ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4045/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4045/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Prin cererea adresată Consiliului Superior al

Magistraturii, recurenta B.A., judecător la Tribunalul Cluj a solicitat

recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel, cu mențiunea că

nu dorește promovarea efectivă la instanța superioară.

În opinia petentei, situația creată pe cale

jurisprudențială reprezintă o „rupere nejustificată a echilibrului" în

rândul celor două categorii de magistrați, iar prevalarea procurorilor din

cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. de alte dispozițiile

legale (ce vizează caracterul special al structurilor din care fac

parte), decât cele

ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului,

reprezintă o fraudă la lege tipică.

Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea petentei B.A., privind

recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel.

Ori din interpretarea logică și teleologică a

dispozițiilor legii mai susmenționate, rezultă că în cazul judecătorilor și

procurorilor cariera profesională evoluează, prin promovare dintr-un grad

profesional în gradul

profesional imediat

următor, numai în urma susținerii și promovării, în condițiile

legii, a

concursului de promovare în funcții de execuție, iar o interpretare contrară ar

fi de natură să eludeze dispozițiile legale.

În sprijinul acestei interpretări vin și dispozițiile

art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 care stabilesc faptul că judecătorul

sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează

gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau parchetelor, precum și

dispozițiile art. 83 alin. (3) din

același

act normativ care prevăd că reîncadrarea în funcția de judecător, procuror

ori

magistrat-asistent se face fără concurs și cu avizul Consiliului Superior al

Magistraturii, la instanțele, sau după caz, la parchetele de lângă acestea, în

cadrul cărora au funcționat până la data pensionării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta B.A.,

solicitând anularea ei și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să

emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască gradul profesional de judecător

de curte de apel.

În opinia recurentei, soluția

astfel adoptată este nefirească, întrucât regula

instituită prin art. 43 alin. (1)

din Legea nr. 303/2004 nu cunoaște nici o derogare, iar prevalarea acestor

procurori de alte dispoziții legale ce vizează caracterul special al structurii

din care fac parte, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului

reprezintă o fraudă tipică la lege.

Recurenta a solicitat, pentru egalitate de tratament,

admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și obligarea C.S.M. să emită o

nouă hotărâre de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de

apel.

Analizând motivele de recurs formulate în raport cu

hotărârea Plenului CSM atacată, prin prisma prevederilor legale incidente în

materie, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează.

Gradul profesional a fost definit prin Hotărârea nr.

878 din 13 decembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ca

fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia

instanțelor și a

parchetelor, drept care

poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu

respectarea

dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților.

Gradul profesional nu este, așadar, o noțiune

abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului

pe care îl ocupă magistratul, atribuții care corespund nivelului instanței sau

parchetului în cadrul căruia își desfășoară acesta activitatea.

În mod corespunzător, concursurile de promovare se

organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita

locurilor disponibile, iar nu numai pentru dobândirea unui grad profesional

privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de excepție și putând

fi făcută numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Din economia prevederilor legale incidente în materia

promovării pe loc rezultă, de altfel, că prin această formă de excepție a

promovării se urmărește, în principal, crearea unei rezerve de judecători și

procurori care să poată funcționa, în condițiile art. 57-60 din Legea nr.

303/2004, la instanțele superioare sau la parchetele de pe lângă acestea în

cazul unei vacantări masive de posturi, ori a unei modificări de competență de

natură să atragă supraaglomerarea acestora.

Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și

procurorilor reglementează, prin dispozițiile Cap. V, Secțiunea 1, numai

promovarea judecătorilor și procurorilor la tribunale, curți de apel și

parchete.

Potrivit art. 43 alin. (1) al acestei secțiuni,

promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat

la nivel național, în limita posturilor vacante la tribunale, curți de apel și

parchete.

Condițiile pentru participarea la concursul de

promovare și modalitatea de desfășurare a acestuia sunt stabilite prin art. 44,

art. 46 și art. 47 din aceeași lege și Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat

prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Plenului C.S.M., cu

modificările aduse prin Hotărârea nr. 659 din 3 iulie 2008.

În conformitate cu prevederile art. 45 din Legea nr.

303/2004, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la

art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita

numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii,

scopul acestei forme a promovării fiind, în principal, cel anterior arătat.

