ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2669/2008

Asupra recursului de față;

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37 de la 6 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 150/39/2008 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.V., împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Suceava nr. 202/p/2007 din data de 19 decembrie 2007 și nr. 29/II/2 din data

de 04 februarie 2008, intimat fiind G.A.

A fost obligat petentul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. 150/39/2008 din 20 mai

2008, petentul A.V. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 202/P/2007 din data de 19 din decembrie 2007 și nr. 29/11/2 din data de 04 februarie 2008.

Î

n motivarea plângerii, acesta a arătat că în mod greșit nu s-a dispus

ca intimatul G.A. să-i restituie și suma de 370 lei, reprezentând onorariu achitat și pentru care nu i-a înmânat nicio chitanță.

Analizând plângerea prin prisma motivelor invocate, curtea de apel a

constatat că acesta este neîntemeiată.

Petentul A.V. din comuna Concești, județul Botoșani a

formulat o plângere penală împotriva executorului judecătoresc G.A. din Darabani, solicitând să fie cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că, deși a cerut executarea silită a

sentinței civile nr. 233 din 20 martie 2002 a Judecătoriei Darabani, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 644 A din 04 iulie 2003 a Tribunalului Botoșani și a achitat onorariul de executare ce i-a fost cerut, totuși executorul nu a pus în executare hotărârea.

Prin rezoluția nr. 202/P/2007 din 19 decembrie 2007, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul G.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că petentul A.V.

a obținut o hotărâre judecătorească prin care Consiliul Local Concești a fost obligat să-l pună în posesie cu o anumită suprafață de teren, iar în caz contrar să plătească câte 50.000 lei ROL pe zi întârziere începând cu 04 iulie 2002, prin primarul comunei.

A.V. a solicitat executorului judecătoresc să pună în executare această hotărâre. S-a înființat dosar de executare silită, iar Judecătoria Darabani, prin încheierea din 29 iulie 2004, în dosarul nr. 53/2004 a fost admisă cererea introdusă de B.E.J. „G.A.", privind încuviințarea executării silite împotriva debitorului „primarul comunei Concești, județul Botoșani".

Executorul începe executarea, prin emiterea de somații și efectuarea de calcule, însă debitorul B.C. a introduse la Judecătoria Darabani o contestație la executare ce a format obiectul dosarului nr. 762/2005. Prin sentința civilă nr. 566 din 29 septembrie 2005, constatându-se faptul că executorul a făcut somații către debitor, iar Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a depus toate diligentele

pentru punerea în posesie a creditorului cu suprafața de teren pădure, s-a

admis contestația la executare și s-a anulat somația de plată emisă de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 51/2004.

în aceste condiții executarea era imposibilă, motiv pentru care, la 15 iunie 2006 executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal de încheiere a executării silite, după care a comunicat numitului A.V. să se prezinte la B.E.J. „G.A." pentru a ridica actele depuse (titlul executoriu).

A.V., văzând că executarea silită nu mai poate fi făcută, a solicitat lui G.A. să-i restituie taxa achitată în vederea executării. Prin chitanța nr. 00001761 din 17 octombrie 2007 a Oficiului Poștal Darabani, G.A. îi expediază suma de 370 lei RON, bani ce îi încasase în vederea executării.

Î

n declarația sa, A.V. pretinde că a dat de două ori taxa,

însă nu are chitanță. Din probele administrate a rezultat că a achitat această taxă doar o singură dată și în prezent i-a fost restituită.

În consecință, apreciind că neexecutarea nu se datorează nici relei voințe și nici culpei executorului judecătoresc, iar acesta, deși a efectuat anumite activități de executare, la solicitarea lui A.V., i-a restituit integral taxa de executare, parchetul a pronunțat soluția mai sus-a ratată.

Î

mpotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, respinsă prin

rezoluția nr. 29/II/2 din 4 februarie 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca neîntemeiată.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 257-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, partea vătămată [...] poate face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Alin. (7) al aceluiași articol prevede că verificarea rezoluției atacate se

face pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Din probatoriul efectuat în cauză de către organele de urmărire penală, a reieșit că, într-adevăr, intimatul G.A., în calitate de executor judecătoresc și la cererea petentului a procedat la efectuarea formelor de executare a sentinței civile nr. 566/2005 a Judecătoriei Darabani.

Urmare însă a admiterii contestației la executare, formulată de numitul B.C., împotriva căreia își producea efectele executarea silită, continuarea ei a devenit imposibilă.

În aceste împrejurări, în mod legal și temeinic intimatul a procedat la

încheierea executării silite, întocmind în acest sens un proces-verbal (f. 34 dosar u.p.).

Mai mult, deși efectuase parțial acte de executare, la cererea petentului i-a restituit acestuia suma de 370 lei, reprezentând onorariu încasat.

De altfel, privind aspectele de mai sus, petentul nu a criticat înaintea

instanței rezoluția pronunțată.

A susținut însă petentul că a mai achitat intimatului un supliment de

onorariu, în sumă de 370 lei, pentru care însă nu a primit chitanță și nici nu i-a fost restituită, aspect nedovedit însă cu vreun mijloc de probă.

