ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 853/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 82/F/CA din 23 aprilie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care reclamantul Ministerul Apărării Naționale, pentru Unitatea Militară nr. 02444 Sibiu, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu și D.G.F.P. Sibiu, solicita anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 368 din 27 iulie 2007 și a Raportului de inspecție fiscală din 25 iulie 2007, ambele emise de prima pârâtă, precum și a Deciziei nr. 50 din 8 octombrie 2007 privind soluționarea contestației formulată de U.M.

02444 Sibiu, emisă de cea de-a doua pârâtă, pe de o parte, și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 502.312 lei, reprezentând TVA aferent vânzării locuințelor de serviciu, virată de reclamant la bugetul de stat, sumă care să fie actualizată potrivit indicilor de inflație până la data plății efective, pe de altă parte. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: După intrarea în vigoare a Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde unele locuințe de serviciu pe care le au în administrare, reclamantul a solicitat rambursarea TVA în sumă de 505.312 lei aferent unui număr de 169 contracte de vânzare-cumpărare locuințe de serviciu vândute personalului propriu.

Ca urmare a acestei solicitări, pârâta A.F.P. Sibiu a efectuat o inspecție fiscală la U.M. 02444 Sibiu, întocmind Raportul de inspecție fiscală din 25 iulie 2007, prin care s-a constatat că suma solicitată la rambursarea TVA nu se justifică spre rambursare și, ca urmare, a emis Decizia de impunere nr. 368 din 27 iulie 2007, prin care s-a respins rambursarea TVA, motivat de faptul că Legea nr. 562/2004 și Legea nr. 357/2006 nu conțin prevederi exprese cu privire la restituirea TVA aferent locuințelor de serviciu vândute de Ministerul Apărării iar Ordinul nr. 129 din 29 august 2006 emis de ministrul apărării, prin care s-au aprobat Normele metodologice privind vânzarea de către acest minister a locuințelor de serviciu, nu constituie dispoziție în materie fiscală.

Contestația depusă de reclamant împotriva Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere nr. 368/2007 a fost respinsă prin Decizia nr. 50 din 8 octombrie 2007 emisă de D.G.F.P. Sibiu, reținându-se că dispozițiile privind scutirea de la plata TVA cuprinse în Legea nr. 357/2006 nu sunt aplicabile contractelor încheiate înainte de intrarea sa în vigoare iar, pe de altă parte, actele normative incidente în cauză nu conțin dispoziții exprese cu privire la restituirea TVA aferent locuințelor de serviciu administrate și vândute de Ministerul Apărării.

Reține instanța de fond că nu este întemeiată susținerea reclamantului, potrivit căreia actele fiscale contestate sunt nelegale, raportat la dispozițiile art. II din Legea nr. 357/2006 care prevăd restituirea TVA achitat pentru contractele încheiate anterior și la împrejurarea că, pentru rambursarea TVA, nici nu este necesară o dispoziție expresă a legii, o astfel de cerință nefiind prevăzută în Codul fiscal sau de procedură fiscală; aceasta, arată prima instanță, deoarece Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede în art. 127 care sunt persoanele impozabile, drepturile și obligațiile acestora, precum și care sunt operațiunile impozabile, astfel că reclamantului, în calitate de persoană impozabilă, îi sunt aplicabile dispozițiile Codului fiscal.

Este adevărat, se arată în considerentele sentinței recurate, că art. I pct. 4 din Legea nr. 357/2006 a modificat textul inițial al art. 4 din Legea nr. 562/2004, în sensul că „vânzarea locuințelor de serviciu de către instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională în condițiile prezentei legi, nu constituie operațiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată potrivit art. 127 alin. (4) și (5) C. fisc." iar în art. II din aceeași lege se prevede că „prețul și condițiile de plată prevăzute în contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 562/2004 pot fi modificate la cererea cumpărătorilor, potrivit prevederilor prezentei legi", însă nu dispune cu privire restituirea TVA încasat deja în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 357/2006.

Or, arată instanța de fond, față de art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, modificarea adusă art. 4 alin. (2) din Legea nr. 562/2004, prin art. I pct. 4 din Legea nr. 357/2006, trebuie interpretată în sensul voit de legiuitor și anume exceptarea de la plata TVA doar pentru viitor. Așa fiind, se arată în considerentele hotărârii atacate, întrucât plata TVA a fost efectuată conform legii în vigoare la data respectivă iar Legea nr. 357/2006 nu are dispoziții retroactive și nici nu dispune restituirea TVA, acțiunea reclamantului se impune a fi respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că instanța de fond a considerat în mod greșit că pentru rambursarea T.V.A. este necesară o dispoziție expresă a legii, legea fiscală ori legea specială, și că dispozițiile art. II din Legea nr. 357/2006 nu pot fi aplicate contractelor încheiate anterior, în sensul restituirii T.V.A., deja plătite. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, „La prețul de vânzare se va aplica taxa pe valoarea adăugată, potrivit dispozițiilor legale". Dispozițiile legale la care fac trimitere prevederile legale mai sus citate sunt cele ale art. 127 C. fisc., potrivit cărora instituțiile publice sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru ... livrarea de bunuri [alin. 6 lit. e)]. Or, conform art. 128 din același cod, este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar [alin. (1)], fiind considerate livrări de bunuri, în sensul alin. (1), și predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei sume scadente, cu excepția contractelor de leasing [alin. 3 lit. a)]. Raportat la prevederile legale sus menționate, în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor de serviciu, sunt legale actele administrative emise de autoritățile pârâte.

Nu poate fi reținut argumentul recurentului-reclamant, întemeiat pe modificarea, prin Legea nr. 357/2006, a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 562/2004, în sensul că „Vânzarea locuințelor de serviciu de către instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, în condițiile prezentei legi, nu constituie operațiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, potrivit art. 127 alin. (4) și (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare". Aceasta, întrucât, așa cum corect a reținut și instanța de fond, prevederile legale modificatoare, invocate de recurent, au intrat în vigoare la data de 30 iulie 2006, ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor de serviciu, ale căror date de înregistrare sunt, așa cum rezultă din tabelele special întocmite de recurentul-reclamant (f. 6-9 - dosar fond), anterioare acestei date.

Or, potrivit principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". De asemenea, făcând aplicarea principiului constituțional mai sus menționat, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevede că „Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta". Așa fiind, față de prevederile constituționale și legale citate, în mod corect a reținut instanța de fond că operațiunilor de vânzare a locuințelor de serviciu efectuate de autoritatea administrativă recurentă nu li se aplică dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 562/2004, în forma modificată prin Legea nr. 357/2006, potrivit cărora aceste vânzări „nu constituie operațiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată", aceste prevederi fiind aplicabile operațiunilor juridice de natura celor în discuție, care au fost realizate exclusiv după data intrării în vigoare a modificării, respectiv 30 iulie 2006. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale, pentru Unitatea Militară nr. 02444 Sibiu, împotriva sentinței nr. 82/F/CA din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2009.