Promovarea în funcții superioare de execuție, pe loc

sau efectivă, reprezintă o recunoaștere a performanțelor magistraților, iar

reglementarea concursului, ca modalitate de dobândire a gradului profesional

corespunzător unei instanțe superioare, este circumscrisă exigenței ca

deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor să fie bazate numai

pe criterii obiective, care să permită o selecție corectă a acestora, având în

vedere evaluările, integritatea, abilitățile și eficiența lor.

Prin urmare, întrucât legiuitorul nu a reglementat

instituția recunoașterii automate a unui grad profesional corespunzător

instanței superioare, la îndeplinirea condiției de vechime, cum pretinde

recurenta, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat în mod corect că

solicitarea sa echivalează cu o cerere de promovare la instanța superioară,

care nu poate fi primită întrucât nu a susținut examenul de promovare în

condițiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și

procurorilor.

Pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta

Curte de Casație și Justiție, Legea nr. 303/2004 a instituit, prin prevederile

Secțiunii a 3-a, o altă procedură, având vocația de a accede în acest grad atât

judecătorii cât și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 52

alin. (1).

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 866/2006, a

constatat că dispozițiile acestui text de lege sunt neconstituționale numai în

partea care condiționează această promovare de îndeplinirea funcției de

judecător în ultimii 2 ani.

S-a apreciat astfel că numai această exigență și nu

întreaga procedură constituie o discriminare contrară legii fundamentale,

respectiv o rupere nejustificată a echilibrului în sânul celor două categorii

de magistrați, raportat

la statutul lor constituțional

similar și, în plus, la faptul că prin însăși condiția de

bază impusă de

textul analizat, pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de

Casație și Justiție, aceea a vechimii de 12 ani în funcția de judecător sau de

procuror, aceștia au fost așezați într-o situație juridică identică, exigența

respectivă având ca efect promovarea numai a magistraților judecători și

excluderea posibilității promovării magistraților procurori.

Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și

completărilor

ulterioare, a reglementat, de

asemenea, prin art. 75 și art. 87, o procedură specială de

numire a

procurorilor în cadrul structurilor specializate D.I.I.C.O.T. și D.N.A.,

derogatorie de la procedura de drept comun stabilită prin art. 43 din Legea nr.

303/2004, procedură care implică o selecție a candidaților prin prisma unor

condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru

ocuparea funcțiilor respective.

Respectându-se statutul constituțional similar al

celor două categorii de magistrați, ambele texte au impus, între altele,

condiția vechimii de cel puțin 6 ani în funcția de judecător sau procuror pentru

numirea în cadrul acestor entități specializate.

Anterior intrării în vigoare a acestei legi, O.U.G

nr. 43/2002 a instituit de asemenea, pentru procurorii D.N.A., o procedură

derogatorie de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care

instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcțiile de execuție

superioare la tribunale, curți de apel și parchetele de pe lângă aceste

instanțe, iar Legea nr. 303/2004, în forma inițială, a prevăzut, prin art. 100

alin. (1), că magistrații în funcție la data intrării ei în vigoare se

consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care

sunt numiți.

D.I.I.C.O.T. a fost înființată prin Legea nr.

508/2004, ca structură specializată în combaterea unor astfel de infracțiuni,

în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar

numirea procurorilor în cadrul acestei structuri specializate sa făcut inițial

în condițiile stabilite prin dispozițiile cu caracter special ale acestui act

normativ, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării judecătorilor

și procurorilor în funcții de execuție sau de conducere la tribunale, curți de

apel și parchete, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004, cap.V,

Secțiunea 1.

Prevederile art.

8 din acest act normativ au fost abrogate prin Legea nr. 247/2005, aceeași

procedură specială fiind prevăzută însă de art. 72 din Legea

nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin

aceeași Lege 247/2005, devenit art.

75 în urma republicării.

Procedura

specială astfel instituită se înscrie în limita regulilor pe care legiuitorul

este în drept să le fixeze pentru promovarea magistraților în anumite funcții,

asigurând de altfel și egalitatea de tratament a celor două categorii, judecători

și procurori, prin stabilirea vocației de a accede la respectivele funcții și

în favoarea judecătorilor cu o vechime de cel puțin 6 ani.

