ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1471/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 12 F din 9 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția I penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul L.V. a sentinței penale nr. 223 din 24 februarie 2005 a aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că dosarul dedus judecății are ca obiect o a treia revizuire, în celelalte condamnatului respingându-i-se, prin hotărâri definitive, cererile (sentința penală nr. 1199/11 septembrie 2007 Tribunalul București, secția a II-a penală, sentința penală nr. 673 din 9 iunie 2008 a Tribunalului București, secția I penală).

Motivele invocate în cererea dedusă judecății sunt identice cu cele susținute în cauzele enumerate, respectiv audierea de noi martori și faptul că martora N.G. ar fi declarat mincinos, ceea ce, în procedura revizuirii, procedură ce tinde să înlăture eventuala eroare judiciară, nu este permis, textul art. 394 C. proc. pen. conținând limitativ și expres cazurile de revizuire.

În ce privește susținerea că organul de cercetare penală B.S. ar fi comis o infracțiune în cauza a cărei revizuire s-a cerut, instanța, vizualizând actul depus de condamnat, a constatat că acesta se referă la formularea de către L.V. a unor plângeri, dar nu și motivul sau referirea la cauza sa.

Așa cum și revizuientul a susținut, instanța a reținut că acesta ar fi dorit ca demersurile sale să probeze nulitatea actelor de urmărire penală efectuate la acel moment, în viziunea lui, B.S. neavând calitatea de organ al poliției judiciare.

Dar, astfel cum prevede art. 394 C. proc. pen., o eventuală presupusă nulitate a urmăririi penale nu constituie caz de revizuire, iar o pretinsă săvârșire a unei infracțiuni de abuz în serviciu presupune o anumită procedură de urmat, o dovadă neexistând.

Împotriva sentinței, condamnatul a formulat apel, apărătorul său și el personal, solicitând reținerea, ca incidente în cauză, a dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., în sensul aprecierii că martora N.G. a declarat mincinos, acest fapt nefiind cunoscut de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 25 din 11 februarie 2009 a respins, ca nefondat, apelul.

Nemulțumit și de decizia instanței de apel, condamnatul, în termenul legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind nevinovăția sa și „înscenarea creată de martora N.G.”.

Recursul nu este fondat.

Din interpretarea dispozițiilor art. 394 și ale art. 393 C. proc. pen., se reține că revizuirea, cale extraordinară de atac, este menită a înlătura erorile judiciare din hotărârile penale definitive.

Ca atare, pentru ca o hotărâre penală să fie susceptibilă de revizuire, legiuitorul a stabilit obligativitatea îndeplinirii, cumulativ, a unor condiții, printre acestea existența unuia din cazurile expres înscrise în art. 394.

Din verificarea lucrărilor dosarului în care s-a pronunțat sentința penală nr. 223 din 24 februarie 2005, se reține că, la cercetarea judecătorească, L.V. a negat constant săvârșirea faptelor, atitudinea sa necoroborându-se cu restul materialului probator (declarații coinculpați, martori).

Faptul că, ulterior, L.V., în revizuiri, a susținut că martora menționată a declarat mincinos, el nefăcând plângere penală în acest sens, de principiu, potrivit dispozițiilor art. 395 C. proc. pen., constatarea mărturiei mincinoase se face fie printr-o hotărâre judecătorească, fie prin ordonanța procurorului, în cauză acestea neexistând.

În consecință, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul revizuientului condamnat va fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat L.V. împotriva Deciziei penale nr. 25 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel București, s

ecția I penală

.

Obligă recurentul revizuient condamnat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21 aprilie 2009.