ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1762/2009

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC ”RCS & R.D.S.” SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând anularea deciziei nr. 237 din 12 decembrie 2006, prin care societatea a fost sancționată cu amendă de 807.275 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii 2.1. Piața relevantă nu poate fi reprezentată numai de piața serviciului de retransmisie prin cablu (CAT v ) a programelor TV, cum în mod eronat s-a reținut în decizia atacată. a) opinia pârâtului cu privire la lipsa de substituibilitate între diferitele modalități de recepționare a programelor TV, bazată pe lipsa unei taxe pentru recepționarea programelor este eronată. b) piața geografică a serviciului de difuzare a programelor audiovizuale și implicit piața serviciului de televiziune prin cablu nu poate fi definită decât la nivel național 2.2. Transmiterea cu titlu universal a patrimoniului unei persoane juridice, ca urmare a fuziunii, nu presupune preluarea tuturor drepturilor și obligațiilor în abstract, ca în cazul unor persoane fizice, ci echivalează cu preluarea drepturilor și obligațiilor sub beneficiu de inventar, respectiv numai potrivit bilanțului de fuziune ce reprezintă de fapt inventarul drepturilor și obligațiilor ce se transmit. Societatea ”RCS & R.D.S.” SA a preluat exclusiv activul și pasivul societății T.V.S.H. 2.

În mod greșit, pârâtul a aplicat sancțiunea prin raportarea la cifra de afaceri generată de toate activitățile desfășurate de reclamantă în Timișoara, deși unele activități nu au fost furnizate nici de către societatea H.F. Q. și nici de societatea T.V.S.H. 2.4 .Mare parte a documentelor și corespondenței care, potrivit Raportului de investigație și Decizii se consideră că au fost transmise de societățile implicate, nu au fost transmise de către reprezentanții legali ai acestora, ci de către anumiți angajați care nu aveau calitatea de a reprezenta legal aceste societăți, astfel încât aceste documente nu pot fi luate în considerare. 2.

Existența contractului de vânzare-cumpărare de active din data de 31 decembrie 2001 trebuie apreciată numai în contextul general anterior încheierii acestuia. 2.

Decizia societății H.F. Q. de a se retrage din anumite zone nu a putut avea decât un efect minim asupra pieței relevante. 2.

A intervenit prescripția dreptului de a se aplica sancțiunea contravențională, în raport de prevederile O.G. nr. 2/2001. 2.

Pârâtul nu a aplicat criteriile legale de individualizare a sancțiunii, conform art. 52 din Legea nr. 21/1996 și Ordinului nr. 107/2004. În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 21/1996 republicată, instrucțiunile și normele elaborate de Consiliul Concurenței, art. 1, art. 10 din Legea nr. 554/2004. 3. Apărările formulate de pârâtul Consiliul Concurenței Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: 3.1. În mod corect și justificat Consiliul Concurenței a definit piața produsului ca fiind plata serviciilor CATV, în raport de substituibilitatea din punct de vedere al cererii și al ofertei, precum și din punct de vedere al concurenței potențiale. 3.2 Consiliul Concurenței a definit în mod corect piața relevantă geografică. Chiar dacă serviciul CATV exista la nivelul întregii țări, consumatorii din Timișoara nu aveau posibilitatea de a solicita prestarea acestui serviciu unui furnizor din alt oraș. 3.3Responsabilitatea pentru faptele HI-FI a fost preluată de societatea R.D.S. 3.4. În cauză a avut loc o înțelegere de împărțire a pieței, faptă interzisă de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996. 3.5. Prin Decizia atacată, pârâtul a efectuat o judicioasă individualizare a sancțiunii stabilite, cu luarea în considerare a particularităților existente în cauză, respectiv, succesiunea economică și juridică, și cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 51 și art. 52 din Legea nr. 21/1996. 3.6. Consiliul Concurenței a aplicat sancțiunea pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 51 lit. a) din legea concurenței în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958. În mod corect s-a reținut că fiecare dintre acțiunile întreprinse de Consiliul Concurenței (declanșarea investigației, solicitare de informații etc.) au reprezentat cauze de întrerupere a termenului de prescripție. 4. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 294 din 31 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 38172/2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. 5. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond Curtea de Apel București a reținut că între S.C. U.P.C. România A.S. și S.C. H.F. Q. SRL, operatori de servicii de retransmisie prin cablu a programelor TV, s-a încheiat o înțelegere anticoncurențială având ca obiect împărțirea și delimitarea zonelor de operare între aceștia în municipiul Timișoara și, totodată, crearea unor zone în care furnizează servicii un singur operator. Prin această înțelegere s-a eliminat concurența în zonele din municipiul Timișoara, în care anterior cei doi operatori concurau, iar abonații au fost lipsiți de posibilitatea de a alege între serviciile unuia dintre cei doi operatori. În mod eronat s-a susținut de către reclamantă că piața relevantă nu poate fi reprezentată numai de piața serviciului de retransmisie prin cablu a programelor TV, întrucât au existat și există o serie de servicii care au substituit serviciul de retransmisie a programului TV. S-a reținut că antena individuală, antena colectivă și antena satelit nu reprezintă servicii ce pot substitui serviciile de retransmisie, contra unui abonament a programelor TV. În ceea ce privește piața relevantă geografică s-a considerat că autoritatea de concurență a reținut corect că piața relevantă pentru fiecare operator de cablu este reprezentată de aria geografică în care acesta activează. Referitor la transmiterea responsabilității pentru încălcarea Legii concurenței, de la SC H.F. Q. SRL către SC T.V.S.H.SRL și, ulterior, către SC ”RCS & R.D.S.”SA urmare a procedurilor de reorganizare prin care s-a realizat transmiterea cu titlu universal a patrimoniului acestor societăți, instanța de fond a reținut că în sarcina reclamantei poate fi angajată răspunderea contravențională pentru faptele anticoncurențiale săvârșite de SC H.F. Q. SRL. Înțelegerea de partajare a pieței serviciilor CATV din Timișoara a fost probată de Consiliul Concurenței nu numai prin contractul de vânzare-cumpărare din 31 august 2001, dar și prin alte probe:declarații , hărți ale rețelelor cablu etc. Sancțiunea s-a considerat a fi individualizată corect, potrivit criteriilor prevăzute de Legea concurenței. S-a mai reținut că prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2007, instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii excepției prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii contravenționale, deoarece în speță sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 și nu cele ale O.G. nr. 2/2001. 6. Recursul formulat de reclamanta SC ”RCS & R.D.S.”SA Motive de recurs ce pot fi încadrate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Motive de recurs ce privesc aspecte legate de răspunderea persoanei juridice. Recurenta critică soluția instanței de fond din perspectiva aprecierii acesteia în sensul angajării răspunderii contravenționale pentru faptele anticoncurențiale săvârșite de S.C. H.F. Q. SRL, urmare a transmiterii cu titlu universal a patrimoniului acestei societăți către SC T.V.S.H. SRL și ulterior către reclamanta-recurentă. În opinia recurentei, răspunderea contravențională în România se poate realiza numai pentru fapta proprie, iar reorganizarea societăților a presupus transmiterea patrimoniului și nu a faptelor personale de natură contravențională. Recurenta critică soluția instanței de fond și pentru că s-a aplicat jurisprudența comunitară, deși la acel moment, România nu era membră a Uniunii Europene. 6.2. Motive de recurs ce privesc aspecte legate de definirea pieței relevante a produsului și a pieței relevante geografice. Piața relevantă a produsului /serviciului este, în opinia recurentei, orice transmisie/retransmisie a unor programe TV, prin orice mijloace, și nu numai piața serviciului de retransmisie prin cablu (CATV). Proba cu expertiză tehnică în domeniul audiovizualului în domeniul telecomunicațiilor a fost respinsă în mod greșit de instanța de fond, deoarece ar fi demonstrat că, serviciul de recepție directă a programelor TV, prin orice tehnologie și piața serviciului de retransmisie a programelor TV, prin orice tehnologie, sunt în concurență directă. La rândul său, piața geografică a serviciului de difuzare a programelor audiovizuale și implicit piața serviciului de televiziune prin cablu nu poate fi definită decât la nivel național, iar instanța de fond, stabilind în sens contrar, prin însușirea punctului de vedere al Consiliului Concurenței, a pronunțat o hotărâre criticabilă, fără a răspunde argumentelor aduse de recurentă. 6.3. Motive de recurs ce privesc aspecte legate de fondul investigației, respectiv: reprezentarea societăților pe parcursul investigației; contractul de vânzare-cumpărare de active; efectele pozitive ale retragerii societății H.F. Q. din anumite zone. Instanța de fond nu a motivat respingerea apărărilor recurentei în sensul că mare parte din documentele provenite de la aceasta au fost comunicate de persoane care nu aveau calitatea de reprezentant al societății. În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 31 decembrie 2001, recurenta apreciază că în mod greșit nu a fost analizat de instanța de fond, care era datoare să stabilească dacă acest contract se încadra sau nu în pragul de minimis prevăzut de Legea concurenței la acel moment. Retragerea societății H.F.Q. din anumite zone s-a datorat scăderii numărului de abonați și a pierderilor contabile înregistrate. Retragerea societății a însemnat îmbunătățirea calității serviciilor pentru consumatorii din municipiul Timișoara care au beneficiat de servicii performante ale societății recurente. 