ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1762/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1762/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

”RCS & R.D.S.” SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței,

solicitând anularea deciziei nr. 237 din 12 decembrie 2006, prin care

societatea a fost sancționată cu amendă de 807.275 lei, pentru încălcarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996

republicată.

stat la baza formulării cererii

2.1. Piața relevantă nu poate fi

reprezentată numai de piața serviciului de retransmisie prin cablu (CAT

v

) a programelor TV, cum în mod eronat

s-a reținut în decizia atacată.

a) opinia pârâtului cu privire la lipsa

de substituibilitate între diferitele modalități de recepționare a programelor

TV, bazată pe lipsa unei taxe pentru recepționarea programelor este eronată.

b) piața geografică a serviciului de

difuzare a programelor audiovizuale și implicit piața serviciului de

televiziune prin cablu nu poate fi definită decât la nivel național

2.2. Transmiterea cu titlu universal a

patrimoniului unei persoane juridice, ca urmare a fuziunii, nu presupune preluarea

tuturor drepturilor și obligațiilor în abstract, ca în cazul unor persoane

fizice, ci echivalează cu preluarea drepturilor și obligațiilor sub beneficiu

de inventar, respectiv numai potrivit bilanțului de fuziune ce reprezintă de

fapt inventarul drepturilor și obligațiilor ce se transmit.

Societatea  ”RCS & R.D.S.” SA a

preluat exclusiv activul și pasivul societății T.V.S.H.

2.3. În mod greșit, pârâtul a aplicat

sancțiunea prin raportarea la cifra de afaceri generată de toate activitățile

desfășurate de reclamantă în Timișoara, deși unele activități nu au fost

furnizate nici de către societatea H.F. Q. și nici de societatea T.V.S.H.

2.4 .Mare parte a documentelor și

corespondenței care, potrivit Raportului de investigație și Decizii se

consideră că au fost transmise de societățile implicate, nu au fost transmise

de către reprezentanții legali ai acestora, ci de către anumiți angajați care

nu aveau calitatea de a reprezenta legal aceste societăți, astfel încât aceste documente

nu pot fi luate în considerare.

2.5. Existența contractului de vânzare-cumpărare

de active din data de 31 decembrie 2001 trebuie apreciată numai în contextul

general anterior încheierii acestuia.

2.6. Decizia societății H.F. Q. de a se

retrage din anumite zone nu a putut avea decât un efect minim asupra pieței

relevante.

2.7. A intervenit prescripția dreptului

de a se aplica sancțiunea contravențională, în raport de prevederile O.G. nr. 2/2001.

2.8. Pârâtul nu a aplicat criteriile

legale de individualizare a sancțiunii, conform art. 52 din Legea nr. 21/1996

și Ordinului nr. 107/2004.

În drept, s-au invocat prevederile Legii

nr. 21/1996 republicată, instrucțiunile și normele elaborate de Consiliul

Concurenței, art. 1, art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Consiliul Concurenței

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

3.1. În mod corect și justificat

Consiliul Concurenței a definit piața produsului ca fiind plata serviciilor

CATV, în raport de substituibilitatea din punct de vedere al cererii și al

ofertei, precum și din punct de vedere al concurenței potențiale.

3.2 Consiliul Concurenței a definit în

mod corect piața relevantă geografică. Chiar dacă serviciul CATV exista la

nivelul întregii țări, consumatorii din Timișoara nu aveau posibilitatea de a

solicita prestarea acestui serviciu unui furnizor din alt oraș.

3.3Responsabilitatea pentru faptele HI-FI

a fost preluată de societatea R.D.S.

3.4. În cauză a avut loc o înțelegere de

împărțire a pieței, faptă interzisă de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 21/1996.

3.5. Prin Decizia atacată, pârâtul a

efectuat o judicioasă individualizare a sancțiunii stabilite, cu luarea în

considerare a particularităților existente în cauză, respectiv, succesiunea

economică și juridică, și cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute la art.

51 și art. 52 din Legea nr. 21/1996.

