ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 141/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 141/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180

din 18 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul S.I., pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri

de risc fără drept, la pedeapsa de:

- 8 (opt) ani închisoare și

interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și

c) C. pen., potrivit dispozițiilor art. 65 C. pen.

În baza art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul S.I., pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de mare

risc fără drept, la pedeapsa de:

- 10 (zece) ani închisoare

și interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen., potrivit dispozițiilor art. 65 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea, aceea

de:

- 10 (zece) ani închisoare

și interzicerea, pe timp de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen., potrivit dispozițiilor art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 27 ianuarie 2007

la zi.

În baza art. 17 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 360

lei, de la inculpat.

A constatat că drogurile

vândute au fost consumate în procesul constatării tehnico-științifice de către

L.A.P.D.P. din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, în fapt, că la data de 10 ianuarie 2006, printr-un proces

verbal, organele de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Satu Mare s-au

sesizat din oficiu, în urma informațiilor culese, cu privire la săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de către S.I.

În cauză a fost autorizată

folosirea unui colaborator cu nume de cod „M.”, iar Tribunalul Satu Mare a

autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice ale

învinuitului S.I., dar și a discuțiilor pe care urma să le poarte acesta în

mediu ambiental cu colaboratorul.

A reținut instanță că, la 11

ianuarie 2006, existând potrivit art. 21 și 22 din Legea nr. 143/2000

autorizația nr. 009/2006 a D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, privind

folosirea colaboratorului, precum și autorizația emisă de procuror pentru

cumpărarea de droguri, colaboratorul cu nume de cod „M.” a cumpărat de la S.I.

cantitatea de 0,52 grame cannabis contra sumei de 70 lei.

Ulterior, la 14 ianuarie

2006, în baza autorizărilor, colaboratorul cu nume de cod „M.” a mai efectuat o

cumpărare de droguri de la inculpat, respectiv de 0,5 grame cannabis, tot

contra unei sume de 70 lei.

La data de 22 ianuarie 2006,

în baza aceleiași autorizații privind folosirea colaboratorului, precum și a

autorizației din 20 ianuarie 2006 emisă de procurorul de caz, colaboratorul „M.”

a efectuat o a treia cumpărare de droguri de la inculpat, respectiv 0,4 grame

cannabis, pentru care a plătit 70 lei, iar la 27 ianuarie 2006 a mai cumpărat

de la același inculpat trei comprimate în formă de inimioară, prezentate de

inculpatul S.I. ca fiind droguri cunoscute sub numele de „extasy”, pentru care

colaboratorul a plătit suma de 150 lei.

Analizele de laborator efectuate

de fiecare dată asupra substanțelor cumpărate de colaborator de la inculpat au

confirmat că materia vegetală respectivă era cannabis, droguri de risc care se

regăsesc în Tabelul III anexă la Legea nr. 143/2000, iar comprimatele în formă

de inimioară conțineau MDMA, drog de mare risc, regăsit în Tabelul nr. I anexă

la Legea nr. 143/2000.

În temeiul autorizației nr. 6/S/2006

emisă de Tribunalul Satu Mare, discuția dintre colaboratorul cu nume de cod „M.”

și inculpatul S.I. a fost înregistrată, rezultând astfel probe care au

confirmat activitatea de comercializare a drogurilor de mare risc, MDMA, sub

formă de comprimate.

Din raportul întocmit de

ofițerul de legătură cu colaboratorul, după efectuarea cumpărării a rezultat că

inculpatul i-a prezentat acestuia din urmă o pungă de mici dimensiuni conținând

aproximativ 20 de comprimate MDMA, în formă de inimioară, explicându-i că

acestea sunt superioare calitativ comprimatelor care purtau logoul E.

Instanța de fond a constatat

că probele rezultate în urma cumpărărilor de droguri autorizate de către

organele de cercetare penală se coroborează cu cele rezultate în urma

exploatării autorizațiilor de interceptare și înregistrare a convorbirilor

telefonice ale inculpatului emise de instanță.

Prima instanță, prin coroborarea

probelor administrate atât în faza de urmărire penală, constând în

autorizațiile de vânzare, rapoartele întocmite de ofițerul de legătură,

constatările tehnico-științifice, transcrierile convorbirilor telefonice și a

discuțiilor purtate în mediu ambiental, cât și cu ocazia cercetării

judecătorești a reținut fără dubiu vinovăția inculpatului în comiterea faptelor

reținute în sarcina sa prin actul de inculpare și a dispus condamnarea

inculpatului la pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre cele două fapte,

apreciind că pedepsele de 8 ani închisoare și respectiv de 10 ani închisoare

aplicate sunt îndestulătoare.

