ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1799/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1799/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

rezoluția nr. 307/P/2008 din 19 ianuarie 2009, procurorul din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus, în temeiul art. 10

lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata-procuror

J.C.L. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.

Pentru

a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a

reținut următoarele:

Numitul

D.S. a formulat o plângere penală împotriva procurorului J.C.L., de la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, solicitând a se efectua cercetări

sub aspectul infracțiunilor de abuz serviciu contra intereselor persoanelor și

neglijență în serviciu prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.

În

fapt, fiind nemulțumit de soluțiile dispuse de intimatu-procuror prin

rezoluțiile nr. 2238/P/2007 din 10 octombrie 2008, nr. 3492/P/2007 din 17 iulie

2008 și nr. 2549/P/2006 din

17 iulie 2008,

toate ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, numitul D.S. pretinde că

acestea ar fi fost dispuse comițându-se infracțiunile reclamate.

În

cursul actelor premergătoare s-au stabilit următoarele:

În

dosarul 2594/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la data de

07 septembrie 2006, numitul D.S. a sesizat organele de poliție că în perioada

aprilie - mai 2005, fratele său, D.S., și cumnata lui, D.E.M., i-au intrat în

casă și i-au furat mai multe bunuri (suma de 10.000 Euro, un robot de

bucătărie, o cameră WEB pentru calculator, un set de linguri, un album de

fotografii și un carnet de economii).

Prin

rezoluția din 08 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți

s-a confirmat propunerea organelor de poliție și s-a dispus neînceperea

urmăririi penale pentru art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a) rap. la art. 210

C. pen., soluție dispusă în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. (inexistența

faptei). Împotriva soluției, D.S. a formulat plângeri ce au fost respinse ca

neîntemeiate prin rezoluția nr. 1393/II/2/2006 din 19 decembrie 2006 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Prin sentința penală nr. 100 din

05 februarie 2007 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă și irevocabilă prin

decizia penală nr. 316 din 18 mai 2007 a Tribunalului Suceava, plângerea a fost

admisă, au fost desființate soluțiile procurorilor și cauza a fost trimisă la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea suplimentării

probatoriului, precum și în vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.

284 C. proc. pen.

Prin

rezoluția nr. 2594/P/2006 din 17 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți (procuror J.C.L.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen., motivat de faptul că plângerea a fost

tardiv formulată, întrucât termenul de formulare a unei plângeri prealabile

este de două luni de la data când este cunoscut făptuitorul; or însuși D.S. a declarat

că a cunoscut făptuitorii încă din mai 2005, dar a formulat plângerea împotriva

lor abia în septembrie 2006 (căci, pretinde el, abia atunci a apreciat că

deține suficiente probe împotriva lor).

Este

reținut faptul că D.S. nu a reclamat în mai 2005 nici un fel de furt, nici

măcar cu autori necunoscuți. Dispoziția legală este că termenul de formulare a

unei plângeri prealabile este de două luni din momentul în care se cunosc

făptuitorii, și nu de două luni de când partea vătămată apreciază că deține suficiente

probe care să demonstreze vinovăția lor. A interpreta în acest ultim mod

prevederea legală, ar echivala cu lăsarea la latitudinea părții vătămate a

alegerii momentului în care să formuleze plângerea, discreționar, ceea ce

contravine intențiilor legiuitorului.

Cum

procurorul de caz nu a fost de acord cu modul de a interpreta legea a lui D.S.,

acesta consideră că respectivul procuror ar fi comis un act de abuz sau de

neglijență în serviciu.

În

dosarul nr. 2238/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la data

de 09 iulie 2007, numitul D.S.C., prin mandatar D.S., a formulat plângere

penală față de D.E.M. pentru înșelăciune, pretinzând că i-ar fi dat, prin 2001

și 2004, bani să-i cumpere un camion și aceasta nu i l-ar fi cumpărat, dar nici

banii nu i-a restituit.

