ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 825/2009

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 54 din 5 februarie 2008 a Tribunalului Galați, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul B.I. a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 47/P/2006 din 12 decembrie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galați s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.I. pentru infracțiunea de luare de mită comisă în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin același act de trimitere în judecată s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de B.I. pentru săvârșirea actelor materiale ale infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din data de 13 martie 2002 și din luna mai 2002.

Printre altele, s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii S.S. și S.F. pentru comiterea faptei prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, precum și o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul B.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-au reținut, în esență, următoarele:

Inculpatul B.I., în calitate de consilier superior în cadrul D.G.F.P. – S.I.F. Galați, având atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor, la două date diferite, respectiv 1 aprilie 2005 și 17 mai 2005, în baza unei rezoluții infracționale unice, cu prilejul verificărilor contabile efectuate la SC R. SRL Galați și SC A.2000 SRL Galați, a pretins în interes personal, cu titlu de mită, diferite sume de bani corespunzătoare procentului de 10% din valoarea amenzilor contravenționale ce urmau a fi legal aplicabile, reprezentând contravaloarea sumelor de bani ce i se cuveneau ca stimulente din partea D.G.F.P., condiționând, astfel, îndeplinirea corectă a atribuțiilor de serviciu, în sensul aplicării unei sancțiuni contravenționale la limita minimă prevăzută de lege.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galați, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 135 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galați, constatând prin considerente că, prima instanță a dispus corect achitarea inculpatului, atâta timp cât nu a avut la îndemână probe certe care să conducă la convingerea că inculpatul a comis fapta penală, nefiind făcută dovada acțiunii de pretindere ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective al infracțiunii de luare de mită.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galați.

În esență, prin motivele scrise, s-a apreciat ca nelegală și netemeinică soluția de achitare a inculpatului în raport de materialul probator administrat, fiind invocat, în drept, cazul de casare înscris în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, în raport de această critică, de cazul de casare invocat, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru considerațiunile ce urmează, că recursul este nefondat.

În considerarea prezumției de nevinovăție și aflării adevărului, principii de bază în desfășurarea procesului penal, dar, totodată și elemente de bază ale unui proces echitabil, astfel cum este acesta prevăzut în paragraful 1 al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea definitivă a vinovăției ei, iar în cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia, orice îndoială operează în favoarea inculpatului și, pe baza acesteia, soluția ce se impune este numai achitarea, așa cum pentru aceleași motive, au procedat în cauză corect atât prima instanță, cât și instanța de apel.

În susținerea criticii formulate, procurorul arată că pretinderea, ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective, este dovedită pentru ambele acte materiale ce compun infracțiunea continuată de luare de mită și din acest punct de vedere sunt indicate declarația martorului denunțător B.R., declarațiile martorilor S.S. și S.F. și în mod indirect chiar declarația inculpatului B.I.

Dar, principiul liberei aprecieri a probelor exprimat prin art. 62 C. proc. pen., a lăsat primei instanțe libertatea de a analiza și a aprecia concludenta probelor administrate atât în faza urmăririi penale, cât și nemijlocit și, totodată, a impus instanței de judecată să dea valoare numai acelor probe care coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

Ori, conformându-se exigențelor art. 62 C. proc. pen. și pentru a lămuri cauza sub toate aspectele, prima instanță a remarcat evidentele contradicții care existau, pe de o parte, între declarațiile succesive ale denunțătorului B.R. și cele ale martorilor S.S. și S.F., pe de altă parte.

În acest sens, martorul denunțător a învederat că trebuia plătită suma de 50 milioane, reprezentând un procent de 10% din amendă; martorii S.S. și S.F. nu au confirmat această declarație și nu au luat cunoștință, în mod nemijlocit, de ce s-a discutat între denunțător și inculpat cu privire la diferitele sume de bani pretinse eventual de inculpat: acești doi martori au susținut că inculpatul i-a sunat și i-a întrebat dacă pentru a finaliza favorabil controlul este bine să-i ofere acestuia 20 milioane lei. Și mai mult, în contextul unui interes personal (temerea că având acces la datele privind diverși furnizori, inculpatul le-ar fi putut transmite soției sale, care lucra la o firmă concurentă), denunțătorul a indus colaboratorilor săi credința că se află în relații bune cu inculpatul, că pentru a fi rezonabil în aplicarea unor sancțiuni contravenționale, acesta ar fi pretins diferite sume de bani, el fiind în măsură să intermedieze această operațiune, determinându-i chiar să le reprezinte firma, atât la efectuarea controlului, cât și la finalizarea lui.

Desigur, având în vedere, pe de o parte, contradicțiile dintre declarațiile acestor martori, iar pe de altă parte, că acestea proveneau de la persoane interesate sub un aspect sau altul în cauză, pentru a stabili caracterul cert și sigur al acestor probe de vinovăție și pentru aflarea adevărului se impunea coroborarea lor cu alte probe legal obținute, cum ar fi înregistrarea audio-video.

Dar, din transcrierea înregistrării audio-video din 17 mai 2005 se poate observa că dialogurile dintre denunțător și inculpat sau dintre denunțător și martori sunt banale, cu un nivel redus de contextualizare și vocabular și, oricum, acestea nu au surprins pretinderea unei sume de bani ori a altor foloase materiale de către inculpat, deși denunțătorul a îndrumat discuția într-un sens bine stabilit.

Și mai mult, dacă conduita inculpatului de a pretinde sume de bani de la denunțător era reală, denunțătorul era pregătit să dea mita ce i s-ar fi solicitat, având asupra sa nu numai aparatura tehnică de înregistrare a convorbirilor, dar și banii marcați.

Ori, în acest context, este evident că acuzarea nu a putut aduce probe certe, sigure și complete din a căror coroborare să rezulte comiterea infracțiunii de luare de mită de inculpat, iar pe indicii, probe incerte și prezumții nu se poate proceda la condamnarea unei persoane, fără a se aduce atingere unor principii consacrate în dreptul intern și european.

Așa fiind, pentru toate considerentele prezentate în cuprinsul acestei hotărâri, cât și pentru cele arătate de prima instanță și instanța de apel, hotărârile atacate sunt legale și temeinice, urmând a fi astfel menținute prin respingerea, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a recursului declarat de procuror.

În temeiul art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galați împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 05 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, privind pe intimatul inculpat B.I.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galați se vor suporta din fondul M.J.L.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei până la prezentarea apărătorului ales pentru intimatul inculpat B.I., se va suporta din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 martie 2009.