ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2390/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanta, anularea Hotărârii nr. 31135 din 29 septembrie 2008 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. In motivarea acțiunii a arătat că părinții săi C.G. și M. au fost strămutați din localitatea de domiciliu, în urma încheierii Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, reclamanta născându-se în timpul refugiului la data de 25 martie 1944 în localitatea Techirghiol, jud. Constanța.

Prin sentința civilă nr. 905/CA din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei T.Z. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că deși, prin încheierea de ședință din 27.10.2008, în temeiul dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., instanța i-a pus în vedere reclamantei să facă dovada că părinții săi au tăcut obiectul schimbului de populație, în luna septembrie 1940, aceasta nu s-a prezentat și nu a depus dovezile necesare soluționării pricinii în sensul admiterii pretențiilor deduse judecății. Î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T.Z. , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs susține, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză, din punctul de vedere al reclamantei fiind depuse la dosar toate dovezile necesare soluționării cauzei, în mod favorabil. Recursul este nefondat. Analizând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., raportat la motivele de recurs invocate Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999. Reclamanta a adus în spijinul pretențiilor sale, declarația notarială comună a numiților G.N. și B.L., care fac afirmații referitoare la aspectul strămutării mamei reclamantei, numita C.M., iar în finalul acești declarații se afirmă că a fost dată "spre a fi folosită de C.M. (născută C.), zisă M. la Casa de Pensii Constanța" și nu de reclamanta T.Z.

, despre care nu există nici o referire în cuprinsul actului notarial. În aceste condiții, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu a putut face dovada decât a faptului că s-a născut la data de 25 martie 1944 în Techirghiol, jud. Constanța, din părinții C.G. și M., aceste dovezi nefiind suficiente potrivit dispozițiilor legale menționate, pentru susținerea calității de persoană născută în timpul strămutării părinților săi. Mai mult, deși instanța de fond i-a pus în vedere reclamantei să depună acte oficiale doveditoare cu privire la strămutarea părinților săi, aceasta nu s-a conformat, nedovedind nici măcar efectuarea unui demers la autoritățile competente în vederea obținerii acestora.

În acest context, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă T.Z. a dovedit lipsă de diligentă în susținerea pretențiilor sale, neînțelegând să producă dovezile necesare soluționării cauzei nici măcar în fața instanței de recurs, astfel încât, sentința pronunțată de instanța de fond este temeinicia și legală, motiv pentru care, În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , recursul va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.Z., împotriva sentinței civile nr. 905/CA din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2009.