ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2247/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B. B.G.C.P. SA prin lichidator P.C.B.R.S.I.P.U.R.L. și R.V.A.I.S.S.P.R.L. Piatra Neamț i-a chemat în judecată pe pârâții R.I., D.J. și P.V. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligați la plata sumei de 7.528.364.000 Rol reprezentând creanță neîndestulată în cadrul procedurii falimentului desfășurată împotriva debitoarei SC M. SA Botoșani.

În argumentarea acțiunii, reclamanta a susținut că în procedura falimentului s-a recuperat de la debitoare, în urma lichidării averii acesteia numai parte din debit și că a rămas neîndestulată suma de 7.528.364.000 Rol pe care înțelege să o solicite de la garanții chemați în judecată care au angajat societatea SC M. SA Botoșani prin contractele de credit nr. 840 din 30 septembrie 1996 și 840 B din 30 octombrie 1996. În drept au fost invocate prevederile art. 136 din Legea nr. 64/1995 și prevederile art. 1652 C. civ. pentru a se susține că descărcarea de obligații a debitoarei nu atrage și descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal. Sentința Tribunalui Botoșani. După examinarea susținerilor și apărărilor formulate în cauză, Tribunalul Botoșani, secția comercială, prin sentința nr. 152 din 24 ianuarie 2008 , a admis acțiunea reclamantei B. B.G.C.P.

SA prin lichidator P.C.B.R.S.I.P.U.R.L. și R.V.A.I.S.S.P.R.L. Piatra Neamț și i-a obligat pe pârâții P.V., R.I. și D.J., în solidar, la plata sumei de 752.836,40 Ron, cu cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei SC M. SA Botoșani și a radierii societății dispusă în baza art. 131 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 numai debitorul este descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de faliment. A mai stabilit instanța că descărcarea de obligații a debitorului nu atrage și descărcarea de obligații a fidejusorilor, creditorii având posibilitatea, conform art. 137 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 fost 136 alin. (4) din Legea nr. 64/1995, să-i urmărească pe aceștia pentru plata creanței pe care au garantat-o.

Tribunalul a examinat contractele nr. 840 și 840 B/1996 care au constituit temeiul creanței înscrisă de B., sucursala Botoșani, în tabelul definitiv de creanțe asupra averii SC M. SA și a constatat că pârâții P.V., R.I. și D.J. au avut calitatea de fidejusori, că s-au obligat în solidar să garanteze plata creditelor acordate, a dobânzilor și a celorlalte accesorii prevăzute în menționatele contracte și, în fine, că garanții au renunțat la beneficiul discuțiunii și diviziunii. Apelul. Decizia Curții de Apel Suceava. Sentința pronunțată de Tribunalul Botoșani a fost criticată pentru netemeinicie și nelegalitate, în esență, invocându-se lipsa rolului activ al instanței cu referire la lămurirea situației de fapt, neexaminarea apărărilor referitoare la legalitatea constituirii garanțiilor și a punerii la dispoziția beneficiarului a sumelor din contractul de credit.

S-a criticat și neobservarea prevederilor art. 9 din contractele de credit care vizează constituirea de ipoteci și gajuri care nu pot fi puse în corelație cu dovezile specifice fidejusiunii. Apelul s-a soluționat de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, care prin decizia nr. 130 din 6 octombrie 2008 a respins ca nefondate criticile aduse sentinței fondului de către pârâții P.V., R.I. și D.J. Curtea a observat că litigiul s-a întins pe o perioadă de 18 luni, timp suficient pentru ca partea interesată să conteste semnăturile de pe un contract încheiat de părți. Au fost înlăturate și criticile aduse expertizei pe considerentul că expertul a răspuns la obiecțiunile formulate împotriva raportului de expertiză, aspectele juridice care vizau contractele de credit neintrînd în competența de analiză a expertului.

