ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4498/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4498/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel București, reclamanta SC U.R. SA a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Concurenței, în principal, anularea deciziei din 12 decembrie

2006 a Consiliului Concurenței și, în subsidiar, anularea în parte a acesteia, în

sensul reducerii cuantumului amenzilor contravenționale aplicate reclamantei.

În motivarea în fapt a

cererii, s-a arătat că prin decizia nr. 237/2006 pârâtul a reținut in sarcina SC

U.R. SA săvârșirea a două fapte distincte și a aplicat, pentru fiecare dintre aceste

două fapte, câte o amendă contravențională, astfel:

Prin art. 1 al deciziei

237/2006, SC U.R. SA a fost amendată contravențional cu suma de 7.257.984 RON (aproximativ

2.000.000 euro) pentru pretinsa încălcare a art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței

nr. 21/1996, în esență reținându-se că, împreună cu SC H.F.Q. SRL, a cărei succesoare

este SC R.R. SA, ar fi încheiat și pus în practică o înțelegere anticoncurențială

pentru partajarea pieței serviciilor de retransmisie prin cablu a Programelor TV

in municipiul Timișoara.

Totodată, SC U.R. SA,

în calitate de succesoare a SC A.T. SA, a mai fost amendată, prin art. 2 al deciziei

nr. 237/2006, cu suma de 17.605.784 RON (aproximativ 5.000.000 euro) pentru pretinsa

încălcare a art. 6 lit. a) din Legea concurenței, ca urmare a așa-zisului abuz de

poziție dominantă în municipiul București, manifestat prin impunerea de tarife majorate

în mod nejustificat de creșterea costurilor.

În anul 2001, în Timișoara

furnizau servicii de retransmisie a programelor TV prin cablu 3 operatori: SC

U.R. SA, SC H.F.Q. SRL și SC F. SRL. În unele zone ale orașului erau prezenți toți

cei 3 operatori, în altele doar doi dintre aceștia, iar în alte zone opera doar

câte unul dintre ei.

În cursul anului 2001,

SC U.R. SA a decis, din rațiuni economice, să își restructureze activitatea de furnizare

de servicii CATV în anumite zone ale Timișoarei. În urma acestei decizii, SC

U.R. SA urma să nu mai activeze în zonele din Timișoara în care avea o penetrare

foarte redusă, ce nu justifica păstrarea operațiunilor în zonă și nu oferea perspectiva

rentabilității economice așteptate.

În acest context, la data

de 31 august 2001, SC U.R. SA (în calitate de cumpărător) și SC H.F.Q. SRL (în calitate

de vânzător) au semnat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect rețelele

CATV situate în zonele din Timișoara din care SC H.F.Q. SRL intenționa să se retragă.

Acest contract nu și­-a produs niciodată efectele, condițiile suspensive din Contract

nefiind realizate în termenul-limită prevăzut pentru îndeplinirea lor. În consecință,

activele ce au făcut obiectul Contractului nu au fost transferate, iar prețul nu

a fost plătit.

A precizat că nu a existat

înțelegerea între cei doi operatori economici pentru împărțirea pieței.

De asemenea, s-a invocat

prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravențională pentru fapta din Timișoara,

apreciind că este aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de O.G.

nr. 2/2001, deoarece la data săvârșirii eventualei contravenții, Legea nr. 21/1996

nu cuprindea un alt termen de prescripție și nici dispoziții speciale cu privire

la întreruperea prescripției, iar modificarea adusă acestei legi prin O.U.G.

nr. 121/2003 nu produce efecte asupra situațiilor juridice consumate anterior.

Referitor la această faptă,

pe fond, s-a motivat că la nivelul anului 2001, având în vedere declinul său economic

evident, SC U.R. SA a procedat la analiza economică și financiară a activității

pe zonele din Timișoara in care își desfășura activitatea și a stabilit în același

timp care zone nu mai prezentau interes pentru modernizarea propriilor rețele din

Timișoara.

Efectuarea analizei economice

nu s-a realizat deci în vederea încheierii unei înțelegeri anticoncurențiale cu

SC H.F.Q. SRL, așa cum se reține în decizia 237/2006, ci pentru a se lua o decizie

economică de menținere a activității, respectiv de retragere din anumite zone ale

Timișoarei, fundamentată și în deplină cunoștință de cauză.

