ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2017/2009

Obiectul acțiunii. Prin cererea adresată Tribunalului Iași, reclamantul S.I. a chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și C.N.C.D. pentru a se dispune: - obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, la plata reactualizată a sporului de risc și suprasolicitare psihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază începând cu 15 iulie 2000 – 27 mai 2003, precum și obligarea D.N.A. din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 15 decembrie 2003 până la încetarea stării de discriminare a unei despăgubiri egale cu sporul de 50%; - pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi. Tribunalul Iași, secția civilă și litigii de muncă, prin Încheierea din 25 iunie 2008, cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel Iași.

Soluția instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 180/CA din 13 octombrie 2008 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal: - a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și obligat acesta să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare psihică în procent de 50% din salariul brut, actualizat pentru intervalul 15 iulie 2000 – 27 mai 2003; - a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului invocată de pârâții D.N.A. și Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; -a fost admisă acțiunea reclamantului S.I. în contradictoriu cu D.N.A. din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligată pârâta D.N.A. să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50% din salariul lunar brut, actualizat pentru intervalul 15 decembrie 2003 și până la zi; - a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice; - a fost respinsă acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție formulată de D.N.A., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu C.N.C.D. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că: - prin decizia nr. 21 din 5 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii declarat de Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în vederea aplicării și interpretării unitare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a constatat că „judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea n. 334/2001”, decizie care are caracter obligatoriu, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ. - conform copiei de pe carnetul de muncă al reclamantului rezultă că acesta a fost transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani începând cu 1 iulie 2000 pe funcția de analist programator, deci ca personal de specialitate asimilat magistraților în condițiile Legii nr. 50/1996, modificată prin O.G. nr. 83/2000, iar începând cu 15 decembrie 2004 a fost transferat la P.N.A., actualmente D.N.A., unde are calitatea de specialist IT. - în raport cu obligativitatea respectării deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii, instanța de fond nu a mai analizat excepția prescripției invocată de pârâți. - pentru că reclamantul nu s-a aflat în raporturi juridice cu Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu acești pârâți și cu Ministerul Economiei și Finanțelor și în calitate de chemat în garanție. - acțiunea a fost respinsă și față de C.N.C.D. pentru că reclamantul a precizat că această instituție figurează ca pârât „în calitatea sa de expert în nediscriminare”.

Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs D.N.A. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. I. În recursul declarat de D.N.A. este criticată soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală. - Primul motiv de recurs invocat este cel legat de nemotivarea hotărârii instanței de fond în ceea ce privește respingerea excepției dreptului material la acțiune, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Se susține că nu se impunea respingerea excepției dreptului material la acțiune pentru că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se supune termenului general de prescripție de 3 ani și nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 pentru că nu a avut loc niciodată o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune s-a prescris în sensul precizat de art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, respectiv D.N.A. sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. - Al doilea motiv de recurs invocat se referă la greșita aplicare a legii având în vedere că sediul materiei îl constituie prevederile O.U.G. nr. 27/2006, respectiv art. 11 alin. (2) din acest act normativ care prevede dreptul specialiștilor din cadrul D.N.A. de a beneficia și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, din aceea de funcționari publici, motiv pentru care aceștia beneficiază de sporuri ce nu sunt acordate magistraților (spor de confidențialitate, spor de ore suplimentare, salariu de merit). Se apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea pentru că este nelegal ca specialiștii din cadrul D.N.A., care sunt funcționari publici, să beneficieze cumulativ atât de sporurile specifice funcționarilor publici cât și de sporurile specifice magistraților, deși legea nu prevede o asemenea cumulare, iar sporul de 50% vizează numai magistrații și grefierii, nu și funcționarii publici. Chiar decizia pronunțată în recursul în interesul legii se referă numai la magistrați și personalul auxiliar, ori specialiștii IT nu fac parte din aceste categorii. - Al treilea motiv de recurs se referă la pretinsa discriminare și la faptul că, prin deciziile nr. 818-821/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamanților. II. În recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiuni pentru că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind invocate prevederile art. 304 pct. 3, 4 și 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ.. 1. Un prim motiv de recurs invocat este legat de greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 15 iulie 2000 – 9 mai 2005 pentru că s-a reținut greșit că față de Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, ar fi inutilă abordarea excepției prescripției dreptului material la acțiune. Se apreciază că instanța de fond nu a stabilit valoarea juridică a unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție întru-un recurs în interesul legii, decizii care au efecte numai pentru viitor și nu pot influența cursul prescripției. 2. Al doilea motiv de recurs face trimitere la decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, care a stabilit că de acest spor beneficiază judecătorii, procurorii, magistrații-asistență, personalul auxiliar de specialitate. 3. Al treilea motiv de recurs vizează greșita soluționare a cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor pentru că Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitatea de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.

