ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4498/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC U.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în principal, anularea deciziei din 12 decembrie 2006 a Consiliului Concurenței și, în subsidiar, anularea în parte a acesteia, în sensul reducerii cuantumului amenzilor contravenționale aplicate reclamantei. În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că prin decizia nr. 237/2006 pârâtul a reținut in sarcina SC U.R. SA săvârșirea a două fapte distincte și a aplicat, pentru fiecare dintre aceste două fapte, câte o amendă contravențională, astfel: Prin art. 1 al deciziei 237/2006, SC U.R.

SA a fost amendată contravențional cu suma de 7.257.984 RON (aproximativ 2.000.000 euro) pentru pretinsa încălcare a art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996, în esență reținându-se că, împreună cu SC H.F.Q. SRL, a cărei succesoare este SC R.R. SA, ar fi încheiat și pus în practică o înțelegere anticoncurențială pentru partajarea pieței serviciilor de retransmisie prin cablu a Programelor TV in municipiul Timișoara. Totodată, SC U.R. SA, în calitate de succesoare a SC A.T. SA, a mai fost amendată, prin art. 2 al deciziei nr. 237/2006, cu suma de 17.605.784 RON (aproximativ 5.000.000 euro) pentru pretinsa încălcare a art. 6 lit. a) din Legea concurenței, ca urmare a așa-zisului abuz de poziție dominantă în municipiul București, manifestat prin impunerea de tarife majorate în mod nejustificat de creșterea costurilor.

În anul 2001, în Timișoara furnizau servicii de retransmisie a programelor TV prin cablu 3 operatori: SC U.R. SA, SC H.F.Q. SRL și SC F. SRL. În unele zone ale orașului erau prezenți toți cei 3 operatori, în altele doar doi dintre aceștia, iar în alte zone opera doar câte unul dintre ei. În cursul anului 2001, SC U.R. SA a decis, din rațiuni economice, să își restructureze activitatea de furnizare de servicii CATV în anumite zone ale Timișoarei. În urma acestei decizii, SC U.R. SA urma să nu mai activeze în zonele din Timișoara în care avea o penetrare foarte redusă, ce nu justifica păstrarea operațiunilor în zonă și nu oferea perspectiva rentabilității economice așteptate. În acest context, la data de 31 august 2001, SC U.R.

SA (în calitate de cumpărător) și SC H.F.Q. SRL (în calitate de vânzător) au semnat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect rețelele CATV situate în zonele din Timișoara din care SC H.F.Q. SRL intenționa să se retragă. Acest contract nu și­-a produs niciodată efectele, condițiile suspensive din Contract nefiind realizate în termenul-limită prevăzut pentru îndeplinirea lor. În consecință, activele ce au făcut obiectul Contractului nu au fost transferate, iar prețul nu a fost plătit. A precizat că nu a existat înțelegerea între cei doi operatori economici pentru împărțirea pieței. De asemenea, s-a invocat prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravențională pentru fapta din Timișoara, apreciind că este aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de O.G.

nr. 2/2001, deoarece la data săvârșirii eventualei contravenții, Legea nr. 21/1996 nu cuprindea un alt termen de prescripție și nici dispoziții speciale cu privire la întreruperea prescripției, iar modificarea adusă acestei legi prin O.U.G. nr. 121/2003 nu produce efecte asupra situațiilor juridice consumate anterior. Referitor la această faptă, pe fond, s-a motivat că la nivelul anului 2001, având în vedere declinul său economic evident, SC U.R. SA a procedat la analiza economică și financiară a activității pe zonele din Timișoara in care își desfășura activitatea și a stabilit în același timp care zone nu mai prezentau interes pentru modernizarea propriilor rețele din Timișoara. Efectuarea analizei economice nu s-a realizat deci în vederea încheierii unei înțelegeri anticoncurențiale cu SC H.F.Q.

SRL, așa cum se reține în decizia 237/2006, ci pentru a se lua o decizie economică de menținere a activității, respectiv de retragere din anumite zone ale Timișoarei, fundamentată și în deplină cunoștință de cauză. Astfel, SC U.R. SA a luat decizia de a se retrage din zonele în care penetrarea redusă și costurile mari pentru susținerea operațiunilor conduceau la pierderi substanțiale. Decizia a avut la bază această motivație și a fost luată in mod independent, nu în urma unei înțelegeri cu SC H.F.Q. SRL, fiind rezultatul unor rațiuni obiective, de natură economică, care în speță nu ar mai fi permis nici unui jucător diligent pe piață menținerea unei activități rentabile. Strategia comercială adoptată inițial de SC U.R.

SA pe piața Timișoarei a fost aceea a unei dezvoltări extensive, ce implica acțiunea de acoperire cu rețea și implicit cu servicii CATV a cât mai mult din teritoriul orașului. Ulterior, s-a trecut la o dezvoltare intensivă, ce presupunea concentrarea pe furnizarea serviciului într-o zonă mai restrânsă decât cea abordată inițial, în care urma să se investească substanțial. În raportul investigației privind piața CATV din București echipa de investigație a considerat că o politică de genul celei adoptate de SC U.R. SA este justificată din punct de vedere economic. SC U.R. SA a înregistrat pierderi în anii 2000, 2001 și 2002, fiind pusă sub semnul întrebării însăși decizia de continuare a activității (în anul 2000 pierderea a reprezentat 17,39% din cifra de afaceri, iar în anul 2001 ponderea pierderii a crescut la 19,43%).

De asemenea, compania-mamă SC U.R. SA NV a intrat în faliment în anul 2001, pentru supraviețuirea afacerii fiind necesară o reorganizare a activității inclusiv pe piața din România. În zona în care a încetat să mai presteze servicii CATV în anul 2001 SC U.R. SA deținea o prezență a serviciilor CATV foarte redusă, respectiv de 18,89% din care abonații domiciliind la bloc erau cei mai numeroși. Într-o zonă în care ponderea la nivel de locuințe era deținută de case (așa cum erau zonele in care SC U.R. SA avea acoperirea cea mai redusă, de cca.18%), SC U.R. SA ar fi trebuit să mărească numărul de clienți la case, pentru a-și extinde activitatea, însă costurile cu racordarea acestora erau considerabil mai mari decât costurile cu racordarea clienților la bloc.

