ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1284/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1284/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 196/ PI din 17

aprilie 2007, pronunțată de

Tribunalul Timiș,

în dosarul nr. 5673/30/2006, s-a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice formulată de

inculpatul T.A.

A., prin avocat ales,

în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr.

143/2000.

În baza art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și cu

aplicarea art. 16 din aceeași lege, a condamnat

pe inculpatul T.A.A., la 5 (cinci) ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc, cu

executare în detenție.

În baza art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. a)

C. pen., a condamnat pe

inculpatul T.Z., la

7 (șapte) ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, cu executare în

detenție.

În baza art. 334 C. proc.

pen., a dispus schimbarea

încadrării

juridice a faptelor săvârșite de inculpatul G.R., din

infracțiunile de

trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare

risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, în

următoarele infracțiuni:

-

trafic

de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000,

pentru fapta din 26 august 2005;

- deținere de droguri de risc și mare risc

pentru consum

propriu, prevăzută de art. 4

alin. (1), (4) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art.

33 lit.

b) C. pen., pentru fapta din 05 octombrie 2005.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

, a achitat pe inculpatul G.R.,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de

art. 2 alin. (2) din

Legea nr.

143/2000 (fapta din 26 august 2005).

În baza art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe același

inculpat, la 6 (șase) luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, a condamnat același inculpat, la 2 (doi) ani, pentru săvârșirea

infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum.

În baza art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C.

pen., a contopit pedepsele mai sus stabilite, în pedeapsa cea mai grea, și a

dispus ca inculpatul G.R., să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, cu

executare în detenție.

S-au interzis

inculpaților drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis

inculpaților ca

pedeapsă complementară,

drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., respectiv de a alege și

de fi ales în autorități publice sau în

funcții elective publice, precum și de a ocupa o funcție de implică

exercițiul autorităților de stat, pe o perioadă de

2 ani.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a

menținut

starea de arest a inculpaților, iar

în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedepsele aplicate acestora

arestul preventiv executat din 05 octombrie 2005 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate cu ocazia cercetărilor în prezenta

cauză, respectiv 15 pastile ecstasy, 170

comprimate Codeină și 10

comprimate meprobamate.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, s-a dispus confiscarea sumelor de 100 euro de la inculpatul T.Z. și a

sumei de 50 euro și 4.900.000 lei vechi de

la inculpatul T.A.

A., obținuți din săvârșirea infracțiunilor.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, s-a dispus distrugerea drogurilor mai sus confiscate cu păstrarea

contra probelor.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul Timiș a reținut pe baza probatoriului administrat în cauză,

procese verbale de cercetare,

declarații

de martori, raportate de constatare tehnico - științifică,

procese verbale de certificare a interceptărilor

telefonice și privind

conținutul acestora, dovezi de predare - primire,

alte înscrisuri, declarațiile inculpaților, următoarea stare de fapt:

2005, în jurul orelor 17,00, colaboratorul sub

acoperire M.F. s-a întâlnit pe

strada Mareșal Alexandru

Averescu

din Timișoara, cu inculpații T.A.A. și T.

Z.,

intrând toți trei în scara blocului. Aici inculpatul T.A.A. i-a oferit

colaboratorului pastile ecstasy la prețul de 10 euro bucata. În timpul

discuțiilor T.Z. a părăsit scara blocului și a revenit după câteva minute

predându-i lui M.V. 4 pastile,

pentru care T.A.A. a primit suma de

1.400.000 lei. La

finalul întâlnirii M.F. și

T.A.A. au convenit să se

întâlnească a doua zi pentru o nouă tranzacție

cu substanțe stupefiante.

Întreaga activitate s-a desfășurat sub

supravegherea

investigatorului acoperit și a

lucrătorilor de Poliție din cadrul B.C.C.O.

Timișoara. în aceeași zi

colaboratorul și investigatorul au predat

pastilele

ecstasy organelor de urmărire penală. La examinare s-a

constatat că acestea se prezentau sub formă de

comprimate având

pe una din părți un șanț de rupere, iar pe cealaltă

parte un desen care reprezenta 2 cireșe. Pastilele au fost supuse verificării

cu

testerul marca ESA pentru identificarea

amfetaminelor, rezultatul fiind

pozitiv.

colaboratorul M.F. s-a deplasat la barul A.

,

unde a fost contactat de către inculpatul T.

Z. care l-a întrebat de câte pastile are nevoie. În urma înțelegerii

care

a avut loc între cei doi, inculpatul i-a predat colaboratorului M.F. 10 pastile

Ecstasy, primind în schimb suma de 100

euro.

Și în acest caz, operațiunea s-a desfășurat sub supravegherea

investigatorului acoperit și a lucrătorilor de

Poliție din cadrul B.C.C.O.

Timișoara.

La aceeași dată investigatorul și M.F. au

predat

pastilele organelor de anchetă. S-a

constatat cu această ocazie că

acestea aveau același desen ca

stupefiantele preluate în ziua precedentă. Pastilele au fost examinate cu

testerul, rezultatul fiind pozitiv.

seara zilei de 26 august 2005, la orele 17,00, M.F. l-a contactat telefonic pe

T.A.A. și i-a spus că dorește să cumpere 15 pastile

ecstasy. În timpul convorbirilor colaboratorul s-a exprimat în argoul

specific traficanților de droguri spunând că vrea să vorbească „15

minute”, făcând astfel referire la cele 15

pastile. Inculpatul i-a spus colaboratorului că va veni la întâlnire însoțit de

„N.” (inc. G.R.). După discuția telefonică M.F. s-a deplasat pe str.

Mareșal Averescu unde, în fața blocului, T.A.A.

și G.R., se aflau într-un autoturism

,

care aparținea celui din urmă. Colaboratorul s-a urcat pe

bancheta din spate a autoturismului iar inc. T.A.A.,

care

se afla pe scaunul din față, i-a dat 15 pastile în schimbul cărora

M.F. a predat o bancnotă de 50 euro și 3.000.000

lei. Pentru

că mai trebuia să achite suma de 500.000 lei, cei trei s-au

deplasat cu autoturismul condus de G.R. până la apropierea unei stații de

taximetre de pe aceeași stradă, unde colaboratorul a schimbat o bancnotă de

1.000.000 lei, și i-a remis numitului „C.” diferența de bani.

M.F. a predat pastilele

organelor de anchetă și în urma

examinării cu testerul s-au constatat prezența

amfetaminelor.

În data de 05 octombrie 2005, organele de

anchetă au efectuat

percheziții la

domiciliile celor trei inculpați. La percheziția efectuată la

domiciliul inc. G.R., situată în Timișoara în

dulapul cu haine din camera acestuia au fost găsite

200 comprimate Codeină, în 10 cutii cu câte 20 comprimate

și 20

comprimate Meprobamate. Întrebat

fiind despre proveniența

medicamentelor, inculpatul a declarat că Ie-a

primit de la numitul

„D.”. În apartamentul

în care locuiește T.A.A. au fost

găsite

două rețete medicale în alb, format A4, având parafa medicului

M.A.E. De

asemenea, la cercetarea efectuată la

parterul

blocului, în spatele unui panou electric, au fost găsite două dischete. În urma

verificării

acestora s-a constatat că conțineau două fișiere Word, în

care se aflau două rețete medicale necompletate, aparținând inculpatului T.A.A.

Instanța de fond a

reținut că fapta inculpaților T.Z. și T.

A.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

text în baza căruia a

dispus condamnarea inculpaților.

Cu privire la inculpatul

G.R., prima instanță a reținut că

deși acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de

trafic de droguri de mare risc, acesta nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., constând în aceea că în data de 26 august 2008, l-a transportat cu

autoturismul său, pe inculpatul T.A.A. la întâlnirea pe care acesta a avut-o cu

M.F., alias

„M.”,

și respectiv a fost de față când inculpatul T.A.A. i-a vândut

acestuia un număr de 15

pastile ecstasy, cu suma de 500.000 lei și

că la domiciliul său s-au găsit

cu ocazia percheziției 200 comprimate

Codeină, în 10 cutii cu câte 20 comprimate și 20 comprimate

Meprobamate. S-a reținut că din probele

administrate în cauză nu

rezultă că

acesta ar fi comis infracțiunea de trafic de droguri de mare

risc.