Al patrulea motiv de recurs critică soluția instanței de fond pentru că s-a dispus, în mod nelegal, plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației pentru că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 388/2007 și nu pot fi înscrise alte cheltuieli dacă nu există o bază legală.

Pe fondul cauzei, referitor la perioada ulterioară datei de 3 februarie 2007, este criticată soluția instanței de fond pentru că acțiunea reclamantului este inadmisibilă. Se face trimitere la Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, care se referă numai la judecători, procurori, magistrați-asistenți, personal auxiliar de specialitate, numai aceste categorii putând să beneficieze de sporul de 50% și după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 dar numai până la abrogarea Legii nr. 50/1996 prin O.G. nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursurile declarate pentru următoarele considerente: Reclamantul este funcționar public în cadrul D.N.A. din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind încadrat inițial, începând cu anul 2000 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, ca analist programator, iar, în prezent, fiind specialist în domeniul informatic. Tocmai plecând de la calitatea sa de funcționar public stabilită potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 54/2006 și în conformitate cu prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, dosarul a fost trimis de la Secția litigii de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel Iași la Secția contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe prin Încheierea din 30 septembrie 2008. Soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanța de fond a pronunțat soluția fără respectarea prevederilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006. Potrivit acestor dispoziții „Salariul de bază pentru specialiștii din cadrul D.N.A. și al D.I.I.C.O.T., precum și pentru specialiștii în domeniul informatic din paratul propriu al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de la instanțe și parchete se stabilește potrivit nr. crt. 28 de la lit. A) din anexă, cu excepția situației în care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, beneficiază de un salariu de bază mai mare. Specialiștii din cadrul D.N.A. și al D.I.I.C.O.T., precum și specialiștii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz. Specialiștii din cadrul D.N.A. și al D.I.I.C.O.T. beneficiază și de prevederile art. 23”. Așa cum se poate observa, din interpretarea acestui text rezultă că specialiștilor din cadrul D.N.A. li se calculează numai salariul de bază în funcție de salariul magistraților, dar sporurile de care beneficiază sunt cele care se acordă funcționarilor publici. Din cuprinsul cărții de muncă rezultă că, chiar în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 27/2006, acesta a beneficiat de salariu de merit, beneficiază de spor de confidențialitate, iar acestea sunt specifice funcționarilor publici și de ele nu beneficiază judecătorii sau procurorii. Mai mult, reclamantul a beneficiat de sporul de vechime în muncă permanent, ori judecătorii și procurorii beneficiază de acest spor numai odată cu modificarea legii de salarizare în anul 2006. Dacă s-ar accepta soluția instanței de fond și susținerile reclamantului acesta ar cumula atât sporurile ce se acordă funcționarilor publici cât și sporurile ce se acordă judecătorilor și procurorilor. Deși instanța de fond a făcut referiri la Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta nu poate justifica admiterea cererii reclamantului deoarece recursul în interesul legii soluționat de instanța supremă s-a referit la judecători, procurori, magistrați-asistență și personalul auxiliar de specialitate, iar reclamantul nu face parte din niciuna din aceste categorii. De aceea în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. vor fi admise recursurile, va fi modificată în parte sentința atacată în sensul că va fi respinsă cererea reclamantului pentru plata sporului de risc și suprasolicitare psihică, dar vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Motivul de recurs ce vizează greșita respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor va fi respins deoarece potrivit art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 208/2005 Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat. Legea nr.500/2002 privind finanțele publice prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legii bugetului și bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Rectificarea bugetului de stat, care poate modifica bugetul aprobat, se poate face tot prin lege. Ministerul Economiei și Finanțelor apare ca un administrator al bugetului statului, iar în baza legii aprobate a bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în lege. În aceste condiții, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, în calitate de pârât și nici de chemat în garanție, pentru că acesta nu are ca atribuție să vireze către ordonatorii principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat. Chiar dacă în recursul D.N.A. s-au făcut referiri la Deciziile nr. 818-821/2008 ale Curții Constituționale nu au fost reținute aceste critici pentru că instanța de fond, în motivarea soluției, nu a făcut referiri la dispozițiile O.G. nr. 137/2000 care au fost declarate neconstituționale ci acest act normativ a fost invocat numai de reclamant în cererea de chemare în judecată. Pentru că prin admiterea recursului a fost respinsă acțiunea reclamantului nu vor fi analizate nici criticile privind plata sumelor actualizate cu rata inflației.