Astfel, SC U.R. SA a luat

decizia de a se retrage din zonele în care penetrarea redusă și costurile mari pentru

susținerea operațiunilor conduceau la pierderi substanțiale. Decizia a avut la bază

această motivație și a fost luată in mod independent, nu în urma unei înțelegeri

cu SC H.F.Q. SRL, fiind rezultatul unor rațiuni obiective, de natură economică,

care în speță nu ar mai fi permis nici unui jucător diligent pe piață menținerea

unei activități rentabile.

Strategia comercială adoptată

inițial de SC U.R. SA pe piața Timișoarei a fost aceea a unei dezvoltări extensive,

ce implica acțiunea de acoperire cu rețea și implicit cu servicii CATV a cât mai

mult din teritoriul orașului. Ulterior, s-a trecut la o dezvoltare intensivă, ce

presupunea concentrarea pe furnizarea serviciului într-o zonă mai restrânsă decât

cea abordată inițial, în care urma să se investească substanțial. În raportul investigației

privind piața CATV din București echipa de investigație a considerat că o politică

de genul celei adoptate de SC U.R. SA este justificată din punct de vedere economic.

SC U.R. SA a înregistrat

pierderi în anii 2000, 2001 și 2002, fiind pusă sub semnul întrebării însăși decizia

de continuare a activității (în anul 2000 pierderea a reprezentat 17,39% din cifra

de afaceri, iar în anul 2001 ponderea pierderii a crescut la 19,43%). De asemenea,

compania-mamă SC U.R. SA NV a intrat în faliment în anul 2001, pentru supraviețuirea

afacerii fiind necesară o reorganizare a activității inclusiv pe piața din România.

În zona în care a încetat

să mai presteze servicii CATV în anul 2001 SC U.R. SA deținea o prezență a serviciilor

CATV foarte redusă, respectiv de 18,89% din care abonații domiciliind la bloc erau

cei mai numeroși. Într-o zonă în care ponderea la nivel de locuințe era deținută

de case (așa cum erau zonele in care SC U.R. SA avea acoperirea cea mai redusă,

de cca.18%), SC U.R. SA ar fi trebuit să mărească numărul de clienți la case, pentru

a-și extinde activitatea, însă costurile cu racordarea acestora erau considerabil

mai mari decât costurile cu racordarea clienților la bloc. În conformitate cu practica

internațională în privința serviciilor gen CATV, gradul de penetrare care ar fi

permis unui agent economic ce furniza servicii CATV să își desfășoare activitatea

în parametrii economici viabili era de cel puțin 50%, avându-se în vedere resursele

investiționale foarte mari implicate de activitatea de furnizare servicii CATV.

A precizat reclamanta

că nu este ilegal sau anticoncurențial ca un agent economic să se retragă din zonele

de operare unde continuarea activității sale nu se mai justifică din punct de vedere

economic, având în vedere faptul că operatorii CATV nu prestează servicii gratuite

ci urmăresc eficientizarea activității lor prin obținerea unui profit. Consiliul

Concurenței nu ar putea obliga un agent economic să rămână în anumite zone de operare

doar pentru a se asigura concurența. Un astfel de comportament poate să aibă consecințe

extrem de negative asupra activității agentului economic respectiv, inclusiv intrarea

în faliment.

În ceea ce privește cea

de-a doua faptă, s-a arătat că a fost sancționată societatea SC U.R. SA pentru faptele

săvârșite de SC A.T. SA, cu o amendă de 6 % din întreaga cifră de afaceri obținută

de SC A.T. SA în cursul anului 2005 (anul anterior sancționării faptei).

Astfel, prin decizia atacată,

s-a constatat că SC A.T. SA ar deține poziție dominantă pe piața relevantă, poziție

pe care ar fi exercitat-o abuziv prin aplicarea unor tarife și alte clauze contractuale

inechitabile în perioada 2002-2005.

S-a susținut că din cuprinsul

art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, rezultă că pentru a imputa o astfel

de contravenție trebuie să existe o situație premisă deținerea unei poziții dominante

pe piața relevantă din România sau pe o parte substanțială a acesteia, obiectul

juridic al contravenției care constă în menținerea și stimularea concurenței și

a unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor,

latura obiectivă constând în elementul material și urmarea imediată.

Elementul material rezidă

în fapta deținătorului de a abuza de poziția sa prin impunerea, în mod direct sau

indirect a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile.

