ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1689/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1689/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la

17 septembrie 2003, reclamanții V.S.A.M. și M.J. au chemat în judecată pe

pârâtul Primarul municipiului Orăștie, solicitând pronunțarea unei hotărâri

prin care să se dispună anularea dispoziției nr. 645/2003 emisă de pârât și

să-l oblige pe acesta la restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de

către stat, înscrise în C.F. nr. 5429, nr. 3901 și nr. 470 situate în

localitatea Orăștie, cu menținerea tuturor opțiunilor prevăzute de Legea nr.

10/2001, în ipoteza imposibilității restituirii în natură.

Prin sentința civilă nr. 1034/26 noiembrie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția

civilă, a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin

dispoziția nr. 645/2003 Primarul municipiului Orăștie a respins cererea de

restituire în natură a imobilelor în litigiu, cu motivarea că, fiind ocupat de

construcții noi, reclamanții nu sunt îndreptățiți la această măsură

reparatorie, ci doar la echivalent sub forma titlurilor de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare sau a acțiunilor tranzacționate pe

piața de capital, în valoare de 1 miliard lei.

De asemenea, în ceea ce privește porțiunea de teren extravilan, regimul

juridic al acesteia este reglementat de Legea nr. 18/1991, fiind aplicabil art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În speță, este cert că imobilele în litigiu au altă destinație decât

aceea de locuință, situație în care sunt excluse despăgubirile bănești

prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte,

unitatea administrativ-teritorială nu dispune de bunuri pentru a le oferi prin

compensare.

În atare situație, tribunalul a reținut că dispoziția emisă de Primar

este legală și se impune a fi menținută.

Prin decizia nr. 646 din 23 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a apreciat că este de necontestat

faptul că imobilele a căror restituire o solicită reclamanții au fost preluate

de stat prin expropriere, iar restituirea în natură nu este posibilă, întrucât

terenul este ocupat de stadionul sportiv din Orăștie.

Or, potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001, care guvernează regimul

juridic al imobilelor expropriate, măsurile reparatorii care pot fi stabilite

constau în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare, acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe

piața de capital ori compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite prin echivalent

de deținători, cu acordul persoanei îndreptățite.

Prin decizia nr. 4224 din 24 mai 2007, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursul declarat de reclamanții V.S.A.M. și M.J., a casat

decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de

apel.

Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte a reținut că, sub un prim

aspect, Curtea de Apel a apreciat că este necontestat faptul că imobilul a

cărui restituire se solicită a fost preluat de stat prin expropriere.

În realitate, acest aspect era contestat de reclamanți prin motivele de

apel, critica fiind reluată și în recurs, în sensul că deposedarea

proprietarilor de imobil s-a produs în anul 1958, printr-o preluare de facto,

abia în anul 1973 emițându-se decret de expropriere.

De asemenea, Curtea de Apel a reținut că imposibilitatea restituirii în

natură a imobilului este dată de ocuparea integrală a terenului cu o

construcție de utilitate publică respectiv, stadionul sportiv al orașului, cu

toate că, s-a dovedit cu actele depuse la dosar în recurs, că, deși a refuzat

restituirea în natură a terenului adevăraților proprietari deposedați abuziv de

stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, chiar înainte de finalizarea

procesului, deținătorul a schimbat regimul juridic al terenului și a vândut o

suprafață din acesta unui particular, respectiv , unei societăți comerciale.

Chiar în condițiile în care hotărârea Consiliului Local, prin care s-a

decis trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale,

nu a fost anulată în instanță, așa cum ceruseră reclamanții, nu poate fi

ignorată în soluționarea prezentei cauze întrucât această hotărâre denotă că,

deși terenul nu s-a restituit reclamanților în considerarea afectațiunii sale,

aceeași afectațiune nu a împiedicat municipalitatea să dispună de bun cu titlu

oneros, în favoarea unui alt particular.