De altfel, însuși petentul a precizat că a înmânat banii intimatului în

prezența unor martori, dar pe care nu-i cunoaște.

Nu s-a putut așadar reține că intimatul, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, nu ar fi îndeplinit vreun act sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos, cauzând astfel vreo vătămare intereselor legale ale petentului.

Prin urmare, fapta reclamată de către acesta nu există în însăși materialitatea ei, soluția pronunțată prin rezoluția atacată, respectiv neînceperea urmăririi penale față de intimat, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., fiind legală și temeinică.

Așa fiind, curtea de apel, constatând neîntemeiată plângerea formulată de petent, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins-o ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul A.V., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate la Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 24920 la 4 septembrie 2008, un memoriu formulat de petiționar, la care a anexat o fotocopie a unei declarații, aflate la filele 6-7 din dosarul Înaltei Curți.

În memoriul depus la dosar, petiționarul A.V. a arătat că

intimatul în calitate de executor judecătoresc i-a cerut prima dată onorariu

de 370 lei pe care l-a plătit, fiindu-i dată chitanță, iar ulterior i-a mai cerut

un al doilea onorariu în sumă de 370 lei, pe care l-a dat, cerându-i din nou

chitanță, acesta spunându-i că nu are chitanțierul la el, dar când vine la buni la Concești îi va aduce, dar nu a primit-o, zicându-i că îi dă banii, dar nu i-a primit, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i fie restituit al doilea onorariu, respectiv suma de 370 lei, precum și să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, petiționarul a mai menționat că nu se poate prezenta, fiind în vârstă și suferind, iar în declarația anexată, martorul B.T. a văzut când i-a luat intimatul suma de 370 lei și i-a zis că îi aduce chitanță, dar nu a primit-o, solicitând admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

La termenul de astăzi, au lipsit petiționarul A.V. și intimatul G.A., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, în dezbateri a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului petiționarului, apreciind că sentința recurată este legală și temeinică.

Examinând recursul declarat de recurentul petiționar A.V. declarat împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță, în baza prevederilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.V.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de executorul judecătoresc G.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Așa cum rezultă din lucrările dosarului au fost examinate, criticile formulate de petiționar, în raport cu persoana și fapta pretins a fi săvârșită de către acesta, procurorul constatând în mod corect situația de fapt, în sensul că petiționarul A.V. a obținut o hotărâre judecătorească prin care Consiliul Local Concești a fost obligat să-ș pună

în posesie cu o anumită suprafață de teren, iar în caz contrar să plătească

câte 50.000 lei ROL pe zi întârziere, începând cu 04 iulie 2002, prin primarul comunei.

A.V. a solicitat executorului judecătoresc să pună în executare această hotărâre, fiind înființat dosar de executare silită, iar Judecătoria Darabani, prin încheierea din 29 iulie 2004, în dosarul nr. 53/2004 a admis cererea introdusă de B.E.J. „G.A." privind încuviințarea executării silite împotriva debitorului „primarul comunei Concești, județul Botoșani".

Executorul a început executarea, prin emiterea de somații și efectuarea de calcule, însă debitorul B.C. a introdus* la Judecătoria Darabani o contestație la executare ce formează obiectul dosarului nr. 762/2005. Prin sentința civilă nr. 566 din 29 septembrie 2005, constatându-se faptul că executorul a făcut somații către debitor, ia Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a depus toate diligentele pentru punerea în posesie a creditorului cu suprafața de teren pădure, a admis contestația la executare, a anulat somația de plată emisă de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 51/2004.

În aceste condiții executarea era imposibilă, motiv pentru care, la 15 iunie 2006 executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal de încheiere a executării silite, după care a comunicat numitului A.V. să se prezinte la B.E.J. „G.A." pentru a ridica actele depuse (titlul executoriu).

A.V., văzând că executarea silită nu mai poate fi făcută,

a solicitat lui G.A. să-i restituie taxa achitată în vederea executării. Prin chitanța nr. 00001761 din 17 octombrie 2007 a Oficiului Poștal Darabani, G.A. i-a expediat suma de 370 lei RON, bani ce îi încasase în vederea executării.

În declarația dată, A.V. a pretins că a dat de două ori taxa, însă nu are chitanță. Din probele administrate a rezultat că a achitat această taxă doar o singură dată și în prezent i-a fost restituită.