Urmarea imediată rezidă

în afectarea activității economice și prejudicierea consumatorilor ori de natură

a fi cauzată de săvârșirea elementului material.

Latura subiectivă constă

în săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte ceea ce presupune că deținătorul a urmărit,

a acceptat ori cel puțin ar fi trebuit și ar fi putut să cunoască toate celelalte

elemente ale contravenției.

Sancționarea SC U.R.

SA pentru faptele SC A.T. SA presupune îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor

elemente.

A susținut reclamanta

că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției și, prin

absurd, chiar dacă acestea ar fi fost întrunite, sancțiunea aplicată este supradimensionată

în raport de criteriile legale de individualizare a pedepsei.

Consiliul nu a avut în

vedere că în speță nu este întrunită situația premisă: existența unei poziții dominante

deținute de SC A.T. SA pe piața relevantă în accepțiunea art. 6 din Legea concurenței.

Consiliul a apreciat greșit că piața geografică relevantă este alcătuită din zonele

din municipiul București în care SC A.T. SA ar fi avut monopol „de facto”.

În consecință, pentru

a fi în prezența unei poziții dominante, este necesar ca aceasta să se desfășoare

pe piața românească sau cel puțin pe o parte substanțială a acesteia. De altfel,

din punctul de vedere al pieței geografice relevante, chiar prin decizia de autorizare

a concentrării economice care a condus la actuala poziție pe piață a grupului SC

U.R. SA (decizia nr. 187 din 5 octombrie 2005, referitoare la autorizarea concentrării

economice realizate-de către societatea U.G.C.E. B.V. prin preluarea controlului

asupra SC A.T. SA), piața în care activează acest agent a fost definită ca națională.

De asemenea, definirea

pieței serviciilor CATV ca piață națională figurează în parag. 13 alin. (2) teza

finală din decizia nr. 181 din 11 iunie 2004 privind sancționarea SC R.D.S. SA București

pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 55 lit. a) din Legea concurentei.

De asemenea, parag. 10.1

din decizia nr. 77 din 25 aprilie 2005 referitoare la plângerea SC A.T.N.R. SRL

împotriva SC R.D.S. SA și SC R.C.S. SA reia și confirmă decizia Plenului Consiliului

din 21 decembrie 1998, în sensul că piața relevantă geografică în cazul serviciilor

de retransmitere prin cablu a programelor TV a fost definită ca piață națională.

Prin decizia contestată,

Consiliul a apreciat că piața geografica relevantă este alcătuită din zonele din

municipiul București în care SC A.T. SA ar fi avut monopol de facto întrucât aceasta

este „cea mai bună cale de a surprinde măsura constrângerii concurențiale asupra

companiilor de cablu”.

Astfel, potrivit art.

51 lit. a), coroborat cu art. 6 din Legea concurenței, se sancționează poziția dominantă

deținută de către un agent economic „pe piața românească ori pe o parte substanțială

a acesteia”. Prin urmare, piața geografică relevantă poate fi restrânsă față de

teritoriu țării, dar numai în condițiile în care produsul sau serviciul este disponibil

exclusiv în zona restrânsă, nu și atunci când produsul sau serviciul este disponibil

la nivelul întregii țări.

Or, chiar transmiterea

de programe TV prin cablu (tehnologia CATV) se face la nivelul întregii țări, nu

numai la nivelul municipiului București, ceea ce determină în mod automat ca piața

geografică relevantă să fie cea românească.

Astfel, prin decizia atacată.

Consiliul a apreciat că piața relevantă a serviciului este piața retransmiterii

de programe TV prin tehnologia CATV.

Piața relevantă a serviciului

ar fi trebuit să includă toată piața serviciilor de transmitere și retransmitere

a programelor TV, piață în delimitarea căreia rolul determinant îl au preferințele

consumatorilor, și față de care tehnologia utilizată este indiferentă.

În consecință, în „produsul"

care trebuia să fie analizat de Consiliu se includ atât programele de televiziune

transmise direct de către producătorii lor, prin frecvențe radio-electrice sau prin

satelit cât și pe acelea retransmise de către furnizorii de servicii CATV, DTH și

similare, întrucât toate aceste mijloace pot furniza la prețuri și în condiții de

calitate comparabile accesul consumatorilor la programele TV care prezintă cel mai

mare interes pentru public.