Tot astfel, reclamanții au înțeles să conteste și întinderea măsurilor

reparatorii propuse de pârât prin echivalent, susținând în mod constant că

terenul lor a fost subevaluat, acest aspect fiind neanalizat de Curtea de Apel,

deși, chiar în cazul incidenței art. 11 din Legea nr. 10/2001, alin. (6) al

textului de lege menționat obliga instanța să aibă în vedere valoarea de piață

a imobilului, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

După rejudecare, a fost pronunțată decizia civilă nr. 121/A din 26 iunie

2008 a Curții de Apel Alba-Iulia, prin care apelul a fost respins ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că la rejudecarea

cauzei s-a mai efectuat un raport de expertiză topografică, ale cărui

concluzii, necontestate de către reclamanți, au fost în sensul că în prezent nu

mai există suprafețe de teren, aparținând antecesorului reclamanților, care să nu

fie ocupate de construcții (respectiv, stadion, magazinul Plus, alei, trotuare,

blocuri, parcări) și deci, posibil de restituit în natură.

De altfel, s-a reținut că reclamanții, nu au contestat măsura

nerestituirii în natură și nu au solicitat niciun moment ca reparația să se

facă în natură, ceea ce au contestat fiind modalitatea de restituire prin

echivalent, solicitând despăgubiri bănești.

În ce privește trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat

și faptul că acesta a fost vândut unui particular, s-a apreciat că sunt aspecte

care nu mai pot fi puse în discuție, câtă vreme au fost analizate și

soluționate irevocabil prin decizia nr. 1545/CA/2006 a Curții de Apel

Alba-Iulia (prin care s-a statuat asupra valabilității Hotărârii nr. 98/2004 a

Consiliului local Orăștie, de aprobare a trecerii terenului în suprafață de

4707 mp din domeniul public în domeniul privat).

Cu privire la natura și valoarea măsurilor reparatorii, s-a reținut

incidența în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (9), cu referire la art. 11

alin. (4) și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în astfel

de situații, în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

funcțional întregul teren măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, în

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în

acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin

compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu

acordul persoanei îndreptățite (fiind excluse despăgubirile bănești, formă

reparatorie solicitată de reclamanți).

De asemenea, s-a constatat că nu este posibilă acordarea, prin

compensare, a altor bunuri ori servicii, față de împrejurarea că unitatea

deținătoare nu dispune de excedent de terenuri pe raza orașului Orăștie.

Referitor la valoarea măsurilor reparatorii, s-a constatat că, în

acțiunea inițială ce a format obiectul dosarului nr. 6207/2003 al Tribunalului

Hunedoara, reclamanții nu au contestat niciun moment valoarea estimativă a

ofertei stabilită de Primarul municipiului Orăștie la suma de 1 miliard de lei,

ei criticând îngrădirea dreptului de alegere a persoanelor îndreptățite precum

și faptul că oferta de despăgubire a fost prea vagă, nominalizând doar generic

„titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau

acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital”, fără a se

furniza o listă a acestor societăți, sau măcar să se precizeze dacă opțiunea va

fi la nivel național sau local. Prin urmare, critica reclamanților referitoare

la valoarea măsurilor reparatorii a fost formulată pentru prima dată în fața

instanței de apel, or, potrivit art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate

schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată

și nici nu se pot face alte cereri noi, iar cererea de a fi despăgubiți la

valoarea de piață a terenului, de 9 Euro/mp, este o cerere nouă, inadmisibilă

în apel.

Pe de altă parte, întrucât prin decizia 4224/2007 a Î.C.C.J. s-a dispus

ca instanța de apel să verifice valoarea reală a măsurilor reparatorii, s-a

reținut că în speță este aplicabil art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, în

vigoare la data emiterii dispoziției 645/2003, potrivit căruia valoarea

terenurilor aparținând imobilelor expropriate în vederea demolării se

stabilește conform actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a legii

și în niciun caz potrivit valorii de piață a imobilului și standardelor

internaționale de evaluare (așa cum prevede actualul art. 11 alin. (6) al Legii

nr. 10/2001), întrucât aceasta ar însemna aplicarea retroactivă a legii, ceea

ce ar contraveni principiului neretroactivității consacrat de codul civil. De

asemenea, exprimarea în sensul că oferta de despăgubire este prea vagă este nefondată,

întrucât aceasta este exprimarea legiuitorului, iar Primarul municipiului

Orăștie nu a făcut altceva decât să transpună în dispoziția 645/2003

dispozițiile legale.