Astfel, cu privire la

fapta din 26 august 2006, instanța a reținut

că din probele administrate nu rezultă cu certitudine

că inculpatul

G.R. ar fi participat în

vreun fel la tranzacția dintre M.

F. și inculpatul T.A.A., s-au că acesta

a avut cunoștință anterior de schimbul dintre cei doi, pentru a se putea

considera că este coautor sau complice la infracțiunea de trafic de droguri

săvârșită de inculpatul T.A.A.

S-a apreciat că singura probă împotriva

inculpatului G.

R. ar fi declarația

colaboratorului sub acoperire dată în faza de

urmărire penală, care însă

nu se coroborează cu nici un mijloc de probă.

Instanța a motivat că potrivit practicii C.E.

D.O., condamnarea celui acuzat nu se poate

întemeia

doar pe declarația martorului protejat sau în mare măsură pe

aceasta, în situația în care inculpatul nu a avut posibilitatea de a interoga

acest martor, în speță colaboratorul sub acoperire M.F., care deși citat în

repetate rânduri prin intermediul D.I.I.C.O.T. –

B.T. Timișoara, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-

și susține

declarația.

Prima instanță nu a luat

în considerare declarația acestuia,

deoarece potrivit art. 86

1

alin. (6) C.

proc. pen., declarațiile martorilor

cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în

procesul verbal al

procurorului, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care

sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

S-a considerat că, luarea în considerare a

declarației

colaboratorului sub acoperire M.F.,

dată în cursul urmăririi

penale și

certificate de către procuror, ar fi contrară dispozițiilor mai

sus menționate, deoarece nu se coroborează cu

nici un mijloc de probă din dosarul cauzei, iar pe de altă parte ar încălca

dreptul

inculpatului la un proces echitabil,

respectiv art. 6 paragraful 3 lit. c)

din C.E.D.O.

Pentru aceste considerente, dar și pentru că

în ce privește

fapta inculpatului G.R. din

26 august 2005, acesta beneficiază de

prezumția

de nevinovăție prevăzută de art. 66 alin. (1) C. proc. pen., prima instanță

a reținut că infracțiunea de trafic de droguri de

mare risc, nu este

îndeplinită în

latura sa subiectivă, neexistând nici un element din care

să rezulte că acesta cu intenție a participat în

mod nemijlocit sau a

înlesnit în vreun fel săvârșirea infracțiunii.

Prima instanță a reținut

că inculpatul G.R., nu a avut reprezentarea faptei inculpatului T.A.A. și a

urmărilor acesteia și a considerat acțiunea sa de a transporta cu mașina pe

inculpatul T.A. și pe colaboratorul acoperit

ca fiind fără relevanță penală.

Față aceste considerente, instanța de fond a

dispus

schimbarea încadrării juridice a

faptelor săvârșite de inculpatul G.

R.,

din infracțiunile de trafic de droguri de risc și trafic de droguri

de

mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, în două infracțiuni respectiv, trafic de

droguri de mare risc,

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, pentru fapta din

26 august 2005 și

deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum

propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) și art. 4

alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

pentru fapta din 05 octombrie 2005.

Pentru infracțiunea de trafic de droguri de

mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 26

august 2005), instanța

pe considerentele de

mai sus, a dispus achitarea inculpatului G.

R., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

, deoarece lipsește latura

subiectivă a acestei infracțiuni.

Pentru fapta din 05

octombrie 2005, când la percheziția efectuată de

organele de anchetă la

domiciliul inculpatului G.R., situată în Timișoara, în dulapul cu haine din

camera sa s-au găsit 200 comprimate Codeine și 20 comprimate Meprobamate,

medicamente care conțin substanțe, calificate de lege ca fiind droguri

de risc și de mare risc,

instanța a reținut vinovăția penală a acestui

inculpat, pentru infracțiunile de deținere de droguri

de risc și mare

risc, în concurs ideal,

deoarece probatoriul cauzei dovedește cu certitudine vinovăția inculpatului

pentru aceste infracțiuni.