Chiar dacă piața relevantă

a produsului ar fi limitată la piața serviciilor de retransmitere a programelor

TV, Consiliul a apreciat greșit că trebuie analizate numai piața serviciilor de

retransmise prin tehnologia CATV. Or, având în vedere principiul neutralității tehnologice

și substituibilitatea produselor, piața relevantă ar fi trebuit să cuprindă toate

serviciile de retransmise a programelor TV, indiferent de tehnologia utilizată în

scopul retransmiterii (CATV, DTH și similare).

În definirea poziției

dominante sunt determinate două criterii, și anume: cota de piață a agentului sancționat

și condițiile de acces ale concurenților potențiali la acea piață.

În perioada 2002-2004,

SC A.T. SA a avut o cotă de piață de cca.15-20 % în raport cu piața națională a

serviciilor de retransmitere de programe și a serviciilor subsecvente. Astfel, cota

de piață în anul 2002 a fost de 15,48%, în anul 2003 a fost de 16,13 %, iar în anul

2004 a fost de 20,49. Nici măcar în urma concentrării economice cu grupul SC

U.R. SA, concentrare autorizată la sfârșitul anului 2005, nu s-a depășit o cotă

totală de piață a grupului astfel rezultat de 30% din piața națională a serviciilor

CATV. Or, nu s-ar putea vorbi despre o poziție dominantă a unui agent economic decât

de la o cotă de piață de cel puțin 40% în aceste condiții.

În ceea ce privește condițiile

de acces ale concurenților potențiali la piața relevantă, este necesar să se observe

dacă aceștia aveau sau nu posibilitatea reală de a pătrunde pe piața în care se

afirmă că SC A.T. SA deținea monopol de fapt.

În acest sens, în toate

zonele în care SC A.T. SA deținea rețele magistrale, mai exista cel puțin o rețea

magistrală a unui concurent iar costurile extinderii de la o rețea magistrală la

o rețea de abonați sunt între 14 și 32 dolari SUA/locuință, costuri pe care orice

investitor le-ar amortiza din profit într-o perioadă rezonabilă.

Referitor la impunerea

unor tarife majorate nejustificat, s-a apreciat că cele reținute sunt nelegale,

deoarece acestea se formează în funcție de mai multe elemente, între acestea fiind

și costurile.

A arătat reclamanta că

textul art. 6 lit. a) urmărește a acoperi clauzele contractuale inechitabile indiferent

de obiectul acestora. Astfel de clauze pot să vizeze, printre alte elemente contractuale,

și prețul ori tariful.

A susținut reclamanta

că tarifele practicate de SC A.T. SA nu numai că nu au fost excesive, dar au fost

echitabile sub toate aspectele.

În ceea ce privește gravitatea

încălcării și individualizarea sancțiunii s-a precizat că așa cum rezultă din ordinul

nr. 104/2004, în evaluarea gravității încălcării, Consiliul trebuia să ia în considerare

natura faptei, impactul concret al acesteia asupra pieței, când acesta poate fi

măsurat, precum și mărimea pieței geografice relevante.

Or, Consiliul nu a analizat

aceste criterii prin raportare la cerințele incluse expres în ordinul nr. 104/2004,

ceea ce a condus la calificarea faptei drept o contravenție de gravitate mare. În

aceste condiții, amenda aplicată ar fi putut ajunge la 8% din cifra de afaceri.

În realitate, din analizarea tuturor criteriilor stabilite prin ordinul nr. 104/2004,

rezultă că fapta, dacă ar putea fi considerată drept anticoncurențială, ar putea

prezenta cel mult o gravitate mică, pentru care amenda aplicată ar fi putut fi de

până la 2% din cifra de afaceri.

Potrivit ordinului

nr. 104/2004, în funcție de gravitate, faptele se împart în fapte de gravitate mare,

prin care se înțeleg practicile „care urmăresc împărțirea pieței naționale”, încălcări

de gravitate medie ale concurenței, adică faptele care produc „efecte pe zone întinse

ale pieței românești”.

Fapte de gravitate mică,

prin care se produc restricționări cu impact limitat asupra pieței, care afectează

o parte substanțială, dar relativ limitată a acesteia.

b) întâmpinarea formulată

în cauză

Pârâtul Consiliul Concurenței

a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, susținând legalitatea deciziei

contestate.