Potrivit art. 24 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data

emiterii dispoziției, dacă oferta acceptată constă în titluri de valoare

nominală folosite în procesul de privatizare sau, după caz, în acțiuni,

persoana îndreptățită va urma procedura prevăzută la cap. IV, deci reclamanții

trebuiau să urmeze această procedură prevăzută de cap. V din lege, privind

măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală

sau acțiuni.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții-reclamanți care

au formulat critici sub următoarele aspecte:

- Instanța de apel nu a respectat dispozițiile deciziei de casare

referitoare la identificarea suprafeței de teren care ar putea fi restituită în

natură și determinarea naturii precum și a valorii reale a măsurilor reparatorii.

- S-a reținut în mod greșit că reclamanții nu ar fi solicitat

restituirea terenului în natură, având în vedere chiar soluția pronunțată prin

dispoziția contestată și din care rezultă contrariul (întrucât se respinge

„cererea privind restituirea în natură a imobilelor”).

Chiar dacă nu s-ar fi solicitat ca reparația să se facă în natură,

instanța era obligată să determine cuantumul real al despăgubirilor prin

raportare la valoarea de circulație a terenului.

Pe de altă parte, acordând măsuri reparatorii prin echivalent, instanța

a validat o convenție de vânzare-cumpărare asupra terenului încheiată de

unitatea deținătoare cu încălcarea dispozițiilor legii, motivând în mod greșit

că vânzarea terenului a făcut obiectul analizei instanței de contencios administrativ,

deși această instanță a verificat doar legalitatea hotărârii nr. 98/2004 a

Consiliului local Orăștie.

- Instanța a reținut în mod greșit temeiul preluării bunului ca fiind

reprezentat de Decretele de expropriere nr. 218/1960 și nr. 712/1966, întrucât,

în realitate preluarea s-a realizat în fapt, fără niciun fel de titlu, în anul

1958.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C.

proc. civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului

față de caracterul legal al deciziei atacate, care a dezlegat corect problemele

de drept supuse judecății.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte urmează să rețină

următoarele:

- Statuând asupra preluării abuzive a imobilului pe temeiul Decretelor

de expropriere nr. 218/1960 și nr. 712/1960, în scopul construirii stadionului

„Dacia” Orăștie și în vederea construirii unor blocuri de locuințe, instanța de

apel s-a întemeiat pe mențiunile de carte funciară și a stabilit în mod corect

situația juridică a terenului.

De altfel, reclamanții înșiși, prin notificarea transmisă, ca și prin

contestația adresată ulterior instanței au arătat că terenurile au fost

expropriate, că nu solicită restituirea în natură față de impedimentul

existenței unor construcții de utilitate publică.

Contrar afirmației recurenților, mențiunile din C.F. nu pot fi

considerate o „ficțiune”, dată fiind forța probantă a unor asemenea înscrieri

(care poate fi combătută și anihilată doar prin radierea înscrierii în C.F.,

ceea ce în speță nu s-a realizat).

Susținerea unui alt temei juridic al preluării a justificat doar

demersul reclamanților de a obține măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor

bănești.

În realitate, chiar în condițiile în care preluarea abuzivă s-ar fi

realizat pe baza unei preluări în fapt (fără niciun fel de titlu) măsurile

reparatorii nu s-ar fi datorat sub forma despăgubirilor bănești, dispozițiile

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma existentă la momentul

soluționării notificării), reglementând această posibilitate pentru situația

imobilelor cu destinația de locuință a căror restituire în natură nu mai este

posibilă (or, în speță, obiectul notificării l-au reprezentat

imobile-terenuri).

- Raportat așadar, la temeiul preluării bunului, instanța de apel a

reținut corect că măsurile reparatorii se datorează în cadrul reglementat de

art. 11 din Legea nr. 10/2001 și că acestea nu pot fi stabilite decât prin

echivalent, față de imposibilitatea restituirii în natură relevată de probele

administrate.

Susținerea că prin nerestituirea bunului în natură (solicitare formulată

de altfel, abia cu ocazia rejudecării apelului după casarea cu trimitere) ar fi

fost validat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de municipalitate, deși

aceasta, ca unitate deținătoare, ar fi procedat nelegal, nu poate fi primită.

Astfel cum recurenții înșiși recunosc, aceștia nu au atacat în justiție

contractul de vânzare-cumpărare, ci doar hotărârea consiliului local, de

trecere a bunului din domeniul public în domeniul privat al unității

administrativ-teritoriale, și care a fost validată prin decizie irevocabilă

(decizia nr. 1545/2006 a Curții de Apel Alba-Iulia).

