ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2247/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2247/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B. B.G.C.P. SA prin lichidator P.C.B.R.S.I.P.U.R.L.

și R.V.A.I.S.S.P.R.L. Piatra Neamț i-a chemat în judecată pe pârâții R.I., D.J.

și P.V. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligați la

plata sumei de 7.528.364.000 Rol reprezentând creanță neîndestulată în cadrul

procedurii falimentului desfășurată împotriva debitoarei SC M. SA Botoșani. În

argumentarea acțiunii, reclamanta a susținut că în procedura falimentului s-a

recuperat de la debitoare, în urma lichidării averii acesteia numai parte din

debit și că a rămas neîndestulată suma de 7.528.364.000 Rol pe care înțelege să

o solicite de la garanții chemați în judecată care au angajat societatea SC M.

SA Botoșani prin contractele de credit nr. 840 din 30 septembrie 1996 și 840 B din

30 octombrie 1996. În drept au fost invocate prevederile art. 136 din Legea nr.

64/1995 și prevederile art. 1652 C. civ. pentru a se susține că descărcarea de

obligații a debitoarei nu atrage și descărcarea de obligații a fidejusorului sau

a codebitorului principal.

Sentința Tribunalui Botoșani.

După examinarea susținerilor și apărărilor formulate în

cauză, Tribunalul Botoșani, secția comercială, prin sentința nr. 152 din 24

ianuarie 2008 , a admis acțiunea reclamantei B. B.G.C.P. SA prin lichidator P.C.B.R.S.I.P.U.R.L.

și R.V.A.I.S.S.P.R.L. Piatra Neamț și i-a obligat pe pârâții P.V., R.I. și D.J.,

în solidar, la plata sumei de 752.836,40 Ron, cu cheltuieli de judecată. Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin închiderea procedurii falimentului

debitoarei SC M. SA Botoșani și a radierii societății dispusă în baza art. 131

alin. (2) din Legea nr. 64/1995 numai debitorul este descărcat de obligațiile

pe care le avea înainte de faliment. A mai stabilit instanța că descărcarea de

obligații a debitorului nu atrage și descărcarea de obligații a fidejusorilor,

creditorii având posibilitatea, conform art. 137 alin. (3) din Legea nr. 85/2006

fost 136 alin. (4) din Legea nr. 64/1995, să-i urmărească pe aceștia pentru

plata creanței pe care au garantat-o.

Tribunalul a examinat contractele nr. 840 și 840 B/1996 care

au constituit temeiul creanței înscrisă de B., sucursala Botoșani, în tabelul definitiv

de creanțe asupra averii SC M. SA și a constatat că pârâții P.V., R.I. și D.J.

au avut calitatea de fidejusori, că s-au obligat în solidar să garanteze plata

creditelor acordate, a dobânzilor și a celorlalte accesorii prevăzute în

menționatele contracte și, în fine, că garanții au renunțat la beneficiul

discuțiunii și diviziunii.

Apelul. Decizia Curții de Apel Suceava.

Sentința pronunțată de Tribunalul Botoșani a fost criticată

pentru netemeinicie și nelegalitate, în esență, invocându-se lipsa rolului activ

al instanței cu referire la lămurirea situației de fapt, neexaminarea

apărărilor referitoare la legalitatea constituirii garanțiilor și a punerii la

dispoziția beneficiarului a sumelor din contractul de credit. S-a criticat și

neobservarea prevederilor art. 9 din contractele de credit care vizează

constituirea de ipoteci și gajuri care nu pot fi puse în corelație cu dovezile

specifice fidejusiunii.

Apelul s-a soluționat de Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, care prin decizia nr. 130 din 6 octombrie 2008 a respins ca nefondate criticile aduse sentinței fondului de către pârâții P.V., R.I. și D.J.