A susținut că între SC

U.R. SA și SC H.F.Q. SRL, operatori de servicii de retransmisie prin cablu a programelor

TV, s-a încheiat o înțelegere anticoncurențiala având ca obiect împărțirea și delimitarea

zonelor de operare intre aceștia in municipiul Timișoara și, totodată, crearea de

zone în care furnizează servicii un singur operator.

Înțelegerea s-a materializat

prin retragerea unuia dintre operatori din anumite zone ale municipiului Timișoara,

în care exista concurență, zone în care a rămas cel de-al doilea operator, și viceversa,

iar prin această înțelegere, SC U.R. SA și SC H.F.Q. SRL au încălcat prevederile

art. 5 alin. (1) lit. c) din Lege.

Pe parcursul derulării

investigației, în carul grupului din care făcea parte SC H.F.Q. SRL au avut loc

operațiuni de reorganizare, in urma cărora aceasta societate a fuzionat cu SC

T.V.S.H. SRL, fiind absorbita de către aceasta din urma. Patrimoniul SC H.F.Q.

SRL a fost transmis cu titlu universal societății absorbante, SC T.V.S.H. SRL. Prin

aceasta operațiune, obligațiile și, deci, responsabilitatea SC H.F.Q. SRL pentru

încălcarea legii au fost transmise SC T.V.S.H. SRL

Ulterior, SC T.V.S.H.

SRL a fost dizolvată anticipat fără lichidare, patrimoniul acesteia fiind transmis

cu titlu universal către un alt membru al grupului, SC R.R. SA.

Pârâtul a arătat că s-a

aplicat sancțiunea prevăzută de art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996 în interiorul

termenului de prescripție de 3 ani, fără a avea incidență termenul de 6 luni reglementat

de O.G. nr. 2/2001.

În acest sens, s-a motivat

că Legea nr. 21/1996 sancționează o serie de fapte, reprezentând și cele mai grave

încălcări ale regulilor de concurenta, care se diferențiază de contravențiile clasice,

atât prin trăsăturile acțiunilor care pot alcătui latura obiectiva a contravenției

(faptele interzise fiind, de exemplu, înțelegeri exprese sau tacite de fixare de

preturi sau de împărțire a pieței, de multe ori foarte dificil de descoperit, putând

fi identificate doar la momentul la care produc efecte vizibile pe piața), cat și

prin procedura de constatare (respectiv, investigație, in cadrul căreia se pot desfășura

inspecții inopinate la sediile agenților economici), organul care constata și aplica

sancțiunea (respectiv, Plenul Consiliului Concurentei), actul juridic prin care

se realizează aceste activități (respectiv, decizie, care poate fi atacată la Curtea

de Apel București, ca instanță specială).

Omisiunea de a stabili

un termen special de prescripție în Legea concurenței nu poate determina incidența

termenului general de 6 luni, din O.G. nr. 2/2001.

Termenele de prescripție,

indiferent de ramura de drept în care operează, public sau privat, nu trebuie să

fie stabilite în mod aleatoriu sau abstract, fara nici o corelare cu dreptul și

faptele pe care le vizează, ci trebuie sa fie direct proporționale și rezonabile

în raport de acestea. Prin urmare, termenele trebuie sa fie suficiente pentru îndeplinirea

acelor acțiuni care, daca nu ar fi efectuate în interiorul termenului, ar conduce

la prescrierea respectivului drept, deținătorul dreptului trebuind să aibă posibilitatea

reală de a proceda la valorificarea lui în cadrul termenului.

Or, este evident ca ar

fi imposibil pentru Consiliul Concurentei, în cele mai multe cazuri, ca, într-un

termen atât de scurt cum este cel de 6 luni, sa ia cunoștința și sa obțină suficiente

dovezi pentru a avea temei de fapt și de drept să declanșeze o investigație în privința

săvârșirii unor posibile fapte anticoncurențiale și să aplice sancțiunile prevăzute

de lege.

În privința intervenirii

unor cauze de întrerupere a curgerii termenului de prescripție, aspect contestat

de reclamanta a considerat că în mod corect, la parag. 45 din decizia atacată, plenul

Consiliului Concurentei a reținut că, din moment ce autoritatea de concurență a

întreprins anumite acțiuni (precum declanșarea investigației, solicitarea de informații

de la agenții economici investigați) în vederea cercetării faptelor săvârșite de

reclamanta, fiecare dintre acestea reprezintă tot atâtea cauze de întrerupere a

termenului de prescripție.

