ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5270/2009

Asupra recursului civil de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 344/ PI din 15 februarie 2008,

Tribunalul

Timiș a respins cererea de completare a

dispozitivului

sentinței civile nr. 2017/ PI din 5 octombrie

2007, pronunțată de

Tribunalul Timiș, formulată de intervenienta accesorie W.G.I. în

contradictoriu cu reclamanta I.P.J.

Timiș,

pârâtul P.

A.B.V. și B.I.

Tribunalul

a reținut că petiționara W.G.

I. a solicitat, în temeiul art.

281

2

C. proc. civ.

, completarea

dispozitivului sentinței civile

nr. 2017/

PI din 5 octombrie 2007 a tribunalului Timiș, în

sensul de a se pronunța

asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate.

W.G.I. a intervenit în interesul

pârâtului P.C.S. în demersul judiciar finalizat

prin sentința civilă a cărei completare se solicită, nefiind chemată în

judecată de către reclamanta I.

P.J.

Chiar dacă

s-a respins demersul judiciar al reclamantei,

nu se poate reține vreo culpă în sarcina acesteia

pentru

cheltuielile efectuate

de terța persoană care a intervenit în

proces.

Prin

decizia civilă nr. 213 din 9 octombrie 2008, Curtea

de Apel Timișoara a admis apelul declarat de

intervenienta, a

schimbat în

tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea

de

completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2017/ PI

din 5 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul

Timiș și a

obligat reclamanta I.P.J. Timiș să plătească intervenientei suma

de 1.850 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a reținut că acțiunea reclamantei I.P.J.

Timiș având ca obiect

anularea dispoziției

revocatorii din 22 iulie 2005,

emisă

de P.C.S. a fost respinsă prin

sentința civilă nr. 2017/ PI din 5

octombrie 2007 a

Tribunalului Timiș, iar

cererea de intervenție accesorie

formulată

de intervenienta W.G.I. a fost

admisă.

Intervenienta a intervenit în proces,

deoarece prin

dispoziția nr. 574 din 22

iulie 2005 a fost revocata dispoziția

nr.

8 din 11 ianuarie 2002, prin care i se restituise în natură

imobilul

înscris în C.F.

Reclamanta este în culpă procesuală,

întrucât a

promovat litigiul pe care l-a

pierdut și a cauzat intervenția în proces a petiționarei, care nu a făcut

altceva decât să-și apere

propriul drept.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs I.P.J. Timiș.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

, recurenta a arătat că avocatul

intervenientei susține în cererea de completare a dispozitivului că a solicitat

în fața instanței cheltuielile de

judecată, dar, în realitate,

avocatul intervenientei s-a prezentat în

instanță după

încheierea dezbaterilor, iar

prin cererea de intervenție nu s-a

solicitat obligarea reclamantei la

plata cheltuielilor de judecată, ci obligarea pârâților.

Recurenta a mai arătat că a chemat în

judecată pe

P.C.S., care a emis un act

unilateral de

autoritate, W.G.I. intervenind

în proces

din proprie inițiativă,

context în care nu are culpă procesuală pentru cheltuielile de judecată

efectuate de intervenienta.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar

nu sunt fondate, pentru cele

ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Obligarea

unei părți la plata cheltuielilor de judecată se

bazează

pe ideea de culpă procesuală, motiv pentru care

partea care a pierdut procesul suportă atât propriile cheltuieli

de judecată cât și cheltuielile de judecată

efectuate de partea

care l-a câștigat.

Principiul pentru acordarea cheltuielilor

de judecată, așa cum sugerează

recurenta,

deoarece cererea de chemare în judecată nu a avut

ca efect doar chemarea în judecată a unei anumite

persoane,

ci declanșarea unei proceduri judiciare, cu tot ceea ce

presupune aceasta, inclusiv participarea terților

în proces.

De altfel, după încuviințarea în

principiu de către instanță a cererii de intervenție, fie ea principală sau

accesorie, și intervenientul devine parte în proces,

bucurându-se de toate drepturile procesuale, inclusiv cele

vizând recuperarea cheltuielilor judiciare

efectuate.

Prin

urmare, pierzând procesul, I.P.

J.

Timiș trebuie să suporte cheltuielile de judecată

efectuate de părțile care au avut câștig de cauză.

Este adevărat că în practicaua

sentinței a cărei

completare s-a solicitat

este menționat că reprezentantul intervenientei s-a prezentat în instanță după

închiderea

dezbaterilor, înainte de

ridicarea ședinței de judecată, dar în

cererea de intervenție

cheltuielile de judecată au fost

solicitate,

ele fiind solicitate și oral de către reprezentantul

intervenientei

într-un prim ciclu procesual.

Faptul că

în mod greșit intervenienta, prin cererea de

intervenție, a solicitat obligarea pârâților la

plata cheltuielilor

de judecată nu o poate lipsi pe

aceasta de dreptul de a beneficia de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Esențial

este faptul că intervenienta a formulat o astfel

de

cerere, fiind sarcina instanței să dea curs cererii și să

oblige la cheltuieli pe partea care a căzut în

pretenții.

Față de

cele arătate, recursul se va privi ca nefondat și,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi

respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge recursul declarat de I.P.J.

Timiș,

împotriva deciziei nr. 213 din 9 octombrie

2008

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2009.