6.4. Motive de recurs ce privesc aspecte legate de excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea contravențională. Recurenta arată că, între data săvârșirii faptei și data emiterii deciziei prin care a fost aplicată sancțiunea contravențională, a intervenit prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea contravențională. Decizia atacată nu reține caracterul continuu al faptei. În speță se aplică prevederile O.G. nr. 2/2001 și nu cele ale Decretului nr. 167/19958, apreciază recurenta. Recurenta a invocat în sprijinul acestui motiv de recurs practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a considerat că „Decretul nr. 167/1958 vizează raporturile de drept privat și nu de drept public în sfera căruia se regăsește dreptul contravențional” (Decizia nr. 386 din 23 ianuarie 2007, publicată în Revista de drept comercial nr. 4/2007, pag.94-98). Legea nr. 21/1996 nu conținea dispoziții privind prescripția dreptului de a aplica sancțiuni contravenționale, situație în care este aplicabil dreptul comun în materie, respectiv Legea nr. 32/1968 și, ulterior O.G. nr. 2/2001, termenul fiind de 6 luni de la data săvârșirii contravenției, iar în cazul în care contravenția este continuă, termenul curge de la data constatării faptei. În speță, nu a fost întrerupt și nici suspendat cursul prescripției, iar instanța de fond nu a indicat nici un temei juridic care să-i susțină punctul de vedere. 6.5. Motive de recurs ce privesc aspecte legate de individualizarea sancțiunii. Instanța de fond a apreciat în mod nelegal că impactul asupra pieței ar fi fost mare, însă trebuia să aibă în vedere atât cota de piață extrem de redusă pe care o avea SC H.F. Q. SRL, cât și lipsa oricărui eventual abuz din partea acesteia. 7. Apărările formulate de intimatul-pârât Consiliul Concurenței. 7.1. În mod corect, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea. Termenul incident cauzei este termenul de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Termenul de prescripție, deși a început să curgă în anul 2001, data săvârșirii contravenției, a fost întrerupt prin declanșarea investigației de către autoritatea de concurență, prin Ordinul nr. 21 ianuarie 2002 și prin solicitările repetate de informații, care au reprezentat cauze de întrerupere a prescripției. Chiar dacă s-ar considera ca fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni, fapta săvârșită de recurentă a fost constatată și în interiorul acestui termen. Legea concurenței, prin dispozițiile art. 56 (fost art. 61 înainte de republicarea legii), a scos de sub incidența O.G. nr. 2/2001 acele contravenții care, prin procedura de investigare și constatare, precum și prin particularitățile prezentate de actele și faptele care pot constitui latura obiectivă a acestor contravenții, se diferențiază esențial de contravențiile vizate de actul normativ care reglementează regimul juridic al contravențiilor. Exceptarea acestor contravenții nu are drept scop neaplicarea principiilor generale din materia contravențională, ci a regulilor de drept material conținute de O.G. nr. 2/2001. Aceste reguli, de fond și de procedură, au fost elaborate în vederea constatării și sancționării unor contravenții care prezintă, în mare, trăsături comune, normele legale fiind astfel concepute încât să prevadă proceduri și termene adecvate faptelor în privința cărora se aplică. Or, Legea nr. 21/1996 sancționează o serie de fapte ce reprezintă grave încălcări ale regulilor de concurență, care se diferențiază de contravențiile clasice. Omisiunea de a stabili un termen de prescripție în Legea concurenței nu poate determina incidența termenului general de 6 luni, din O.G. nr. 2/2001, în sens contrar s-ar ajunge la paralizarea activității autorității de concurență. Practica constantă și pe o perioadă de timp îndelungată a Înaltei Curți de Casație și Justiție a confirmat că termenul de prescripție de 6 luni nu poate fi aplicabil acelor contravenții exceptate prin art. 56 din Legea nr. 21/1998 de la incidența O.G. nr. 2/2001. 