Prin

rezoluția din 25 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți

s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Plângerea

împotriva rezoluției, formulată de D.S., a fost respinsă de prim procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și de Judecătoria Rădăuți, însă

Tribunalul Suceava, prin decizia penală nr. 168 din 11 aprilie 2008 a admis

plângerea, a desființat soluția și a trimis cauza la parchet. Au fost reluate

și completate cercetările, după care, prin rezoluția nr. 2238/P/2007 din 10

octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți (procuror J.C.L.)

s-a dispus, din nou, neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a) C.

proc. pen., motivându-se că între părți nu a existat nici-o convenție în formă

autentică sau vreun înscris sub semnătură privată care să ateste realitatea

celor susținute în plângerea penală.

Nemulțumit

de soluție, D.S. consideră că aceasta este rezultatul unui abuz sau a unei

neglijențe comise de către procurorul de caz.

S-a

apreciat că și în cazul în care s-ar fi probat existența unei asemenea

convenții, fapta de a nu o respecta tot n-ar fi constituit infracțiunea de

înșelăciune, ci doar o nerespectare a unor clauze contractuale, nerespectare ce

ar fi putut fi sancționată în conformitate cu clauzele de penalizare din acea

convenție, printr-o acțiune civilă în instanță.

O

primă plângere formulată de D.S. împotriva soluției a fost respinsă prin

rezoluția nr. 1209/II/2/2008 din 02 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți.

S-a

mai stabilit în cursul cercetărilor că între D.S., pe de o parte, și soții D.S.

și D.E.M., pe de altă parte, s-au ivit neînțelegeri de la un apartament din

Rădăuți.

În

cauză s-au efectuat și cercetări penale în dosarul nr. 339/P/2005 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru infracțiunea de înșelăciune,

în care, prin rezoluția din 01 aprilie 2005, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale și s-a apreciat că este o cauză de natură civilă.

La

data de 04 aprilie 2005, părțile au încheiat o tranzacție autentificând

semnăturile la Biroul Notarului Public B. din Rădăuți, prin încheierea de

autentificare nr. 1437.

După

încheierea tranzacției, între părți au apărut iarăși neînțelegeri și D.S. a

deschis o acțiune civilă prin care solicita instanței să-i oblige pe fratele și

cumnata lui la plata sumei de 764.400.000 lei ROL, reprezentând îmbunătățirile

pe care, după opinia sa, ei trebuiau să le aducă la spațiul pe care l-au

eliberat.

În

tranzacția încheiată între părți se menționa în mod expres că :

-

D.S. și D.E.M. i-au achitat la data încheierii tranzacției (04 aprilie 2005)

suma de 25.000 dolari și urmează să-i plătească la data de 03 aprilie 2006 încă

7.700 dolari;

-

D.S.

este de acord ca D.S. și D.E.M. să intre în proprietatea apartamentului din

Rădăuți, în ziua încheierii tranzacției (04 aprilie 2005) și le predă cheile ;

-

Se

mai menționează „Noi, D.S. și D.E.M. ne obligăm ca în termen de o lună,

respectiv până la 04 mai 2005, să evacuăm spațiul din Dornești ocupat în

prezent de magazinul ce aparține societății noastre, în stare perfectă, cu

toate îmbunătățirile executate și evaluate de o persoană competentă".

Judecătoria

Rădăuți, prin sentința civilă nr. 330 din 29 ianuarie 2007, a admis în parte

acțiunea și i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantului 58.141,96 lei RON

cu titlu de daune, și 3.415,03 lei RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva

hotărârii au declarat recurs ambele părți, iar Tribunalul Suceava (în completul

menționat în plângerea penală), prin decizia nr. 138 din 22 iunie 2007, a

respins ca nefondat recursul lui D.S., a admis recursul formulat de pârâți și a

modificat sentința civilă nr. 330/2007 a Judecătoriei Rădăuți, a respins

acțiunea ca nefondată și 1-a obligat pe D.S. să plătească cheltuielile de

judecată.