Situația de fapt mai sus arătată a fost stabilită pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză și anume fotocopiile deciziei penale nr. 644 A de la 4 iulie 2002 a Tribunalului Botoșani, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 3439/2002 (filele 10-11 dosarul cu nr. 202/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, secția de urmărire penală și criminalistică); a deciziei nr. 22 R de la 26 ianuarie 2006 a Tribunalului Botoșani, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 7271/C/2005 (filele 12-13 dosarul parchetului menționat); a declarației petiționarului A.V. dată la 15 octombrie 2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava (fila 19 dosarul parchetului menționat); a încheierii din ședința de Cameră de Consiliu de la 29 iulie 2004 a

Judecătoriei Darabani, în dosarul nr. 537/2004 (fila 20 dosarul parchetului

menționat); a cererii petiționarului A.V. de a se dispune executarea silită a titlului executori (sentința civilă nr. 233/2002 a Judecătoriei Darabani și decizia nr. 644/A/2002 a Tribunalului Botoșani (fila 21 dosarul parchetului menționat); a încheierii din 23 septembrie 2002 prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie și executarea sentinței nr. 233 din 20 martie 2002 (fila 26 dosarul parchetului menționat); a unor referate întocmite de executorul judecătoresc privind

calculul unor sume cu titlu de penalități de întârziere, începând cu data de

4 iulie 2002 (filele 27 și 29 dosarul parchetului menționat); a unor somații date de executorul judecătoresc G.A. către debitor (filele 28 și 30 dosarul parchetului menționat ); a sentinței civile nr. 566 de la 29 septembrie 2005 a Judecătoriei Darabani, pronunțată în dosarul nr. 76/2005 (filele 31-33 dosarul parchetului menționat); a procesului-verbal de încheiere a executării silite întocmit de executorul judecătoresc cu privire la stingerea litigiului prin sentința civilă 5666/2005 a Judecătoriei Darabani (fila 34 dosarul parchetului menționat); a adresei executorului judecătoresc G.A. către petiționarul A.V. prin care i se solicita acestuia să se prezinte la sediul Biroului Executor Judecătoresc G.A. pentru a i se restitui titlul executoriu „sentința civilă nr. 233/2003 a Judecătoriei Darabani și decizia civilă 644 A/2002 a Tribunalului Botoșani", întrucât prin sentința civilă nr. 566/2005 s-a constatat că s-au depus toate diligentele de către Comisia Locală Concești pentru

punerea în posesie cu suprafața de pădure în locul numit „Ponoara", iar în

caz de neprezentare i se va restitui titlul executoriu menționat prin poștă

(fila 35 dosarul parchetului menționat); declarația intimatului G.A. dată la 24 septembrie 2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava (filele 36-38 dosarul parchetului menționat) a chitanței cu nr. 00001761 din 17 octombrie 2007 a Oficiului Poștal Darabani, prin care

G.A. i-a expediat suma de 370 lei RON, bani ce îi încasase în

vederea executării, petiționarului A.V. (fila 39 dosarul parchetului menționat).

Procurorul a stabilit în mod corect și motivat, în drept, că neexecutarea nu se datorează nici relei voințe și nici culpei executorului judecătoresc, iar acesta, deși a efectuat anumite activități de executare, la solicitarea lui A.V., i-a restituit integral taxa de executare, astfel încât nu s-a comis nicio faptă penală.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul G.A. a fost menținută, prin rezoluția din 4 februarie 2008 în lucrarea cu nr. 29/II/2, dată de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în baza dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., prin respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulată de A.V.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o corectă evaluare

asupra actelor premergătoare, analizând, criticile formulate de petiționar în

raport cu soluția dispusă de procuror cu privire la intimatul G.A., reținând că nu a fost dovedită cu vreun mijloc de probă susținerea petiționarului că ar mai fi achitat intimatului un supliment de onorariu, în sumă de 370 lei, în prezența unor martori, dar pe care nu-i cunoaște, pentru suma arătată, însă nu a primit chitanță, această sumă nefiindu-i restituită.

Astfel, prima instanță a stabilit în mod judicios că intimatul, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu nu a produse vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului, prin neîndeplinirea vreun act sau îndeplinirea în mod defectuos a acestuia, așa încât fapta reclamată nu există în însăși materialitatea ei, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimat, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., fiind legală și temeinică.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în

contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor dosarului parchetului, precum

și a înscrisului depus de recurent, aflat la fila 7 dosarul Înaltei Curți, consideră că nu rezultă existența faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece acesta și-a exercitat atribuțiile de serviciu, prin întocmirea referatelor, somațiilor și actelor ulterioare, cu respectarea prevederilor legale, restituind suma de 370 lei încasată în vederea executării, cu chitanța nr.

00001761 din 17 octombrie 2007 a Oficiului Poștal Darabani.

Înalta Curte nu poate avea în vedere fotocopia declarației martorului B.T., depusă în recurs de către petiționar, deoarece aceasta are caracter extrajudiciar, este datată 20 august 2008, ulterior judecării cauzei

în primă instanță, care a avut loc la 6 iunie 2008, în condițiile în care chiar petiționarul în faza dezbaterilor, în primă instanță a învederat că ar fi plătit suma arătată, în prezența unor martori a căror nume nu le cunoaște, așa încât aspectele învederate nu sunt susținute de actele premergătoare efectuate în cauză.

Înalta Curte consideră că, în mod corect și motivat, s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de intimatul G.A. pentru infracțiunea mai sus arătată, potrivit art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță ce a fost recurată în prezenta cauză, este legală și temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul petiționar A.V. împotriva sentinței penale nr. 37 din 6 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga

recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul petiționar A.V. împotriva sentinței penale nr. 37 din 6 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 8 septembrie 2008.