ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4791/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4791/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 226 din 4
februarie 2008,
Tribunalul București, secția
a
IV
a civilă, a admis în parte
acțiunea civilă formulată de reclamantul D.D.I. în
contradictoriu cu Primăria municipiului București, prin
primar general.
A anulat
dispoziția nr. 8590 din 15 august 2007, emisă
de Primăria municipiului București, prin primar
general.
A stabilit
dreptul reclamantului la despăgubiri bănești
pentru 200 de
acțiuni deținute de autorul acestuia la
S.F.
D. S.A.R., conform Titlului VII
din Legea nr. 247/2005.
A respins ca neîntemeiat capătul de
cerere privind calculul valorii actualizate a acțiunilor.
A admis excepția
inadmisibilității capetelor de cerere
privind stabilirea despăgubirilor pentru 34,83 ha pădure și
662 acțiuni deținute de I.D.
A respins ca
inadmisibile capetele de cerere privind
stabilirea
despăgubirilor pentru 34,83 ha pădure și 662 acțiuni deținute de I.D.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut
că, prin
dispoziția nr. 8590 din 15 august
2007, Primarul municipiului
București
a respins notificarea formulată de D.I.D.,
prin care acesta solicitase stabilirea despăgubirilor pentru 200
de acțiuni deținute de autorul său la S.A.D., cu
motivarea că notificatorul nu a depus acte
doveditoare, care să ateste dreptul de proprietate.
Tribunalul a reținut că reclamantul a
făcut dovada
calității de persoană
îndreptățită la despăgubiri pentru 200 de
acțiuni aparținând fostei S.F.D. S.A.R.
Astfel,
prin certificatele de moștenitor nr. 1775/1981 și
608/1987,
reclamantul a dovedit, prin borderoul nr.
516/9545
din 14 aprilie 2007 și titlurile provizorii nr. 5653 și 5654, că este
moștenitor al defunctului V.D., care a
cumpărat un număr de 200 de
acțiuni la fosta S.F.D. S.A.R.
Punctul
31.2 din Normele metodologice de aplicare a
Legii nr.
10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2001 au
caracter
exemplificativ și de recomandare, iar raportat la
perioada lungă de timp trecută de la
naționalizare, care a pus
pe reclamant în imposibilitatea de a obține
extras de pe
registrul acționarilor, reclamantul
a făcut dovada calității de acționar a autorului său, V.D., pentru 200 de
acțiuni
la fosta S.F.D. S.A.,
naționalizată în
baza Legii nr. 119/1948.
A mai
reținut tribunalul, că reclamantul a transmis
notificarea Prefecturii municipiului București,
care, în mod
legal, a
înaintat-o Primăriei municipiului București.
Nu se
poate imputa reclamantului lipsa de diligentă în
identificarea societății comerciale care a
preluat patrimoniul
fostei S.F.D. S.A. și nici faptul că
nu a
chemat în judecată și alte pârâte, în
condițiile în care Primăria
municipiului București nu a identificat timp
de 7 ani
societatea comercială care a
preluat patrimoniul societății naționalizate și a soluționat notificarea pe
fond.
În ceea ce
privește capătul de cerere privind valoarea
actualizată a despăgubirilor, tribunalul a
reținut că acordarea
și calculul despăgubirilor se fac în
condițiile Legii nr.
10/2001, așa cum a
fost modificată prin Titlul VII al Legii
nr. 247/2005.
Cât
privește capetele de cerere privind stabilirea
despăgubirilor
pentru 34,83 ha pădure și pentru 662 de
acțiuni
ce au aparținut lui I.D., tribunalul a reținut că
solicitarea de despăgubiri pentru suprafața de
pădure a fost
făcută prin adresa nr.
578750 din 7 noiembrie 2006.
Solicitarea, având un alt obiect, reprezintă
o nouă notificare, depusă după expirarea termenului de 6 luni
prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu
modificările
ulterioare.
În plus, a reținut tribunalul,
reclamantul nu poate
obține o dublă
reparație în baza aceluiași titlu de proprietate.