7.2. În mod corect, instanța de fond a respins toate pretinsele motive de nelegalitate invocate de reclamantă, care vizau aspecte de fond ale actului administrativ atacat. Intimata consideră că, prin motivele de recurs, s-au reiterat aceleași cauze de nelegalitate a Deciziei Consiliului Concurenței, respectiv: - modalitatea de stabilire a răspunderii juridice în sarcina R.D.S. pentru faptele săvârșite de societate H.F. ; - modalitatea de definire a pieței relevante; - lipsa probelor prin care a fost dovedită existența înțelegerii anticoncurențială de împărțire a pieței; - modalitatea de individualizare a amenzii aplicate. Toate acestea au fost soluționare corect de către instanța de fond, prin considerarea că recurenta este succesorul universal al T.V.S.H., care la rândul său a absorbit SC H.F. Q. SRL. Piața relevantă a produsului este piața serviciului de retransmisie programe TV prin cablu, iar piața relevantă geografică este reprezentată de municipiul Timișoara. Între H.F. și U.P.C. a avut loc o înțelegere de împărțire a pieței, faptă interzisă de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. În privința individualizării sancțiunii aplicare R.D.S., aceasta s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 21/1996 republicată și a Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor. II. Considerentele instanței de recurs 1. Instanța de recurs va analiza cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs ce vizează modul în care instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea contravențională, urmând a constata că este întemeiat. Prin Decizia nr. 237 din 12 decembrie 2006, intimatul a decis sancționarea SC ”RCS & R.D.S.”SA, în calitate de succesor economic și juridic al S.C.H.F. Q. SRL, S.C. U.P.C. România SRL și SC T.V.S.H. SRL, pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996 republicată, prin încheierea și punerea în practică a unei înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect partajarea pieței serviciilor de retransmisie prin cablu a programelor TV din Municipiul Timișoara. În urma unui contract de vânzare-cumpărare rețele CATV încheiat în data de 31 august 2008, U.P.C. urma să achiziționeze rețelele CATV aparținând H.F. După realizarea înțelegerii, teritoriul municipiului Timișoara a fost împărțit în zona în care furnizează servicii un singur operator și în care consumatorul nu are posibilitatea de a alege. Intimatul a apreciat că, și în situația în care contractul nu s-a finalizat, așa cum au susținut agenții economici, înțelegerea anticoncurențială de împărțire a pieței s-a realizat. Această împrejurare este relevantă pentru stabilirea datei săvârșirii contravenției și a datei intervenirii prescripției dreptului de a se aplica sancțiunea contravențională. Prin decizia de sancționare, Consiliul Concurenței nu a reținut caracterul continuu al faptei, ci s-a limitat a stabili doar data săvârșirii faptei anticoncurențiale ca fiind anul 2001, respectiv data încheierii contractului de vânzare-cumpărare 31 august 2001. Legea nr. 21/1991 nu conținea în anul 2001 norme proprii în materia prescripției dreptului de a se aplica sancțiunea contravențională. Prin O.U.G. nr. 121/2003, Legea nr. 21/1991 s-a modificat și completat în sensul introducerii unor termene exprese de prescripție. Aceste termene nu pot fi aplicate în prezenta cauză, deoarece sunt stabilite ulterior datei săvârșirii contravenției, anul 2001. Instanțele judecătorești nu pot aplica termenele de prescripție din dreptul comunitar, deoarece în anul 2001 România nu era membră a Uniunii Europene și nu avea obligația aplicării dreptului comunitar. Instanțele judecătorești române au avut obligația stabilirii unui termen de prescripție, odată cu înregistrarea pe rol a unor asemenea cauze. În acest scop, s-a apelat la argumentul de analogie a legii, însă jurisprudența a oscilat între aplicarea termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 și termenul special de prescripție de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001. Însăși jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a oscilat între cele două termene, însă după anul 2006, aceasta a fost unitară în aplicarea termenului de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001 (vezi Decizia nr. 2720 din 25 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 25548/2/2005). S-a considerat, în mod corect, că termenul general de 3 ani din Decretul nr. 167/1958 nu este aplicabil sancțiunilor contravenționale aplicate de Consiliul Concurenței deoarece acest termen se aplică numai în raporturile de drept privat. De asemenea, în mod corect a fost înlăturat și argumentul de oportunitate dedus în principal din considerentul că nu este rezonabil să se pretindă autorității să depisteze, să investigheze și să sancționeze fapte anticoncurențiale complete în interiorul unui termen foarte scurt, de numai 6 luni. Domeniul de aplicare a Decretului nr. 167/1958 vizează numai drepturile patrimoniale, personale sau reale, din dreptul privat și nu poate fi extins la dreptul public. Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, conform prevederilor sale exprese, se aplic în toate cazurile în care legea specială nu prevede alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale [art. 13 alin. (4)]. Legiuitorul a prevăzut expres pentru faptele de la art. 55 lit. a) aplicarea O.G. nr. 2/2001, însă pentru celelalte fapte nu a stabilit nici un alt termen de prescripție. Cu toate acestea nu există nici un motiv de a nu fi aplicabile regulile generale în materie contravențională și pentru celelalte contravenții, cât timp legea specială nu conține alte termene de prescripție. Nu există nici un motiv că în situația contravențiilor prevăzute de art. 55 lit. a) din lege să se aplice O.G. nr. 2/2001, iar pentru celelalte contravenții să se aplice Decretul nr. 167/1958. O normă specială din cadrul ramurii de drept public se completează cu norma generală existentă în aceeași ramură. Numai în cazul în care nu există normă generală, se poate pune problema aplicării normei generale din cadrul unei alte ramuri de drept, ceea ce nu este cazul în speță. Odată stabilită legea aplicabilă, și anume O.G. nr. 2/2001, la calculul termenului de prescripție a aplicării sancțiunii urmează a se calcula efectiv acest termen. Fapta anticoncurențială și contravențională a fost săvârșită în anul 2001, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 31 august 2001. De la această dată se calculează termenul de 6 luni, care se împlinește la 1 martie 2002. Începerea investigației în luna ianuarie 2002 nu întrerupe și nu suspendă curgerea termenului de prescripție. O.G. nr. 2/2001 nu are dispoziții referitoare la întreruperea sau suspendarea curgerii termenului de prescripție a aplicării sancțiunii. Văzând că sancțiunea contravențională, amenda a fost aplicată prin Decizia nr. 237 din 12 decembrie 2006, instanța de recurs va constata intervenită prescripția aplicării sancțiunii contravenționale. 2. Deși instanța de recurs a reținut intervenită prescripția aplicării sancțiunii contravenționale se va referi, pe scurt, și la motivele de recurs asupra fondului pricinii, pe care le consideră însă nefondate, dar fără a influența soluția ce urmează a fi pronunțată. Stabilirea răspunderii juridice în sarcina recurentei este corectă. Societățile H.F. și T.V.S.H. nu au fost niciodată lichidate, iar patrimoniile au fost preluate de R.D.S. În acest fel s-a preluat și responsabilitatea pentru eventuala încălcare a legii. În materia concurenței se dă o interpretare largă noțiunii de întreprindere și, pentru ca efectivitatea regulilor de concurență să nu fie compromisă, se permite sancționarea succesorului economic al persoanei juridice vinovate. În același sens, este și jurisprudența comunitară, evidențiată de intimată în cuprinsul întâmpinării. Definirea pieței relevante a produsului este cea a pieței serviciului de retransmisie programe TV prin cablu, astfel cum a reținut și instanța de fond. Intimatul a realizat o analiză economică din punctul de vedere al substituibilității cererii și ofertei și a concurenței potențiale care nu a putut fi combătută în mod real de către recurentă. Definirea pieței relevante geografice ca fiind teritoriul municipiului Timișoara este de asemenea corectă. Piața relevantă geografică se analizează de la caz la caz și nu are relevanță dacă în alte spețe (interne sau comunitare) a fost luat un alt punct de reper. Piața relevantă geografică nu poate fi decât municipiul Timișoara deoarece locuitorii erau în imposibilitate să solicite serviciile de la operatorii aflați în afara acestei raze teritoriale. A avut loc o înțelegere de împărțire a pieței și nu are importanță dacă clauzele contractului de vânzare-cumpărare nu au mai fost ulterior respectate. De asemenea, apărarea recurentei în sensul că unele documente au fost comunicate de persoane care nu au calitatea de reprezentant al societății nu este de natură să afecteze săvârșirea faptei anticoncurențiale. Individualizarea sancțiunii s-a făcut în conformitate cu normele legale, fapta fiind gravă și nu reprezintă doar o intenție de vânzare a unor active. 3. Față de acestea, apreciind asupra temeiniciei motivului de recurs legat de rezolvarea prescripției aplicării sancțiunii contravenționale, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se admite recursul și a se modifica sentinței recurată. 4. În temeiul art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2007 se va admite excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea. 5. În temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 se va admite acțiunea, cu consecința anulării Deciziei nr. 237 din 12 decembrie 2006 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței.