ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3141/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3141/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Î
n baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr.
133 din 11 martie 2008 Curtea de Apel
lași, secția penală, a respins ca inadmisibil recursul formulat de
inculpatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 516 din
08 noiembrie 2007 a Tribunalului lași, hotărâre
pe care a menținut-o.
A obligat recurentul să plătească
statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei
onorariu apărător din oficiu se va suporta din fondurile statului.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța Curții de Apel lași,
a reținut
următoarele:
Prin
sentința penală nr. 258 din 23 mai 2007 a Judecătoriei Hîrlău, a
fost condamnat inculpatul C.P.,
recidivist, la pedeapsa de 3
luni
închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută
de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea
art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen.
A fost revocată
suspendarea condiționată a executării pedepsei
de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală
nr. 542/2003 și s-a
dispus ca inculpatul să execute 11
luni închisoare.
S-au aplicat
dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.
A fost
obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a se
pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță
a
reținut următoarele:
Numiții C.P. și C.M.
sunt frați și locuiesc în sat
Băiceni, comuna Cucuteni,
județul lași.
La începutul lunii decembrie 2005 cei doi
pășunau oile pe
imașul din marginea satului
Băiceni, comuna Cucuteni, județul lași,
respectiv în prima jumătate a zilei până la ora 12 le pășunea C.M.
, iar după ora 12 până se însera inculpatul C.P.
și-a
însușit pe nedrept un număr de
2 oi care au venit din cârdul său aflat
pe imașul sus-menționat, oi pe care Ie-a dus în locuința sa. Văzând
cele
două oi, C.M. Ie-a recunoscut ca fiind ale părții
vătămate G.M. și deși cunoștea proveniența acestora i-a
spus
fratelui său să le înstrăineze, precizându-i faptul că știe un
cioban din Cârjoaia care le poate schimba oile cu
altele.
Cei doi au mers la martorul C.C. căruia i-au
dat
cele două oi aparținând părții vătămate G.M.,
spunându-i
că animalele sunt ale
unui consătean care Ie-a dat cu titlu de plată
pentru pășunat, luând de la acesta alte două ovine în schimb.
La data de 15 noiembrie 2006 oile părții
vătămate au fost găsite în cârdul martorului C.C. și fiind recunoscute de către
partea vătămată G.M., au fost ridicate și
predate acestuia.
Fiind audiat
inculpatul C.P. a recunoscut că a luat cele
două oi aparținând părții vătămate G.M. pe care
Ie-a dus
la locuința sa și că în ziua următoare împreună
cu fratele său le-au dus în satul Cîrjoaia unde le-au schimbat cu alte două oi
ale
martorului C.C., dar a precizat că cele
două animale au
venit singure la cârdul său.
A fost
audiat C.M. care a declarat că la începutul lunii
decembrie fratele său i-a spus că în cârdul lor
de ovine au venit oi
străine,
oi pe care Ie-a dus la domiciliul său. Văzând animalele acesta
Ie-a recunoscut ca fiind ale părții
vătămate G.M.; în ziua
următoare
C.M. a venit cu ideea de a merge în satul Cârjoaia
unde cunoștea un cioban, pentru a schimba cele
două oi astfel încât
să li se piardă urma.
In cauză au fost
audiați martorii C.V.C., G.I.
și C.C. ale căror declarații
se coroborează cu
declarațiile părții
vătămate și cu restul probatoriului administrat.
Partea
vătămată G.M. s-a constituit parte civilă în
procesul
penal cu suma de 450 lei întrucât, deși a recuperat cele
două ovine, arată faptul că acestea au fătat în
primăvara anului 2006, el nebeneficiind de miei și de laptele produs de către
animale.
Instanța a reținut că inculpatul se face
vinovat de săvârșirea
faptei descrisă prin
rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Hârlău.
La stabilirea vinovăției inculpatului instanța
a procedat la
coroborarea recunoașterii
inculpatului cu celelalte mijloace de probă
administrate în cauză.
Astfel martorul C.M.,
fratele inculpatului a precizat că în
aceeași seară a recunoscut cele două oi ca fiind ale părții vătămate
G.M. și i-a comunicat inculpatului acest
aspect.
