ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3384/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2617 din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului M.S. în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României – Camera Deputaților. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că prin Ordinul nr. 635 din 2 iulie 2007 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților reclamantul a fost eliberat din funcția de director general al Direcției generale pentru dezvoltare, cu avizul conform al Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Instanța a constatat, din înscrisurile depuse la dosar că eliberarea din funcție a reclamantului și numirea în această funcție a unei alte persoane a fost pusă în discuția Biroului permanent care a emis avizul conform, fiind respectate întrutotul dispozițiile prevăzute de art. 17 alin. (3) Legea nr. 7/2006 și ale art. 4 alin. (2) din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 23/2006. De asemenea, s-a constatat că autoritatea pârâtă a respectat și dreptul la stabilitatea în funcție a reclamantului, fiind îndeplinite prevederile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 7/2006, arătând că după eliberarea din funcție s-a procedat la reîncadrarea acestuia conform Ordinului nr. 639/2007 în funcția de consilier parlamentar la cabinetul Secretarului adjunct N.S., iar ulterior prin Ordinul nr. 197 din 15 februarie 2008 a fost definitivat în această funcție, aceste ordine fiind emise la cererea recurentului-reclamant.

Având în vedere dezlegarea dată capătului de cerere privind anularea ordinului de eliberare din funcția de director general, instanța de fond a respins cererea privind repunerea reclamantului în situația anterioară cât și pe cea referitoare la daunele materiale și morale solicitate de acesta. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate. - Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În sprijinul acestui motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susține că motivarea instanței de fond este contradictorie atât în ceea ce privește reținerea situației de fapt dar și a celei de drept, precum și faptul că nu au fost analizate apărările formulate de recurent, neexistând motivarea înlăturării lor.

Precizează recurentul că aprecierile instanței de fond referitoare la repunerea în situația anterioară dovedesc necunoașterea sau ignorarea prevederilor art. 67 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006. - Se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., referitor la faptul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Se arată că ordinul atacat prin care a fost eliberat din funcție a determinat încetarea raporturilor de serviciu potrivit art. 62 din Legea nr. 7/2006 și nu modificarea acestora. - În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

conform căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurentul-reclamant a reiterat motivele din cererea de chemare în judecată referitoare la nelegalitatea ordinului atacat, subliniind lipsa avizului Biroului permanent al Camerei Deputaților sub forma unui înscris motivat. De asemenea, se precizează că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu mai poate fi reintegrat ca urmare a faptului că în prezent funcția este deținută cu caracter definitiv de o altă persoană, întrucât această situație este reglementată de art. 64 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006. Se susține și faptul că era îndreptățit, conform art. 70 din Legea nr. 7/2006, la acordarea de despăgubiri în cuantum egal cu drepturile bănești de care ar fi beneficiat pe această perioadă în funcția anterioară, sau măcar la diferența de venituri, instanța fiind lipsită de rol activ cu privire la soluționarea acestor cereri.

Intimata-pârâtă Camera Deputaților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că litigiului dedus judecății îi sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, cu modificările și completările ulterioare, iar invocarea anumitor prevederi din Legea nr. 188/1999 și Codul Muncii nu se justifică. La eliberarea din funcție a recurentului-reclamant, prin ordinul contestat, a fost respectat principiul simetriei actelor juridice cât și toate prevederile legale incidente procedurii de eliberare din funcție. Înalta Curte, analizând recursul formulat, în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale incidente, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat. Din considerentele sentinței recurate rezultă faptul că prima instanță a arătat motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa în pronunțarea soluției. Hotărârea pronunțată a ținut seama de probele administrate în cauză, fiind în concordanță cu acestea, răspunzându-se în fapt și în drept la pretențiile și apărările părților din litigiu. De asemenea, a fost analizat fiecare argument invocat de reclamant în ceea ce privește nelegalitatea și netemeinicia ordinului contestat. Prin urmare, hotărârea recurată respectă cerințele prevăzute de art. 261 alin. (5) C. proc. civ.

Faptul că prima instanță face referire la o situație ipotetică în care s-ar fi constatat nelegalitatea ordinului ce ar fi pus în discuție repunerea în situația anterioară, menționând faptul că acest lucru nu ar fi posibil pentru că funcția pe care acesta a deținut-o anterior este ocupată de o altă persoană, nefiind solicitată anularea ordinului de numire a acesteia, nu conduce la concluzia că motivarea instanței de fond este contradictorie sau că sunt ignorate prevederile art. 67 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006, întrucât soluția adoptată este cea de respingere a cererii care vizează nelegalitatea ordinului contestat, iar aceasta determină și respingerea cererii de reintegrare. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8, se reține că Ordinul nr. 635 din 2 iulie 2007 de eliberare din funcție are ca efect încetarea raporturilor de serviciu conform art. 62 din Legea nr. 7/2006 de la momentul emiterii actului contestat.

