ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 406/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T.P.R. SRL Arad a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Deciziei nr. 25931 din 18 mai 2007 de respingere a cererii privind eliberarea certificatului de amânare de la plata TVA în vamă și a Răspunsului nr. 34772 din 27 iunie 2007 dat de Autoritatea Națională a Vămilor la plângerea prealabilă a societății, formulată împotriva deciziei nr. 25931 din 18 mai 2007, cu consecința obligării pârâtei să emită pe numele reclamantei certificatul de amânare la plata în vamă a TVA.

Prin plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei nr. 25931 din 18 mai 2007, reclamanta a dovedit că îndeplinește condiția impusă de lit. b) a art. 2 din Ordinul 500 din 2007, deoarece nu înregistrează debite față de autoritatea vamală și că în anul calendaristic precedent a realizat importuri din teritorii și state terțe în valoare de 173.674.530 lei, deci peste limita inferioară de 150 milioane de lei. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 35 din 13 februarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă, anulând adresele nr. 25931 din 18 mai 2007 și nr. 34772 din 27 iunie 2007 emise de pârâtă și obligând-o pe aceasta din urmă să-i elibereze reclamantei Certificat de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoare adăugată, în condițiile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 500/2007.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că „faptul că bunurile plasate după intrarea lor în țară în regimuri vamale suspensive nu se cuprind în sfera de aplicare a TVA, nu se răsfrânge asupra cerinței art. 2 lit. c) din Normele de aprobare a Ordinului nr. 500/2007 care vorbește doar de importuri”. A mai reținut că, sub aspectul cuantificării valorii importurilor pentru acordarea certificatului de amânare, distincția dintre bunurile importate cărora li se aplică TVA și cele temporar exceptate, nu are relevanță. Împotriva acestei sentinței considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara. Recurenta a susținut în esență că instanța de fond pune semnul de egalitate între regimul vamal de import și regimurile suspensive, ignorând prevederea care diferențiază cele două categorii aceea de „punere în liberă circulație a mărfurilor”.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Reclamanta a solicitat autorității pârâte să-i elibereze Certificat de amânare la plata în vamă a taxei pe valoare adăugată, conform prevederilor art. 2 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 500 din 3 aprilie 2007, de aprobare a Normelor privind procedura de acordare a unor astfel de certificate, cerere respinsă de către pârâtă.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din susmenționatele Norme „Certificatul de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată se eliberează la solicitarea persoanelor prevăzute la art. 1, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) nu au obligații bugetare restante reprezentând impozite, taxe contribuții…cu excepția celor eșalonate și/sau reeșalonate la plată, precum și a celor suspendate în condițiile legii; b) nu înregistrează debite față de autoritatea vamală; c) au realizat în anul calendaristic precedent importuri din teritorii și state terțe, astfel cum sunt definite la art. 125 2 C. fiscal, exclusiv Bulgaria, a căror valoare cumulată este de cel puțin 150 milioane lei. În această valoare nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate.

Pârâta i-a imputat reclamantei faptul că nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 2 lit. c) din Norme în sensul că nu a realizat în anul calendaristic precedent importuri în valoare de 150 milioane lei, întrucât importurile prevăzute la lit. c) din art. 2 ar fi doar importuri definitive și că în această categorie nu ar intra operațiunile vamale suspensive, folosind drept argument conținutul tipizatului certificatului de amânare la plata TVA. Din analiza textului însă, se poate lesne observa că acesta, nu distinge între importuri definitive și importuri sub regim suspensiv, așa cum susține recurenta. Ca urmare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus . Se impune așadar a se avea în vedere toate importurile realizate de reclamantă în anul 2006, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Referirea recurentei la formularul tipizat, ca argument al faptului că se au în vedere numai importurile definitive, nu poate fi reținută pentru că mențiunea în discuție (privind împrejurarea că certificatul este valabil pentru operațiunile de import cu punere în liberă circulație de bunuri) are în vedere o condiție de utilizare a certificatului și nu o condiție de obținere a acestuia. Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare recursul declarat în cază urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara împotriva sentinței civile nr. 35 din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2009.