ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1739/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 8 ianuarie 2008

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație în Franța, pentru o perioadă de cel mult trei

ani, în ce privește pe pârâta M.A.M.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că din documentele înaintate de către Poliția de Frontieră rezultă că

pârâta a fost returnată din Franța, iar România a încheiat cu Statul Francez Acordul

de readmisie, ratificat prin H.G. nr. 278/1994, astfel că devin aplicabile

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate.

Prin sentința civilă nr. 289 din 8

februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că nu pot fi admise limitări ale exercițiului dreptului la

liberă circulație care nu sunt reglementate de Directiva 2004/38/CE privind

dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru

cetățenii Uniunii Europene și membrii familiilor acestora.

Îngrădirea liberei circulații în

situații care privesc motive de ordine publică, de securitate publică ori de

sănătate publică nu se poate realiza decât cu respectarea strictă a

dispozițiilor cuprinse în Capitolul V al Directivei, ceea ce nu este cazul în

speță.

Reclamantul a declarat apel

împotriva acestei sentințe, susținând, în esență, că în condițiile în care art.

38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 nu au fost modificate nu există nici un

impediment ca acestea să nu fie aplicate și după data de 1 ianuarie 2007,

aceste norme legale din dreptul intern fiind încălcate în cauză.

Prin decizia civilă nr. 159 A din 8

iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, apelul a fost respins ca

nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut, în esență, că în cauză se pune problema compatibilității normei

naționale cu normele Tratatului care reglementează „Libera circulație a

persoanelor și dreptul de stabilire” și că, față de normele specifice ale

Tratatului, în mod just s-a considerat că returnarea intimatului din Franța în

baza Acordului de readmisie nu constituie, prin ea însăși, un motiv suficient

și temeinic pentru a fi luată măsura restrictivă solicitată de reclamantă.

Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recurs solicitând casarea

hotărârilor și pe fond admiterea cererii sale.

Dezvoltând în fapt recursul, Direcția Generală de Pașapoarte a susținut

că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra

legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

străine, ci numai de a lua act de această măsură, care constituie condiție

suficientă pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație, așa cum este reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, act normativ aflat în concordanță cu dispozițiile art. 25 din

Constituția României.

Recursul astfel motivat corespunde cazului de casare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și nu este fondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea

Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean

român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi

dispusă în baza legislației naționale care o reglementează (art. 38 lit. a din

Legea nr. 248/2005) numai în concordanță deplină cu legislația comunitară.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din

29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene,

statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie,

pentru motiv de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar

măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în

cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de

gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Așadar, contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a cetățeanului

român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient

pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Dimpotrivă, recurenta avea obligația rezultată din prevederile art. 1169

C. civ. și din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face dovada

că măsura cerută este consecința unei fapte care o justifică și care a fost

săvârșită de pârât.

În consecință, recursul va fi

respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 159 A din 8 iulie 2008 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 februarie 2009

.