Curtea a mai stabilit că prevederile legate de intrarea în vigoare a contractului de credit nu au relevanță asupra obligației de garanție, care ia naștere din momentul în care cel garantat nu a achitat sumele de bani convenite prin contract și nu la momentul la care s-au îndeplinit formalitățile de acordare a creditului. Referitor la dispozițiile art. 9 din contractele de credit, Curtea s-a limitat să observe că acestea vizează garanțiile reale imobiliare, obligația de garanție a pârâților având caracter personal și fiind stipulată prin dispozițiile art. 8 al contractelor. Recursurile. Motivele invocate de recurenți. Împotriva deciziei nr. 130 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava au declarat recurs R.I., D.J.

și P.V. Primii doi recurenți au declarat un recurs comun, iar recurenta P.V. un recurs separat cu motive identice așa încât criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel vor fi expuse și examinate împreună. După descrierea situației de fapt prin care s-a invocat faptul că recurenții au fost angajați ai societății M. SA și că societatea nu a dobândit decât un singur credit în baza contractului de credit nr. 325/1994, s-a susținut de către cei trei recurenți că s-a intenționat să se realizeze un nou împrumut prin contractul nr. 840 din 30 septembrie 1996 și că, din motive obiective care au afectat Societatea M. SA, împrumutul nu s-a concretizat, contractul menționat, în condițiile arătate rămânând fără efecte juridice prin neplata către împrumutător a sumei menționate în contract.

În ce privește cel de-al doilea contract cu nr. 840 B din aceeași dată, recurenții au susținut că nu au semnat un astfel de contract și că nu s-a realizat niciun transfer de bani așa încât nici acest contract nu și-a produs efectele. În continuare au învederat instanței că împotriva societății M. SA a fost deschisă procedura falimentului, că B. SA care deținea o creanță chirografară și-a recuperat o parte din sumă și că în continuare, după închiderea procedurii falimentului, se încearcă recuperarea de către sindic a sumei de 7.528.364.000 Rol. Trecând la dezvoltarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 astfel cum au fost precizate în ședința de judecată recurenții au susținut: - Într-o primă critică s-a invocat aplicarea greșită a art. 1682 C. civ.

care reglementează un mod special de stingere a garanției realizată prin fidejusiune. Potrivit recurenților această modalitate de stingere a obligațiilor garanților este independentă de soarta obligației principale și operează atunci când din culpa creditorului, fidejusorul nu mai are posibilitatea să dobândească prin plata datoriei principale privilegiile și ipotecile de care beneficia creditorul în contractul de împrumut bancar. Clauza de garanție, au susținut recurenții, se regăsește în art. 9 din contract iar instanța fără o analiză a apreciat că nu prezintă nicio relevanță invocarea excepției privind stingerea obligației fidejusorului deoarece acțiunea intimaților reclamanți nu se poate întemeia pe culpa acestora.

- Printr-o altă critică s-a susținut că lipsește temeiul legal al hotărârilor anterior pronunțate întrucât acestea nu cuprind motivele pe care se întemeiază sau cuprind motive contradictorii. În dezvoltarea acestei critici s-a susținut că soluția pronunțată în apel încalcă prevederile art. 969 și art. 1169 C. civ., întrucât judecata s-a desfășurat fără probe din care să rezulte cu certitudine că s-au transferat sumele din cele două contracte 840 și 840B/1996 în contul societății debitoare. Au mai arătat recurenții că instanța de apel a preluat considerentele din sentința primei instanțe, fără o analiză a criticilor care au fost formulate.

- Prin ultima critică s-a argumentat caracterul de convenție accesorie a contractului de fidejusiune la convenția de împrumut bancar, apreciind recurenții , față de prevederile art. 8 raportat la art. 1, art. 3 și art. 26 din Decretul nr. 167/1958 că termenul pentru acțiunea formulată în cauza de față putea să curgă de la data scadenței sau de la momentul constatării în incapacitate de plată a debitoarei garantată. În consecință, recurenții au solicitat admiterea recursului și în fond respingerea acțiunii iar, în subsidiar, trimiterea cauzei pentru rejudecare pentru stabilirea corectă a situației de fapt prin administrarea probelor și examinarea înscrisurilor noi depuse în recurs. Intimata B. B.G.C.P.