Pe fond, s-a arătat că

înțelegerea intervenita intre SC U.R. SA și SC H.F.Q. SRL a avut ca obiect și ca

efect împărțirea, în municipiul Timișoara, a pieței serviciilor CATV între cei doi

operatori și eliminarea concurenței care se manifesta anterior între aceștia. Ulterior

înțelegerii, așa cum rezultă din analizarea harților privind amplasarea rețelelor

CATV ale SC U.R. SA și SC H.F.Q. SRL, harți transmise Consiliului Concurentei de

către SC U.R. SA și SC T.V.S.H. SRL, teritoriul municipiului Timișoara a fost împărțit

în zone caracterizate de existența unui singur operator de servicii CATV, în care

consumatorul nu are posibilitatea de a alege; în aceste zone, operatorul deține

de facto o poziție de monopol asupra furnizării serviciilor către clienți.

Înțelegerea în cauză și-a

produs efectele pe piață, efecte care s-au materializat, în principal, prin retragerea

unui operator de servicii CATV din anumite zone ale municipiului Timișoara, în care

exista concurență; în zonele din care primul se retrage, cel de-al doilea operator,

membru al înțelegerii, rămâne singurul furnizor al serviciilor CATV și viceversa.

Contractul reprezintă

o dovadă a înțelegerii anticoncurențiale, iar faptul că neîndeplinirea condițiilor

stipulate in contract a făcut ca SC U.R. SA să nu mai preia activele, obiect al

contractului, de la SC H.F.Q. SRL nu este de natură a modifica situația de fapt

creată de cei doi operatori economici, aceștia s-au retras fiecare din zonele în

care cealaltă parte avea o rată de penetrare mai mare, au făcut schimb de abonați

și au determinat, astfel, o situație a pieței caracterizată de zone cu monopol de

facto, în care nu mai exista nici o formă de concurență și nici o posibilitate,

pentru consumatori, de a-și alege furnizorul de servicii CATV.

SC H.F.Q. SRL s-a poziționat

în perimetrul de Sud-Vest al municipiului Timișoara (anexa nr. 14 la raportul de

investigație), iar SC U.R. SA s-a poziționat în zonele deservite anterior și de

către SC H.F.Q. SRL și s-a retras din zona de SV a orașului, unde activa și SC

H.F.Q. SRL (anexa nr. 22 la raportul de investigație).

S-a precizat că în cauză

sunt întrunite condițiile pentru a atrage răspunderea contravențională a SC

U.R. SA pentru săvârșirea faptei interzise de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 21/1996.

Astfel, din situația de

fapt, dovedită prin probele strânse în timpul investigației, a rezultat săvârșirea

faptei ilicite de către SC U.R. SA, constând într-o intelegere cu concurenta sa,

societatea SC H.F.Q. SRL, prin care își împărțeau teritoriul municipiului Timișoara

în zone în care deveneau furnizori unici ai serviciilor CATV.

În mod cert, fapta săvârșită

de SC U.R. SA și SC H.F.Q. SRL a prejudiciat consumatorul final, lipsindu-l de posibilitatea

de a alege. Argumentul SC U.R. SA, în sensul că nu i-ar fi imputabil „faptul că

SC H.F.Q. SRL a decis în aceeași perioadă restrângerea activității sale” nu are

nici o valoare probantă în raport de cele reținute prin decizia atacată. Societății

SC U.R. SA îi este imputabilă acțiunea concertată, alături de SC H.F.Q. SRL, de

retragere din zonele în care se concurau, cei doi agenți economici uniformizându-și,

ca urmare a acordului dintre ei, strategiile de piață.

Definirea pieței relevante

în cazul de față s-a efectuat doar pentru perioada ianuarie 2002-decembrie 2005,

în localitățile care au constituit obiectul celor două investigații, și anume: București,

Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Pitești și Reșita.

Piața relevantă a produsului

a fost definită, în perioada ianuarie 2002-decembrie 2005, în localitățile menționate,

ca fiind piața serviciilor de retransmisie a programelor TV prin cablu, iar piața

relevantă geografică ca fiind, după caz, alcătuită din:

- zone acoperite de rețelele

de cablu ale unui singur operator și în care consumatorii nu au posibilitatea de

opțiune;

- zone acoperite de rețelele

de cablu ale mai multor operatori și în care consumatorii au posibilitatea de opțiune.