Condamnându-l pe inculpat,

la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., instanța de fond a argumentat

în sensul că orientarea spre astfel de pedepse este justificată în cauza de

față, de gradul de pericol social al acestui gen de infracțiuni și de

împrejurarea că astfel de fapte au devenit un fenomen amplu cu repercusiuni

grave asupra tinerei generații.

A fost avută în vedere și

atitudinea procesuală a inculpatului, care deși avea interdicție de a părăsi

localitatea Satu Mare nu a înțeles să se conformeze, încercând să părăsească

țara.

Împotriva sentinței

pronunțată de prima instanță a declarat apel inculpatul S.I., care a criticat

hotărârea, în principal, sub aspectul greșitei sale condamnări, susținând, în

esență, că nu există probe din care să rezulte vinovăția sa, respectiv nu

există procesele-verbale de constatare a flagrantului sau de percheziție prin

care să se constate că ar fi fost găsite droguri asupra inculpatului sau la

domiciliul său, declarații de martori și nicio expertiză dactiloscopică care să

stabilească că drogurile predate colaboratorului „M.” ar fi provenit de la

inculpat.

A susținut inculpatul

apelant că hotărârea de condamnare s-a bazat doar pe interpretarea unor

convorbiri telefonice (discuții scoase din context și a căror legalitate ridică

serioase semne de întrebare) și pe rapoartele ofițerului de caz, care nu se

regăsesc printre mijloacele de probă, prevăzute de art. 64 alin. (1) C. proc.

pen.

Inculpatul apelant a

solicitat casarea sentinței pronunțate de prima instanță și în principal

achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., iar în subsidiar aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

Curtea de Apel Oradea, prin

decizia penală nr. 129 din 27 noiembrie 2007, a admis apelul declarat de

inculpat, a casat în parte sentința pronunțată de prima instanță și, reținând

în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C.

pen., pentru ambele infracțiuni, a redus pedepsele aplicate de la 8 ani

închisoare la 2 ani închisoare și respectiv de la 10 ani închisoare la 5 ani

închisoare, limitând conținutul pedepselor complementare și accesorii la

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În baza art. 33 lit. a), art.

34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele în pedeapsa cea

mai grea, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare și interzicerea pe timp de

3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului și s-au

menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Instanța de apel, examinând

sentința apelată, a apreciat că prima instanță a reținut o stare de fapt bazată

pe probe suficiente, concludente și just interpretate și că în raport de

această stare de fapt, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Cât privește critica

invocată de inculpat, referitoare la caracterul nelegal al mijloacelor de probă

obținute de procurori la urmărirea penală sau în faza actelor premergătoare,

instanța de apel a constatat că aprecierea caracterului legal sau ilegal al

probelor este atributul instanței și că în cauză sunt aplicabile reglementări

speciale care derogă uneori de la instituția investigatorilor sub acoperire,

astfel cum este prevăzut în Codul de procedură penală.

Făcând trimitere la

dispozițiile Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea

în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T. și coroborând aceste dispoziții cu

cele ale Codului de procedură penală, instanța a concluzionat că actele

încheiate de investigatorii sub acoperire și colaboratorii acestora constituie

mijloace de probă, iar prevederile art. 224

3

C. proc. pen., fac

referire la date și informații obținute de la investigatorul sub acoperire.

Instanța a avut în vedere și

dispozițiile Legii nr. 143/2000 care prevăd că actele încheiate de polițiști și

colaboratorii acestora pot constitui mijloace de probă.

S-a concluzionat în sensul

că deși nu sunt dintre cele prevăzute de art. 64 C. proc. pen., mijloacele de

probă vizate de critica inculpatului apelant constituie mijloace de probă

atipice, ce pot fi întocmite de categoriile de persoane la care se referă

legile speciale invocate.

Pentru aceste considerente

instanța de apel a apreciat că rapoartele întocmite în cauză de ofițerul de caz

pot fi considerate mijloace de probă, iar cercetarea penală efectuată nu a

exces cadrului legal al administrării probelor, avându-se în vedere Ordonanțele

prin care s-a autorizat folosirea în dosar a colaboratorului cu nume de cod „M.”.

Referitor la convorbirile

interceptate și înregistrate s-a reținut că acestea sunt redate integral

într-un proces verbal, potrivit art. 91

3

C. proc. pen., care

constituie un mijloc de probă cu privire la faptele și împrejurările constatate

cu ocazia interceptării.