În conformitate cu practica internațională în privința serviciilor gen CATV, gradul de penetrare care ar fi permis unui agent economic ce furniza servicii CATV să își desfășoare activitatea în parametrii economici viabili era de cel puțin 50%, avându-se în vedere resursele investiționale foarte mari implicate de activitatea de furnizare servicii CATV. A precizat reclamanta că nu este ilegal sau anticoncurențial ca un agent economic să se retragă din zonele de operare unde continuarea activității sale nu se mai justifică din punct de vedere economic, având în vedere faptul că operatorii CATV nu prestează servicii gratuite ci urmăresc eficientizarea activității lor prin obținerea unui profit. Consiliul Concurenței nu ar putea obliga un agent economic să rămână în anumite zone de operare doar pentru a se asigura concurența.

Un astfel de comportament poate să aibă consecințe extrem de negative asupra activității agentului economic respectiv, inclusiv intrarea în faliment. În ceea ce privește cea de-a doua faptă, s-a arătat că a fost sancționată societatea SC U.R. SA pentru faptele săvârșite de SC A.T. SA, cu o amendă de 6 % din întreaga cifră de afaceri obținută de SC A.T. SA în cursul anului 2005 (anul anterior sancționării faptei). Astfel, prin decizia atacată, s-a constatat că SC A.T. SA ar deține poziție dominantă pe piața relevantă, poziție pe care ar fi exercitat-o abuziv prin aplicarea unor tarife și alte clauze contractuale inechitabile în perioada 2002-2005.

S-a susținut că din cuprinsul art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, rezultă că pentru a imputa o astfel de contravenție trebuie să existe o situație premisă deținerea unei poziții dominante pe piața relevantă din România sau pe o parte substanțială a acesteia, obiectul juridic al contravenției care constă în menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, latura obiectivă constând în elementul material și urmarea imediată. Elementul material rezidă în fapta deținătorului de a abuza de poziția sa prin impunerea, în mod direct sau indirect a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile. Urmarea imediată rezidă în afectarea activității economice și prejudicierea consumatorilor ori de natură a fi cauzată de săvârșirea elementului material.

Latura subiectivă constă în săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte ceea ce presupune că deținătorul a urmărit, a acceptat ori cel puțin ar fi trebuit și ar fi putut să cunoască toate celelalte elemente ale contravenției. Sancționarea SC U.R. SA pentru faptele SC A.T. SA presupune îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor elemente. A susținut reclamanta că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției și, prin absurd, chiar dacă acestea ar fi fost întrunite, sancțiunea aplicată este supradimensionată în raport de criteriile legale de individualizare a pedepsei. Consiliul nu a avut în vedere că în speță nu este întrunită situația premisă: existența unei poziții dominante deținute de SC A.T.

SA pe piața relevantă în accepțiunea art. 6 din Legea concurenței. Consiliul a apreciat greșit că piața geografică relevantă este alcătuită din zonele din municipiul București în care SC A.T. SA ar fi avut monopol „de facto”. În consecință, pentru a fi în prezența unei poziții dominante, este necesar ca aceasta să se desfășoare pe piața românească sau cel puțin pe o parte substanțială a acesteia. De altfel, din punctul de vedere al pieței geografice relevante, chiar prin decizia de autorizare a concentrării economice care a condus la actuala poziție pe piață a grupului SC U.R. SA (decizia nr. 187 din 5 octombrie 2005, referitoare la autorizarea concentrării economice realizate-de către societatea U.G.C.E.

B.V. prin preluarea controlului asupra SC A.T. SA), piața în care activează acest agent a fost definită ca națională. De asemenea, definirea pieței serviciilor CATV ca piață națională figurează în parag. 13 alin. (2) teza finală din decizia nr. 181 din 11 iunie 2004 privind sancționarea SC R.D.S. SA București pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 55 lit. a) din Legea concurentei. De asemenea, parag. 10.1 din decizia nr. 77 din 25 aprilie 2005 referitoare la plângerea SC A.T.N.R. SRL împotriva SC R.D.S. SA și SC R.C.S. SA reia și confirmă decizia Plenului Consiliului din 21 decembrie 1998, în sensul că piața relevantă geografică în cazul serviciilor de retransmitere prin cablu a programelor TV a fost definită ca piață națională.

Prin decizia contestată, Consiliul a apreciat că piața geografica relevantă este alcătuită din zonele din municipiul București în care SC A.T. SA ar fi avut monopol de facto întrucât aceasta este „cea mai bună cale de a surprinde măsura constrângerii concurențiale asupra companiilor de cablu”. Astfel, potrivit art. 51 lit. a), coroborat cu art. 6 din Legea concurenței, se sancționează poziția dominantă deținută de către un agent economic „pe piața românească ori pe o parte substanțială a acesteia”. Prin urmare, piața geografică relevantă poate fi restrânsă față de teritoriu țării, dar numai în condițiile în care produsul sau serviciul este disponibil exclusiv în zona restrânsă, nu și atunci când produsul sau serviciul este disponibil la nivelul întregii țări.

Or, chiar transmiterea de programe TV prin cablu (tehnologia CATV) se face la nivelul întregii țări, nu numai la nivelul municipiului București, ceea ce determină în mod automat ca piața geografică relevantă să fie cea românească. Astfel, prin decizia atacată. Consiliul a apreciat că piața relevantă a serviciului este piața retransmiterii de programe TV prin tehnologia CATV. Piața relevantă a serviciului ar fi trebuit să includă toată piața serviciilor de transmitere și retransmitere a programelor TV, piață în delimitarea căreia rolul determinant îl au preferințele consumatorilor, și față de care tehnologia utilizată este indiferentă.