În cadrul investigației

s-a constatat ca SC A.T. SA, în perioada 2002-2005 și, respectiv, SC C.R. SA, în

anul 2005 au abuzat de poziția dominantă în localitatea București.

În ceea ce privește SC

A.T. SA, contractele încheiate cu abonații în perioada 2002-aprilie 2004 nu prevedeau

criterii referitoare la majorarea tarifelor. În această perioada, s-au constatat

majorări ale tarifelor efectuate de către SC A.T. SA în condițiile scăderii costurilor.

Majorarea tarifului nu era motivată de către operator, întrucât acesta nu își asumase

prin contract decât obligația de a notifica intenția de majorare, nu și motivele

care ar justifica majorarea. Cu toate că, începând cu luna mai 2004, SC A.T. SA

a prevăzut în contracte criterii în funcție de care putea majora tarifele, și anume

creșteri ale costurilor unitare, s-a constatat că și în perioada mai 2004-2005,

SC A.T. SA a manifestat același comportament discreționar, nerespectând criteriile

stabilite și majorând tarifele inclusiv în lunile în care costurile unitare înregistrau

scăderi.

Abuzul de poziție dominantă

săvârșit de către cei doi agenți economici a avut ca efect prejudicierea consumatorilor,

nevoiți să accepte tarifele impuse de către operatorii de servicii CATV, întrucât

aceștia nu dispuneau de o altă alternativă decât aceea de a renunța la serviciile

CATV.

În municipiul București,

în perioada 2002-2005, piața relevantă geografică pentru serviciile CATV a fost

constituită, după caz, din zone acoperite de o singură rețea CATV, aparținând unui

singur operator și în care consumatorul nu are posibilitatea de a alege între doi

sau mai mulți furnizori de servicii și în zone acoperite de două sau trei rețele

de CATV și în care consumatorul are posibilitatea de a alege între doi sau trei

operatori de servicii CATV.

În mod corect și justificat,

Consiliul Concurenței a definit piața produsului ca fiind piața serviciilor CATV.

În cauză, piața serviciului

nu poate include, așa cum greșit consideră reclamanta, transmisia și retransmisia

de programe TV, ci doar retransmisia. La pct. 105 din decizia atacată, se rețin

motivele pentru care, în cauză, piața relevantă a produsului a fost definită ca

fiind piața serviciului de retransmisie programe TV prin cablu.

c) Sentința și considerentele

primei instanțe

Prin sentința nr. 3946

din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de expertul

contabil G.M., a majorat cuantumul onorariului de expert la 10.000 RON, din care

3.000 RON onorariu provizoriu achitat și a admis cererea formulată de specialistul

în concurență I.I. A majorat cuantumul onorariului de expert la 10.000 RON din care

3.000 RON onorariu provizoriu achitat.

A admis acțiunea formulată

de reclamanta SC U.R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței și

intervenienții accesorii G.S.V., P.B.N.D., U.B., N.O.V., D.I.L., D.G., H.C., O.M.M.,

I.G., D.T.L., B.H.L. și W.L.

A anulat decizia nr. 237

din 12 decembrie 2006 emisă de Plenul Consiliului Concurenței, în privința reclamantei

și a admis cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această

sentință prima instanță a apreciat că, având în vedere data săvârșirii faptei anticoncurențiale

la 31 august 2001, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare active între

SC U.R. SA și SC H.F.Q. SRL, și prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 2/2001,

la data emiterii deciziei nr. 237/2006, dreptul Consiliului Concurenței de a aplica

sancțiunea contravențională era prescris.

În ceea ce privește sancțiunea

aplicată ca urmare a încălcării art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996,

prima instanță a considerat că și în alte decizii emise de Consiliul Concurenței

în referire la piața relevantă geografică a serviciilor de retransmitere prin cablu

definiția autorității pârâte a vizat această piață geografică ca fiind cea națională,

elocvente fiind în acest sens decizii prin care au fost autorizate operațiuni de

concentrare economică realizate de către agenți economici specializate în acest

domeniu prin dobândirea controlului asupra unor societăți cu același obiect de activitate.