În cauză procesele verbale

datează din 9 ianuarie 2007, ulterior începerii urmăririi penale, înregistrările

convorbirilor fiind audiate nemijlocit de către instanțe, inculpatul

necontestând înregistrările, recunoscându-și vocea, cu precizarea că nu-și

amintește dacă a purtat discuțiile respective și nici contextul în care ar fi

avut loc.

Instanța de apel a făcut o

analiză amănunțită a conținutului înregistrărilor efectuate și a aspectelor

rezultate, reținând și concluziile rapoartelor de constatare științifică,

potrivit cărora „verdeața” și „inimioarele” predate de inculpat colaboratorului

M. erau cannabis și respectiv comprimate care conțineau MDMA, substanță care se

regăsește în tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000, fiind drog de mare

risc.

Coroborând toate aceste

probe la care s-a referit, instanța de apel a concluzionat că în cauză rezultă

fără dubiu vinovăția inculpatului.

În ce privește pedeapsa

aplicată, instanța de apel, având în vedere circumstanțele personale ale

inculpatului, precum și cantitatea redusă de droguri traficată de acesta, a

apreciat că în cauză se justifică reținerea în favoarea inculpatului a

circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen., reducând

pedepsele aplicate inculpatului sub minimul prevăzut de textul incriminator.

Împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat

hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în

esență, criticile invocate în apel referitoare la greșita sa condamnare, în

lipsa unor probe certe de vinovăție; nelegalitatea unor mijloace de probă și a

solicitat în principal achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei în

sensul reducerii acesteia și aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea

executării acesteia.

Recursul declarat de inculpat

nu este întemeiat.

Examinând hotărârea atacată,

respectiv actele și lucrările de la dosar în raport cu criticile invocate cât

și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că instanțele, în mod corect au reținut situația de

fapt și vinovăția inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în

judecată, pe baza probelor legal administrate.

Critica inculpatului

referitoare la nelegalitatea unor mijloace de probă nu poate fi primită în

condițiile în care reglementările speciale aplicabile în speță și care derogă

de la dispozițiile generale ale Codului de procedură penală au fost respectate.

Astfel dispozițiile art. 17

din Legea nr. 508/2008 prevăd posibilitatea folosirii în anumite condiții

(aplicabile în speță) a investigatorilor sub acoperire, a colaboratorilor sau

informatorilor poliției judiciare în vederea strângerii datelor privind

existența infracțiunii și identificarea persoanelor presupuse a fi comis o

infracțiune, actele încheiate de aceștia constituind, potrivit legii, mijloace

de probă.

Pe de altă parte în Legea nr.

143/2000, în art. 22 alin. (2) se prevede că actele încheiate de polițiști și

colaboratorii lor pot constitui mijloc de probă, indiferent de momentul

procesual al administrării acestora.

În ce privește susținerea

inculpatului în sensul că în cauză nu există dovezi certe ale vinovăției sale

se constată că apărările acestuia sunt infirmate de probele administrate.

Astfel, autorizațiile de

vânzare, rapoartele întocmite de polițistul și colaboratorul acestuia se

coroborează cu înregistrările convorbirilor telefonice redate integral într-un

proces verbal, dar și cu rapoartele de constatare științifică care au confirmat

faptul că drogurile achiziționate de la inculpat de către colaboratorul cu nume

de cod „M.” fac parte din categoria drogurilor de risc și de mare risc care se

regăsesc în Tabelele I și II anexă la Legea nr. 143/2000, făcând dovada deplină

a vinovăției inculpatului.

Așa fiind, cererea de

achitare formulată de inculpat este nefondată, în cauză probele legal

administrate dovedind implicarea inculpatului în activitatea de trafic de

droguri.

Nici cererea subsidiară

formulată de inculpatul recurent privind reindividualizarea pedepsei aplicate

nu poate fi primită, în condițiile în care instanța de apel a dat deja dovadă

de clemență, reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante cărora

le-a acordat eficiența cuvenită, reducând pedeapsa sub minimul prevăzut de

lege.

La individualizarea

sancțiunii au fost avute în vedere toate criteriile impuse de dispozițiile art.

72 C. pen., astfel ca pedeapsa aplicată să satisfacă scopul prevăzut de

legiuitor în art. 52 C. pen., astfel că o nouă reindividualizare nu se impune

sub aspectul cuantumului pedepsei, dar nici al modalității de executare,

dispozițiile art. 81 C. pen., sau art. 86

1

C. pen., nefiind

aplicabile în cauză.

Pentru aceste considerente

recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, astfel că va fi respins, ca

atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 129/ A din

27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 ianuarie 2009.