Instanța nu a putut reține însă că inculpatul

a traficat în vreun

fel aceste droguri,

neexistând în acest sens la dosarul cauzei nici un

mijloc de probă, dar

a reținut deținerea în vederea consumului

deoarece

chiar inculpatul în declarația sa a arătat că este consumator

ocazional de droguri, chiar dacă a negat că în

Municipiul Timișoara a

consumat droguri.

Împotriva sentinței

penale nr. 196/ PI din 17 aprilie 2007, pronunțată de

Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 5673/30/2006, au

declarat apel

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș și inculpații T.A.A.,

T.Z. si G.R.

Parchetul a solicitat

desființarea hotărârii în ceea ce-l privește pe inculpatul G.R. și în

rejudecare să se dispună condamnarea

acestuia în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

și în baza art. 2 alin. (2) din

Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În apelul său,

inculpatul T.Z. a solicitat reindividualizarea

pedepsei în sensul reducerii acesteia.

Inculpatul G.R., nu și-a

motivat apelul, iar în susținerea

orală a acestuia, a susținut că soluția pronunțată de

Tribunalul Timiș

este temeinică și legală în ce privește fapta din 26 august 2005, iar în

ce

privește fapta din 5 octombrie 2005, a susținut că pastilele găsite

la domiciliul său erau medicamentele mamei

lui, și nicio probă nu

face dovada că

acestea erau destinate traficului de droguri.

Prin decizia penală nr.

208/ A din 12 noiembrie 2007 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală, au fost respinse

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș si inculpații T.A.

A., T.Z. și G.R.,

împotriva sentinței apelate, ca

nefondate.

S-a dedus din pedeapsa

inculpaților T.A.A. și T.

Z. arestul preventiv la zi, și s-a menținut această

măsură în

continuare.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut că, instanța de fond a stabilit pe baza probatoriului

administrat o

corectă stare de fapt căreia

i-a dat o corectă încadrare juridică.

Cu privire la inculpatul G.R., pentru fapta

din 26 august 2005, s-a reținut că singura probă care l-ar putea incrimina

este declarația colaboratorului sub acoperire dată

în faza de urmărire

penală, care însă

nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

Instanța a făcut

demersuri repetate pentru audierea acestui colaborator sub acoperire M.F., dar

D.I.I.C.O.T. Timiș, nu l-a putut prezenta în fața instanței pentru a fi audiat.

În această situație,

s-a considerat că prezumția de nevinovăție,

prevăzută de art. 66

alin. (1) C. proc. pen., nu a fost răsturnată și în

consecință soluția de achitare

a inculpatului G.R., în baza

art.

11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de

trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru fapta

din 26 august 2005, este corectă.

De asemenea, s-a constatat că singura faptă

penală pentru

care a fost dovedită vinovăția

inculpatului G.R., este aceea

de,

deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, în

condițiile

în care nu există probe că inculpatul G.R. ar fi

traficat în vreun fel pastilele de codeină și meprobamate găsite la

domiciliul

său.

În privința pedepselor

aplicate s-a constatat că instanța a avut

în vedere dispozițiile art. 72

C. pen., cuantumul acestora fiind de natură să conducă la realizarea scopului prevăzută

de art. 52 C. pen., astfel că s-a apreciat că nu este necesară o

nouă individualizare a

pedepselor.

Împotriva acestei

decizii în termen legal au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și

inculpatul T.Z.

În motivele de recurs

formulate de parchet a fost invocat cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen.,

criticând decizia numai sub

aspectul schimbării încadrării juridice a

faptelor reținute în sarcina inculpatului G.R. și a achitării

acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 2

alin. (2) din Legea nr.

143/2000.

S-a susținut că primele instanțe au comis o gravă eroare

de fapt, dând o interpretare eronată probelor

administrate în cauză.

S-a susținut că din

împrejurarea că inculpatul G.R. l-a

condus pe T.A.A. la locul întâlnirii cu

colaboratorul M.