Curtea a observat că litigiul s-a întins pe o perioadă de 18

luni, timp suficient pentru ca partea interesată să conteste semnăturile de pe

un contract încheiat de părți. Au fost înlăturate și criticile aduse expertizei

pe considerentul că expertul a răspuns la obiecțiunile formulate împotriva

raportului de expertiză, aspectele juridice care vizau contractele de credit

neintrînd în competența de analiză a expertului. Curtea a mai stabilit că prevederile

legate de intrarea în vigoare a contractului de credit nu au relevanță asupra

obligației de garanție, care ia naștere din momentul în care cel garantat nu a

achitat sumele de bani convenite prin contract și nu la momentul la care s-au

îndeplinit formalitățile de acordare a creditului. Referitor la dispozițiile

art. 9 din contractele de credit, Curtea s-a limitat să observe că acestea

vizează garanțiile reale imobiliare, obligația de garanție a pârâților având

caracter personal și fiind stipulată prin dispozițiile art. 8 al contractelor.

Recursurile. Motivele invocate de recurenți.

Împotriva deciziei nr. 130 din 6 octombrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava au declarat recurs R.I., D.J. și P.V. Primii doi recurenți

au declarat un recurs comun, iar recurenta P.V. un recurs separat cu motive

identice așa încât criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel vor

fi expuse și examinate împreună.

După descrierea situației de fapt prin care s-a invocat

faptul că recurenții au fost angajați ai societății M. SA și că societatea nu a

dobândit decât un singur credit în baza contractului de credit nr. 325/1994,

s-a susținut de către cei trei recurenți că s-a intenționat să se realizeze un

nou împrumut prin contractul nr. 840 din 30 septembrie 1996 și că, din motive

obiective care au afectat Societatea M. SA, împrumutul nu s-a concretizat,

contractul menționat, în condițiile arătate rămânând fără efecte juridice prin

neplata către împrumutător a sumei menționate în contract. În ce privește cel

de-al doilea contract cu nr. 840 B din aceeași dată, recurenții au susținut că

nu au semnat un astfel de contract și că nu s-a realizat niciun transfer de

bani așa încât nici acest contract nu și-a produs efectele.

În continuare au învederat instanței că împotriva societății

M. SA a fost deschisă procedura falimentului, că B. SA care deținea o creanță

chirografară și-a recuperat o parte din sumă și că în continuare, după

închiderea procedurii falimentului, se încearcă recuperarea de către sindic a sumei

de 7.528.364.000 Rol.

Trecând la dezvoltarea motivelor de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 astfel cum au fost precizate în ședința de judecată

recurenții au susținut:

- Într-o primă critică s-a invocat aplicarea greșită a art. 1682

C. civ. care reglementează un mod special de stingere a garanției realizată

prin fidejusiune. Potrivit recurenților această modalitate de stingere a

obligațiilor garanților este independentă de soarta obligației principale și operează

atunci când din culpa creditorului, fidejusorul nu mai are posibilitatea să

dobândească prin plata datoriei principale privilegiile și ipotecile de care

beneficia creditorul în contractul de împrumut bancar. Clauza de garanție, au

susținut recurenții, se regăsește în art. 9 din contract iar instanța fără o

analiză a apreciat că nu prezintă nicio relevanță invocarea excepției privind

stingerea obligației fidejusorului deoarece acțiunea intimaților reclamanți nu

se poate întemeia pe culpa acestora.

- Printr-o altă critică s-a susținut că lipsește temeiul

legal al hotărârilor anterior pronunțate întrucât acestea nu cuprind motivele

pe care se întemeiază sau cuprind motive contradictorii. În dezvoltarea acestei

critici s-a susținut că soluția pronunțată în apel încalcă prevederile art. 969

și art. 1169 C. civ., întrucât judecata s-a desfășurat fără probe din care să

rezulte cu certitudine că s-au transferat sumele din cele două contracte 840 și

840B/1996 în contul societății debitoare. Au mai arătat recurenții că instanța de

apel a preluat considerentele din sentința primei instanțe, fără o analiză a

criticilor care au fost formulate.

- Prin ultima critică s-a argumentat caracterul de convenție

accesorie a contractului de fidejusiune la convenția de împrumut bancar,

apreciind recurenții , față de prevederile art. 8 raportat la art. 1, art. 3 și

art. 26 din Decretul nr. 167/1958 că termenul pentru acțiunea formulată în

cauza de față putea să curgă de la data scadenței sau de la momentul

constatării în incapacitate de plată a debitoarei garantată.

