chestiunea de drept evocată, caz în care instanța de recurs este în imposibilitate să exercite un control judiciar efectiv, se impune admiterea recursului și casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Analizând recursul, în raport de limitele învestirii, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente de drept: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 coroborate cu cele ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pe calea recursului, se poate cere modificarea (și nu casarea) unei hotărâri când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Totodată, este de menționat că acțiunea oblică este mijlocul procedural pus la îndemâna creditorilor unui debitor care, datorită pasivității, pierde drepturi din patrimoniul său și rămâne inactiv sub acest aspect. In astfel de situații, potrivit art. 974 C. civ., creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de cele care îi sunt exclusiv personale, aceasta în scopul apărării lor împotriva pericolului insolvabilității și în scopul conservării patrimoniului debitorului.

Mai este de menționat că în procedura de despăgubire instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii au obligația de a formula o notificare către entitatea deținătoare a imobilului care, la rândul său are obligația de a soluționa printr-o decizie sau dispoziție motivată, supusă controlului judiciar în raport de limitele învestirii prin notificarea formulată. În speța supusă analizei, verificând cuprinsul hotărârii atacată cu recurs se constată că aceasta cuprinde motivele pentru care instanța de apel nu a primit apărarea reclamanților potrivit căreia ar fi îndreptățiți să primească pentru imobilul în litigiu măsuri reparatorii prin echivalent în numele proprietarilor tabulari ai imobilului, aceasta justificat de faptul că ar fi formulat cererea dedusă judecății pe calea acțiunii oblice.

În fapt, este de observat că reclamanții, pretins creditori ai proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu la data preluării de stat, au declanșat procedura de despăgubire prevăzută de legea de reparație în nume propriu și nu în numele proprietarilor tabulari, pretins debitori ai obligației de a le transfera dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Anume, reclamanții au formulat o notificare în nume propriu prin care au pretins că autorul lor avea deja dobândită calitatea de proprietar al imobilului în litigiu la momentul preluării de către stat. Pe cale de consecință, învestit cu soluționarea notificării pârâtul, Primarul municipiului Cluj Napoca, a emis o dispoziție de respingere a notificării în numele reclamanților.

În raport de această situație de fapt, instanța de apel a conchis în sensul că atâta timp cât, prin cererea dedusă judecății, reclamanții au cerut anularea dispoziției de respingere a propriei lor notificări, formulată în nume propriu (și nu în numele debitorilor lor) au dedus judecății o contestație întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și nu o acțiune oblică, în sensul art. 974 C. civ.. Constatând și că reclamanții invocă, în mod contradictoriu, faptul că autorul său era deja proprietarul imobilului la data deposedării de către stat, instanța a apreciat că reclamanții nu-și pot susține pretenția de despăgubire pe calea acțiunii oblice întrucât nu pot fi în același timp și creditori și proprii lor debitori.

Cu privire la considerentele instanței de apel, referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 974 C. civ. în stabilirea calității de persoane îndreptățite, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, reclamanții nu au formulat prin recurs nicio critică de nelegalitate susținând, în mod eronat, doar că instanța a omis să se pronunțe asupra acestei chestiuni. Ca atare, hotărârea instanței de apel, argumentată pe considerentele menționate, a intrat în puterea lucrului judecat. Așa fiind, constatând că decizia instanței de apel cuprinde considerentele de drept cu privire la chestiunea de drept evocată de reclamanți, caz în care, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte, în raport de limitele învestirii, urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE în majoritate, Respinge recursul declarat de reclamanții P.I. și J.B. împotriva deciziei nr. 22/A din 24 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă, și asigurări sociale, pentru minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2009. ■%