D.S.

susține că, atât timp cât a lucrat în străinătate, a trimis diverse sume de

bani fratelui său cu care convenise să-i cumpere un apartament în Rădăuți și

să-i deschidă un cont în care să-i depună banii. Soții D. au cumpărat

apartamentul pe numele lor, și nu pe numele lui D.S., iar când acesta a venit

în țară, între ei, s-au iscat neînțelegeri. Pentru a se sfârși starea

conflictuală, mama lui D.S. și-a trecut casa pe numele acestuia, motiv pentru

care între cei doi frați s-a încheiat tranzacția sus-amintită, în sensul că ei

i-au plătit o sumă de bani reprezentând contravaloarea apartamentului

respectiv, iar el le-a transmis proprietatea asupra apartamentului pe care ei

îl cumpăraseră pe numele lor, dar din banii lui, și - în plus - ei se obligau

să elibereze spațiul din casa pe care mama lor o trecuse pe numele lui D.S.,

spațiu pe care soții D. îl închiriaseră anterior de la mamă și în care

funcționa un magazin.

În

tranzacție se menționează că predarea spațiului se va face „în stare perfectă,

cu toate îmbunătățirile executate și evaluate de o persoană competentă".

Acum

D.S. pretinde că se înțeleseseră ca soții D. să mai facă niște îmbunătățiri la

spațiu și, cum ei nu le-au făcut, el pretinde daune.

Instanța

de recurs a interpretat expresia „cu îmbunătățirile efectuate" în sensul

că se va preda spațiul cu toate îmbunătățirile efectuate până la data

tranzacției, adică nu se va lua nimic din îmbunătățiri și, în consecință, nu a

admis acțiunea prin care D.S. cerea despăgubiri pentru îmbunătățiri nefăcute.

Totodată,

nu se pune problema că instanța de recurs ar fi confundat o tranzacție cu un

contract de vânzare-cumpărare, ci că a interpretat, în mod corect, termenii

tranzacției referitori la faptul că soții D. îi dădeau o sumă importantă de

bani lui D.S., iar acesta preda în proprietate lor acel apartament, predând și

cheile, ca având valoarea unei vânzări-cumpărări cu privire la apartament.

Instanța

nu „a luat de bun" faptul că un spațiu închiriat ar fi un spațiu proprietatea

părților adverse, ci, așa cum este menționat în tranzacție, expresia

referitoare la evacuarea spațiului din Dornești „ocupat în prezent de magazinul

ce aparține societății noastre" se referă nu la faptul că spațiul este

proprietatea societății ci că magazinul aflat în acel spațiu este proprietatea

societății.

Indiferent

ce credea sau dorea D.S., atât timp cât el a semnat în fața notarului

tranzacția rezultă că a fost de acord cu ea în forma redactată și cum

tranzacția nu vorbește nimic despre noi îmbunătățiri pe care trebuiau să le

aducă spațiului soții D. (nu se enumera în concret îmbunătățirile ce se vor

aduce după încheierea tranzacției și nici valoarea lor), instanța era obligată

să țină cont de termenii tranzacției, care reprezintă manifestarea de voință a

părților în momentul încheierii ei și asta indiferent de regretele sau ideile

ce apar ulterior.

Riscul

de a nu se menționa în tranzacție toate dorințele celor ce tranzacționează

revine celor ce semnează acea tranzacție ca și părți, ei achiesând la termenii

concreți inserați în actul de tranzacție.

În

atare situație, prin rezoluția nr. 231/P/2007 din

30 noiembrie 2007

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava s-a apreciat că cei trei judecători, care au judecat recursul și au

pronunțat decizia de care D.S. este nemulțumit și împotriva cărora a formulat

plângere penală pentru faptele prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., nu au

comis nici o faptă penală și s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Apoi,

la 16 noiembrie 2007 și, respectiv, la

21

noiembrie 2007,

D.S. a formulat plângeri penale împotriva lui D.E.M. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1)

și (3) C. pen., plângeri ce fac obiectul dosarului nr. 3492 /P/ 2007 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pretinzând că a fost indus în

eroare cu prilejul semnării tranzacției din 04 aprilie 2005, că el dorea un alt

spațiu ce să fi fost proprietatea soților D., și nu acel spațiu ce era doar

închiriat, că el dorea ca ei „să își ia îmbunătățirile" (anterior

afirmase, în alt dosar, că ar fi vrut ca aceștia să mai aducă îmbunătățiri) și

că, oricum, nu se făcuse evaluarea, ceea ce ar reprezenta înșelăciune.

Indiferent

ce intenționa D.S., termenii în care a încheiat tranzacția pot fi interpretați

doar într-un anumit sens, iar mențiunile privind evaluarea nu au nici o

consecință în economia acelei tranzacții.