În consecință, recurenții au solicitat admiterea recursului

și în fond respingerea acțiunii iar, în subsidiar, trimiterea cauzei pentru

rejudecare pentru stabilirea corectă a situației de fapt prin administrarea

probelor și examinarea înscrisurilor noi depuse în recurs.

Intimata B. B.G.C.P. SA – bancă în faliment, prin

lichidatori a combătut susținerile recurenților motivate de faptul că

fidejusorii nu sunt descărcați de obligațiile debitorului principal astfel că

dispozițiile art. 1652 C. civ. precum și dispozițiile referitoare la prescripție

au fost bine aplicate. Potrivit intimatei decizia cuprinde motivele pe care se

sprijină și nu conține dispoziții contrare soluției de primă instanță.

Cu aceste argumente intimata a solicitat recursurilor

formulate de pârâții recurenți.

Recursul este fondat

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C.

proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

se constată că deciziei criticate îi lipsește baza legală întrucât răspunsurile

incomplete date criticilor formulate în apel de pârâții recurenți nu conțin

motivarea în drept iar aspectele de netemeinicie invocate , care vizau lipsa

fundamentului probator pentru situația de fapt reținută de prima instanță, nu

au fost cercetate. Se observă astfel că, instanța de apel a fost sesizată cu o

cale de atac devolutivă prin care cercetarea probelor și completarea lor, la solicitarea

părților, este posibilă și cu toate acestea a trecut peste cererile apelanților

care au pus în discuție contractele de credit nr. 840 și 840B invocate de

intimată în cererea sa, deși această analiză viza izvorul obligației de

garanție. Cu toate că existau mijloacele legale pentru a asigura părților o

apărare completă care să fundamenteze soluția, în mod greșit s-a considerat că

admiterea probelor solicitate de apelanți ar aduce atingere obligației de a

asigura egalitatea de șanse a părților implicate în proces. În realitate,

instanța trebuia să asigure conform art. 129 C. proc. civ. echilibrul procesual

în organizarea și desfășurarea dezbaterilor ca instanță de apel. În cazul de

față s-a creat un dezechilibru de natură procesuală din moment ce raporturile

juridice nu au fost stabilite mai presus de orice îndoială.

În alte cuvinte, recurenții au invocat faptul că cele două

contracte de credit 840 și 840B/1996 nu au produs efecte, și că potrivit art. 969

C. civ., pe care însă nu l-au citat expres, numai convențiile legal făcute dau

naștere la drepturi și obligații în sarcina garanților fidejusori.

Este adevărat că speța este complexă întrucât obligațiile

fidejusorilor s-au pus în discuție după închiderea procedurii falimentului

declanșată de creditoarea B. B.G.C.P. SA împotriva debitoarei M. SA, situație

în care cu atât mai mult se impunea examinarea litigiului în contextul

legăturii cu dosarul de faliment.

Astfel, din înscrisurile aflate în acest dosar rezultă că în

dosarul de faliment s-a pus în discuție introducerea în cauză a fidejusorilor, fără

ca această propunere să fie materializată așa încât singura cale pentru ca

fidejusorii să-și poată susține apărările este acest litigiu. Prin urmare în

condițiile date, când părțile nu au avut apărare calificată în instanța de apel

și au contestat proba cu expertiză solicitând o nouă expertiză care să demonstreze

în concret faptul că împrumuturile garantate din cele două contracte 840 și 840

B nu au fost transferate în contul debitoarei, instanța trebuia să aibă în

vedere aceste solicitări de natură să lămurească aspectele legate de

răspunderea fidejusorilor care nu poate fi apreciată distinct de credit și de

momentul când acesta a devenit debit, cu posibilitate de antrenare a

răspunderii garanților.

