ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 808/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 340 din 22 august 2008 a Tribunalului Galați, secția penală, inculpata S.A. a fost condamnată, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 28 martie 2006). Conform dispozițiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, prevăzut de art. 82 C. pen. În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă pe care a suspendat-o condiționat, pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale, conform dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 255 alin. (4) C. pen., raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 100 euro, sumă depusă la D.G.F.P. - Sucursala Galați. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpata S.A., cetățean moldovean, cu ocazia deplasării către Arad, la data de 28 martie 2006 s-a prezentat pe sensul de intrare în România în Punctul de trecere a frontierei Oancea, județul Galați și, cu ocazia controlului de frontieră efectuat de către martorul agent T.P., s-a constatat că aceasta depășise termenul legal de ședere în România, conform art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, motiv pentru care martorul a propus luarea măsurii nepermiterii intrării în țară.

Fiind invitată la sediul poliției de frontieră, unde agentul șef, martorul T.R. i-a adus la cunoștință că nu-i poate permite intrarea în România în conformitate cu actele normative aplicabile, inculpata S.A. s-a deplasat la autoturismul cu care intenționa să intre pe teritoriul României și a revenit la biroul șefului de tură, căruia i-a oferit o bancnotă de 100 euro specificând că dorește să-i fie permisă intrarea în România. Martorul T.R. a adus la cunoștință inculpatei, după care s-a procedat la întocmirea actelor premergătoare de către organele de cercetare penală. Audiată în faza de urmărire penală, inculpata și recunoscut săvârșirea faptei, iar în faza de cercetare judecătorească nu s-a prezentat la instanță și nu a putut fi audiată.

S-a reținut că situația de fapt și vinovăția inculpatei sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare a infracțiunii, declarațiile martorilor M.V., T. M.P. și T.G.R. În drept, fapta inculpatei S.A., care, în data de 28 martie 2006, a oferit și dat suma de 100 euro lucrătorului de la poliția de frontieră pentru ca acesta să nu-și îndeplinească corespunzător atribuțiile de serviciu, în sensul de a-i permite intrarea în România, deși depășise termenul legal de ședere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., privitoare la împrejurările concrete în care se reține comiterea faptei, modalitatea de comitere, gravitatea faptei, persoana inculpatei, care este la primul impact cu legea penală, poziția procesuală a acesteia, de recunoaștere a comiterii faptei, precum și limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal. Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia penală nr. 140/ A din 12 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata S.A. împotriva sentinței penale nr. 340 din 22 august 2008 a Tribunalului Galați.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a apreciat că susținerile inculpatei în sensul că la prima instanță, cauza s-a judecat cu lipsă de procedură, că nu este vinovată de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, că pedeapsa aplicată este prea mare și că mari sunt și cheltuielile judiciare la care a fost obligată, sunt nefondate. Astfel, pentru termenul din 19 august 2008, când s-a judecat cauza în fond, inculpata a fost legal citată, așa cum rezultă din recipisa de confirmare semnată chiar de inculpată. Vinovăția inculpatei a fost pe deplin dovedită având în vedere că la declarațiile acesteia de la urmărirea penală în care și-a recunoscut fapta săvârșită, coroborate cu procesul verbal de sesizare a infracțiunii și cu declarațiile martorilor, iar pedeapsa aplicată a fost just și corect individualizată, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare.

Referitor la suma de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, la care inculpata a fost obligată, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a acordat în desfășurarea procesului penal un număr de 10 termene de judecată, care au necesitat citarea inculpatei și a martorilor audiați în cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata S.A., care nu a fost prezentă la judecarea cauzei, dar a solicitat prin motivele de recurs depuse și susținute de apărătorul desemnat din oficiu admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

și arătând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la judecarea cauzei în fond, citația ajungând la data de 1 septembrie 2008, după judecarea cauzei din data de 22 august 2008. Recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente: Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că la prima instanță, la termenul din 9 iunie 2008, cauza s-a amânat pentru lipsă de procedură cu inculpata pentru termenul din 19 august 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință aflată la dosar. Pentru noul termen de judecată, din 19 august 2008, când s-a și judecat cauza pe fond, inculpata a fost legal citată, iar procedura de citare a fost legal îndeplinită așa cum rezultă din avizul de confirmare a primirii citației, aviz aflat la dosar și pe care inculpata a semnat de primire la data de 16 iulie 2008. Ca atare, hotărârea pronunțată în cauză nu este supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc.

pen., inculpata nefiind judecată la prima instanță cu încălcarea dispozițiilor legale privind citarea. Fată de considerentele arătate mai sus, constatând nefondat motivul de recurs invocat și nerezultând existența vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul inculpatei S.A. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.A. împotriva deciziei penale nr. 140/ A din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2009.