ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1672/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1672/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1258 din 23 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a condamnat pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și a art. 71-64 lit. a), b), și d) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. , a fost achitat același inculpate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată B.F.G.).
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, durata arestării preventive de la 30 octombrie 2007 la zi. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata daunelor morale, a cheltuielilor de spitalizare și a cheltuielilor judiciare, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței. În esență, s-au reținut următoarele: În seara de 19 octombrie 2007, aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice, inculpatul I.M. a intrat în locuința victimei B.G. pentru a cere un aparat DVD și, nemulțumit de refuzul fiului victimei, i-a dat o palmă acestuia, care, la rândul lui l-a lovit pe inculpat cu pumnul în gură.
în acest moment a intrat în cameră victima, care a încercat să-l oprească pe inculpat să-i mai lovească fiul, însă inculpatul a scos un briceag cu care l-a înjunghiat de mai multe ori în zona abdominală și braț, cauzându-i leziuni ce au condus la deces la data de 2 noiembrie 2007. În timpul agresiunii au intervenit mai multe persoane pentru a opri conflictul, printre care și minora B.F.G. , care a fost tăiată la degetele de la mână, în momentul în care a încercat să ia cuțitul din mâna inculpatului. Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 19/A din 26 ianuarie 2009, admițând apelurile declarate de parchet și inculpat, a desființat sentința penală atacată și, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc.
pen., a încetat procesul penală față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ca urmare a împăcării părților. În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. , pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 17 raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata a câte 6000 lei cu titlu de daune morale către fiecare dintre minorii părți civile B.F.G., B.L.M., B.R.Ș., B.A.N.
și B.M.V. și la plata a câte 40 lei către fiecare minor parte civilă cu titlu de prestație periodică, de la data decesului victimei, respectiv 02 noiembrie 2007 și până la împlinirea vârstei de 18 ani de către fiecare minor. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a briceagului folosit la săvârșirea infracțiunii. Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata executată prin reținere și arest preventiv de la 30 octombrie 2007 la zi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat admiterea recursului declarat și reducerea pedepsei, prin acordarea unei mai mari eficiență circumstanțelor reale și personale, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și a individualizat în mod just pedeapsa aplicată. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat infracțiunea de omor (pe fondul consumului de băuturi alcoolice și iritat de faptul că nu i s-a dat un aparat, a început să îl lovească pe fiul victimei, iar, când tatăl acestuia a încercat să îl apere, l-a înjunghiat de mai multe ori în zone vitale ale corpului, cauzându-i o moarte violentă), precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului (recidivist), rezultă că instanțele au individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acesteia.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele au avut în vedere gravitatea concretă a infracțiunii de omor, împrejurările concrete în care a săvârșit fapta și circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu care au apreciat justificat că se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum ridicat. Pentru aceste considerente și față de lipsa altor temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului I.M. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.M. împotriva deciziei penale nr. 19/A din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 30 octombrie 2007 la 7 mai 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.