De asemenea este de observat că tabelul de creanțe

întocmit în perioada falimentului confirmă că deși garantat creditul, așa cum

afirmă creditoarea, aceasta a fost „scoasă de la creditorii garantați” și

trecută la creditorii chirografari. Prin urmare nu este lipsită de relevanță astfel

cum s-a afirmat în considerentele deciziei criticate apărarea referitoare la

subzistența garanției din moment ce creditoarea, după închiderea procedurii

falimentului, s-a îndreptat împotriva garanților.

Înscrisul provenind de la fostul lichidator judiciar,

depus în recurs confirmă aceste aspecte nelămurite prin decizia criticată, ca

de altfel și celelalte înscrisuri care se impun a fi reconsiderate și

completate în contextul legăturii dintre componența creanței înscrisă în

tabelul creditorilor și creanța garantată, pentru că numai astfel se poate

aprecia măsura în care aceasta are eficiență juridică.

rezultă că B. Botoșani s-a înscris în tabel numai cu contractul de credit nr. 325/1994

nu și cu cele două contracte în discuție din care izvorăște fidejusiunea. Or,

în acest context este de verificat în ce măsură această probă se coroborează cu

detalierea creditului reclamat ca fiind nerambursat și cu transferul creanței

de la creditor la debitor. O altă chestiune care a fost pusă în discuție de

către recurenți este cea a modalității de stingere a garanției, specifică

fidejusiunii, care este independentă de soarta obligației principale. Cu

privire la această critică, care nu a fost argumentată expres în apel, ci în

context, instanța de apel a apreciat că procedurile bancare nu au nicio

relevanță asupra obligației de garanție. Argumentând astfel instanța de apel nu

a observat un lucru esențial și anume că fidejusiunea este un contract prin

care fidejusorul se obligă față de creditorul altei persoane să execute

obligația celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa. Prin

urmare, garanția nu are o existență în afara creditului garantat.

Revenind la ipoteza stingerii fidejusiunii prin modul

specific, reglementat de codul civil, care este independent de soarta

obligației principale, trebuie reținut că recurenta a invocat aceste susțineri

apreciind că norma încălcată este de ordine publică. În legătură cu

dispozițiile art. 1682 C. civ., în adevăr, acestea vizează stingerea obligației

fidejusorului în ipoteza culpei creditorului pentru neconservarea garanțiilor

care asigurau creanța principală.

Dispozițiile amintite nu sunt de ordine publică chiar

dacă se socotește de doctrină sub aspectul efectelor că ar crea o decădere.

Chiar și în acest context analiza culpei creditorului nu se poate face mai

înainte de a se examina dacă cele două contracte de credit nr. 840 și 840 B au

produs efecte prin transferul creditului. Nu în ultimul rând îndatorirea

creditorului de a realiza „asigurările” existente la momentul încheierii

contractului de cauțiune subzistă față de fidejusor chiar și în situația în

care debitorul este insolvabil. În aceeași ordine de idei, motivele invocate de

fidejusori în legătură cu obligația creditorului este o chestiune de fapt care

urmează să fie analizată întrucât neconservarea garanției nu poate fi distinctă

de proba producerii unei daune fidejusorilor.

doua a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la momentul nașterii dreptului

la acțiune pentru executarea garanției în raport de prevederile art. 3 din

Decretul nr. 167/1958. Înalta Curte referitor la critica invocată va reține că

aceasta este o excepție de fond care necesită lămurirea chestiunii existenței

obligației în raport de existența sau inexistența creditului, lămurirea

poziției fidejusorului față de renunțarea la beneficiile de diviziune și

discuțiune și la relevanța acestei renunțări în condițiile în care s-a garantat

o obligație comercială ceea ce ar aduce obligația sub incidența art. 42 alin. (3)

C. com.

Față de cele ce preced, se va reține că chestiunile

de drept nu au fost examinate, că în acest context situația de fapt nu a fost

deplin lămurită și că deciziei criticate îi lipsește nu doar fundamentul legal

ci și faptic așa încât având în vedere dispozițiile art. 304 alin. (9)

raportate la art. 314 C. proc. civ., recursurile se vor admite, iar cauza va fi

trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții R.I., D.J. și

P.V. împotriva deciziei nr. 130 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.