ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1872/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1872/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul penal nr. 6267/105/2008, s-a dispus - printre altele - menținerea măsurii arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 300/2 C. proc. pen. raportat la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest.
Împotriva încheierii pronunțată la data de 8 mai 2009 de către Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs inculpatul D.P. solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen. , constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 116 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 6267/10572008, s-a dispus condamnarea inculpatului D.P. la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.
pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. În fapt, s-a reținut că inculpatul D.P. locuiește în aceeași curte cu fiul său, victima D.I. În seara zilei de 17 august 2008, pe fondul unor discuții contradictorii inculpatul a luat de pe masă un cuțit lovindu-și fiul, de două ori, în zona abdominală și în zona pieptului. Leziunile provocate i-au pus viața în primejdie necesitând pentru vindecare un număr de 35- 40 zile îngrijiri medicale. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul D.P. La termenul din 8 mai 2009, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiile art. 160/b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol ,,când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive". În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen.
- care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei - inculpatul, pe fondul unor discuții contradictorii cu fiul său, a lovit victima în mod repetat, leziunile cauzate punându-i în pericol viața - apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică. Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare - chiar nedefinitivă - constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Toate aceste aspecte, justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva încheierii din 8 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul nr. 6267/105/2008. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.P. împotriva încheierii din 8 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești , secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6267/105/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.