În consecință, în „produsul" care trebuia să fie analizat de Consiliu se includ atât programele de televiziune transmise direct de către producătorii lor, prin frecvențe radio-electrice sau prin satelit cât și pe acelea retransmise de către furnizorii de servicii CATV, DTH și similare, întrucât toate aceste mijloace pot furniza la prețuri și în condiții de calitate comparabile accesul consumatorilor la programele TV care prezintă cel mai mare interes pentru public. Chiar dacă piața relevantă a produsului ar fi limitată la piața serviciilor de retransmitere a programelor TV, Consiliul a apreciat greșit că trebuie analizate numai piața serviciilor de retransmise prin tehnologia CATV. Or, având în vedere principiul neutralității tehnologice și substituibilitatea produselor, piața relevantă ar fi trebuit să cuprindă toate serviciile de retransmise a programelor TV, indiferent de tehnologia utilizată în scopul retransmiterii (CATV, DTH și similare).

În definirea poziției dominante sunt determinate două criterii, și anume: cota de piață a agentului sancționat și condițiile de acces ale concurenților potențiali la acea piață. În perioada 2002-2004, SC A.T. SA a avut o cotă de piață de cca.15-20 % în raport cu piața națională a serviciilor de retransmitere de programe și a serviciilor subsecvente. Astfel, cota de piață în anul 2002 a fost de 15,48%, în anul 2003 a fost de 16,13 %, iar în anul 2004 a fost de 20,49. Nici măcar în urma concentrării economice cu grupul SC U.R. SA, concentrare autorizată la sfârșitul anului 2005, nu s-a depășit o cotă totală de piață a grupului astfel rezultat de 30% din piața națională a serviciilor CATV. Or, nu s-ar putea vorbi despre o poziție dominantă a unui agent economic decât de la o cotă de piață de cel puțin 40% în aceste condiții.

În ceea ce privește condițiile de acces ale concurenților potențiali la piața relevantă, este necesar să se observe dacă aceștia aveau sau nu posibilitatea reală de a pătrunde pe piața în care se afirmă că SC A.T. SA deținea monopol de fapt. În acest sens, în toate zonele în care SC A.T. SA deținea rețele magistrale, mai exista cel puțin o rețea magistrală a unui concurent iar costurile extinderii de la o rețea magistrală la o rețea de abonați sunt între 14 și 32 dolari SUA/locuință, costuri pe care orice investitor le-ar amortiza din profit într-o perioadă rezonabilă. Referitor la impunerea unor tarife majorate nejustificat, s-a apreciat că cele reținute sunt nelegale, deoarece acestea se formează în funcție de mai multe elemente, între acestea fiind și costurile.

A arătat reclamanta că textul art. 6 lit. a) urmărește a acoperi clauzele contractuale inechitabile indiferent de obiectul acestora. Astfel de clauze pot să vizeze, printre alte elemente contractuale, și prețul ori tariful. A susținut reclamanta că tarifele practicate de SC A.T. SA nu numai că nu au fost excesive, dar au fost echitabile sub toate aspectele. În ceea ce privește gravitatea încălcării și individualizarea sancțiunii s-a precizat că așa cum rezultă din ordinul nr. 104/2004, în evaluarea gravității încălcării, Consiliul trebuia să ia în considerare natura faptei, impactul concret al acesteia asupra pieței, când acesta poate fi măsurat, precum și mărimea pieței geografice relevante.

Or, Consiliul nu a analizat aceste criterii prin raportare la cerințele incluse expres în ordinul nr. 104/2004, ceea ce a condus la calificarea faptei drept o contravenție de gravitate mare. În aceste condiții, amenda aplicată ar fi putut ajunge la 8% din cifra de afaceri. În realitate, din analizarea tuturor criteriilor stabilite prin ordinul nr. 104/2004, rezultă că fapta, dacă ar putea fi considerată drept anticoncurențială, ar putea prezenta cel mult o gravitate mică, pentru care amenda aplicată ar fi putut fi de până la 2% din cifra de afaceri. Potrivit ordinului nr. 104/2004, în funcție de gravitate, faptele se împart în fapte de gravitate mare, prin care se înțeleg practicile „care urmăresc împărțirea pieței naționale”, încălcări de gravitate medie ale concurenței, adică faptele care produc „efecte pe zone întinse ale pieței românești”.

Fapte de gravitate mică, prin care se produc restricționări cu impact limitat asupra pieței, care afectează o parte substanțială, dar relativ limitată a acesteia. b) întâmpinarea formulată în cauză Pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, susținând legalitatea deciziei contestate. A susținut că între SC U.R. SA și SC H.F.Q. SRL, operatori de servicii de retransmisie prin cablu a programelor TV, s-a încheiat o înțelegere anticoncurențiala având ca obiect împărțirea și delimitarea zonelor de operare intre aceștia in municipiul Timișoara și, totodată, crearea de zone în care furnizează servicii un singur operator. Înțelegerea s-a materializat prin retragerea unuia dintre operatori din anumite zone ale municipiului Timișoara, în care exista concurență, zone în care a rămas cel de-al doilea operator, și viceversa, iar prin această înțelegere, SC U.R.

SA și SC H.F.Q. SRL au încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) din Lege. Pe parcursul derulării investigației, în carul grupului din care făcea parte SC H.F.Q. SRL au avut loc operațiuni de reorganizare, in urma cărora aceasta societate a fuzionat cu SC T.V.S.H. SRL, fiind absorbita de către aceasta din urma. Patrimoniul SC H.F.Q. SRL a fost transmis cu titlu universal societății absorbante, SC T.V.S.H. SRL. Prin aceasta operațiune, obligațiile și, deci, responsabilitatea SC H.F.Q. SRL pentru încălcarea legii au fost transmise SC T.V.S.H. SRL Ulterior, SC T.V.S.H. SRL a fost dizolvată anticipat fără lichidare, patrimoniul acesteia fiind transmis cu titlu universal către un alt membru al grupului, SC R.R.