Același martor
i-a destăinuit și martorului G.I. despre
sustragerea celor
două ovine.
Martorul C.C. a conformat că el a fost
cel care a asigurat schimbul oilor sustrase.
Practica
și literatura de specialitate sunt unanime în aprecierea
faptului
că nu constituie bun găsit, bunul lăsat temporar fără
supraveghere deoarece un asemenea bun nu este ieșit din posesia
altuia
și că stăpânirea de fapt nu trebuie confundată cu simplul
contact material pe care o persoană îl are cu un
bun, un asemenea
contact nu conferă
persoanei nici posesia și nici detenția bunului.
Prin „a
lua" se înțelege a scoate bunul din sfera de stăpânire a
persoanei în posesia sau detenția căreia
se găsea sau trebuia să se
găsească, așa încât acea
persoană va înceta de a mai avea la dispoziția sa bunul luat.
Luarea
este deci o acțiune de sustragere prin care se schimbă
situația premisă, adică starea de fapt a bunului
sub raportul poziției
sale
în sfera de stăpânire în care se afla anterior săvârșirii acțiunii de
lucru.
Luarea
este realizată din moment ce prin schimbarea situației
de fapt anterioară a bunului, acesta nu se mai
afla la dispoziția celui
care îl poseda sau deținea
anterior, și la dispoziția celui care a săvârșit sustragerea.
Animalele rătăcite fac obiectul
infracțiunii de furt și nu pot fi
considerate
a fi ieșit din posesia sau detenția proprietarului.
Față de
cele precizate s-a constat că sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii de „furt" sub
aspectul laturii obiective și a celei subiective, vinovăția inculpatului fiind
dovedită prin probele
concludente administrate în cauză.
Raportat însă la
circumstanțele reale ale comiterii faptei, la valoarea modică a prejudiciului,
la circumstanțele personale ale
inculpatului care a recunoscut fapta având o conduită sinceră și
cooperantă pe parcursul procesului penal
dar și față de starea de
recidivă postcondamnatorie în
care s-a aflat inculpatul la data săvârșirii faptei instanța a aplicat o
pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul prevăzut de lege.
În baza art. 83 C. pen., constatând că fapta a
fost săvârșită
în termenul de încercare
stabilit prin sentința penală nr. 542/2003 a
Judecătoriei Hârlău, instanța a revocat suspendarea condiționată și a
dispus executarea în întregime a pedepsei
anterioare.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel partea vătămată
G.M. și inculpatul C.P., care au criticat-o
pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului partea vătămată a
susținut că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de furt,
fată de
circumstanțele în care oile sale au
ajuns în cârdul inculpatului, iar
prejudiciul a fost recuperat în
totalitate.
Pentru
aceste motive a solicitat admiterea apelului, desființarea
sentinței și achitarea inculpatului.
Inculpatul în motivarea apelului a
invocat nevinovăția și a
solicitat
desființarea sentinței și achitarea sa, arătând că oile părții
vătămate
au ajuns în mod accidental în stâna lui.
Prin decizia penală nr. 516 din 8
noiembrie 2007 a Tribunalului lași apelurile au fost respinse ca tardive.
Au fost obligați apelanții la plata
cheltuielilor judiciare.
Tribunalul
a reținut că fată de data pronunțării sentinței - 23 mai
2007,
de prezența inculpatului la dezbateri și data înregistrării apelului - 13 iunie
2007, termenul prevăzut de art. 363 C. pen. a fost depășit.
Pentru
partea vătămată s-a reținut că față de data primirii copiei
de pe dispozitivul hotărârii - 30 mai
2007 și data înregistrării apelului -13 iunie 2007, termenul de 10 zile
prevăzut de lege a fost depășit.
împotriva
deciziei tribunalului a formulat recurs inculpatul, cu
motivarea
că există incertitudine cu privire la participarea lui la dezbateri, că apelul
a fost formulat în termen.
Recursul formulat nu a fost considerat
admisibil.
Dezbaterile asupra
fondului cauzei au avut loc la data de 9 mai
2007, în prezența inculpatului, căruia i s-a
acordat și ultimul cuvânt.
Pronunțarea a fost amânată
pentru data de 23 mai 2007.
Față de
participarea inculpatului-recurent la dezbateri și data
înregistrării cererii, apelul a fost considerat
tardiv, așa cum corect a
reținut tribunalul.
Nepromovarea
în termen a apelului echivalează cu un apel
inexistent, hotărârea primei instanțe rămânând
definitivă, împotriva
acesteia nu mai poate fi exercitată
nici o cale de atac din ciclul ordinar al judecății.
Nefolosirea
căii de atac în termenul prevăzut de lege nu mai îndreptățește partea să
exercite calea de atac superioară decât în
condițiile în
care prin hotărârea instanței de apel a fost modificată
soluția din sentință, și numai cu privire la această modificare.
Pentru că
apelul tardiv a fost tardiv , s-a considerat un apel
inexistent, împotriva deciziei prin care s-a
constatat această situație
de
fapt și nu mai poate fi exercitată calea de atac a apelului.
Pentru aceste motive, în baza art. 385
15
pct. l lit. a) C. proc. pen.
, recursul a
fost respins ca inadmisibil.
Împotriva
acestei decizii, la data de 14 martie 2008, inculpatul
C.P.,
prin apărătorul ales a declarat recurs.
La data
de 26 august 2009, cauza a fost înregistrată pe rolul
acestei instanțe, fixându-se primul termen de
judecată la data de 7
octombrie
2009, termen la care, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385
15
alin. (1) pct. 1 teza a Il-a rap. la art. 385
1
C. proc. pen., din
oficiu, a pus în discuție admisibilitatea
prezentului recurs, motivat de faptul că acesta
vizează o decizie ce a
fost pronunțată în ciclul procesual
al recursului.
În cauză, recursul declarat de
titularul căii de atac împotriva
unei
decizii penale prin care s-a soluționat definitiv cauza prin care s-
a
respins ca inadmisibil recursul formulat de inculpatul C.P. împotriva deciziei
penale nr. 516 din 08 noiembrie 2007 a Tribunalului lași, apare ca inadmisibil.
Pe calea
recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai
hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din
dispozițiile art. 385
1
C. proc. pen.
, care prevăd strict și
limitativ hotărârile supuse recursului după cum urmează, astfel: „Pot fi
atacate cu recurs: sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute
de lege;
a)
sentințele
pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor
contra ordinii și disciplinei militare,
sancționate de lege cu pedeapsa
închisorii de cel mult 2
ani;
b) sentințele pronunțate de curțile de
apel și Curtea Militară de Apel;
c)
sentințele
pronunțate de secția penală a înaltei Curți de Casație
și
Justiție;
d
1
) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare
a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e)
deciziile pronunțate, ca instanțe
de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea
Militară de Apel;
f) sentințele pronunțate în materia
executării hotărârilor penale,
afară de cazul
când legea prevede altfel, precum și cele privind
reabilitarea.
Încheierile
pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau
decizia
recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu
recurs.
Recursul declarat împotriva sentinței
sau deciziei se socotește
făcut și împotriva
încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după
pronunțarea
hotărârii.
Nu pot fi
atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art.
362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost
retras,
dacă legea prevede această cale de atac.
Persoanele
prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate
în
apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a
fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această
modificare."
Per a contrario, rezultă că hotărârile
pronunțate de către instanța de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi
atacate cu recurs.
Ori, în cauză, se constată că,
inculpatul C.P. a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate de către o
instanță de recurs.
În
consecință, înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. a) C.
proc. pen.
, va respinge ca
inadmisibil recursul declarat de
inculpat, întrucât, după cum s-a menționat, deciziile pronunțate de
instanța de recurs, fiind definitive, nu
mai pot fi atacate pe calea unei
căi ordinare de atac.
Văzând și dispozițiile art.
192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge,
ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.P.
,
împotriva deciziei penale nr. 133 din 11 martie 2008 a Curții de
Apel lași, secția penală.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
200 lei, reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților
Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07
octombrie 2009.