ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5270/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 344/ PI din 15 februarie 2008, Tribunalul Timiș a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2017/ PI din 5 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, formulată de intervenienta accesorie W.G.I. în contradictoriu cu reclamanta I.P.J. Timiș, pârâtul P. A.B.V. și B.I. Tribunalul a reținut că petiționara W.G. I. a solicitat, în temeiul art. 281 2 C. proc. civ. , completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2017/ PI din 5 octombrie 2007 a tribunalului Timiș, în sensul de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate.

W.G.I. a intervenit în interesul pârâtului P.C.S. în demersul judiciar finalizat prin sentința civilă a cărei completare se solicită, nefiind chemată în judecată de către reclamanta I. P.J. Chiar dacă s-a respins demersul judiciar al reclamantei, nu se poate reține vreo culpă în sarcina acesteia pentru cheltuielile efectuate de terța persoană care a intervenit în proces. Prin decizia civilă nr. 213 din 9 octombrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de intervenienta, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2017/ PI din 5 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș și a obligat reclamanta I.P.J.

Timiș să plătească intervenientei suma de 1.850 lei cheltuieli de judecată. Curtea de apel a reținut că acțiunea reclamantei I.P.J. Timiș având ca obiect anularea dispoziției revocatorii din 22 iulie 2005, emisă de P.C.S. a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2017/ PI din 5 octombrie 2007 a Tribunalului Timiș, iar cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta W.G.I. a fost admisă. Intervenienta a intervenit în proces, deoarece prin dispoziția nr. 574 din 22 iulie 2005 a fost revocata dispoziția nr. 8 din 11 ianuarie 2002, prin care i se restituise în natură imobilul înscris în C.F. Reclamanta este în culpă procesuală, întrucât a promovat litigiul pe care l-a pierdut și a cauzat intervenția în proces a petiționarei, care nu a făcut altceva decât să-și apere propriul drept.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs I.P.J. Timiș. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , recurenta a arătat că avocatul intervenientei susține în cererea de completare a dispozitivului că a solicitat în fața instanței cheltuielile de judecată, dar, în realitate, avocatul intervenientei s-a prezentat în instanță după încheierea dezbaterilor, iar prin cererea de intervenție nu s-a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ci obligarea pârâților. Recurenta a mai arătat că a chemat în judecată pe P.C.S., care a emis un act unilateral de autoritate, W.G.I. intervenind în proces din proprie inițiativă, context în care nu are culpă procesuală pentru cheltuielile de judecată efectuate de intervenienta.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Obligarea unei părți la plata cheltuielilor de judecată se bazează pe ideea de culpă procesuală, motiv pentru care partea care a pierdut procesul suportă atât propriile cheltuieli de judecată cât și cheltuielile de judecată efectuate de partea care l-a câștigat. Principiul pentru acordarea cheltuielilor de judecată, așa cum sugerează recurenta, deoarece cererea de chemare în judecată nu a avut ca efect doar chemarea în judecată a unei anumite persoane, ci declanșarea unei proceduri judiciare, cu tot ceea ce presupune aceasta, inclusiv participarea terților în proces.

De altfel, după încuviințarea în principiu de către instanță a cererii de intervenție, fie ea principală sau accesorie, și intervenientul devine parte în proces, bucurându-se de toate drepturile procesuale, inclusiv cele vizând recuperarea cheltuielilor judiciare efectuate. Prin urmare, pierzând procesul, I.P. J. Timiș trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de părțile care au avut câștig de cauză. Este adevărat că în practicaua sentinței a cărei completare s-a solicitat este menționat că reprezentantul intervenientei s-a prezentat în instanță după închiderea dezbaterilor, înainte de ridicarea ședinței de judecată, dar în cererea de intervenție cheltuielile de judecată au fost solicitate, ele fiind solicitate și oral de către reprezentantul intervenientei într-un prim ciclu procesual.

Faptul că în mod greșit intervenienta, prin cererea de intervenție, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată nu o poate lipsi pe aceasta de dreptul de a beneficia de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Esențial este faptul că intervenienta a formulat o astfel de cerere, fiind sarcina instanței să dea curs cererii și să oblige la cheltuieli pe partea care a căzut în pretenții. Față de cele arătate, recursul se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.P.J. Timiș, împotriva deciziei nr. 213 din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2009.