ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3141/2009

Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 133 din 11 martie 2008 Curtea de Apel lași, secția penală, a respins ca inadmisibil recursul formulat de inculpatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 516 din 08 noiembrie 2007 a Tribunalului lași, hotărâre pe care a menținut-o. A obligat recurentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu se va suporta din fondurile statului. Pentru a pronunța această decizie, instanța Curții de Apel lași, a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 258 din 23 mai 2007 a Judecătoriei Hîrlău, a fost condamnat inculpatul C.P., recidivist, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen.

A fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 542/2003 și s-a dispus ca inculpatul să execute 11 luni închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare. Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță a reținut următoarele: Numiții C.P. și C.M. sunt frați și locuiesc în sat Băiceni, comuna Cucuteni, județul lași. La începutul lunii decembrie 2005 cei doi pășunau oile pe imașul din marginea satului Băiceni, comuna Cucuteni, județul lași, respectiv în prima jumătate a zilei până la ora 12 le pășunea C.M. , iar după ora 12 până se însera inculpatul C.P.

și-a însușit pe nedrept un număr de 2 oi care au venit din cârdul său aflat pe imașul sus-menționat, oi pe care Ie-a dus în locuința sa. Văzând cele două oi, C.M. Ie-a recunoscut ca fiind ale părții vătămate G.M. și deși cunoștea proveniența acestora i-a spus fratelui său să le înstrăineze, precizându-i faptul că știe un cioban din Cârjoaia care le poate schimba oile cu altele. Cei doi au mers la martorul C.C. căruia i-au dat cele două oi aparținând părții vătămate G.M., spunându-i că animalele sunt ale unui consătean care Ie-a dat cu titlu de plată pentru pășunat, luând de la acesta alte două ovine în schimb. La data de 15 noiembrie 2006 oile părții vătămate au fost găsite în cârdul martorului C.C.

și fiind recunoscute de către partea vătămată G.M., au fost ridicate și predate acestuia. Fiind audiat inculpatul C.P. a recunoscut că a luat cele două oi aparținând părții vătămate G.M. pe care Ie-a dus la locuința sa și că în ziua următoare împreună cu fratele său le-au dus în satul Cîrjoaia unde le-au schimbat cu alte două oi ale martorului C.C., dar a precizat că cele două animale au venit singure la cârdul său. A fost audiat C.M. care a declarat că la începutul lunii decembrie fratele său i-a spus că în cârdul lor de ovine au venit oi străine, oi pe care Ie-a dus la domiciliul său. Văzând animalele acesta Ie-a recunoscut ca fiind ale părții vătămate G.M.; în ziua următoare C.M. a venit cu ideea de a merge în satul Cârjoaia unde cunoștea un cioban, pentru a schimba cele două oi astfel încât să li se piardă urma.

In cauză au fost audiați martorii C.V.C., G.I. și C.C. ale căror declarații se coroborează cu declarațiile părții vătămate și cu restul probatoriului administrat. Partea vătămată G.M. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 450 lei întrucât, deși a recuperat cele două ovine, arată faptul că acestea au fătat în primăvara anului 2006, el nebeneficiind de miei și de laptele produs de către animale. Instanța a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei descrisă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău. La stabilirea vinovăției inculpatului instanța a procedat la coroborarea recunoașterii inculpatului cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel martorul C.M., fratele inculpatului a precizat că în aceeași seară a recunoscut cele două oi ca fiind ale părții vătămate G.M. și i-a comunicat inculpatului acest aspect. Același martor i-a destăinuit și martorului G.I. despre sustragerea celor două ovine. Martorul C.C. a conformat că el a fost cel care a asigurat schimbul oilor sustrase. Practica și literatura de specialitate sunt unanime în aprecierea faptului că nu constituie bun găsit, bunul lăsat temporar fără supraveghere deoarece un asemenea bun nu este ieșit din posesia altuia și că stăpânirea de fapt nu trebuie confundată cu simplul contact material pe care o persoană îl are cu un bun, un asemenea contact nu conferă persoanei nici posesia și nici detenția bunului.

Prin „a lua" se înțelege a scoate bunul din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenția căreia se găsea sau trebuia să se găsească, așa încât acea persoană va înceta de a mai avea la dispoziția sa bunul luat. Luarea este deci o acțiune de sustragere prin care se schimbă situația premisă, adică starea de fapt a bunului sub raportul poziției sale în sfera de stăpânire în care se afla anterior săvârșirii acțiunii de lucru. Luarea este realizată din moment ce prin schimbarea situației de fapt anterioară a bunului, acesta nu se mai afla la dispoziția celui care îl poseda sau deținea anterior, și la dispoziția celui care a săvârșit sustragerea. Animalele rătăcite fac obiectul infracțiunii de furt și nu pot fi considerate a fi ieșit din posesia sau detenția proprietarului.