F., că se afla

la volanul autoturismului său când inculpatul T.A.A.

care era pe locul din dreapta, a luat de la picioare, o pungă din care

erau

mai multe pastile Ecstasy, a numărat 15 bucăți pe care Ie-a

învelit într-un celofan luat de la un pachet de

țigări, și Ie-a înmânat

martorului M.F.

dovedește vinovăția inculpatului. S-a mai arătat că

martorul deși nu a fost ascultat de instanță, a

făcut precizări esențiale

in cursul

urmăririi penale, care n-au fost infirmate de alte probe.

Coroborând această stare de fapt cu

împrejurarea că la

domiciliul inculpatului

s-au găsit 200 comprimate Codeină, și 20

comprimate Meprobamate, porcurorul a concluzionat că o corectă

interpretare

a probelor nu poate conduce decât la reținerea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc comisă de inculpatul G.R., solicitând condamnarea

acestuia.

Inculpatul T.Z. în

motivele sale de recurs a invocat cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând să se dea o mai mare eficientă

circumstanțelor atenuante

reținute față de el, cu consecința reducerii

pedepsei de 7 ani închisoare.

Examinând decizia

recurată, în raport de motivele de recurs

formulate care vor fi analizate

prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17, 18 (recursul Parchetului) și pct. 14 C.

proc. pen. (recursul inculpatului T.Z.), Înalta Curte constată că recursurile

formulate sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

instanța de recurs

constată că acesta se

bazează pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., respectiv instanța de fond, a

comis o gravă eroare de fapt.

Înalta Curte constată că potrivit art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

, hotărârile sunt

supuse casării când s-a comis „o

gravă eroare de fapt”, având drept

consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În principiu, instanța

de recurs verifică respectarea legii la

judecarea cauzei de către instanța de fond, luând în considerare

situația de fapt pe care aceasta a reținut-o prin

propria apreciere dată

probelor administrate. În reglementarea

recursului nu se prevede

pentru instanța de

recurs dreptul de a da o nouă apreciere probelor,

aceasta putând doar să

constate că instanțele au comis „o gravă

eroare

de fapt”, rezultând dintr-o contrarietate necontestabilă dintre

actele dosarului și faptele reținute de instanță.

Totodată, apreciază că

ne aflăm în prezența acestui caz de casare și

atunci când, este

evidentă stabilirea

eronată a faptelor în existența sau inexistaența lor,

în natura lor ori

în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau, fie prin

denaturarea

conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra

soluției

adoptate.

Or, prin motivele de

recurs formulate, procurorul a susținut că

probele de la dosar nu au fost

corect interpretate de primele instanțe,

solicitând să se dea o nouă interpretare probelor

administrate.

Examinând probatoriul

administrat cu privire la fapta din data de

26 august 2007, se constată că primele instanțe au

reținut aceiași stare de fapt ca și cea reținută de procuror doar că, în urma

unei

ample analize a declarației

inculpatului G.R., a martorului

M.F.

și a inculpatului T.A.A., instanța a reținut că

nu s-a putut dovedi că

inculpatul G.R., a știut cu ce scop

T.A. se

întâlnește cu martorul M.F., și ce reprezintă

tranzacția pe care au

făcut-o.

În declarația dată în

faza de urmărire penală inculpatul T.A.A. nu

a făcut vorbire despre întâlnirea

din 26 august 2005, iar în declarația

dată la prima instanță a arătat că G.R. nu a auzit

discuția dintre el și M.

(martorul M.), fiind la o distanță mai

mare, că între inculpatul G.R. și martor nu a avut

loc nicio discuție,

că nu se

cunoșteau.

Inculpatul G.R. atât în declarația dată în

faza de urmărire penală cât și la instanță, a arătat că nu a avut

cunoștință de înțelegerea dintre cei doi, și că,

a acceptat ca în drumul

său spre

localul unde lua masa, să-l conducă pe T.A.A. la locul unde

trebuia să

se întâlnească cu „un băiat”.

Nici din declarația

martorului M.F., dată în faza de

urmărire penală nu rezultă cu certitudine că

inculpatul G.R. a văzut când i-au fost

înmânate pastilele,

nedescriind niciun gest

de participare a acestuia la tranzacție.

