ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4526/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC P. SRL Brașov a

formulat contestație împotriva deciziei nr. 76 din 2 aprilie 2007 a A.N.A.F., D.G.S.C.,

solicitând anularea sumelor stabilite în sarcina sa cu titlu de taxe și

majorări de întârziere aferente acestora.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că în cursul anului 2003 cu declarațiile vamale de import nr. 22508 din 31

mai 2003, nr. 22544 din 2 iunie 2003, nr. 23529 din 6 iunie 2003, nr. 23532 din

6 iunie 2003, nr. 31452 din 21 iulie 2003, nr. 31729 din 22 iulie 2003, nr.

43682 din 1 octombrie 2003, nr. 43683 din 1 octombrie 2003 și nr. 43684/2003 a

importat în temeiul Legii nr. 163/1998, pentru ratificarea Memorandumului de

înțelegere, Program de cooperare economică dintre Guvernul României și Guvernul

Olandei, o serie de bunuri, utilaje și instalații necesare creșterii

efectivelor de porcine.

A mai arătat că

potrivit art. 7 din acest act normativ „bunurile importate în cadrul

Programului de

cooperare economică dintre

Guvernul României și Guvernul Olandei, vor fi scutite

de plata taxelor

vamale, a T.V.A.- ului sau a altor taxe cuvenite bugetului de stat”.

Curtea de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

58/F din 24 aprilie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând

că aceasta avea obligația să folosească bunurile importate potrivit destinației

acestora, în termen de un an de la data importului, în caz contrar să restituie

aceste bunuri expeditorului inițial sau să le distrugă sub control vamal,

potrivit art. 394 alin. (3) din H.G. nr. 1114/2001, în caz contrar fiind

obligată să achite taxe vamale, TVA și majorări de întârziere.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs

reclamanta SC P. SRL Brașov.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța de fond a omis în mod nepermis dispozițiile legale

imperative cuprinse în Legea nr. 163/1998; Legea nr. 141/1997, Legea nr.

86/2006 și H.G. nr. 1114/2001, care interpretate în mod logic, ar fi condus la

o altă soluție, conform dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta

a mai susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticabilă sub

aspectul interpretării și aplicării textelor de lege, în sensul că nu ține cont

de situațiile strict reglementate avute în vedere de legiuitor.

Instanța

de fond, în mod eronat dispune că obligarea agentului economic la plata drepturilor

vamale este atrasă „ope legis” la simpla constatare a unui caz de neutilizare a

unor bunuri conform destinației declarate.

În

fine, s-a susținut că instanța de fond nu înțelege să facă o distincție clară

între schimbarea destinației bunurilor importate cu un anumit scop și

neîndeplinirea unei obligații administrative, cum este aceea de a anunța

autoritatea vamală despre existența unui caz fortuit, neimputabil recurentei.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu normele

legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În fapt, prin

acțiunea introductivă de instanță, reclamanta solicită instanței anularea

deciziei nr. 76 din 2 aprilie 2007 emisă de A.N.A.F., D.G.S.C., și a deciziei

nr. 1088 din 26 ianuarie 2007 emisă de Autoritatea Națională a Vămilor pe

considerentul că beneficiază de prevederile art. 394 din H.G. nr. 1114/2001,

pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Codului Vamal, în ceea ce

privește operațiunile comerciale care au făcut obiectul controlului exercitat

de către organele vamale.

De

asemenea, reclamanta a solicitat și anularea procesului-verbal nr. 2 din 26

iunie 2007, prin care, organele vamale au constatat faptul că în termen de un

an de la data importului, titularul acestor operațiuni nu a utilizat părțile de

construcții pentru grajd conform destinației declarate inițial, stabilind în

sarcina acesteia, diferențe de drepturi vamale de import cu accesoriile

aferente.

Pentru bunurile

importate și pentru folosirea acestora conform destinației lor, reclamanta a

beneficiat de scutire la plata taxelor vamale conform Memoradumului de

înțelegere

privind programul de cooperare

economică, Programul PSO pentru aderare și programul MATRA dintre Guvernul

României și Guvernul Olandei.

Cum reclamanta nu a

respectat condițiile aferente preferințelor tarifare, încălcând prevederile

art. 392 lit. c) din H.G. nr. 1114/2001, în mod corect organele vamale au

stabilit în sarcina acesteia obligația de a achita taxe vamale, TVA precum și

majorări de întârziere aferente acestora.

Tariful vamal

preferențial i-a fost acordat reclamantei în considerarea calității sale de

comerciant român, astfel că așa cum corect a reținut instanța de fond, modul în

care partenerul străin a înțeles să respecte clauzele contractuale, nu poate să

influențeze în nici un fel obligațiile legale ale reclamantei, legiuitorul

neprevăzând o astfel de situație.

Față de cele ce preced,

se constată că în mod corect organele vamale au stabilit în sarcina reclamantei

obligația de a achita taxe vamale, TVA și majorări de întârziere aferente,

astfel încât recursul fiind nefondat urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC P. SRL

Brașov împotriva sentinței civile nr. 58/F din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4

decembrie 2008.