SA. Pârâtul a arătat că s-a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996 în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, fără a avea incidență termenul de 6 luni reglementat de O.G. nr. 2/2001.

În acest sens, s-a motivat că Legea nr. 21/1996 sancționează o serie de fapte, reprezentând și cele mai grave încălcări ale regulilor de concurenta, care se diferențiază de contravențiile clasice, atât prin trăsăturile acțiunilor care pot alcătui latura obiectiva a contravenției (faptele interzise fiind, de exemplu, înțelegeri exprese sau tacite de fixare de preturi sau de împărțire a pieței, de multe ori foarte dificil de descoperit, putând fi identificate doar la momentul la care produc efecte vizibile pe piața), cat și prin procedura de constatare (respectiv, investigație, in cadrul căreia se pot desfășura inspecții inopinate la sediile agenților economici), organul care constata și aplica sancțiunea (respectiv, Plenul Consiliului Concurentei), actul juridic prin care se realizează aceste activități (respectiv, decizie, care poate fi atacată la Curtea de Apel București, ca instanță specială).

Omisiunea de a stabili un termen special de prescripție în Legea concurenței nu poate determina incidența termenului general de 6 luni, din O.G. nr. 2/2001. Termenele de prescripție, indiferent de ramura de drept în care operează, public sau privat, nu trebuie să fie stabilite în mod aleatoriu sau abstract, fara nici o corelare cu dreptul și faptele pe care le vizează, ci trebuie sa fie direct proporționale și rezonabile în raport de acestea. Prin urmare, termenele trebuie sa fie suficiente pentru îndeplinirea acelor acțiuni care, daca nu ar fi efectuate în interiorul termenului, ar conduce la prescrierea respectivului drept, deținătorul dreptului trebuind să aibă posibilitatea reală de a proceda la valorificarea lui în cadrul termenului.

Or, este evident ca ar fi imposibil pentru Consiliul Concurentei, în cele mai multe cazuri, ca, într-un termen atât de scurt cum este cel de 6 luni, sa ia cunoștința și sa obțină suficiente dovezi pentru a avea temei de fapt și de drept să declanșeze o investigație în privința săvârșirii unor posibile fapte anticoncurențiale și să aplice sancțiunile prevăzute de lege. În privința intervenirii unor cauze de întrerupere a curgerii termenului de prescripție, aspect contestat de reclamanta a considerat că în mod corect, la parag. 45 din decizia atacată, plenul Consiliului Concurentei a reținut că, din moment ce autoritatea de concurență a întreprins anumite acțiuni (precum declanșarea investigației, solicitarea de informații de la agenții economici investigați) în vederea cercetării faptelor săvârșite de reclamanta, fiecare dintre acestea reprezintă tot atâtea cauze de întrerupere a termenului de prescripție.

Pe fond, s-a arătat că înțelegerea intervenita intre SC U.R. SA și SC H.F.Q. SRL a avut ca obiect și ca efect împărțirea, în municipiul Timișoara, a pieței serviciilor CATV între cei doi operatori și eliminarea concurenței care se manifesta anterior între aceștia. Ulterior înțelegerii, așa cum rezultă din analizarea harților privind amplasarea rețelelor CATV ale SC U.R. SA și SC H.F.Q. SRL, harți transmise Consiliului Concurentei de către SC U.R. SA și SC T.V.S.H. SRL, teritoriul municipiului Timișoara a fost împărțit în zone caracterizate de existența unui singur operator de servicii CATV, în care consumatorul nu are posibilitatea de a alege; în aceste zone, operatorul deține de facto o poziție de monopol asupra furnizării serviciilor către clienți.

Înțelegerea în cauză și-a produs efectele pe piață, efecte care s-au materializat, în principal, prin retragerea unui operator de servicii CATV din anumite zone ale municipiului Timișoara, în care exista concurență; în zonele din care primul se retrage, cel de-al doilea operator, membru al înțelegerii, rămâne singurul furnizor al serviciilor CATV și viceversa. Contractul reprezintă o dovadă a înțelegerii anticoncurențiale, iar faptul că neîndeplinirea condițiilor stipulate in contract a făcut ca SC U.R. SA să nu mai preia activele, obiect al contractului, de la SC H.F.Q.

SRL nu este de natură a modifica situația de fapt creată de cei doi operatori economici, aceștia s-au retras fiecare din zonele în care cealaltă parte avea o rată de penetrare mai mare, au făcut schimb de abonați și au determinat, astfel, o situație a pieței caracterizată de zone cu monopol de facto, în care nu mai exista nici o formă de concurență și nici o posibilitate, pentru consumatori, de a-și alege furnizorul de servicii CATV. SC H.F.Q. SRL s-a poziționat în perimetrul de Sud-Vest al municipiului Timișoara (anexa nr. 14 la raportul de investigație), iar SC U.R. SA s-a poziționat în zonele deservite anterior și de către SC H.F.Q. SRL și s-a retras din zona de SV a orașului, unde activa și SC H.F.Q.

SRL (anexa nr. 22 la raportul de investigație). S-a precizat că în cauză sunt întrunite condițiile pentru a atrage răspunderea contravențională a SC U.R. SA pentru săvârșirea faptei interzise de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996. Astfel, din situația de fapt, dovedită prin probele strânse în timpul investigației, a rezultat săvârșirea faptei ilicite de către SC U.R. SA, constând într-o intelegere cu concurenta sa, societatea SC H.F.Q. SRL, prin care își împărțeau teritoriul municipiului Timișoara în zone în care deveneau furnizori unici ai serviciilor CATV. În mod cert, fapta săvârșită de SC U.R. SA și SC H.F.Q. SRL a prejudiciat consumatorul final, lipsindu-l de posibilitatea de a alege.

