ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1284/2008

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 196/ PI din 17 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 5673/30/2006, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul T.A. A., prin avocat ales, în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, a condamnat pe inculpatul T.A.A., la 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, cu executare în detenție. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.Z., la 7 (șapte) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, cu executare în detenție.

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul G.R., din infracțiunile de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în următoarele infracțiuni: - trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru fapta din 26 august 2005; - deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (4) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 33 lit. b) C. pen., pentru fapta din 05 octombrie 2005. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

, a achitat pe inculpatul G.R., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 26 august 2005). În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe același inculpat, la 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat același inculpat, la 2 (doi) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum. În baza art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus stabilite, în pedeapsa cea mai grea, și a dispus ca inculpatul G.R., să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, cu executare în detenție.

S-au interzis inculpaților drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. , pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpaților ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., respectiv de a alege și de fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, precum și de a ocupa o funcție de implică exercițiul autorităților de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate acestora arestul preventiv executat din 05 octombrie 2005 la zi. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate cu ocazia cercetărilor în prezenta cauză, respectiv 15 pastile ecstasy, 170 comprimate Codeină și 10 comprimate meprobamate.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea sumelor de 100 euro de la inculpatul T.Z. și a sumei de 50 euro și 4.900.000 lei vechi de la inculpatul T.A. A., obținuți din săvârșirea infracțiunilor. În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea drogurilor mai sus confiscate cu păstrarea contra probelor. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Timiș a reținut pe baza probatoriului administrat în cauză, procese verbale de cercetare, declarații de martori, raportate de constatare tehnico - științifică, procese verbale de certificare a interceptărilor telefonice și privind conținutul acestora, dovezi de predare - primire, alte înscrisuri, declarațiile inculpaților, următoarea stare de fapt: 1. La data de 19 august 2005, în jurul orelor 17,00, colaboratorul sub acoperire M.F.

s-a întâlnit pe strada Mareșal Alexandru Averescu din Timișoara, cu inculpații T.A.A. și T. Z., intrând toți trei în scara blocului. Aici inculpatul T.A.A. i-a oferit colaboratorului pastile ecstasy la prețul de 10 euro bucata. În timpul discuțiilor T.Z. a părăsit scara blocului și a revenit după câteva minute predându-i lui M.V. 4 pastile, pentru care T.A.A. a primit suma de 1.400.000 lei. La finalul întâlnirii M.F. și T.A.A. au convenit să se întâlnească a doua zi pentru o nouă tranzacție cu substanțe stupefiante. Întreaga activitate s-a desfășurat sub supravegherea investigatorului acoperit și a lucrătorilor de Poliție din cadrul B.C.C.O. Timișoara. în aceeași zi colaboratorul și investigatorul au predat pastilele ecstasy organelor de urmărire penală.

La examinare s-a constatat că acestea se prezentau sub formă de comprimate având pe una din părți un șanț de rupere, iar pe cealaltă parte un desen care reprezenta 2 cireșe. Pastilele au fost supuse verificării cu testerul marca ESA pentru identificarea amfetaminelor, rezultatul fiind pozitiv. 2. La data de 20 august 2005, la orele 20,00, colaboratorul M.F. s-a deplasat la barul A. , unde a fost contactat de către inculpatul T. Z. care l-a întrebat de câte pastile are nevoie. În urma înțelegerii care a avut loc între cei doi, inculpatul i-a predat colaboratorului M.F. 10 pastile Ecstasy, primind în schimb suma de 100 euro. Și în acest caz, operațiunea s-a desfășurat sub supravegherea investigatorului acoperit și a lucrătorilor de Poliție din cadrul B.C.C.O.

Timișoara. La aceeași dată investigatorul și M.F. au predat pastilele organelor de anchetă. S-a constatat cu această ocazie că acestea aveau același desen ca stupefiantele preluate în ziua precedentă. Pastilele au fost examinate cu testerul, rezultatul fiind pozitiv. 3. Instanța de fond a mai reținut că, în seara zilei de 26 august 2005, la orele 17,00, M.F. l-a contactat telefonic pe T.A.A. și i-a spus că dorește să cumpere 15 pastile ecstasy. În timpul convorbirilor colaboratorul s-a exprimat în argoul specific traficanților de droguri spunând că vrea să vorbească „15 minute”, făcând astfel referire la cele 15 pastile. Inculpatul i-a spus colaboratorului că va veni la întâlnire însoțit de „N.” (inc.

