ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4217/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nepublică de la 22 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

1587/44/2008, în baza art. 300

1

alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților M.M., și R.N.,

în prezent ambii deținuți în arestul I.P.J. Galați.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 215/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial

Galați s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.M., pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a inculpatului R.N., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului R.N. s-a reținut, în esență, că în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de agent șef adjunct de poliție la Serviciul Poliției Rutiere I.P.J. Vrancea, la scurte intervale de timp, în perioada 18 noiembrie - 28 noiembrie 2008, în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu pe DN 2-E 85, pe linia respectării regulilor de circulație, cu auto marca L. și auto marca L. cu numărul de înmatriculare, ambele dotate cu aparate tip RADAR, a pretins și a primit de la investigatori sub acoperire suma totală de 3.000 lei RON.

La data de 28 noiembrie 2008 a fost prins în flagrant delict în timp ce a primit suma de 2.000 lei RON.

Privitor la inculpatul M.M. s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de inspector principal de poliție la Serviciul Poliției Rutiere I.P.J. Vrancea, la scurte intervale de timp în ziua de 28 noiembrie 2008, în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu pe DN 2-E 85, pe linia respectării regulilor de circulație, fiind împreună cu agentul șef adjunct de poliție R.N., a primit de la doi investigatori sub acoperire suma totală de 2.000 lei RON, fiind prins în flagrant delict.

Împotriva celor doi inculpați s-a dispus, în cursul urmăririi penale, prin încheierea de ședință din 29 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, luarea măsurii arestării preventive, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Procedând la verificarea, din oficiu, a legalității și temeiniciei arestării

preventive, conform dispozițiilor art. 300

1

C. proc. pen.,

prima instanță a constatat că temeiurile care au determinat luarea acestei

măsuri nu au dispărut și că ele impune în continuare privarea de libertate a celor doi inculpați.

Astfel, din probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale a rezultat indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen.

, care au confirmat presupunerea că cei doi inculpați au

săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată.

În acest sens, curtea de apel a avut în vedere procesele-verbale de

transcriere a convorbirilor purtate în mediul ambiental de inculpatul R.

N. cu investigatorii sub acoperire l.C., P.A. și Ș.M. în zilele de 18 noiembrie 2008, 19 noiembrie 2008 și 28 noiembrie 2008, procesele-verbale în care au fost consemnate declarațiile investigatorilor sub acoperire, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și procesul-verbal de transcriere a înregistrărilor audio-video

efectuate cu prilejul testului de integritate din data de 16 septembrie 2008.

Deși în acest stadiu procesual nu poate fi efectuată o analiză detaliată a probelor administrate în cursul urmăririi penale, curtea de apel a examinat acele aspecte care, în opinia inculpaților, atrag nulitatea absolută a unor probe.

Aspectul invocat de apărătorii inculpaților, în sensul că investigatorii

sub acoperire au folosit promisiuni și îndemnuri pentru a-i determina pe cei doi polițiști să săvârșească infracțiunea nu este de natură să atragă nulitatea probelor astfel obținute, deoarece inculpații, potrivit statutului profesional, aveau obligația de a respinge aceste promisiuni și de a sancționa, conform legii, persoanele care încalcă normele privind siguranța circulației pe drumurile publice, ba mai mult, aveau obligația de

a se autosesiza pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Inculpații au mai invocat, în apărare, împrejurarea că ordonanța nr. 2375/P din 27 noiembrie 2008 emisă de procuror, prin care s-a autorizat cu titlu provizoriu înregistrarea convorbirilor purtate cu unul dintre cei patru investigatori sub acoperire, respectiv cu investigatorul B.A., nu a fost confirmată de Curtea de Apel Galați datorită tardivității cererii, instanța fiind sesizată după împlinirea termenului de 48 de ore, prevăzut de art. 91

2

alin. (3) C. proc. pen.

Această împrejurare este reală, dar ea poate avea drept consecință

doar neutilizarea ca mijloc de probă a înregistrării convorbirilor, fără a

atrage nulitatea procesului-verbal de constatare întocmit de investigatorul sub acoperire, proces-verbal care poate constitui mijloc de probă, conform

dispozițiilor art. 224 C. proc. pen.

Celelalte aspecte invocate de inculpați cu privire la probele administrate în cursul urmăririi penale vizează fondul cauzei, neputând fi examinate în acest stadiu al procesului.

În ceea ce privește existența condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

, care au fost avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, prima instanță a constatat că ele sunt în continuare îndeplinite.

Astfel, s-a reținut că pentru infracțiunea de luare de mită, pentru

care inculpații au fost trimiși în judecată, pedeapsa prevăzută de lege este

închisoarea de la 3 la 12 ani în cazul art. 254 alin. (1) C. pen. și de la 3 la 15 ani în cazul art. 254 alin. (2) C. pen.

Lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi săvârșite, importanța relațiilor sociale lezate, care vizează încrederea pe care cetățenii trebuie să o aibă în instituțiile statului chemate să vegheze la aplicarea legii, cum este cazul poliției, numărul actelor materiale comise într-un interval scurt de timp și sumele de bani relativ mari obținute ilicit - toate acestea fiind elemente de natură să creeze convingerea că lăsarea în libertate a inculpaților ar cea în rândul colectivității o stare de nesiguranță și de neîncredere în aptitudinea organelor abilitate ale statului de a lua măsuri ferme față de persoanele care săvârșesc astfel de fapte.

În consecință, curtea de apel a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților M.M. și

R.N. subzistă și că ele impun în continuare privarea de libertate,

motiv pentru care a dispus, în temeiul art. 300

1

alin. (1) și (3) C. proc. pen. menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri de ședință au declarat, în termenul legal,

recursuri inculpații M.M. și R.N., așa cum rezultă și din procesul-verbal încheiat cu ocazia pronunțării soluției, ce a fost consemnat chiar pe încheierea de ședință, recursuri ale căror motive nu au fost arătate în scris, de către inculpați.

La termenul de astăzi, s-au prezentat recurentul inculpat M.M., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărători aleși, avocații H.D. și T.E. și recurentul inculpat R.N., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, avocat Săram Cristian, pentru ambii inculpați prezentându-se și apărător desemnat din oficiu, avocat O.N., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Apărătorul ales al recurentului inculpat M.M., avocat T.E., în concluziile orale, în dezbateri a arătat că în ceea ce privește temeiul prevăzut la art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu a rezultat din nici o probă că inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică, că măsura arestării preventive nu este o măsură obligatorie, apreciind că în prezent temeiurile care au stat la baza luării

măsurii preventive nu mai există, invocând Decizia nr. 813/1997 a Curții de

Apel București, Decizia nr. 22/1993 a Curții de Apel Constanța și o decizie din 1990 a Curții Supreme de Justiție. Totodată, același apărător a arătat că presupusa vinovăție a inculpatului constă în împrejurarea că la data organizării flagrantului se afla la acea oră, în acel loc, cu totul întâmplător, că se afla în autoturism și era adormit, pe fond de oboseală, ca urmare a

unor deplasări repetate la București, în vederea susținerii unui examen de

masterat, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în stare de libertate și înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, depunând la dosar și concluzii scrise.

Apărătorul ales al recurentului inculpat M.M., avocat H.D. a arătat că activitatea infracțională care face obiectul acestei cauze este mult mai amplă decât infracțiunea stabilită în prezenta cauză. Totodată acesta a mai menționat că recurentul inculpat nu a avut nici un dialog cu cei doi investigatori sub acoperire, iar din probatoriul cauzei s-au reținut doar actele materiale stabilite în 28 noiembrie 2008. De asemenea

a solicitat să se aibă în vedere întinderea activității infracționale, că pentru

reținerea pericolului pentru ordinea publică nu este suficient pericolul social concret al faptei, că temeiul prevăzut la art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu mai subzistă, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 300

1

alin. (2) C. proc. pen.

Apărătorul recurentului inculpat R.N., în dezbateri a arătat că motivarea încheierii dată de prima instanță este vagă și generică, că temeiurile de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și că în fața primei instanțe a invocat și dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., deoarece investigatorii sub acoperire care au fost trimiși să intre în contact cu inculpatul R.N. s-au folosit de îndemnuri și promisiuni pentru a-l determina pe acesta să săvârșească fapta, ceea ce este interzis de lege, așa cum se prevede în norma mai sus menționată. Din probele administrate a rezultat că investigatorii au îndemnat de 25 de ori pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii și să continue săvârșirea acesteia, așa încât astfel de probe nu pot fi folosite în procesul penal, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen., iar, potrivit art. 91

2

alin. (3) din același cod, probele obținute în baza unei ordonanțe neconfirmate, respectiv ordonanța procurorului din 27 noiembrie 2008, așa încât acestea trebuie retrase sau distruse, ele însă se regăsesc la dosarul cauzei în prezent. Același apărător a mai menționat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, nefiind obligatoriu ca până la judecarea cauzei inculpatul să se afle în stare de arest, că încheierea atacată conține referiri generice cu privire la pericolul public pe care-l poate reprezenta punerea în libertate a recurentului inculpat. Scopul conferit de art. 136 C. proc. pen. nu poate fi reținut, neexistând martori în cauza de față, ci numai declarațiile investigatorilor sub acoperire, inculpații nu sunt infractori înrăiți, ci persoane decente, solicitând admiterea recursului, punerea în libertate a recurentului inculpat, deoarece nu prezintă pericol social pentru ordinea publică și revocarea măsurii arestării preventive.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenți inculpați a solicitat ca la pronunțarea deciziei să se ia în considerarea că a studiat dosarul și a se dispune cu privire la onorariul corespunzător, potrivit protocolului încheiat între M.J. și U.N.B. din România.

Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursurilor declarate de inculpați, precum și pozițiile fiecărui recurent inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În concluziile scrise depuse la dosar de apărătorul recurentului inculpat M.M. și aflate la filele 91-93 dosarul înaltei Curți, se solicită punerea inculpatului în libertate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, având în vedere că măsura arestării preventive este o măsură facultativă și nu obligatorie, că temeiurile care au stat la baza dispunerii măsurii arestării preventive nu mai există, că nu exist probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, că pentru susținerea existenței pericolului public trebuie să se demonstreze că o întreagă colectivitate este pusă în primejdie, invocând mai multe decizii ale curților de apel și o decizie a instanței supreme, respectiv 921 din 16 august 1990 cu privire la pericolul public, a evidențiat împrejurări de fapt.

Examinând recursurile declarate de inculpații M.M. și R.

N. conform dispozițiilor art. 300

1

alin. (4) cu referire la art. 160

a

alin.

(2) și art. 385

1

alin. 2 teza a-ll-a C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile recurenților inculpați exercitate împotriva încheierii de ședință de la 22 decembrie 2008, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că instanța de fond în mod judicios și temeinic motivat a menținut măsura arestării preventive a inculpaților M.M. și R.N., în conformitate cu dispozițiile art. 300

1

alin. (1) și (3) C. proc. pen. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență condițiilor impuse de art. 300

1

C. proc. pen., prin respectarea garanțiilor procesuale ale inculpaților.

Totodată în contextul cauzei, prima instanță a făcut o temeinică analiză a condițiilor stipulate de lege în art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen. prin raportare concretă la împrejurările faptice, pe care Ie-a reținut în esență, din actul de sesizare, la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, precum și la probele administrate în cursul urmăririi penale, pe care Ie-a indicat în concret, înlăturând apărările formulate, în mod punctual, având drept consecință, constatarea motivată a îndeplinirii, în continuare, cumulativ a celor impuse de art. 148 lit. f), respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de luare de mită reținute în sarcina inculpaților M.M. și R.N., dar și aceea că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte consideră că prima instanță a stabilit și reținut în mod corect existența celei de-a doua condiții prevăzută la art. 148 lit. f) C. proc. pen., evidențiind gravitatea deosebită a faptelor presupuse a fi săvârșite, a numărului actelor materiale comise într-un interval scurt de timp și sumele de bani relativ mari obținute ilicit, pentru a sublinia nu numai rezonanța unor asemenea fapte, respectiv importanța relațiilor sociale lezate, care au vizat încrederea cetățenilor în instituțiile statului cu atribuții în aplicarea legii, ci și a consecințelor ce s-ar putea produce în situația lăsării în libertate a inculpaților și anume, că ar conduce la crearea în rândul colectivității a unei stări de nesiguranță și neîncredere în aptitudinea organelor abilitate ale statului de a lua măsuri

ferme față de persoanele care săvârșesc astfel de fapte.

Așadar, criticile formulate de recurenți prin apărători, care au fost reiterate și în recurs nu pot fi avute în vedere, deoarece prima instanță în mod judicios și motivat Ie-a înlăturat, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, la atribuțiile pe care le aveau inculpații, făcând o analiză concretă asupra unor mijloace de probă,

apreciind că subzistă în continuare temeiurile prevăzute de art. 143 și art.

148 lit. f) C. proc. pen., ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților.

De asemenea, Înalta Curte consideră că în mod legal a fost

menținută măsura arestării preventive a inculpaților M.M. și R.N., deoarece prima instanță a apreciat judicios că temeiurile care au

stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă nu numai prin condițiile impuse de normele mai sus arătate și care sunt îndeplinite, dar

și a criteriilor impuse de art. 136 alin. ultim C. proc. pen.,

care au fost evaluate plural, urmărind realizarea finalității măsurii dispuse.

În raport cu cele menționate, înalta Curte constată că prima instanță,

prin încheierea de la 22 decembrie 2008, a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați M.M. și R.N. împotriva încheierii din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1587/44/2008.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenții inculpați, fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilit în contextul cauzei, față de complexitatea acesteia, precum și de faptul că a fost acordat un singur termen de judecată, la care aceasta a și fost soluționată, potrivit art. 5 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 6 din Protocolul încheiat între M.J. și U.N.B. din România, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați

M.M. și R.N. împotriva încheierii din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1587/44/2008.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 decembrie 2008.