Argumentul SC U.R. SA, în sensul că nu i-ar fi imputabil „faptul că SC H.F.Q. SRL a decis în aceeași perioadă restrângerea activității sale” nu are nici o valoare probantă în raport de cele reținute prin decizia atacată. Societății SC U.R. SA îi este imputabilă acțiunea concertată, alături de SC H.F.Q. SRL, de retragere din zonele în care se concurau, cei doi agenți economici uniformizându-și, ca urmare a acordului dintre ei, strategiile de piață. Definirea pieței relevante în cazul de față s-a efectuat doar pentru perioada ianuarie 2002-decembrie 2005, în localitățile care au constituit obiectul celor două investigații, și anume: București, Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Pitești și Reșita.

Piața relevantă a produsului a fost definită, în perioada ianuarie 2002-decembrie 2005, în localitățile menționate, ca fiind piața serviciilor de retransmisie a programelor TV prin cablu, iar piața relevantă geografică ca fiind, după caz, alcătuită din: - zone acoperite de rețelele de cablu ale unui singur operator și în care consumatorii nu au posibilitatea de opțiune; - zone acoperite de rețelele de cablu ale mai multor operatori și în care consumatorii au posibilitatea de opțiune. În cadrul investigației s-a constatat ca SC A.T. SA, în perioada 2002-2005 și, respectiv, SC C.R. SA, în anul 2005 au abuzat de poziția dominantă în localitatea București. În ceea ce privește SC A.T. SA, contractele încheiate cu abonații în perioada 2002-aprilie 2004 nu prevedeau criterii referitoare la majorarea tarifelor.

În această perioada, s-au constatat majorări ale tarifelor efectuate de către SC A.T. SA în condițiile scăderii costurilor. Majorarea tarifului nu era motivată de către operator, întrucât acesta nu își asumase prin contract decât obligația de a notifica intenția de majorare, nu și motivele care ar justifica majorarea. Cu toate că, începând cu luna mai 2004, SC A.T. SA a prevăzut în contracte criterii în funcție de care putea majora tarifele, și anume creșteri ale costurilor unitare, s-a constatat că și în perioada mai 2004-2005, SC A.T. SA a manifestat același comportament discreționar, nerespectând criteriile stabilite și majorând tarifele inclusiv în lunile în care costurile unitare înregistrau scăderi.

Abuzul de poziție dominantă săvârșit de către cei doi agenți economici a avut ca efect prejudicierea consumatorilor, nevoiți să accepte tarifele impuse de către operatorii de servicii CATV, întrucât aceștia nu dispuneau de o altă alternativă decât aceea de a renunța la serviciile CATV. În municipiul București, în perioada 2002-2005, piața relevantă geografică pentru serviciile CATV a fost constituită, după caz, din zone acoperite de o singură rețea CATV, aparținând unui singur operator și în care consumatorul nu are posibilitatea de a alege între doi sau mai mulți furnizori de servicii și în zone acoperite de două sau trei rețele de CATV și în care consumatorul are posibilitatea de a alege între doi sau trei operatori de servicii CATV.

În mod corect și justificat, Consiliul Concurenței a definit piața produsului ca fiind piața serviciilor CATV. În cauză, piața serviciului nu poate include, așa cum greșit consideră reclamanta, transmisia și retransmisia de programe TV, ci doar retransmisia. La pct. 105 din decizia atacată, se rețin motivele pentru care, în cauză, piața relevantă a produsului a fost definită ca fiind piața serviciului de retransmisie programe TV prin cablu. c) Sentința și considerentele primei instanțe Prin sentința nr. 3946 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de expertul contabil G.M., a majorat cuantumul onorariului de expert la 10.000 RON, din care 3.000 RON onorariu provizoriu achitat și a admis cererea formulată de specialistul în concurență I.I.

A majorat cuantumul onorariului de expert la 10.000 RON din care 3.000 RON onorariu provizoriu achitat. A admis acțiunea formulată de reclamanta SC U.R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței și intervenienții accesorii G.S.V., P.B.N.D., U.B., N.O.V., D.I.L., D.G., H.C., O.M.M., I.G., D.T.L., B.H.L. și W.L. A anulat decizia nr. 237 din 12 decembrie 2006 emisă de Plenul Consiliului Concurenței, în privința reclamantei și a admis cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a apreciat că, având în vedere data săvârșirii faptei anticoncurențiale la 31 august 2001, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare active între SC U.R.

SA și SC H.F.Q. SRL, și prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, la data emiterii deciziei nr. 237/2006, dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea contravențională era prescris. În ceea ce privește sancțiunea aplicată ca urmare a încălcării art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prima instanță a considerat că și în alte decizii emise de Consiliul Concurenței în referire la piața relevantă geografică a serviciilor de retransmitere prin cablu definiția autorității pârâte a vizat această piață geografică ca fiind cea națională, elocvente fiind în acest sens decizii prin care au fost autorizate operațiuni de concentrare economică realizate de către agenți economici specializate în acest domeniu prin dobândirea controlului asupra unor societăți cu același obiect de activitate.

Prin decizia contestată în cauză, Consiliul Concurenței a apreciat că definițiile cuprinse în deciziile anterioare pe care le-a emis sunt nerelevante întrucât, în raport de capacitatea reclamantei SC A.T. SA de a se comporta într-o măsură apreciabilă în mod independent de concurenți și de proprii abonați, abuzul de poziție dominantă săvârșit de SC A.T. SA se definește pe deplin justificat într-o altă modalitate a pieței geografice, care nu mai este cea națională. Curtea a apreciat că această justificare cuprinsă în decizia contestată nu este argumentată în raport de faptul că transmiterea de programe TV prin cablu (tehnologia CATV) se face la nivelul întregii țări, nu numai la nivelul municipiului București, pe de o parte, iar pe de altă parte, în raport de faptul că la momentul la care s-ar fi săvârșit fapta anticoncurențială de către reclamantă, aceasta opera pe întreg teritoriul României în baza acelorași contracte aplicate la nivel național.