În ceea ce privește cererea pentru
acordarea despăgubirilor cuvenite celor 662 de acțiuni deținute de
D.I., tribunalul a reținut că acestea au fost
solicitate la
6 ianuarie 2003, cu
depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001,
modificată și republicată,
sancțiunea fiind pierderea dreptului de a mai
solicita în
justiție măsuri reparatorii în
natură sau prin echivalent și că,
oricum,
reclamantul nu a produs probe privind calitatea de moștenitor de pe urma
defunctului D.I. și nici privind
calitatea acestuia de acționar.
Prin
decizia nr. 417 din 20 mai 2008,Curtea de Apel
București,
secția a
IV
a civilă, a respins ca nefondate apelurile
declarate de reclamantul D.D.I. și Municipiul București, prin primar general.
Instanța
de apel a reținut, în ceea ce privește apelul
declarat de reclamant, că, potrivit art. 31 pct.
1 din Legea nr.
10/2001,
republicată, reactualizarea despăgubirilor acordate
se realizează în temeiul legii speciale, iar nu
după algoritmul
solicitat de apelantul - reclamant.
Notificările
prin care s-au solicitat măsuri reparatorii
pentru 34,83 ha pădure și 662 de acțiuni ce au
aparținut lui
D.I. sunt distincte de prima notificare și
nu o
completează, deoarece cuprind petite
noi, care investesc
unitatea deținătoare în mod distinct.
Termenul
de depunere a notificării este reglementat de
art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar
termenul de depunere al actelor doveditoare este reglementat de art. 23
din Legea specială, noțiunile de „notificare" și acte
„doveditoare" neconfundându-se nici în ceea ce privește
natura lor, nici în ceea ce privește termenul până
la care pot
fi depuse.
În ceea ce privește apelul declarat de
Municipiul
București, prin primar general,
instanța de apel a reținut că posibilitatea de a depune acte doveditoare după
depășirea termenului reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu este
interzisă de nici un text legal, iar procedura derulată în fața instanței de
judecată intră sub incidența Codului de
procedură civilă, care permite
administrarea de probe în toate fazele procesuale.
Instanța de
apel a mai arătat că, în actuala reglementare
a art. 23
din Legea nr. 10/2001, republicată, actele
doveditoare
pot fi depuse până la data soluționării notificării.
împotriva
acestei decizii, în termen legal, au declarat
recurs reclamantul D.D.I. și Municipiul București,
prin primar general.
Recurentul D.D.I. nu a indicat nici unul
din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
, dar a arătat că au fost încălcate dispozițiile
art.
22.1 pct. b) din Normele metodologice de aplicare a
Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.. nr. 250/2007 și art. 23
din
Legea nr. 10/2001, republicată.
În cauză a
existat o notificare „în bloc pentru mai multe
imobile",
iar solicitarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren acoperită de
pădure ce a aparținut
societății este o
completare a notificării, pentru că suprafața
de 34,83 ha pădure este partea ce-i revine, corespunzătoare
celor
200 de acțiuni.
Recurentul a solicitat instanței de
recurs să fie
despăgubit pentru lipsirea de
drepturi timp de 60 de ani,
reprezentând
neplata dividendelor, beneficiilor chiriilor, prin
înmulțirea valorii acțiunilor și activelor
calculate după art. 31
alin. (4) din
Legea nr. 10/2001, republicată, cu coeficientul 3,6
și indică modalitatea de calcul a despăgubirilor,
precum și
valoarea acestora, de 1.674.807,5 Ron.
Recurentul
a mai solicitat despăgubiri pentru cele 662
de acțiuni deținute de D.I., în cuantum de
402.022,44
Ron și a solicitat
instanței supreme să trimită dosarul la
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în
termen de zece zile, sub control judiciar, conform art. 16
alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ca
fiind unica
instituție care acordă despăgubiri.
Municipiul
București, prin primar general a invocat
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a
arătat că decizia instanței de apel a fost dată
cu încălcarea
legii,
deoarece, potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea
trebuie însoțită de acte doveditoare
ale dreptului de proprietate și calității de moștenitor, iar art.