Audierea martorului în

faza cercetării judecătorești nu a mai fost

posibilă, cu toate diligentele

depuse de instanța de judecată.

S-a mai stabilit cu

certitudine că pastilele care au făcut obiectul

tranzacției (exstezy), nu erau dintre cele găsite la

domiciliul

inculpatului G.R. (codeină și

meprobamat), și cu privire la care s-a

făcut

dovada că erau deținute în vederea consumului propriu.

Având în vedere, dispozițiile ari. 63 alin.

(2) C. proc. pen.

, potrivit cărora probele

nu au o valoare dinainte stabilită, ci

aprecierea

fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor

administrate

în scopul aflării adevărului, dispozițiile art. 86

1

alin. (6) C.

proc. pen., privind aprecierea declarațiilor martorilor

cărora li s-a atribuit o altă identitate, și practica C.E.

D.O., în respectarea art. 6 paragraf I din

Convenție, care

consacră dreptul la un proces echitabil și recunoaște o

valoare deosebită principiului contradictorialității, stabilind în sarcina

judecătorului obligația de a veghea ca toate

elementele susceptibile

să

influențeze soluționarea pe fond a unui litigiu să facă obiectul unei

dezbateri în contradictoriu, stabilind că

elementele de probă trebuie,

în principiu, administrate în fața

acuzatului, în ședință publică, în

vederea unei

dezbateri contradictorii, Înalta Curte constată că primele

instanțe au stabilit în mod corect starea de fapt

în sensul că nu sunt

probe certe că inculpatul a desfășurat vreo acțiune

de trafic de

droguri și nu au comis nicio

eroare gravă de fapt, care să justifice

reținerea cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În mod corect au

constatat primele instanțe că, faptele care se

pot reține cu certitudine în

sarcina inculpatului, sunt cele de deținere

de droguri de risc și deținere de droguri de mare

risc, aflate în concurs ideal.

Nu sunt întrunite nici

condițiile cazului de casare prevăzută de 385

9

pct. 17 C. proc. pen., întrucât

încadrarea juridică corectă a

faptei inculpatului de a deține în mod nelegal, pentru

consum propriu pastile de codeină și meprobamat, întrunește elementele

constitutive

ale infracțiunilor

prevăzute de art. art. 4 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. b)

C. pen., pentru care

a fost condamnat.

Față de aceste considerente,

recursul Parchetului este apreciat,

ca nefondat, urmând să fie respins.

recursul inculpatului T.Z., care vizează

exclusiv cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

, Înalta Curte constată că acesta

este nefondat, întrucât primele instanțe au făcut o corectă aplicare a

criteriilor de

individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C.

pen., astfel

că, pedeapsa de 7 ani

închisoare corespunde pe deplin gradului de

pericol social al

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc dar și persoanei inculpatului,

față de care s-au reținut largi circumstanțe atenuante.

Neexistând nicio altă împrejurare care să nu

fi fost avută în vedere de primele instanțe la individualizarea pedepsei și

care să

poată justifica reducerea acesteia

în recurs, se apreciază că recursul

inculpatului este nefondat, urmând

să fie respins.

În raport de toate aceste considerente,

prezentate anterior,

Înalta Curte constată

că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara și cel al

inculpatului T.Z. sunt nefondate,

urmând ca

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

fie

respinse, ca atare.

Potrivit art. 88 C. pen.

și art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen.

, se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului T.Z., timpul arestării preventive de la 5 octombrie 2005,

la 8 aprilie 2008.

Potrivit art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., inculpatul T.

Z. va fi obligat la 300 lei cheltuieli judiciare

statului, în care va fi

inclus

și onorariul pentru apărătorul din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și inculpatul T.Z.

împotriva deciziei penale nr. 208/ A din 12

noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului T.Z., timpul

arestării preventive de la 5 octombrie 2005, la 8

aprilie 2008.

Obligă recurentul

inculpat T.Z. la plata sumei de 300 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei

reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 8 aprilie 2008.