Curtea a reținut ca pertinente concluziile cuprinse în punctul de vedere al expertului în concurență, care analizând dispozițiile legale care reglementează intrarea pe piață a furnizorilor de servicii de retransmisie a programelor de televiziune prin cablu, indicând punctual aceste reglementări apreciază că acestea nu sunt în măsură a restricționa accesul facil al firmelor pe această piață, fapt dovedit și de numărul mare al acestor furnizori, atât la nivel național, cât și la nivelul municipiului București, precum și dinamica accentuată a acestora în perioada analizată.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată ca urmare a încălcării art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prima instanță a considerat că și dacă s-ar reține definirea pieței geografice relevante ca fiind o anumită localitate, Curtea a apreciat că în prezenta cauză pârâtul nu a probat necesitatea unei astfel de definiri în raport de serviciile agenților economici care au făcut obiectul investigației Consiliului. Autoritatea de concurență a reținut ca piață a produsului ca fiind piața serviciilor CATV, în această noțiune incluzându-se doar retransmisia programelor TV prin cablu, având în vedere definiția noțiunii de piață relevantă a produsului conform prevederilor Instrucțiunilor privind definirea pieței relevante în scopul stabilirii părții substanțiale de piață publicate în M. Of.

al României nr. 288/1.04.2004. Referitor la abuzul de poziție dominantă, condiția impusă de dispozițiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996 pentru a se putea reține în sarcina unui agent economic un abuz de poziție dominantă este și aceea potrivit căreia comportamentul agentului economic să aibă ca obiect sau să poată avea ca efect prejudicierea consumatorilor. Ori, autoritatea de concurență a susținut că în cazul în care consumatorul nu accepta contractul impus de reclamantă, inclusiv tariful, rămânea practic fără posibilitatea de a beneficia de furnizarea serviciilor CATV, în condițiile în care chiar și la momentul 2002-2004 exista o alternativă de retransmisie prin alte sisteme existente la momentul supus investigației.

Pe de altă parte, din interpretarea deciziei emise de Consiliul Concurenței reiese că reclamantei i s-a imputat impunerea unor tarife și condiții contractuale inechitabile, în condițiile în care nu s-a făcut vreo dovadă că inechitabilitatea tarifelor (disproporționat de mari sau de mici) ar fi fost de natură să prejudicieze consumatorul. Astfel, din conținutul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză reiese că tarifele practicate de către reclamantă în perioada 2002-2004 în ceea ce privește valoarea abonamentului lunar sunt simțitor similare cu cele practicate de societăți comerciale cu profil similar, concluzii pe care le-a reținut chiar și Consiliul Concurenței, care însă a apreciat că aceasta reprezintă dovadă a unei practici anticoncurențiale.

În ceea ce privește perioada mai 2004-aprilie 2006 s-a reținut faptul că politica de tarife practicată de SC A.T. SA, în condițiile în care a introdus un nou format de contract de furnizare a serviciilor CATV prin includerea unor clauze exprese în privința modificării tarifelor serviciilor și produselor, reprezintă o altă dovadă a abuzului de poziție dominantă, întrucât reclamanta a majorat nejustificat tarifele în condițiile în care costurile au scăzut, nerespectând chiar criteriile stabilite prin contractul modificat de furnizare a serviciilor. Sub acest aspect, Curtea a reținut din conținutul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, o creștere a costurilor unitare fără posibilitatea obiectivă a reclamantei de a cunoaște în aceiași lună, în raport de specificitatea serviciului furnizat, costurile implicate de această furnizare.

Totodată, Curtea a reținut că reclamanta nu ar fi putut să stabilească tarifele dintr-o anumită lună în funcție de variația costurilor efective din respectiva lună, aceasta reprezentând o apreciere generică determinabilă doar prin raportare la evoluțiile costurilor într-un an fiscal. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Concurenței. Motivele de recurs I. În ceea ce privește prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea, s-a motivat că prima instanță a reținut greșit aplicabilitatea termenului de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001, întrucât se aplică în cazul contravenției reglementate de art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996, termenul de prescripție de 3 ani, în materia practicilor anticoncurențiale fiind instituit un regim special, derogator de la regimul general în materia contravențiilor, situație ce rezultă din conținutul art. 56 al Legii nr. 21/1996.

În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție, s-a arătat că declanșarea investigației, solicitarea de informații reprezintă cauze de întrerupere a prescripției, deoarece sunt fapte care demonstrează ieșirea din pasivitate a titularului dreptului de a aplica sancțiunea. De asemenea, s-a susținut că și în ipoteza în care s-ar aprecia că a intervenit prescripția dreptului de a aplica sancțiunea, era necesar să se analizeze existența faptelor anticoncurențiale. A precizat recurentul că între societatea SC U.R. SA și S.C. SC H.F.Q. SRL a avut loc o înțelegere de împărțire a pieței și ca urmare s-a săvârșit fapta sancționată de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, teritoriul municipiului Timișoara fiind împărțit în zone în care furniza servicii un singur operator și astfel consumatorul nu avea posibilitatea de a alege, operatorul deținând monopol asupra furnizării serviciilor CATV către clienți, în zona respectivă.

II. Cu privire la contravenția săvârșită de SC A.T. SA, prin încălcarea dispozițiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996, s-a motivat că prin decizia Consiliului Concurenței a fost definită corect piața relevantă, atât sub aspectul pieței geografice, cât și a produsului. Pentru situația de fapt investigată piața relevantă geografic este piața locală și nu aceea națională, deoarece chiar dacă serviciul CATV există la nivelul întregii țări, consumatorii din București nu aveau posibilitatea să solicite prestarea serviciului de către un operator din Satu Mare, că un operator de cablu trebuie analizat cu privire la zonele în care operează și din perspectiva consumatorilor care pot alege între operatorii de cablu.