G.R.). După discuția telefonică M.F. s-a deplasat pe str. Mareșal Averescu unde, în fața blocului, T.A.A. și G.R., se aflau într-un autoturism , care aparținea celui din urmă. Colaboratorul s-a urcat pe bancheta din spate a autoturismului iar inc. T.A.A., care se afla pe scaunul din față, i-a dat 15 pastile în schimbul cărora M.F. a predat o bancnotă de 50 euro și 3.000.000 lei. Pentru că mai trebuia să achite suma de 500.000 lei, cei trei s-au deplasat cu autoturismul condus de G.R. până la apropierea unei stații de taximetre de pe aceeași stradă, unde colaboratorul a schimbat o bancnotă de 1.000.000 lei, și i-a remis numitului „C.” diferența de bani. M.F. a predat pastilele organelor de anchetă și în urma examinării cu testerul s-au constatat prezența amfetaminelor.

În data de 05 octombrie 2005, organele de anchetă au efectuat percheziții la domiciliile celor trei inculpați. La percheziția efectuată la domiciliul inc. G.R., situată în Timișoara în dulapul cu haine din camera acestuia au fost găsite 200 comprimate Codeină, în 10 cutii cu câte 20 comprimate și 20 comprimate Meprobamate. Întrebat fiind despre proveniența medicamentelor, inculpatul a declarat că Ie-a primit de la numitul „D.”. În apartamentul în care locuiește T.A.A. au fost găsite două rețete medicale în alb, format A4, având parafa medicului M.A.E. De asemenea, la cercetarea efectuată la parterul blocului, în spatele unui panou electric, au fost găsite două dischete. În urma verificării acestora s-a constatat că conțineau două fișiere Word, în care se aflau două rețete medicale necompletate, aparținând inculpatului T.A.A.

Instanța de fond a reținut că fapta inculpaților T.Z. și T. A.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a dispus condamnarea inculpaților. Cu privire la inculpatul G.R., prima instanță a reținut că deși acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în data de 26 august 2008, l-a transportat cu autoturismul său, pe inculpatul T.A.A.

la întâlnirea pe care acesta a avut-o cu M.F., alias „M.”, și respectiv a fost de față când inculpatul T.A.A. i-a vândut acestuia un număr de 15 pastile ecstasy, cu suma de 500.000 lei și că la domiciliul său s-au găsit cu ocazia percheziției 200 comprimate Codeină, în 10 cutii cu câte 20 comprimate și 20 comprimate Meprobamate. S-a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă că acesta ar fi comis infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Astfel, cu privire la fapta din 26 august 2006, instanța a reținut că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că inculpatul G.R. ar fi participat în vreun fel la tranzacția dintre M. F. și inculpatul T.A.A., s-au că acesta a avut cunoștință anterior de schimbul dintre cei doi, pentru a se putea considera că este coautor sau complice la infracțiunea de trafic de droguri săvârșită de inculpatul T.A.A.

S-a apreciat că singura probă împotriva inculpatului G. R. ar fi declarația colaboratorului sub acoperire dată în faza de urmărire penală, care însă nu se coroborează cu nici un mijloc de probă. Instanța a motivat că potrivit practicii C.E. D.O., condamnarea celui acuzat nu se poate întemeia doar pe declarația martorului protejat sau în mare măsură pe aceasta, în situația în care inculpatul nu a avut posibilitatea de a interoga acest martor, în speță colaboratorul sub acoperire M.F., care deși citat în repetate rânduri prin intermediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Timișoara, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a- și susține declarația. Prima instanță nu a luat în considerare declarația acestuia, deoarece potrivit art. 86 1 alin. (6) C. proc.

pen., declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul verbal al procurorului, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. S-a considerat că, luarea în considerare a declarației colaboratorului sub acoperire M.F., dată în cursul urmăririi penale și certificate de către procuror, ar fi contrară dispozițiilor mai sus menționate, deoarece nu se coroborează cu nici un mijloc de probă din dosarul cauzei, iar pe de altă parte ar încălca dreptul inculpatului la un proces echitabil, respectiv art. 6 paragraful 3 lit. c) din C.E.D.O. Pentru aceste considerente, dar și pentru că în ce privește fapta inculpatului G.R.

din 26 august 2005, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 66 alin. (1) C. proc. pen., prima instanță a reținut că infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, nu este îndeplinită în latura sa subiectivă, neexistând nici un element din care să rezulte că acesta cu intenție a participat în mod nemijlocit sau a înlesnit în vreun fel săvârșirea infracțiunii. Prima instanță a reținut că inculpatul G.R., nu a avut reprezentarea faptei inculpatului T.A.A. și a urmărilor acesteia și a considerat acțiunea sa de a transporta cu mașina pe inculpatul T.A. și pe colaboratorul acoperit ca fiind fără relevanță penală.

Față aceste considerente, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul G. R., din infracțiunile de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în două infracțiuni respectiv, trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru fapta din 26 august 2005 și deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru fapta din 05 octombrie 2005. Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 26 august 2005), instanța pe considerentele de mai sus, a dispus achitarea inculpatului G. R., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. , deoarece lipsește latura subiectivă a acestei infracțiuni. Pentru fapta din 05 octombrie 2005, când la percheziția efectuată de organele de anchetă la domiciliul inculpatului G.R., situată în Timișoara, în dulapul cu haine din camera sa s-au găsit 200 comprimate Codeine și 20 comprimate Meprobamate, medicamente care conțin substanțe, calificate de lege ca fiind droguri de risc și de mare risc, instanța a reținut vinovăția penală a acestui inculpat, pentru infracțiunile de deținere de droguri de risc și mare risc, în concurs ideal, deoarece probatoriul cauzei dovedește cu certitudine vinovăția inculpatului pentru aceste infracțiuni.

Instanța nu a putut reține însă că inculpatul a traficat în vreun fel aceste droguri, neexistând în acest sens la dosarul cauzei nici un mijloc de probă, dar a reținut deținerea în vederea consumului deoarece chiar inculpatul în declarația sa a arătat că este consumator ocazional de droguri, chiar dacă a negat că în Municipiul Timișoara a consumat droguri. Împotriva sentinței penale nr. 196/ PI din 17 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 5673/30/2006, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații T.A.A., T.Z. si G.R. Parchetul a solicitat desființarea hotărârii în ceea ce-l privește pe inculpatul G.R. și în rejudecare să se dispună condamnarea acestuia în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În apelul său, inculpatul T.Z. a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia. Inculpatul G.R., nu și-a motivat apelul, iar în susținerea orală a acestuia, a susținut că soluția pronunțată de Tribunalul Timiș este temeinică și legală în ce privește fapta din 26 august 2005, iar în ce privește fapta din 5 octombrie 2005, a susținut că pastilele găsite la domiciliul său erau medicamentele mamei lui, și nicio probă nu face dovada că acestea erau destinate traficului de droguri. Prin decizia penală nr. 208/ A din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș si inculpații T.A. A., T.Z.

și G.R., împotriva sentinței apelate, ca nefondate. S-a dedus din pedeapsa inculpaților T.A.A. și T. Z. arestul preventiv la zi, și s-a menținut această măsură în continuare. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, instanța de fond a stabilit pe baza probatoriului administrat o corectă stare de fapt căreia i-a dat o corectă încadrare juridică. Cu privire la inculpatul G.R., pentru fapta din 26 august 2005, s-a reținut că singura probă care l-ar putea incrimina este declarația colaboratorului sub acoperire dată în faza de urmărire penală, care însă nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Instanța a făcut demersuri repetate pentru audierea acestui colaborator sub acoperire M.F., dar D.I.I.C.O.T.

Timiș, nu l-a putut prezenta în fața instanței pentru a fi audiat. În această situație, s-a considerat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 66 alin. (1) C. proc. pen., nu a fost răsturnată și în consecință soluția de achitare a inculpatului G.R., în baza art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru fapta din 26 august 2005, este corectă. De asemenea, s-a constatat că singura faptă penală pentru care a fost dovedită vinovăția inculpatului G.R., este aceea de, deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, în condițiile în care nu există probe că inculpatul G.R.

ar fi traficat în vreun fel pastilele de codeină și meprobamate găsite la domiciliul său. În privința pedepselor aplicate s-a constatat că instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., cuantumul acestora fiind de natură să conducă la realizarea scopului prevăzută de art. 52 C. pen., astfel că s-a apreciat că nu este necesară o nouă individualizare a pedepselor. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul T.Z. În motivele de recurs formulate de parchet a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., criticând decizia numai sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului G.R.

și a achitării acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. S-a susținut că primele instanțe au comis o gravă eroare de fapt, dând o interpretare eronată probelor administrate în cauză. S-a susținut că din împrejurarea că inculpatul G.R. l-a condus pe T.A.A. la locul întâlnirii cu colaboratorul M. F., că se afla la volanul autoturismului său când inculpatul T.A.A. care era pe locul din dreapta, a luat de la picioare, o pungă din care erau mai multe pastile Ecstasy, a numărat 15 bucăți pe care Ie-a învelit într-un celofan luat de la un pachet de țigări, și Ie-a înmânat martorului M.F. dovedește vinovăția inculpatului. S-a mai arătat că martorul deși nu a fost ascultat de instanță, a făcut precizări esențiale in cursul urmăririi penale, care n-au fost infirmate de alte probe.

Coroborând această stare de fapt cu împrejurarea că la domiciliul inculpatului s-au găsit 200 comprimate Codeină, și 20 comprimate Meprobamate, porcurorul a concluzionat că o corectă interpretare a probelor nu poate conduce decât la reținerea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc comisă de inculpatul G.R., solicitând condamnarea acestuia. Inculpatul T.Z. în motivele sale de recurs a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând să se dea o mai mare eficientă circumstanțelor atenuante reținute față de el, cu consecința reducerii pedepsei de 7 ani închisoare. Examinând decizia recurată, în raport de motivele de recurs formulate care vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17, 18 (recursul Parchetului) și pct. 14 C. proc.

pen. (recursul inculpatului T.Z.), Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 1. Cu referire la recursul Parchetului, instanța de recurs constată că acesta se bazează pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., respectiv instanța de fond, a comis o gravă eroare de fapt. Înalta Curte constată că potrivit art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. , hotărârile sunt supuse casării când s-a comis „o gravă eroare de fapt”, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. În principiu, instanța de recurs verifică respectarea legii la judecarea cauzei de către instanța de fond, luând în considerare situația de fapt pe care aceasta a reținut-o prin propria apreciere dată probelor administrate.

În reglementarea recursului nu se prevede pentru instanța de recurs dreptul de a da o nouă apreciere probelor, aceasta putând doar să constate că instanțele au comis „o gravă eroare de fapt”, rezultând dintr-o contrarietate necontestabilă dintre actele dosarului și faptele reținute de instanță. Totodată, apreciază că ne aflăm în prezența acestui caz de casare și atunci când, este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistaența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate. Or, prin motivele de recurs formulate, procurorul a susținut că probele de la dosar nu au fost corect interpretate de primele instanțe, solicitând să se dea o nouă interpretare probelor administrate.

Examinând probatoriul administrat cu privire la fapta din data de 26 august 2007, se constată că primele instanțe au reținut aceiași stare de fapt ca și cea reținută de procuror doar că, în urma unei ample analize a declarației inculpatului G.R., a martorului M.F. și a inculpatului T.A.A., instanța a reținut că nu s-a putut dovedi că inculpatul G.R., a știut cu ce scop T.A. se întâlnește cu martorul M.F., și ce reprezintă tranzacția pe care au făcut-o. În declarația dată în faza de urmărire penală inculpatul T.A.A. nu a făcut vorbire despre întâlnirea din 26 august 2005, iar în declarația dată la prima instanță a arătat că G.R. nu a auzit discuția dintre el și M. (martorul M.), fiind la o distanță mai mare, că între inculpatul G.R.

și martor nu a avut loc nicio discuție, că nu se cunoșteau. Inculpatul G.R. atât în declarația dată în faza de urmărire penală cât și la instanță, a arătat că nu a avut cunoștință de înțelegerea dintre cei doi, și că, a acceptat ca în drumul său spre localul unde lua masa, să-l conducă pe T.A.A. la locul unde trebuia să se întâlnească cu „un băiat”. Nici din declarația martorului M.F., dată în faza de urmărire penală nu rezultă cu certitudine că inculpatul G.R. a văzut când i-au fost înmânate pastilele, nedescriind niciun gest de participare a acestuia la tranzacție. Audierea martorului în faza cercetării judecătorești nu a mai fost posibilă, cu toate diligentele depuse de instanța de judecată.

S-a mai stabilit cu certitudine că pastilele care au făcut obiectul tranzacției (exstezy), nu erau dintre cele găsite la domiciliul inculpatului G.R. (codeină și meprobamat), și cu privire la care s-a făcut dovada că erau deținute în vederea consumului propriu. Având în vedere, dispozițiile ari. 63 alin. (2) C. proc. pen. , potrivit cărora probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, dispozițiile art. 86 1 alin. (6) C. proc. pen., privind aprecierea declarațiilor martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, și practica C.E.

D.O., în respectarea art. 6 paragraf I din Convenție, care consacră dreptul la un proces echitabil și recunoaște o valoare deosebită principiului contradictorialității, stabilind în sarcina judecătorului obligația de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a unui litigiu să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu, stabilind că elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în fața acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii, Înalta Curte constată că primele instanțe au stabilit în mod corect starea de fapt în sensul că nu sunt probe certe că inculpatul a desfășurat vreo acțiune de trafic de droguri și nu au comis nicio eroare gravă de fapt, care să justifice reținerea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. În mod corect au constatat primele instanțe că, faptele care se pot reține cu certitudine în sarcina inculpatului, sunt cele de deținere de droguri de risc și deținere de droguri de mare risc, aflate în concurs ideal. Nu sunt întrunite nici condițiile cazului de casare prevăzută de 385 9 pct. 17 C. proc. pen., întrucât încadrarea juridică corectă a faptei inculpatului de a deține în mod nelegal, pentru consum propriu pastile de codeină și meprobamat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. art. 4 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., pentru care a fost condamnat. Față de aceste considerente, recursul Parchetului este apreciat, ca nefondat, urmând să fie respins.

2. Cu referire la recursul inculpatului T.Z., care vizează exclusiv cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. , Înalta Curte constată că acesta este nefondat, întrucât primele instanțe au făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că, pedeapsa de 7 ani închisoare corespunde pe deplin gradului de pericol social al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc dar și persoanei inculpatului, față de care s-au reținut largi circumstanțe atenuante. Neexistând nicio altă împrejurare care să nu fi fost avută în vedere de primele instanțe la individualizarea pedepsei și care să poată justifica reducerea acesteia în recurs, se apreciază că recursul inculpatului este nefondat, urmând să fie respins.

În raport de toate aceste considerente, prezentate anterior, Înalta Curte constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și cel al inculpatului T.Z. sunt nefondate, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse, ca atare. Potrivit art. 88 C. pen. și art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen. , se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.Z., timpul arestării preventive de la 5 octombrie 2005, la 8 aprilie 2008. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul T. Z. va fi obligat la 300 lei cheltuieli judiciare statului, în care va fi inclus și onorariul pentru apărătorul din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul T.Z. împotriva deciziei penale nr. 208/ A din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.Z., timpul arestării preventive de la 5 octombrie 2005, la 8 aprilie 2008. Obligă recurentul inculpat T.Z. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 8 aprilie 2008.