21.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că
acte doveditoare ale dreptului de
proprietate
sunt orice acte juridice translative de proprietate,
care atestă deținerea proprietății de către o
persoană fizică
sau juridică.
A mai arătat recurentul, că sarcina
probei revine
persoanei ce se pretinde
îndreptățită și că dispoziția atacată a
fost emisă cu respectarea textelor de lege invocate.
Analizând
recursurile, în limita criticilor formulate, care
permit încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9
C. proc. civ.
, se constată că acestea nu sunt fondate,
pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Astfel, în ceea ce privește recursul
declarat de
reclamant, se constată că, în
cadrul procedurii prevăzute de
Legea nr. 10/2001, notificarea este cea
care determină
limitele în care se
desfășoară procedura administrativă și
judiciară. De aceea, art. 22
alin. ( )in Legea nr. 10/2001 prevede că notificarea va cuprinde denumirea și
adresa
persoanei notificate, elementele de
identificare a persoanei
îndreptățite, elementele de identificare a
bunului imobil
solicitat, precum și
valoarea estimată a acestuia.
În cauză,
prin notificarea înregistrată sub nr. 4410 la 25
septembrie
2001 la Biroul de Executori Judecătorești
S.
și N. și transmisă Prefecturii municipiului
București, reclamantul a solicitat despăgubiri bănești pentru
200 de acțiuni pe care le avea tatăl său la
S.A.R. D.
Prin
cererea din 6 ianuarie 2003, înregistrată la Primăria
municipiului București sub nr. 178, reclamantul a
solicitat
completarea
notificării cu despăgubiri pentru cele 662 de
acțiuni
deținute de unchiul său, I.D., iar prin
memoriul
din 7 noiembrie 2006, înregistrat la Primăria
municipiului București sub nr. 578750, reclamantul a solicitat
despăgubiri,
conform art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr.
10/2001, republicată pentru pădurea de 9500 ha, pe care o
avea
S.A.D.
Se
constată, așadar, că nu a existat o „notificare în bloc
pentru mai multe imobile", așa cum pretinde
reclamantul, ci o notificare, prin care a solicitat despăgubiri pentru 200 de
acțiuni pe care V.D. le-a deținut la
societatea ce a
avut în
proprietate, completată de cererea prin care a solicitat
acordarea de despăgubiri pentru acțiunile
deținute de unchiul
său, D.I. și de memoriul din 7
noiembrie 2006 referitor la teren (pădure)
Cererile
ulterioare reprezintă, însă, noi solicitări de
despăgubiri.
Fiind
cereri noi, trebuiau făcute în termenul prevăzut de
art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost
prelungit
succesiv prin
O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001.
Art. 23 din Legea nr. 10/2001,
republicată nu este
aplicabil, deoarece el
se referă la termenul de depunere a
actelor care dovedesc și susțin
cererea de acordare a
măsurilor reparatorii
și nu la termenul de depunere a cererii
de despăgubiri.
Prin
urmare, în mod corect, instanța de fond și cea de
apel au constatat că cererile pentru acordarea de
măsuri
reparatorii pentru
cele 662 acțiuni deținute de D.I. și
teren au fost
formulate cu depășirea termenului legal, sancțiunea, conform art. 22 alin. (5)
din Legea nr. 10/2001,
republicată, fiind
pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau
prin echivalent.
De altfel,
conform susținerii recurentului - reclamant,
solicitarea de măsuri reparatorii pentru terenul
(pădure),
reprezintă partea ce-i revine corespunzătoare
celor 200 acțiuni.
In ceea ce
privește măsurile reparatorii cuvenite pentru acțiunile deținute de tatăl
reclamantului, V.D., se
constată
că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt
îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele
fizice, asociați ai persoanei juridice care
deținea imobilele și
alte
active în proprietate la data preluării acestora în mod
abuziv, iar potrivit art. 31 alin. (3) din lege,
măsurile reparatorii se vor propune după stabilirea valorii recalculate a
acțiunilor, ce se va face potrivit alin. (4) al articolului.