Această hotărâre, verificată jurisdicțional sub aspectul legalității

sale, a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare la licitație

publică (nr. 3342 din 12 noiembrie 2004), a cărui nulitate nu a făcut obiectul

unei judecăți pe cale separată și a cărui lipsire de efecte pe cale incidentală

în prezentul proces, prin aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001 (text introdus prin Legea nr. 247/2005) nu este posibilă pentru că

ar însemna o aplicare retroactivă a cauzei de nulitate, ulterioară datei

încheierii contractului.

- Critica recurenților este însă întemeiată sub aspectul nesocotirii

dispozițiilor deciziei de casare și de aici, a cuantumului măsurilor

reparatorii.

Astfel, potrivit îndrumărilor date de către instanța supremă,

obligatorii conform art. 315 C. proc. civ., la rejudecare, instanța de

trimitere urma să determine valoarea reală a măsurilor reparatorii, ținând

seama de valoarea de piață a imobilului, stabilită potrivit standardelor

internaționale de evaluare.

Contrar acestor dispoziții, instanța de apel reține că prevederile

legale în vigoare la data emiterii dispoziției [art. 11 alin. (6) din Legea nr.

10/2001, nemodificată] statuau ca valoarea terenurilor să se determine potrivit

actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a legii.

Procedând la o asemenea interpretare, instanța de apel a ignorat faptul

că avea de determinat legea aplicabilă unui raport juridic în desfășurare (

facta

pendentia

), contestația nefiind soluționată, și deci, măsurile reparatorii

nefiind definitiv stabilite, la data intrării în vigoare a legii noi.

Ca atare, trebuia „observate exigențele noii reglementări, integrate

scopului reparator al legii”, de a stabili, așa cum de altfel se dispusese prin

decizia de casare, întinderea măsurilor reparatorii prin echivalent în funcția

de standardele internaționale de evaluare.

Pe acest aspect, al determinării cuantumului despăgubirilor, prin

decizia în interesul legii nr. 52/2007, s-a statuat că „în măsura în care, în

cazul notificărilor soluționate înainte de intrarea în vigoare a noii legi,

contestațiile formulate privesc nu doar îndreptățirea persoanelor la măsuri

reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci și, după caz, natura sau

întinderea acestora, instanțele se vor pronunța asupra contestațiilor în

limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competență”.

Or, ignorând această plenitudine jurisdicțională, care o obliga la

stabilirea întinderii măsurilor reparatorii, în acord, astfel cum s-a arătat,

cu standardele internaționale, instanța de apel face trimitere la necesitatea

ca reclamanții să urmeze procedura reglementată de Cap. IV privind măsurile

reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală sau

acțiuni.

Un asemenea considerent se întemeiază pe dispozițiile legale abrogate

(Cap. IV fiind abrogat prin Legea nr. 247/2005) și pe de altă parte, nu ține

seama de faptul că titlurile de valoare nominală nevalorificate până la

intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 „se convertesc de drept în titluri de

despăgubire” (art. 3 din Titlul VII).

Măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele existente în cadrul

normativ la momentul soluționării pricinii, iar nu cele de la data emiterii

dispoziției (anul 2003), care nici nu ar mai putea fi valorificate (acțiuni,

titluri de valoare nominală), având în vedere modificările intervenite sub

aspectul normelor de drept material aplicabile raportului juridic de față.

În consecință, pentru considerentele arătate, referitoare la nesocotirea

dispozițiilor deciziei de casare și aplicarea unor texte de lege abrogate,

recursul urmează să fie admis în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. (în

care se încadrează de fapt criticile formulate, dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. indicate de recurenți nefiind susținute prin dezvoltarea motivelor,

iar art. 304 pct. 10 C. proc. civ. indicat de aceștia fiind un motiv de recurs

abrogat prin O.U.G. 138/2000).

Drept urmare, va fi casată decizia și conform art. 313 C. proc. civ.,

cauza trimisă spre rejudecare instanței de apel.

La reluarea judecății, va fi administrată proba cu expertiză pentru

determinarea întinderii măsurilor reparatorii prin echivalent (despăgubiri, în

condițiile legii speciale), potrivit standardelor internaționale de evaluare,

în condițiile reglementate de art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001

(republicată).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții

V.S.A.M. și M.J. împotriva deciziei nr. 121/A din 26 iunie 2008 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie

2009.