Instanța de fond a analizat acest ordin de eliberare din funcție în raport de efectele pe care un asemenea ordin le produce. Referirile la modificarea raportului de serviciu prin trecerea definitivă în funcția publică parlamentară de consilier parlamentar au vizat Ordinele nr. 639 din 4 iulie 2007 și nr. 197/2008, care nu au fost contestate, nu au constituit obiectul cererii deduse judecății și nici analizei instanței de fond. În consecință, acest motiv de recurs este nefondat întrucât nu a fost schimbată natura juridică ori înțelesul actului juridic dedus judecății. În ceea ce privește criticile care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.

Soluția de respingere a cererii de anulare a ordinului contestat este legală și temeinică. Funcția publică parlamentară din care recurentul-reclamant a fost eliberat prin Ordinul nr. 635/2007, emis de Secretarul General al Camerei Deputaților din Parlamentul României, este corespunzătoare înalților funcționari publici, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 7/2006. Litigiile care vizează această categorie a înalților funcționari publici parlamentari, deci inclusiv legalitatea ordinului contestat cât și celelalte capete de cerere, se analizează prioritar, prin raportare la legea specială, respectiv Legea nr. 7/2006, privind statutul funcționarului public parlamentar, cu modificările și completările ulterioare.

În art. 17 din Legea nr. 7/2006 se prevede că numirea în înaltele funcții publice parlamentare cum este și cea de director general pe care a ocupat-o recurentul, nu se face prin concurs, ci se face de Secretarul General, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaților. De asemenea, conform art. 4 alin. (2) din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 23/2006, numirea și eliberarea din funcția de șef de departament și cea de director general se realizează prin ordin, de către Secretarul General, cu avizul conform al Biroului permanent. Potrivit acestor dispoziții legale, numirea și de eliberarea din funcție, în lipsa oricăror criterii sau cerințe, este atributul Secretarului General cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Examinându-se Ordinul de numire nr. 280 din 07 iulie 2006 (fila 37) cât și avizul acordat pentru numirea în funcție a recurentului (fila112), se constată că acestea au fost emise în aceeași formă și modalitate cu cele referitoare la eliberarea din funcție. În concluzie, potrivit principiului simetriei actelor juridice, eliberarea din această funcție a urmat aceeași procedură cu cea a numirii. Sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant în ceea ce privește lipsa avizului, întrucât Memorandumul intern al Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 859 din 27 iunie 2007 conține rezoluția de acordare a avizului de eliberare din funcție a acestuia și de numire în funcția de director general a domnului C.C.

Atât din stenograma ședinței cât și din extrasul ordinii de zi pentru ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților din 27 iunie 2007 rezultă că a fost dat avizul de eliberare din funcția de director general a recurentului-reclamant S.M. (fila 116 dosar). Cum legea nu impune o anumită formă, modalitate sau un anumit conținut al acestui aviz, ci prevede doar existența acestuia, ca act premergător actului de eliberare din funcție, nu poate fi reținută critica recurentului potrivit căreia acest aviz trebuia să îmbrace forma unui înscris material distinct, motivat în drept și în fapt.

În altă ordine de idei, în mod corect prima instanță a apreciat că au fost respectate dispozițiile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 7/2006, întrucât din înscrisurile existente la dosar rezultă că, deși la 2 iulie 2007 i s-a oferit reclamantului funcția de consilier la Direcția generală pentru dezvoltare din structura serviciilor Camerei Deputaților (fila 94), acesta, prin cererea înregistrată la nr. 51/3017 din 3 iulie 2007 (fila 39), și ulterior printr-o altă cerere din 4 februarie 2008 (fila 123), a solicitat trecerea definitivă în funcția de consilier parlamentar în cadrul cabinetului Secretarului General Adjunct, N.S., fiind emise în acest sens ordinele nr. 639/2007 și 197/2008. Aceste ordine au determinat modificarea raporturilor de serviciu ale acestuia conform art. 53 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 7/2006 la solicitarea expresă a recurentului.

Acordarea preavizului nu se mai justifica în condițiile în care i s-a oferit recurentului o altă funcție. Mai mult, în ziua în care ordinul contestat începea să-și producă efectele, recurentul a solicitat trecerea pe altă funcție. În raport de cele reținute, se apreciază că ordinul atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale menționate anterior privind procedura specială de numire și de eliberare din funcție pentru înalții funcționari publici parlamentari din serviciile Camerei Deputaților, astfel că nu pot fi reținute criticile referitoare la greșita aplicare a legii în cauza dedusă judecății. Dat fiind modul de soluționare a capătului de cerere principal referitor la anularea Ordinului nr. 635/2007, în mod corect instanța de fond a apreciat că repunerea în situația anterioară a reclamantului nu mai este posibilă.

Prin urmare, în cauză nu se poate pune problema incidenței dispozițiilor art. 67 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006 invocate de recurent. De asemenea, acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 70 din Legea nr. 7/2006 este strâns legată de cererea privind constatarea nelegalității ordinului de eliberare din funcție, ori, cum aceasta a fost apreciat ca fiind legal emis în nici un caz nu se poate dispune obligarea intimatei pârâte la aceste daune materiale și implicit a celor morale. Prin urmare și aceste cereri au primit o rezolvare corectă. Avându-se în vedere considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 , coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza II C. proc.

civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.S. împotriva sentinței civile nr. 2617 din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2009.