ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2390/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, reclamanta T.Z. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta

Casa

Județeană de Pensii Constanta, anularea Hotărârii nr. 31135 din

29

septembrie 2008 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al

Legii nr. 189/2000.

In

motivarea acțiunii a arătat că părinții săi C.G. și

M. au fost strămutați din localitatea de domiciliu,

în urma

încheierii Tratatului de la Craiova

din septembrie 1940, reclamanta născându-se în timpul refugiului la data de 25

martie 1944 în localitatea

Techirghiol, jud. Constanța.

Prin sentința civilă

nr. 905/CA din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială,

contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantei

T.Z.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că deși, prin

încheierea de ședință din

27.10.2008, în temeiul dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., instanța i-a pus

în vedere reclamantei să facă

dovada că părinții săi au tăcut obiectul schimbului de

populație, în

luna septembrie 1940, aceasta nu s-a prezentat și nu a depus dovezile

necesare soluționării

pricinii în sensul admiterii pretențiilor deduse

judecății.

Î

mpotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta T.Z.

, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în

temeiul

dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ.

Prin

motivele de recurs susține, în esență, că instanța de fond a

interpretat greșit

probele administrate în cauză, din punctul de vedere

al reclamantei fiind depuse la dosar toate dovezile

necesare soluționării cauzei, în mod favorabil.

Recursul

este nefondat.

Analizând

sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., raportat

la motivele de recurs invocate

Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost

refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din

conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se

acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive

etnice, au suferit persecuții în perioada precizată,

această situație

putând fi dovedită cu acte

oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații

de martori, potrivit art.

4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând

Normele

metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

Reclamanta a adus în

spijinul pretențiilor sale, declarația

notarială

comună a numiților G.N. și B.L., care

fac

afirmații referitoare la aspectul strămutării mamei reclamantei, numita C.M.,

iar în finalul acești declarații se afirmă că a fost

dată "spre a

fi folosită de C.M. (născută C.), zisă

M.

la Casa de Pensii Constanța"

și nu de reclamanta T.Z.

, despre care nu există nici o referire în cuprinsul

actului notarial.

În

aceste condiții, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta

nu a putut face dovada decât a faptului că

s-a născut la data de 25 martie 1944 în Techirghiol, jud. Constanța, din

părinții C.G. și M., aceste dovezi nefiind suficiente potrivit

dispozițiilor legale menționate, pentru

susținerea calității de persoană

născută în timpul strămutării

părinților săi.

Mai

mult, deși instanța de fond i-a pus în vedere reclamantei să

depună acte oficiale

doveditoare cu privire la strămutarea părinților

săi, aceasta nu s-a conformat,

nedovedind nici măcar efectuarea unui

demers la autoritățile competente în vederea

obținerii acestora.

În

acest context, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă

T.Z. a dovedit lipsă de diligentă în

susținerea pretențiilor

sale, neînțelegând

să producă dovezile necesare soluționării cauzei

nici măcar în fața instanței de recurs, astfel încât, sentința

pronunțată

de instanța de fond este

temeinicia și legală, motiv pentru care,

În

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de T.Z., împotriva sentinței

civile nr. 905/CA din 24

noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 mai 2009.