SA – bancă în faliment, prin lichidatori a combătut susținerile recurenților motivate de faptul că fidejusorii nu sunt descărcați de obligațiile debitorului principal astfel că dispozițiile art. 1652 C. civ. precum și dispozițiile referitoare la prescripție au fost bine aplicate. Potrivit intimatei decizia cuprinde motivele pe care se sprijină și nu conține dispoziții contrare soluției de primă instanță. Cu aceste argumente intimata a solicitat recursurilor formulate de pârâții recurenți. Recursul este fondat Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

1. Analizând prima ipoteză a acestui motiv de nelegalitate se constată că deciziei criticate îi lipsește baza legală întrucât răspunsurile incomplete date criticilor formulate în apel de pârâții recurenți nu conțin motivarea în drept iar aspectele de netemeinicie invocate , care vizau lipsa fundamentului probator pentru situația de fapt reținută de prima instanță, nu au fost cercetate. Se observă astfel că, instanța de apel a fost sesizată cu o cale de atac devolutivă prin care cercetarea probelor și completarea lor, la solicitarea părților, este posibilă și cu toate acestea a trecut peste cererile apelanților care au pus în discuție contractele de credit nr. 840 și 840B invocate de intimată în cererea sa, deși această analiză viza izvorul obligației de garanție.

Cu toate că existau mijloacele legale pentru a asigura părților o apărare completă care să fundamenteze soluția, în mod greșit s-a considerat că admiterea probelor solicitate de apelanți ar aduce atingere obligației de a asigura egalitatea de șanse a părților implicate în proces. În realitate, instanța trebuia să asigure conform art. 129 C. proc. civ. echilibrul procesual în organizarea și desfășurarea dezbaterilor ca instanță de apel. În cazul de față s-a creat un dezechilibru de natură procesuală din moment ce raporturile juridice nu au fost stabilite mai presus de orice îndoială. În alte cuvinte, recurenții au invocat faptul că cele două contracte de credit 840 și 840B/1996 nu au produs efecte, și că potrivit art. 969 C. civ., pe care însă nu l-au citat expres, numai convențiile legal făcute dau naștere la drepturi și obligații în sarcina garanților fidejusori.

Este adevărat că speța este complexă întrucât obligațiile fidejusorilor s-au pus în discuție după închiderea procedurii falimentului declanșată de creditoarea B. B.G.C.P. SA împotriva debitoarei M. SA, situație în care cu atât mai mult se impunea examinarea litigiului în contextul legăturii cu dosarul de faliment. Astfel, din înscrisurile aflate în acest dosar rezultă că în dosarul de faliment s-a pus în discuție introducerea în cauză a fidejusorilor, fără ca această propunere să fie materializată așa încât singura cale pentru ca fidejusorii să-și poată susține apărările este acest litigiu.

Prin urmare în condițiile date, când părțile nu au avut apărare calificată în instanța de apel și au contestat proba cu expertiză solicitând o nouă expertiză care să demonstreze în concret faptul că împrumuturile garantate din cele două contracte 840 și 840 B nu au fost transferate în contul debitoarei, instanța trebuia să aibă în vedere aceste solicitări de natură să lămurească aspectele legate de răspunderea fidejusorilor care nu poate fi apreciată distinct de credit și de momentul când acesta a devenit debit, cu posibilitate de antrenare a răspunderii garanților. De asemenea este de observat că tabelul de creanțe întocmit în perioada falimentului confirmă că deși garantat creditul, așa cum afirmă creditoarea, aceasta a fost „scoasă de la creditorii garantați” și trecută la creditorii chirografari.