Prin

rezoluția nr. 3492/P/2007 din 17 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți, (procuror J.C.L.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale

în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

O

primă plângere împotriva soluției, formulată de D.S., a fost respinsă prin

rezoluția nr. 1121/II/2/2008 din 03 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți.

Acum,

nemulțumit de soluțiile dispuse, D.S. a formulat plângere penală împotriva

procurorului de caz, afirmând că acesta ar fi comis, prin dispunerea celor trei

soluții, acte de abuz și neglijență în serviciu.

Se

reține că intimata-procuror J.C.L. a efectuat activități, în cele trei dosare,

în virtutea dreptului cu care este investită în funcția pe care o îndeplinește

și a dispus soluțiile potrivit convingerilor pe care și le-a format din probele

administrate. Activitățile magistraților, circumscrise înfăptuirii actului de

justiție, nu pot fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, eventualele

nemulțumiri cu privire la soluțiile pronunțate, putând fi valorificate prin

exercitarea dreptului de a formula plângeri împotriva soluțiilor, în conformitate

cu prevederile Codului de procedură penală.

Plângerea

petiționarului împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată prin

rezoluția nr. 65/II/2/2009 din 20 februarie 2009 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În

temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat instanței

competente.

Prin

sentința penală nr. 38 din 20 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția

penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, în sinteză,

că procurorul reclamat a efectuat verificările și a dispus măsurile care,

potrivit legii, se impuneau în cauzele repartizate, soluțiile fiind în acord cu

probatoriul administrat. De asemenea, s-a reținut și că soluțiile dispuse au

fost confirmate pe căile de control (plângerea adresată procurorului ierarhic

superior și plângere adresată instanței).

Împotriva sentinței, petiționarul a declarat prezentul recurs.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:

-

pet

iționarul s-a prezentat la soluționarea plângerii în primă

instanță, nu și la soluționarea recursului;

-

motivele de recurs au fost menționate în înscrisul transmis la

dosar (fi. 7). În aceste motive sunt reiterate nemulțumirile cu privire la

soluționarea cauzelor sale civile, și invocate diverse apărări cu privire la

fondul acestor cauze civile. La motivele scrise de recurs, petiționarul a

anexat un raport de expertiză tehnică efectuat în dosarul civil nr. 25/285/2005

(număr nou).

Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

După sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispozițiile

art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare

completei și legalei soluționări a plângerii penale, fiind format dosarul penal

nr. 307/P/2008, dosar care cuprinde, în copie, toate înscrisurile și actele

procedurale aflate în legătură cu aspectele reclamate de petiționar.

În urma efectuării acestor acte premergătoare, nu au fost relevate

minime indicii ale săvârșirii de către intimata-procuror a faptelor apreciate

ca infracțiuni și reclamate de către petiționar.

Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă, în mod

specific prezumția de nevinovăție instituită, deopotrivă, de Constituția

României [art. 23 alin. (11) și de C. proc. pen. (art. 5/2)], începerea urmării

penale față de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul

de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din

cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de

art. 10 C. pen.

Însă, așa cum corect a reținut procurorul și, respectiv, procurorul

general, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârșirii

infracțiunilor reclamate de petiționar, și nici indicii ale săvârșirii altor

fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incident cazul de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a)

C. pen. (fapta nu există), consecința juridică este neînceperea urmăririi

penale.

Pentru realizarea drepturilor sale, petiționarul s-a adresat organelor

judiciare de urmărire penală și instanțelor de judecată care, prin rezoluții și

sentințe, s-au pronunțat asupra celor solicitate ori reclamate, după care a

exercitat, atunci când a apreciat, căile de atac specifice.

Soluționarea pe fond a unor cauze civile se poate realiza numai prin

modalitățile prevăzute de lege, respectiv prin accesul la justiție în

realizarea drepturilor și prin exercitarea căilor specifice de atac (art. 21,

art. 126 și art. 129 din Constituția României), iar nu prin modalități

indirecte, respectiv prin formularea unor plângeri penale împotriva organelor

judiciare.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petiționarului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la

plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul D.S. împotriva sentinței penale nr. 38 din 20 martie

2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

mai 2009.