S-a precizat că limitele geografice ale pieței produsului sunt determinate de măsura în care existența furnizorilor concurenți poate impune constrângeri concurențiale asupra acestora, iar utilizatorii finali nu aveau posibilitatea de a se abona în orice zonă a municipiului București. Referitor la piața produsului, s-a menționat că aceasta este piața serviciilor CATV care include numai retransmisia programelor TV prin cablu, așa cum rezultă din instrucțiunile nr. 288 din 1 aprilie 2008, între serviciul de transmisie prin cablu, contra cost și serviciul de transmisie, neexistând substituibilitate. S-a motivat că serviciile CATV și DTH nu sunt substituibile, întrucât clienții serviciilor CATV nu au perceput tehnologia DTH ca fiind o alternativă viabilă.

În plus, clientul are de plătit, dacă are mai multe aparate tv în casă, pentru fiecare, costul achiziționării și instalarea echipamentelor de recepție și a accesoriilor pentru un nou aparat tv, iar în cazul serviciilor CATV pentru al doilea receptor se plătește o diferență sau chiar intră în costul abonamentului. S-a arătat că abuzul de poziție dominantă s-a concretizat în impunerea de tarife majorate, fără a fi justificate de către operator, iar consumatorul era dependent de un singur furnizor, astfel că dacă ar fi refuzat tariful și încheierea contractului în varianta propusă de furnizor nu mai beneficia de serviciile de CATV. Datorită poziției de monopol pe piața locală tarifele s-au majorat constant în fiecare lună, impunând astfel costuri și condiții contractuale inechitabile.

b) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, reține următoarele: I. Referitor la fapta prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/ 1996. Prin decizia din 12 decembrie 2006 au fost sancționate SC U.R. SA și SC R.R. SA pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, pentru încheierea și punerea în aplicare a unei înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect partajarea pieței de retransmisie prin cablu a programelor TV din municipiul Timișoara. Prin decizia nr. 1762/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea, a admis acțiunea reclamantei SC R.R.

SA și a anulat decizia din 12 decembrie 2006 a Consiliului Concurenței. S-a reținut la pronunțarea soluției asupra excepției prescripției că în cazul contravențiilor se aplică prevederile normei speciale din cadrul ramurii de drept public, care se completează cu norma generală din aceeași ramură, situație în care sunt aplicabile termenele reglementate în O.G. nr. 2/2001. În vederea soluționării excepției prescripției din prezenta cauză, urmează a se avea în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat anterior. În speță, prin decizia nr. 1762/2009 Înalta Curte a tranșat irevocabil problema prescripției extinctive în cazul sancțiunii aplicate, potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) față de SC R.R. SA.

Actualul litigiu are ca obiect aceeași faptă anticoncurențială, respectiv înțelegerea dintre SC U.R. SA și SC R.R. SA în calitate de continuatoare a SC H.F.Q. SRL, societate în raport de care s-a apreciat că s-a săvârșit fapta anticoncurențială de partajare a pieței de retransmisie prin cablu a programelor TV din Timișoara. În aceste condiții, având în vedere soluționarea irevocabilă a acțiunii formulate de SC R.R. SA cu privire la fapta constatată prin decizia nr. 237/2006 a Consiliului Concurenței și dezlegarea dată asupra prescripției extinctive, Înalta Curte apreciază că soluția ce se va adopta în prezentul litigiu trebuia să țină seama de efectul pozitiv al lucrului judecat anterior.

Deși în cauză nu există identitate de părți, chestiunea litigioasă este identică, mai mult, decurge din aceeași faptă, tranșată anterior, iar prin modalitatea de rezolvare pe care urmează să o primească, nu se pot contrazice cele stabilite deja de instanță, printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat. Principiul securității raporturilor juridice și a hotărârilor judecătorești irevocabile devenite rei iudicata, trebuie respectat datorită caracterului de ordine publică al reglementării, motiv pentru care instanța sesizată ulterior nu va putea să contrazică cele statuate deja cu valoare de lucru judecat. În aceste condiții, sancțiunea nu mai putea fi aplicată, datorită intervenției prescripției.

II. Referitor la fapta prevăzută de art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996. Consiliul Concurenței a reținut în Decizia nr. 237/2006 că SC A.T. SA a abuzat în perioada 2002-2005 de poziția dominantă pe piața municipiului București și că prin abuzul de poziție dominantă au fost impuse beneficiarilor prețuri inechitabile de cumpărare a produsului. Astfel, în perioada 2002-2004 contractele încheiate cu abonații nu includeau clauze referitoare la majorarea tarifelor și cu toate acestea în acea perioadă s-au înregistrat majorări ale tarifelor, deși costurile erau în scădere. Ulterior, în contractele încheiate, din luna mai 2004, SC A.T. SA a prevăzut în contracte și criteriul costurilor unitare ca element de determinare a creșterii tarifului, însă nici acest criteriu nu a fost respectat.

În timpul desfășurării procesului de investigație, SC A.T. SA a fost absorbită ca urmare a fuziunii, de SC U.R. SA, proces în urma căruia patrimoniul SC A.T. SA a fost transmis cu titlu universal către SC U.R. SA. Potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 este considerată practică abuzivă folosirea unei poziții dominante, deținute pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, atunci când se impun în mod direct sau indirect prețuri inechitabile de vânzare ori cumpărare sau alte condiții inechitabile de tranzacționare. Săvârșirea faptei de mai sus constituie contravenție și se sancționează în baza art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. În vederea stabilirii existenței faptei anticoncurențiale, urmează a se analiza ce se înțelege prin poziție dominantă pe o parte din piața substanțială.

Potrivit practicii și literaturii de specialitate, poziția dominantă implică analiza noțiunii de piață relevantă, din două perspective: geografică și a produsului, cu aplicare la situația de fapt investigată. Consiliul Concurenței a definit în decizia contestată cele două categorii, definiții care corespund textului de lege care a condus la aplicarea sancțiunii. Potrivit instrucțiunilor cu privire la definirea pieței relevante, în scopul stabilirii părții substanțiale de piață, anexa nr. 3 la ordinul nr. 61/2004, piața relevantă este piața pe care se desfășoară concurența. O piață relevantă cuprinde un produs sau un grup de produse și aria geografică pe care acestea se produc și/sau se comercializează.