3.6. Consiliul Concurenței a aplicat

sancțiunea pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 51 lit. a) din

legea concurenței în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de

Decretul nr. 167/1958.

În mod corect s-a reținut că fiecare

dintre acțiunile întreprinse de Consiliul Concurenței (declanșarea

investigației, solicitare de informații etc.) au reprezentat cauze de întrerupere

a termenului de prescripție.

Prin sentința civilă nr. 294 din 31

ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 38172/2007, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

stat la baza formării convingerii instanței de fond

Curtea de Apel București a reținut că între

S.C. U.P.C. România A.S. și S.C. H.F. Q. SRL, operatori de servicii de

retransmisie prin cablu a programelor TV, s-a încheiat o înțelegere

anticoncurențială având ca obiect împărțirea și delimitarea zonelor de operare între

aceștia în municipiul Timișoara și, totodată, crearea unor zone în care

furnizează servicii un singur operator.

Prin această înțelegere s-a eliminat

concurența în zonele din municipiul Timișoara, în care anterior cei doi

operatori concurau, iar abonații au fost lipsiți de posibilitatea de a alege între

serviciile unuia dintre cei doi operatori.

În mod eronat s-a susținut de către

reclamantă că piața relevantă nu poate fi reprezentată numai de piața

serviciului de retransmisie prin cablu a programelor TV, întrucât au existat și

există o serie de servicii care au substituit serviciul de retransmisie a

programului TV.

S-a reținut că antena individuală, antena

colectivă și antena satelit nu reprezintă servicii ce pot substitui serviciile

de retransmisie, contra unui abonament a programelor TV.

În ceea ce privește piața relevantă

geografică s-a considerat că autoritatea de concurență a reținut corect că

piața relevantă pentru fiecare operator de cablu este reprezentată de aria

geografică în care acesta activează.

Referitor la transmiterea

responsabilității pentru încălcarea Legii concurenței, de la SC H.F. Q. SRL

către SC T.V.S.H.SRL și, ulterior, către SC  ”RCS & R.D.S.”SA urmare a

procedurilor de reorganizare prin care s-a realizat transmiterea cu titlu

universal a patrimoniului acestor societăți, instanța de fond a reținut că în

sarcina reclamantei poate fi angajată răspunderea contravențională pentru

faptele anticoncurențiale săvârșite de SC H.F. Q. SRL.

Înțelegerea de partajare a pieței

serviciilor CATV din Timișoara a fost probată de Consiliul Concurenței nu numai

prin contractul de vânzare-cumpărare din 31 august 2001, dar și prin alte

probe:declarații , hărți ale rețelelor cablu etc.

Sancțiunea s-a considerat a fi individualizată

corect, potrivit criteriilor prevăzute de Legea concurenței.

S-a mai reținut că prin încheierea de

ședință din 18 octombrie 2007, instanța de fond s-a pronunțat în sensul

respingerii excepției prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii

contravenționale, deoarece în speță sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958

și nu cele ale O.G. nr. 2/2001.

& R.D.S.”SA

Motive de recurs ce pot fi încadrate la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

6.1. Motive de recurs ce privesc aspecte

legate de răspunderea persoanei juridice.

Recurenta critică soluția instanței de

fond din perspectiva aprecierii acesteia în sensul angajării răspunderii

contravenționale pentru faptele anticoncurențiale săvârșite de S.C. H.F. Q. SRL,

urmare a transmiterii cu titlu universal a patrimoniului acestei societăți

către SC T.V.S.H. SRL și ulterior către reclamanta-recurentă.

În opinia recurentei, răspunderea

contravențională în România se poate realiza numai pentru fapta proprie, iar

reorganizarea societăților a presupus transmiterea patrimoniului și nu a

faptelor personale de natură contravențională.

Recurenta critică soluția instanței de

fond și pentru că s-a aplicat jurisprudența comunitară, deși la acel moment,

România nu era membră a Uniunii Europene.

6.2. Motive de recurs ce privesc aspecte

legate de definirea pieței relevante a produsului și a pieței relevante geografice.

Piața relevantă a produsului /serviciului

este, în opinia recurentei, orice transmisie/retransmisie a unor programe TV, prin

orice mijloace, și nu numai piața serviciului de retransmisie prin cablu

(CATV).

Proba cu expertiză tehnică în domeniul

audiovizualului în domeniul telecomunicațiilor a fost respinsă în mod greșit de

instanța de fond, deoarece ar fi demonstrat că, serviciul de recepție directă a

programelor TV, prin orice tehnologie și piața serviciului de retransmisie a

programelor TV, prin orice tehnologie, sunt în concurență directă.

La rândul său, piața geografică a

serviciului de difuzare a programelor audiovizuale și implicit piața

serviciului de televiziune prin cablu nu poate fi definită decât la nivel

național, iar instanța de fond, stabilind în sens contrar, prin însușirea

punctului de vedere al Consiliului Concurenței, a pronunțat o hotărâre

criticabilă, fără a răspunde argumentelor aduse de recurentă.

6.3. Motive de recurs ce privesc aspecte

legate de fondul investigației, respectiv: reprezentarea societăților pe

parcursul investigației; contractul de vânzare-cumpărare de active; efectele

pozitive ale retragerii societății H.F. Q. din anumite zone.

Instanța de fond nu a motivat respingerea

apărărilor recurentei în sensul că mare parte din documentele provenite de la

aceasta au fost comunicate de persoane care nu aveau calitatea de reprezentant

al societății.

În ceea ce privește contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la 31 decembrie 2001, recurenta apreciază că în mod greșit

nu a fost analizat de instanța de fond, care era datoare să stabilească dacă

acest contract se încadra sau nu în pragul de minimis prevăzut de Legea

concurenței la acel moment.

Retragerea societății H.F.Q. din anumite

zone s-a datorat scăderii numărului de abonați și a pierderilor contabile

înregistrate.

Retragerea societății a însemnat îmbunătățirea

calității serviciilor pentru consumatorii din municipiul Timișoara care au

beneficiat de servicii performante ale societății recurente.

6.4. Motive de recurs ce privesc aspecte

legate de excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea

contravențională.

Recurenta arată că, între data săvârșirii

faptei și data emiterii deciziei prin care a fost aplicată sancțiunea

contravențională, a intervenit prescripția dreptului Consiliului Concurenței de

a aplica sancțiunea contravențională.

Decizia atacată nu reține caracterul

continuu al faptei.

În speță se aplică prevederile O.G. nr. 2/2001

și nu cele ale Decretului nr. 167/19958, apreciază recurenta.

Recurenta a invocat în sprijinul acestui

motiv de recurs practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a

considerat că „Decretul nr. 167/1958 vizează raporturile de drept privat și nu

de drept public în sfera căruia se regăsește dreptul contravențional” (Decizia

nr. 386 din 23 ianuarie 2007, publicată în Revista de drept comercial nr. 4/2007,

pag.94-98).

Legea nr. 21/1996 nu conținea dispoziții

privind prescripția dreptului de a aplica sancțiuni contravenționale, situație în

care este aplicabil dreptul comun în materie, respectiv Legea nr. 32/1968 și,

ulterior O.G. nr. 2/2001, termenul fiind de 6 luni de la data săvârșirii

contravenției, iar în cazul în care contravenția este continuă, termenul curge

de la data constatării faptei.

În speță, nu a fost întrerupt și nici

suspendat cursul prescripției, iar instanța de fond nu a indicat nici un temei

juridic care să-i susțină punctul de vedere.

6.5. Motive de recurs ce privesc aspecte

legate de individualizarea sancțiunii.

Instanța de fond a apreciat în mod nelegal

că impactul asupra pieței ar fi fost mare, însă trebuia să aibă în vedere atât

cota de piață extrem de redusă pe care o avea SC H.F. Q. SRL, cât și lipsa

oricărui eventual abuz din partea acesteia.

Consiliul Concurenței.

7.1. În mod corect, instanța de fond a

respins excepția prescripției dreptului Consiliului Concurenței de a aplica

sancțiunea.

Termenul incident cauzei este termenul de

3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Termenul de prescripție, deși a început

să curgă în anul 2001, data săvârșirii contravenției, a fost întrerupt prin declanșarea

investigației de către autoritatea de concurență, prin Ordinul nr. 21 ianuarie

2002 și prin solicitările repetate de informații, care au reprezentat cauze de

întrerupere a prescripției.

Chiar dacă s-ar considera ca fiind

aplicabil termenul de prescripție de 6 luni, fapta săvârșită de recurentă a

fost constatată și în interiorul acestui termen.

Legea concurenței, prin dispozițiile art.

56 (fost art. 61 înainte de republicarea legii), a scos de sub incidența O.G. nr.

2/2001 acele contravenții care, prin procedura de investigare și constatare,

precum și prin particularitățile prezentate de actele și faptele care pot

constitui latura obiectivă a acestor contravenții, se diferențiază esențial de

contravențiile vizate de actul normativ care reglementează regimul juridic al

contravențiilor.

Exceptarea acestor contravenții nu are

drept scop neaplicarea principiilor generale din materia contravențională, ci a

regulilor de drept material conținute de O.G. nr. 2/2001. Aceste reguli, de

fond și de procedură, au fost elaborate în vederea constatării și sancționării

unor contravenții care prezintă, în mare, trăsături comune, normele legale fiind

astfel concepute încât să prevadă proceduri și termene adecvate faptelor în

privința cărora se aplică.

Or, Legea nr. 21/1996 sancționează o

serie de fapte ce reprezintă grave încălcări ale regulilor de concurență, care

se diferențiază de contravențiile clasice.

Omisiunea de a stabili un termen de

prescripție în Legea concurenței nu poate determina incidența termenului

general de 6 luni, din O.G. nr. 2/2001, în sens contrar s-ar ajunge la

paralizarea activității autorității de concurență.

Practica constantă și pe o perioadă de

timp îndelungată a Înaltei Curți de Casație și Justiție a confirmat că termenul

de prescripție de 6 luni nu poate fi aplicabil acelor contravenții exceptate

prin art. 56 din Legea nr. 21/1998 de la incidența O.G. nr. 2/2001.

7.2. În mod corect, instanța de fond a

respins toate pretinsele motive de nelegalitate invocate de reclamantă, care vizau

aspecte de fond ale actului administrativ atacat.

Intimata consideră că, prin motivele de

recurs, s-au reiterat aceleași cauze de nelegalitate a Deciziei Consiliului

Concurenței, respectiv:

- modalitatea de stabilire a răspunderii

juridice în sarcina R.D.S. pentru faptele săvârșite de societate H.F. ;

- modalitatea de definire a pieței

relevante;

- lipsa probelor prin care a fost

dovedită existența înțelegerii anticoncurențială de împărțire a pieței;

- modalitatea de individualizare a

amenzii aplicate.

Toate acestea au fost soluționare corect

de către instanța de fond, prin considerarea că recurenta este succesorul

universal al T.V.S.H., care la rândul său a absorbit SC H.F. Q. SRL.

Piața relevantă a produsului este piața

serviciului de retransmisie programe TV prin cablu, iar piața relevantă

geografică este reprezentată de municipiul Timișoara.

Între H.F. și U.P.C. a avut loc o înțelegere

de împărțire a pieței, faptă interzisă de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 21/1996. În privința individualizării sancțiunii aplicare R.D.S.,

aceasta s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 21/1996

republicată și a Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor.

II. Considerentele instanței de recurs

prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs ce

vizează modul în care instanța de fond a soluționat excepția prescripției

dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea contravențională,

urmând a constata că este întemeiat.

Prin Decizia nr. 237 din 12 decembrie

2006, intimatul a decis sancționarea SC  ”RCS & R.D.S.”SA, în calitate de succesor

economic și juridic al S.C.H.F. Q. SRL, S.C. U.P.C. România SRL și SC T.V.S.H. SRL,

pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996 republicată,

prin încheierea și punerea în practică a unei înțelegeri anticoncurențiale

având ca obiect partajarea pieței serviciilor de retransmisie prin cablu a

programelor TV din Municipiul Timișoara.

În urma unui contract de

vânzare-cumpărare rețele CATV încheiat în data de 31 august 2008, U.P.C. urma

să achiziționeze rețelele CATV aparținând H.F.

După realizarea înțelegerii, teritoriul

municipiului Timișoara a fost împărțit în zona în care furnizează servicii un

singur operator și în care consumatorul nu are posibilitatea de a alege.

Intimatul a apreciat că, și în situația

în care contractul nu s-a finalizat, așa cum au susținut agenții economici,

înțelegerea anticoncurențială de împărțire a pieței s-a realizat.

Această împrejurare este relevantă pentru

stabilirea datei săvârșirii contravenției și a datei intervenirii prescripției

dreptului de a se aplica sancțiunea contravențională.

Prin decizia de sancționare, Consiliul

Concurenței nu a reținut caracterul continuu al faptei, ci s-a limitat a

stabili doar data săvârșirii faptei anticoncurențiale ca fiind anul 2001,

respectiv data încheierii contractului de vânzare-cumpărare 31 august 2001.

Legea nr. 21/1991 nu conținea în anul

2001 norme proprii în materia prescripției dreptului de a se aplica sancțiunea contravențională.

Prin O.U.G. nr. 121/2003, Legea nr. 21/1991

s-a modificat și completat în sensul introducerii unor termene exprese de

prescripție.

Aceste termene nu pot fi aplicate în

prezenta cauză, deoarece sunt stabilite ulterior datei săvârșirii

contravenției, anul 2001.

Instanțele judecătorești nu pot aplica termenele

de prescripție din dreptul comunitar, deoarece în anul 2001 România nu era

membră a Uniunii Europene și nu avea obligația aplicării dreptului comunitar.

Instanțele judecătorești române au avut

obligația stabilirii unui termen de prescripție, odată cu înregistrarea pe rol a

unor asemenea cauze.

În acest scop, s-a apelat la argumentul

de analogie a legii, însă jurisprudența a oscilat între aplicarea termenului

general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 și termenul

special de prescripție de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001.

Însăși jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a oscilat

între cele două termene, însă după anul 2006, aceasta a fost unitară în

aplicarea termenului de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001 (vezi Decizia nr. 2720

din 25 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 25548/2/2005).

S-a considerat, în mod corect, că

termenul general de 3 ani din Decretul nr. 167/1958 nu este aplicabil

sancțiunilor contravenționale aplicate de Consiliul Concurenței deoarece acest

termen se aplică numai în raporturile de drept privat.

De asemenea, în mod corect a fost înlăturat

și argumentul de oportunitate dedus în principal din considerentul că nu este

rezonabil să se pretindă autorității să depisteze, să investigheze și să

sancționeze fapte anticoncurențiale complete în interiorul unui termen foarte

scurt, de numai 6 luni.

Domeniul de aplicare a Decretului nr. 167/1958

vizează numai drepturile patrimoniale, personale sau reale, din dreptul privat

și nu poate fi extins la dreptul public.

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, conform

prevederilor sale exprese, se aplic în toate cazurile în care legea specială nu

prevede alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor

contravenționale [art. 13 alin. (4)].

Legiuitorul a prevăzut expres pentru

faptele de la art. 55 lit. a) aplicarea O.G. nr. 2/2001, însă pentru celelalte

fapte nu a stabilit nici un alt termen de prescripție.

Cu toate acestea nu există nici un motiv

de a nu fi aplicabile regulile generale în materie contravențională și pentru

celelalte contravenții, cât timp legea specială nu conține alte termene de

prescripție.

Nu există nici un motiv că în situația

contravențiilor prevăzute de art. 55 lit. a) din lege să se aplice O.G. nr. 2/2001,

iar pentru celelalte contravenții să se aplice Decretul nr. 167/1958.