Natura și
întinderea despăgubirilor cuvenite persoanei
îndreptățite care a fost acționar sau este
moștenitorul unuia
dintre acționarii societății
naționalizate sunt strict determinate de lege, recalcularea acțiunilor,
făcându-se,
potrivit alin. (4) al art. 31
din Legea nr. 10/2001, republicată,
în
baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu
utilizarea coeficientului de actualizare stabilit
de B.N.R. prin
ordinul nr. 3 din 27
aprilie 2001 și a indicelui inflației stabilit
de Institutul Național de Statistică și a prevederilor Legii nr.
303/1947 pentru recalcularea patrimoniului
societăților pe
acțiuni, în cazul în
care bilanțul este anterior acesteia.
Prin
urmare, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.
10/2001,
republicată nu pot consta, așa cum pretinde
reclamantul,
în despăgubiri pentru lipsirea de drepturi timp
de 60 de ani, reprezentând neplata dividendelor, beneficiilor
și
chiriilor.
De asemenea, în
această etapă a procedurii de restituire,
instanța civilă nu poate stabili cuantumul
despăgubirilor,
deoarece,
potrivit art. 1 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr.
247/2005, dispozițiile titlului sunt aplicabile și
despăgubirilor
propuse foștilor acționari, prin decizia
emisă în temeiul
fostului art. 32 alin. (3)
din Legea nr. 10/2001.
Or, conform procedurii instituite în
art. 16 alin. (2) din
Titlul VII al Legii
nr. 247/2005, notificările, însoțite de
propunerea motivată de acordare a despăgubirilor și toată
documentația vor fi transmise de entitatea care a
soluționat
notificarea
Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor.
Este sarcina acestei comisii să emită
titluri de despăgubiri în baza raportului întocmit de comisiile de
evaluare, decizia putând fi atacată în instanța
de contencios
administrativ, conform art. 19 - 20 din Titlul VII al
Legii
privind regimul stabilirii și plății
despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv.
Instanța
de recurs nici nu poate trimite direct dosarul
Comisiei Centrale, așa cum solicită reclamantul,
deoarece o
asemenea sesizare
nu o poate face, conform legii, decât
persoana juridică investită cu soluționarea notificării, după ce
emite decizia cu propunerea de acordare
de despăgubiri.
Nici
recursul declarat de Municipiul București, prin
primar
general nu este fondat.
Art. 22
din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la
data notificării, prevedea că actele doveditoare
ale dreptului
de proprietate, precum și cele ce atestă
calitatea de
moștenitor, vor fi depuse ca
anexe la notificare sau în termen
de
cel mult 21 luni de la intrarea în vigoare a legii. Ulterior,
termenul a
fost prelungit prin O.U.G. nr. 184/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2004 și
O.U.G. nr. 10/2003,
aprobată prin Legea nr.
289/2003, unitatea deținătoare fiind
obligată,
potrivit art. 23 din lege, să se pronunțe prin decizie
sau dispoziție
motivată în termen de 60 de zile de la
depunerea
notificării sau actelor doveditoare.
Potrivit
textelor de lege invocate, reclamantul trebuia să
depună
documentația de care a înțeles să se folosească pentru dovedirea calității de
persoană îndreptățită, dar
stabilirea prin
lege a momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana
îndreptățită poate să
depună actele
doveditoare, nu limitează dreptul instanței de a
soluționa litigiul doar
pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
O asemenea limitare, ar avea ca efect
îngrădirea
accesului la justiție și a
dreptului la un proces echitabil,
consacrate
de art. 21 din Constituția României și recunoscute
părților prin art. 6 din Convenția pentru
apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale.
Or, garanția oferită de art. 6 din Convenție
cuprinde
atât dreptul părților de a-și
susține prin probe cererile, dar și
dreptul
instanței de a încuviința și administra acele dovezi pe care le apreciază ca
fiind pertinente, concludente și utile.
Față de cele arătate și în temeiul art.
312 alin. (1) C. proc. civ.
, ambele
recursuri se vor privi ca
nefondate și vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursurile declarate de reclamantul D.D.I. și Municipiul București, prin
primarul general
împotriva deciziei
nr. 417 din 20 mai 2008 a Curții de Apel
București, secția
IV
a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2009.