- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 31 octombrie 2006
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Restul cererii — inadmisibil
- Prejudiciu material — cerere respinsă
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Emesz împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE EMESZ v. HUNGARY (Depunerea nr. 36343/03) HOTĂRÂREA STRASBOURG 31 octombrie 2006 FINAL 12/02/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Emesz v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B.
Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze Doamna Mularoni Jočienė, judecători și grefierul secțiunii Dollé, deliberat în privat la 10 octombrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 36343/03) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Ferenc Emesz („reclamantul”), la 2 septembrie 2003. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 13 septembrie 2005, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe asupra admisibilității și meritelor cererii în același timp.
Reclamantul s-a născut în 1925 și trăiește în Szolnok. În 1992, mai multe persoane, inclusiv reclamantul, au semnat un contract cu scopul de a construi o casă de apartament în comun. În contextul unei litigii cu privire la contribuțiile respective, la 2 mai 1995 cinci participanți ai proiectului de construcție au introdus o acțiune împotriva reclamantului. La 10 octombrie 1995, ei și-au modificat cererile. La 17 octombrie 1996, Curtea Regională a Județeanului Jasz-Nagykun-Szolnok a desemnat Curtea de District Jaszberény pentru a auzi cazul. La 12 decembrie 1997, cazul a fost în cele din urmă transferat la Curtea de District Kunszent-márton. La 10 februarie 1998 a fost acordată prioritate. Între 10 martie 1998 și 7 octombrie 1999, Curtea a avut numeroase audieri și a obținut avizul unui expert.
La 17 decembrie 1999, a respins acțiunea și reclamațiile reclamantei. La recurs, la 31 mai 2000, Curtea Regională a Județeanului Jasz-Nagykun-Szolnok a anulat o parte din această decizie, respingând-o la prima instanță și a susținut restul. În acest sens, la 12 Decembrie 2002 Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare a reclamanților. 10. În reluarea procedurii de primă instanță, au avut loc mai multe audieri și au fost obținute două avize de experți între 14 martie 2001 și 27 august 2003. La 10 octombrie 2003, Curtea de District a acceptat în parte acțiunea reclamanților și a respins majoritatea cererilor de contracarare ale reclamantului. 11. Prin recurs, la 9 iunie 2004, Curtea Regională a modificat decizia de primă instanță.
La 16 decembrie 2004, Curtea Supremă a respins petiția reclamantului de reexaminare. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 13. Guvernul a contestat acest argument. 14. Perioada care va fi luată în considerare a început la 2 mai 1995 și s-a încheiat la 16 decembrie 2004. A durat astfel peste nouă ani și șapte luni pentru trei niveluri de competență. Admisibilitatea 15. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive.
Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 17. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 18. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz.
Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 19. De asemenea, reclamantul s-a plâns, în baza articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la rezultatul procedurii. 20. În măsura în care plângerea reclamantului poate fi înțelesă că se referă la evaluarea probelor și rezultatul procedurii în fața instanțelor interne, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție.
În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare prin legislația națională și instanțele naționale ( García Ruiz v. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I.). 21. În cazul în cauză, Curtea este convinsă că în cazul în care nu există nimic care să declare orice semnificație pe care instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nejustificată sau arbitrară, rezultând că această plângere este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 37.027.000 de forints maghiari [1] (HUF) în ceea ce privește prejudiciu material și 8 milioane de HUF [2] în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a contestat afirmațiile. 25. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație.
Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut unele daune morale. Deciziile pe o bază echitabilă îi conferă 6,500 euro (EUR) sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. Reclamantul a solicitat, de asemenea, HUF 607.000 [3] pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 27. Guvernul a contestat cererea. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.
În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, care nu a fost reprezentat de un avocat, a sumei de 500 EUR sub acest cap. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6,500 EUR (seize mii cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 500 EUR (cincă sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 31 octombrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele Registrului Costa [1] Aproximativ 136.600 euro. [2] Aproximativ 29.500 euro. [3] Aproximativ 2.200 euro.
SECOND SECTION
CASE OF EMESZ v. HUNGARY (Application no. 36343/03) JUDGMENT STRASBOURG 31 October 2006 FINAL 12/02/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Emesz v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr A.B. Baka , Mr I. Cabral Barreto , Mr R. Türmen , Mr M. Ugrekhelidze , Mrs A. Mularoni , Ms D. Jočienė, judges and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 10 October 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 36343/03) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Ferenc Emesz (“the applicant”), on 2 September 2003.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.
On 13 September 2005 the Court decided to give notice of the application to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time. THE FACTS
The applicant was born in 1925 and lives in Szolnok.
In 1992 several individuals, including the applicant, signed a contract with a view to building an apartment house in common.
In the context of an ensuing dispute about the respective contributions, on 2 May 1995 five participants of the building project brought an action against the applicant. On 10 October 1995 they amended their claims.
On 17 October 1996 the Jász-Nagykun-Szolnok County Regional Court appointed the Jászberény District Court to hear the case. On 12 December 1997 the case was eventually transferred to the Kunszent-márton District Court. On 10 February 1998 it was given priority.
Between 10 March 1998 and 7 October 1999 the court held numerous hearings and obtained the opinion of an expert. On 17 December 1999 it dismissed the action and the applicant's counterclaims.
On appeal, on 31 May 2000 the Jász-Nagykun-Szolnok County Regional Court quashed part of this decision, remitting it to the first-instance court, and upheld the remainder. In the latter respect, on 12 December 2002 the Supreme Court dismissed the plaintiffs' petition for review.
In the resumed first-instance proceedings, several hearings took place and two expert opinions were obtained between 14 March 2001 and 27 August 2003. On 10 October 2003 the District Court accepted the plaintiffs' action in part, and dismissed the majority of the applicant's counterclaims.
On appeal, on 9 June 2004 the Regional Court amended the first-instance decision. On 16 December 2004 the Supreme Court dismissed the applicant's petition for review. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
12. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 2 May 1995 and ended on 16 December 2004. It thus lasted over nine years and seven months for three levels of jurisdiction. A. Admissibility
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION
19. The applicant also complained, relying on Article 6 § 1 of the Convention, about the outcome of the proceedings.
In so far as the applicant's complaint may be understood to concern the assessment of the evidence and the result of the proceedings before the domestic courts, the Court reiterates that, according to Article 19 of the Convention, its duty is to ensure the observance of the engagements undertaken by the Contracting Parties to the Convention. In particular, it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. Moreover, while Article 6 of the Convention guarantees the right to a fair hearing, it does not lay down any rules on the admissibility of evidence or the way it should be assessed, which are therefore primarily matters for regulation by national law and the national courts ( García Ruiz v. Spain [GC], no. 30544/96, § 28, ECHR 1999 ‑ I.).
In the present case, the Court is satisfied that there is nothing in the case file disclosing any appearance that the courts lacked impartiality or that the proceedings were otherwise unfair or arbitrary. It follows that this complaint is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 37,027,000 Hungarian forints [1] (HUF) in respect of pecuniary damage and HUF 8 million [2] in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested the claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him 6,500 euros (EUR) under that head. B. Costs and expenses
The applicant also claimed HUF 607,000 [3] for the costs and expenses incurred before the domestic courts and the Court.
The Government contested the claim.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant, who was not represented by a lawyer, the sum of EUR 500 under this head. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 6,500 (six thousand five hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 500 (five hundred euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 31 October 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President [1] Approximately 136,600 euros. [2] Approximately 29,500 euros. [3] Approximately 2,200 euros.