ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 406/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC T.P.R. SRL Arad a chemat în

judecată Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând instanței ca în contradictoriu

cu pârâta să dispună anularea Deciziei nr. 25931 din 18 mai 2007 de respingere

a cererii privind eliberarea certificatului de amânare de la plata TVA în vamă

și a Răspunsului nr. 34772 din 27 iunie 2007 dat de Autoritatea Națională a

Vămilor la plângerea prealabilă a societății, formulată împotriva deciziei nr.

25931 din 18 mai 2007, cu consecința obligării pârâtei să emită pe numele

reclamantei certificatul de amânare la plata în vamă a TVA.

Prin plângerea prealabilă formulată

împotriva deciziei nr. 25931 din 18 mai 2007, reclamanta a dovedit că

îndeplinește condiția impusă de lit. b) a art. 2 din Ordinul 500 din 2007,

deoarece nu înregistrează debite față de autoritatea vamală și că în anul

calendaristic precedent a realizat importuri din teritorii și state terțe în

valoare de 173.674.530 lei, deci peste limita inferioară de 150 milioane de

lei.

Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 35 din 13

februarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă, anulând adresele nr.

25931 din 18 mai 2007 și nr. 34772 din 27 iunie 2007 emise de pârâtă și

obligând-o pe aceasta din urmă să-i elibereze reclamantei Certificat de amânare

de la plata în vamă a taxei pe valoare adăugată, în condițiile Ordinului

Ministerului Finanțelor Publice nr. 500/2007.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că „faptul că bunurile plasate după intrarea lor în țară în

regimuri vamale suspensive nu se cuprind în sfera de aplicare a TVA, nu se răsfrânge

asupra cerinței art. 2 lit. c) din Normele de aprobare a Ordinului nr. 500/2007

care vorbește doar de importuri”.

A mai reținut că, sub aspectul

cuantificării valorii importurilor pentru acordarea certificatului de amânare,

distincția dintre bunurile importate cărora li se aplică TVA și cele temporar

exceptate, nu are relevanță.

Împotriva acestei sentinței considerată

nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Timișoara.

Recurenta a susținut în esență că

instanța de fond pune semnul de egalitate între regimul vamal de import și

regimurile suspensive, ignorând prevederea care diferențiază cele două

categorii aceea de „punere în liberă circulație a mărfurilor”.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Reclamanta a solicitat autorității pârâte

să-i elibereze Certificat de amânare la plata în vamă a taxei pe valoare

adăugată, conform prevederilor art. 2 din Ordinul Ministerului Finanțelor

Publice nr. 500 din 3 aprilie 2007, de aprobare a Normelor privind procedura de

acordare a unor astfel de certificate, cerere respinsă de către pârâtă.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din

susmenționatele Norme „Certificatul de amânare de la plata în vamă a taxei pe

valoarea adăugată se eliberează la solicitarea persoanelor prevăzute la art. 1,

care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) nu au obligații bugetare restante

reprezentând impozite, taxe contribuții…cu excepția celor eșalonate și/sau

reeșalonate la plată, precum și a celor suspendate în condițiile legii;

b) nu înregistrează debite față de

autoritatea vamală;

c) au realizat în anul calendaristic

precedent importuri din teritorii și state terțe, astfel cum sunt definite la

art. 125

2

C. fiscal, exclusiv Bulgaria, a căror valoare cumulată

este de cel puțin 150 milioane lei. În această valoare nu se cuprind

importurile de produse supuse accizelor armonizate.

Pârâta i-a imputat reclamantei faptul că

nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 2 lit. c) din Norme în sensul că nu

a realizat în anul calendaristic precedent importuri în valoare de 150 milioane

lei, întrucât importurile prevăzute la lit. c) din art. 2 ar fi doar importuri

definitive și că în această categorie nu ar intra operațiunile vamale

suspensive, folosind drept argument conținutul tipizatului certificatului de

amânare la plata TVA.

Din analiza textului însă, se poate lesne

observa că acesta, nu distinge între importuri definitive și importuri sub

regim suspensiv, așa cum susține recurenta. Ca urmare

ubi lex non distinguit

nec nos distinguere debemus

.

Se impune așadar a se avea în vedere

toate importurile realizate de reclamantă în anul 2006, așa cum corect a

reținut și instanța de fond.

Referirea recurentei la formularul

tipizat, ca argument al faptului că se au în vedere numai importurile

definitive, nu poate fi reținută pentru că mențiunea în discuție (privind

împrejurarea că certificatul este valabil pentru operațiunile de import cu

punere în liberă circulație de bunuri) are în vedere o condiție de utilizare a

certificatului și nu o condiție de obținere a acestuia.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată

sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui

motiv de casare recursul declarat în cază urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea

Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Timișoara împotriva sentinței civile nr. 35 din 13 februarie 2008 a Curții de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

ianuarie 2009.