Prin urmare nu este lipsită de relevanță astfel cum s-a afirmat în considerentele deciziei criticate apărarea referitoare la subzistența garanției din moment ce creditoarea, după închiderea procedurii falimentului, s-a îndreptat împotriva garanților. Înscrisul provenind de la fostul lichidator judiciar, depus în recurs confirmă aceste aspecte nelămurite prin decizia criticată, ca de altfel și celelalte înscrisuri care se impun a fi reconsiderate și completate în contextul legăturii dintre componența creanței înscrisă în tabelul creditorilor și creanța garantată, pentru că numai astfel se poate aprecia măsura în care aceasta are eficiență juridică. 2. Din adresa nr. 10/2009 emisă de E. Botoșani SRL rezultă că B. Botoșani s-a înscris în tabel numai cu contractul de credit nr. 325/1994 nu și cu cele două contracte în discuție din care izvorăște fidejusiunea.

Or, în acest context este de verificat în ce măsură această probă se coroborează cu detalierea creditului reclamat ca fiind nerambursat și cu transferul creanței de la creditor la debitor. O altă chestiune care a fost pusă în discuție de către recurenți este cea a modalității de stingere a garanției, specifică fidejusiunii, care este independentă de soarta obligației principale. Cu privire la această critică, care nu a fost argumentată expres în apel, ci în context, instanța de apel a apreciat că procedurile bancare nu au nicio relevanță asupra obligației de garanție. Argumentând astfel instanța de apel nu a observat un lucru esențial și anume că fidejusiunea este un contract prin care fidejusorul se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa.

Prin urmare, garanția nu are o existență în afara creditului garantat. Revenind la ipoteza stingerii fidejusiunii prin modul specific, reglementat de codul civil, care este independent de soarta obligației principale, trebuie reținut că recurenta a invocat aceste susțineri apreciind că norma încălcată este de ordine publică. În legătură cu dispozițiile art. 1682 C. civ., în adevăr, acestea vizează stingerea obligației fidejusorului în ipoteza culpei creditorului pentru neconservarea garanțiilor care asigurau creanța principală. Dispozițiile amintite nu sunt de ordine publică chiar dacă se socotește de doctrină sub aspectul efectelor că ar crea o decădere. Chiar și în acest context analiza culpei creditorului nu se poate face mai înainte de a se examina dacă cele două contracte de credit nr. 840 și 840 B au produs efecte prin transferul creditului.

Nu în ultimul rând îndatorirea creditorului de a realiza „asigurările” existente la momentul încheierii contractului de cauțiune subzistă față de fidejusor chiar și în situația în care debitorul este insolvabil. În aceeași ordine de idei, motivele invocate de fidejusori în legătură cu obligația creditorului este o chestiune de fapt care urmează să fie analizată întrucât neconservarea garanției nu poate fi distinctă de proba producerii unei daune fidejusorilor. 3. O altă critică, ce poate fi încadrată în ipoteza a doua a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la momentul nașterii dreptului la acțiune pentru executarea garanției în raport de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Înalta Curte referitor la critica invocată va reține că aceasta este o excepție de fond care necesită lămurirea chestiunii existenței obligației în raport de existența sau inexistența creditului, lămurirea poziției fidejusorului față de renunțarea la beneficiile de diviziune și discuțiune și la relevanța acestei renunțări în condițiile în care s-a garantat o obligație comercială ceea ce ar aduce obligația sub incidența art. 42 alin. (3) C. com. Față de cele ce preced, se va reține că chestiunile de drept nu au fost examinate, că în acest context situația de fapt nu a fost deplin lămurită și că deciziei criticate îi lipsește nu doar fundamentul legal ci și faptic așa încât având în vedere dispozițiile art. 304 alin. (9) raportate la art. 314 C. proc.

civ., recursurile se vor admite, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții R.I., D.J. și P.V. împotriva deciziei nr. 130 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.