Piața relevantă a produsului cuprinde toate produsele care sunt considerate de cumpărători ca interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, prețului și utilizării acestora. Produsele trebuie să fie suficient de asemănătoare, astfel încât consumatorii sau beneficiarii să le ia în considerare atunci când iau deciziile de cumpărare. În speță, Consiliul Concurenței a definit piața produsului ca fiind serviciile CATV, respectiv numai retransmisia programelor TV prin cablu. În perioada analizată, consumatorii aveau posibilitatea de a recepționa programele TV transmise direct de radiodifuzor, pe bază de antenă individuală, servicii care sunt, în principal fără plată, spre deosebire de retransmisia prin cablu pentru care se percep taxe.

Pentru a se folosi tehnologia DTH (prin satelit), respectiv trecerea de la CATV la DTH, consumatorul ar fi trebuit să achite valoarea echipamentelor de recepție și de asemenea sunt de luat în considerare elementele expuse de Consiliul Concurenței privind adaptarea la noua tehnologie, lipsa unor stimulente puternice pentru efectuarea trecerii și obișnuința legată de utilizarea retransmisiei prin cablu. Față de aceste considerente, serviciile (produsele) nu pot fi apreciate ca substituibile, datorită caracteristicilor, prețurilor (costurile inițiale și ulterioare) și al utilizării acestora. Înalta Curte arată că la efectuarea analizei și adoptarea deciziei s-au avut în vedere produsele care fac parte din piața respectivă, fiind luați în calcul factori precum substituibilitatea, prețurile (costuri), elasticitatea cererii pentru produs, care au fost detaliați în cuprinsul deciziei.

Tocmai datorită factorilor enunțați mai sus, SC A.T. SA a fost în situația de a impune tarife majorate fără o justificare obiectivă și fără posibilitatea de a negocia clauzele contractuale, precum preț raportat la numărul de programe retransmise, etc. Piața relevantă geografic cuprinde zona în care sunt localizați agenții economici implicați în livrarea produselor incluse în piața produsului, zonă care poate fi diferențiată în arii geografice vecine, datorită în special, condițiilor de concurență substanțial diferite. Factorii care trebuie luați în considerare la definirea pieței geografice relevante includ tipul produsului (al serviciului), preferințele consumatorilor, accesibilitatea produsului acelorași consumatori, astfel încât fiecare produs să constituie o alternativă economică reală pentru celelalte.

În aceste condiții, piața geografică relevantă poate fi și o parte dintr-o localitate. Consiliul Concurenței a stabilit corect piața relevanță geografic, prin luarea în calcul a unei părți din localitate, unde SC A.T. SA își desfășura activitatea fără concurența unor alte societăți de retransmisie prin cablu (CATV) pentru că beneficiarii serviciului din zona respectivă nu puteau alege un alt furnizor al aceluiași serviciu. Datorită poziției dominante s-au impus tarife și clauze contractuale inechitabile, oneroase pentru beneficiar. În mod constant tarifele au fost majorate, fără a exista o motivare obiectivă, deși au existat și perioade în care costurile erau în scădere.

Lipsa unui alt operator în zona unde consumatorul folosea serviciul a făcut ca acesta să accepte toate condițiile de furnizare impuse de prestatorul serviciului, astfel că s-a realizat conținutul constitutiv al faptei reglementat de art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 în sensul că au fost impuse prețuri inechitabile de vânzare a serviciului. În cazul invocat în apărare ca reprezentând o altă definire a pieței relevante geografic, respectiv cazul M.B. contra SC A.T. SA, s-a avut în vedere o altă faptă decât aceea analizată în prezentul litigiu, respectiv abuzul de poziție dominantă prin practicarea unor prețuri de ruinare. Trebuie precizat că art. 6 alin. (1) lit. e) teza a II-a din Legea nr. 21/1996 interzice practicarea unor prețuri de ruinare (excesiv de mici), în scopul înlăturării concurenților.

Situația analizată de Consiliul Concurenței în speța respectivă privea practicarea de tarife de ruinare în Tulcea, tarife ce erau subvenționate din întreaga activitate de cablu a SC A.T. SA. O astfel de abordare a pieței geografice ca fiind piața națională a serviciului a avut în vedere susținerea financiară a întregii societăți pentru ca într-o anumită zonă să se practice tarife de ruinare a concurenților și numai prin implicarea pieței naționale se ajungea la practicarea prețului de ruinare. Așa cum s-a expus mai sus, piața geografică a produsului se stabilește diferit în raport de obiectul investigației, al faptei considerate ca fiind anticoncurențială. c) soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul se va admite și se va modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi anulat art. 1 al deciziei 237/2006 a Consiliului Concurenței pentru fapta prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, în ceea ce privește aplicarea sancțiunii contravenționale. Va fi respinsă acțiunea reclamantei SC U.R. SA cu privire la anularea art. 2 al deciziei nr. 237/2006 a Consiliului Concurenței pentru fapta prevăzută de art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca neîntemeiată. Vor fi respinse cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei ca neîntemeiate și se vor menține celelalte dispoziții privind majorarea onorariilor de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Consiliul Concurenței împotriva sentinței nr. 3946 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că: - anulează art. 1 al deciziei nr. 237/2006 a Consiliului Concurenței pentru fapta prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/ 1996 în ceea ce privește aplicarea sancțiunii contravenționale; - respinge acțiunea reclamantei SC U.R. SA cu privire la anularea art. 2 al deciziei nr. 237/2006 a Consiliului Concurenței pentru fapta prevăzută de art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca neîntemeiată; - respinge cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei ca neîntemeiate.

Menține celelalte dispoziții privind majorarea onorariilor de expert. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.