O normă specială din cadrul ramurii de

drept public se completează cu norma generală existentă în aceeași ramură.

Numai în cazul în care nu există normă generală, se poate pune problema aplicării

normei generale din cadrul unei alte ramuri de drept, ceea ce nu este cazul în

speță.

Odată stabilită legea aplicabilă, și

anume O.G. nr. 2/2001, la calculul termenului de prescripție a aplicării

sancțiunii urmează a se calcula efectiv acest termen.

Fapta anticoncurențială și

contravențională a fost săvârșită în anul 2001, data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare, 31 august 2001.

De la această dată se calculează termenul

de 6 luni, care se împlinește la 1 martie 2002.

Începerea investigației în luna ianuarie

2002 nu întrerupe și nu suspendă curgerea termenului de prescripție. O.G. nr. 2/2001

nu are dispoziții referitoare la întreruperea sau suspendarea curgerii

termenului de prescripție a aplicării sancțiunii.

Văzând că sancțiunea contravențională, amenda

a fost aplicată prin Decizia nr. 237 din 12 decembrie 2006, instanța de recurs

va constata intervenită prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.

intervenită prescripția aplicării sancțiunii contravenționale se va referi, pe

scurt, și la motivele de recurs asupra fondului pricinii, pe care le consideră însă

nefondate, dar fără a influența soluția ce urmează a fi pronunțată.

Stabilirea răspunderii juridice în

sarcina recurentei este corectă. Societățile H.F. și T.V.S.H. nu au fost

niciodată lichidate, iar patrimoniile au fost preluate de R.D.S. În acest fel s-a

preluat și responsabilitatea pentru eventuala încălcare a legii.

În materia concurenței se dă o

interpretare largă noțiunii de întreprindere și, pentru ca efectivitatea

regulilor de concurență să nu fie compromisă, se permite sancționarea

succesorului economic al persoanei juridice vinovate. În același sens, este și

jurisprudența comunitară, evidențiată de intimată în cuprinsul întâmpinării.

Definirea pieței relevante a produsului

este cea a pieței serviciului de retransmisie programe TV prin cablu, astfel

cum a reținut și instanța de fond. Intimatul a realizat o analiză economică din

punctul de vedere al substituibilității cererii și ofertei și a concurenței

potențiale care nu a putut fi combătută în mod real de către recurentă.

Definirea pieței relevante geografice ca

fiind teritoriul municipiului Timișoara este de asemenea corectă.

Piața relevantă geografică se analizează

de la caz la caz și nu are relevanță dacă în alte spețe (interne sau

comunitare) a fost luat un alt punct de reper.

Piața relevantă geografică nu poate fi

decât municipiul Timișoara deoarece locuitorii erau în imposibilitate să

solicite serviciile de la operatorii aflați în afara acestei raze teritoriale.

A avut loc o înțelegere de împărțire a

pieței și nu are importanță dacă clauzele contractului de vânzare-cumpărare nu

au mai fost ulterior respectate.

De asemenea, apărarea recurentei în

sensul că unele documente au fost comunicate de persoane care nu au calitatea

de reprezentant al societății nu este de natură să afecteze săvârșirea faptei

anticoncurențiale.

Individualizarea sancțiunii s-a făcut în

conformitate cu normele legale, fapta fiind gravă și nu reprezintă doar o

intenție de vânzare a unor active.

temeiniciei motivului de recurs legat de rezolvarea prescripției aplicării

sancțiunii contravenționale, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C.

proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a

se admite recursul și a se modifica sentinței recurată.

2/2007 se va admite excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea.

se va admite acțiunea, cu consecința anulării Deciziei nr. 237 din 12 decembrie

2006 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC ”RCS &

R.D.S.” SA împotriva sentinței nr. 294 din 31 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată.

Admite excepția prescripției dreptului de

a aplica sancțiunea.

Admite acțiunea. Anulează Decizia nr. 237

din 12 decembrie 2006 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26

martie 2009.