Normele cu

caracter special în discuție au avut o justificare obiectivă și

rezonabilă în sensul jurisprudenței C.E.D.O.,

astfel cum s-a statuat constant prin

hotărârile judecătorești

irevocabile invocate de recurentă, statuări care își păstrează în întregime

valabilitatea, raportat la necesitatea eficientizării luptei împotriva

corupției, a criminalității organizate și terorismului.

Hotărârile

judecătorești în discuție, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, nu au creat o cale

lăturalnică pentru ca anumiți procurori să acceadă în gradul cel mai

înalt, prin eludarea concursurilor, cum susține recurenta, constatând doar o

realitate de fapt

conformă normelor legale cu caracter special incidente

în materie, respectiv

aceea că procurorii numiți

la D.I.I.C.O.T. și D.N.A. din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii speciale, au dobândit

dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia

parchetelor, echivalența funcțiilor

respective rezultând și din

prevederile art. 11 ale O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea și alte

drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de persoane din

sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007.

În conformitate

cu acest text de lege, procurorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. sunt

salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexă, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu funcțiile pe care le

dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, iar, în conformitate cu

dispozițiile

art. 33 din O.U.G. nr.

27/2006, judecătorii și procurorii aflați în activitate la data

intrării

în vigoare a acesteia se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru

funcția în care sunt încadrați.

Procurorii

D.I.I.C.O.T. și D.N.A. nu au solicitat, de altfel, promovarea la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a se putea susține că s-ar

fi realizat, pe cale jurisdicțională, o rupere nejustificată a echilibrului

între cele două categorii de magistrați, prin crearea unei alte modalități de

promovare decât cea a concursului, prevăzută

pentru promovarea judecătorilor și

procurorilor la tribunale, curți de

apel și parchete, iar îndeplinirea condițiilor prevăzute de normele legale cu

caracter special, anterior arătate, la numirea lor, nu a fost contestată.

Dreptul la

nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O., invocat de recurentă, este un

drept subiectiv substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul

de protecție europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care

acesta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la

acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situație dată,

este posibil ca el să fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor

în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor

dispoziții se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de

Convenție.

La data de 1

aprilie 2005 a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la convenție privitor la

interdicția generală a oricărei forme de discriminare.

Potrivit art. 1

al acestui Protocol, exercitarea dreptului prevăzut de legea națională a unui

stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare întemeiată, în

special, pe unul din motivele arătate de text, sau orice altă situație și

nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități

publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate.

Prin urmare,

după această dată, toate persoanele aflate sub jurisdicția statelor

contractante pot invoca încălcarea dreptului la nediscriminare nu numai cu

privire la drepturile și libertățile garantate de convenție și/sau de

protocoalele sale adiționale, ci și cu privire la orice drept recunoscut în

legislația națională a statului contractant în cauză.

Făcând o

interpretare nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au

concluzionat însă că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența

unor situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat.

Diferența de

tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci

când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și

comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și

obiectivă.

Or, raportat la

circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate

prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior

arătate, o discriminare a recurentei, în calitatea sa de judecător, în raport

cu procurorii D.I.I.C.O.T. și D.N.A., în sensul art. 14 din Convenție, nu poate

fi reținută.

În plan

național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi

invocată, de asemenea, numai în raport de anumite situații identice, similare

sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se

aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop

legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și

necesare.

Prin actul

normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de

egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de

către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor,

ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele

care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în

baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea

prejudiciului cauzat.

Conform

jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a C.E.D.O.,

principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de

soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la

stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte,

cum este cazul în speță.

Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de

asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare,

republicată, sunt

neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde că

instanțele

judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte

normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le

înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte

acte normative, încălcând astfel principiul

separației puterilor, consacrat în art. 1

alin. (4) din Constituție, ca

și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este

unica autoritate legiuitoare a țării.

Prin urmare,

nici din această perspectivă Înalta Curte nu ar putea obliga Consiliul Superior

al Magistraturii să recunoască recurentei gradul profesional de judecător de

curte de apel, prin aplicarea unor norme legale cu caracter special adresate

altor subiecte de drept, respectiv procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

Pentru toate

aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.A. împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.