Față de cele precizate s-a constat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de „furt" sub aspectul laturii obiective și a celei subiective, vinovăția inculpatului fiind dovedită prin probele concludente administrate în cauză. Raportat însă la circumstanțele reale ale comiterii faptei, la valoarea modică a prejudiciului, la circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut fapta având o conduită sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal dar și față de starea de recidivă postcondamnatorie în care s-a aflat inculpatul la data săvârșirii faptei instanța a aplicat o pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul prevăzut de lege. În baza art. 83 C. pen., constatând că fapta a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 542/2003 a Judecătoriei Hârlău, instanța a revocat suspendarea condiționată și a dispus executarea în întregime a pedepsei anterioare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea vătămată G.M. și inculpatul C.P., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului partea vătămată a susținut că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de furt, fată de circumstanțele în care oile sale au ajuns în cârdul inculpatului, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea inculpatului. Inculpatul în motivarea apelului a invocat nevinovăția și a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa, arătând că oile părții vătămate au ajuns în mod accidental în stâna lui. Prin decizia penală nr. 516 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului lași apelurile au fost respinse ca tardive.

Au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor judiciare. Tribunalul a reținut că fată de data pronunțării sentinței - 23 mai 2007, de prezența inculpatului la dezbateri și data înregistrării apelului - 13 iunie 2007, termenul prevăzut de art. 363 C. pen. a fost depășit. Pentru partea vătămată s-a reținut că față de data primirii copiei de pe dispozitivul hotărârii - 30 mai 2007 și data înregistrării apelului -13 iunie 2007, termenul de 10 zile prevăzut de lege a fost depășit. împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs inculpatul, cu motivarea că există incertitudine cu privire la participarea lui la dezbateri, că apelul a fost formulat în termen. Recursul formulat nu a fost considerat admisibil.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 9 mai 2007, în prezența inculpatului, căruia i s-a acordat și ultimul cuvânt. Pronunțarea a fost amânată pentru data de 23 mai 2007. Față de participarea inculpatului-recurent la dezbateri și data înregistrării cererii, apelul a fost considerat tardiv, așa cum corect a reținut tribunalul. Nepromovarea în termen a apelului echivalează cu un apel inexistent, hotărârea primei instanțe rămânând definitivă, împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată nici o cale de atac din ciclul ordinar al judecății. Nefolosirea căii de atac în termenul prevăzut de lege nu mai îndreptățește partea să exercite calea de atac superioară decât în condițiile în care prin hotărârea instanței de apel a fost modificată soluția din sentință, și numai cu privire la această modificare.

Pentru că apelul tardiv a fost tardiv , s-a considerat un apel inexistent, împotriva deciziei prin care s-a constatat această situație de fapt și nu mai poate fi exercitată calea de atac a apelului. Pentru aceste motive, în baza art. 385 15 pct. l lit. a) C. proc. pen. , recursul a fost respins ca inadmisibil. Împotriva acestei decizii, la data de 14 martie 2008, inculpatul C.P., prin apărătorul ales a declarat recurs. La data de 26 august 2009, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, fixându-se primul termen de judecată la data de 7 octombrie 2009, termen la care, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 teza a Il-a rap. la art. 385 1 C. proc. pen., din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea prezentului recurs, motivat de faptul că acesta vizează o decizie ce a fost pronunțată în ciclul procesual al recursului.

În cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale prin care s-a soluționat definitiv cauza prin care s- a respins ca inadmisibil recursul formulat de inculpatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 516 din 08 noiembrie 2007 a Tribunalului lași, apare ca inadmisibil. Pe calea recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen.

, care prevăd strict și limitativ hotărârile supuse recursului după cum urmează, astfel: „Pot fi atacate cu recurs: sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege; a) sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; b) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel; c) sentințele pronunțate de secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție; d 1 ) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel; f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Recursul declarat împotriva sentinței sau deciziei se socotește făcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea hotărârii. Nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare." Per a contrario, rezultă că hotărârile pronunțate de către instanța de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi atacate cu recurs.

Ori, în cauză, se constată că, inculpatul C.P. a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate de către o instanță de recurs. În consecință, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. , va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpat, întrucât, după cum s-a menționat, deciziile pronunțate de instanța de recurs, fiind definitive, nu mai pot fi atacate pe calea unei căi ordinare de atac. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.P. , împotriva deciziei penale nr. 133 din 11 martie 2008 a Curții de Apel lași, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2009.