Prin decizia contestată

în cauză, Consiliul Concurenței a apreciat că definițiile cuprinse în deciziile

anterioare pe care le-a emis sunt nerelevante întrucât, în raport de capacitatea

reclamantei SC A.T. SA de a se comporta într-o măsură apreciabilă în mod independent

de concurenți și de proprii abonați, abuzul de poziție dominantă săvârșit de SC

A.T. SA se definește pe deplin justificat într-o altă modalitate a pieței geografice,

care nu mai este cea națională.

Curtea a apreciat că această

justificare cuprinsă în decizia contestată nu este argumentată în raport de faptul

că transmiterea de programe TV prin cablu (tehnologia CATV) se face la nivelul întregii

țări, nu numai la nivelul municipiului București, pe de o parte, iar pe de altă

parte, în raport de faptul că la momentul la care s-ar fi săvârșit fapta anticoncurențială

de către reclamantă, aceasta opera pe întreg teritoriul României în baza acelorași

contracte aplicate la nivel național.

Curtea a reținut ca pertinente

concluziile cuprinse în punctul de vedere al expertului în concurență, care analizând

dispozițiile legale care reglementează intrarea pe piață a furnizorilor de servicii

de retransmisie a programelor de televiziune prin cablu, indicând punctual aceste

reglementări apreciază că acestea nu sunt în măsură a restricționa accesul facil

al firmelor pe această piață, fapt dovedit și de numărul mare al acestor furnizori,

atât la nivel național, cât și la nivelul municipiului București, precum și dinamica

accentuată a acestora în perioada analizată.

În ceea ce privește sancțiunea

aplicată ca urmare a încălcării art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996,

prima instanță a considerat că și dacă s-ar reține definirea pieței geografice relevante

ca fiind o anumită localitate, Curtea a apreciat că în prezenta cauză pârâtul nu

a probat necesitatea unei astfel de definiri în raport de serviciile agenților economici

care au făcut obiectul investigației Consiliului.

Autoritatea de concurență

a reținut ca piață a produsului ca fiind piața serviciilor CATV, în această noțiune

incluzându-se doar retransmisia programelor TV prin cablu, având în vedere definiția

noțiunii de piață relevantă a produsului conform prevederilor Instrucțiunilor privind

definirea pieței relevante în scopul stabilirii părții substanțiale de piață publicate

în M. Of. al României nr. 288/1.04.2004.

Referitor la abuzul de

poziție dominantă, condiția impusă de dispozițiile art. 6 lit. a) din Legea nr.

21/1996 pentru a se putea reține în sarcina unui agent economic un abuz de poziție

dominantă este și aceea potrivit căreia comportamentul agentului economic să aibă

ca obiect sau să poată avea ca efect prejudicierea consumatorilor.

Ori, autoritatea de concurență

a susținut că în cazul în care consumatorul nu accepta contractul impus de reclamantă,

inclusiv tariful, rămânea practic fără posibilitatea de a beneficia de furnizarea

serviciilor CATV, în condițiile în care chiar și la momentul 2002-2004 exista o

alternativă de retransmisie prin alte sisteme existente la momentul supus investigației.

Pe de altă parte, din

interpretarea deciziei emise de Consiliul Concurenței reiese că reclamantei i s-a

imputat impunerea unor tarife și condiții contractuale inechitabile, în condițiile

în care nu s-a făcut vreo dovadă că inechitabilitatea tarifelor (disproporționat

de mari sau de mici) ar fi fost de natură să prejudicieze consumatorul.

Astfel, din conținutul

raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză reiese că tarifele practicate

de către reclamantă în perioada 2002-2004 în ceea ce privește valoarea abonamentului

lunar sunt simțitor similare cu cele practicate de societăți comerciale cu profil

similar, concluzii pe care le-a reținut chiar și Consiliul Concurenței, care însă

a apreciat că aceasta reprezintă dovadă a unei practici anticoncurențiale.

În ceea ce privește perioada

mai 2004-aprilie 2006 s-a reținut faptul că politica de tarife practicată de SC

A.T. SA, în condițiile în care a introdus un nou format de contract de furnizare

a serviciilor CATV prin includerea unor clauze exprese în privința modificării tarifelor

serviciilor și produselor, reprezintă o altă dovadă a abuzului de poziție dominantă,

întrucât reclamanta a majorat nejustificat tarifele în condițiile în care costurile

au scăzut, nerespectând chiar criteriile stabilite prin contractul modificat de

furnizare a serviciilor.

Sub acest aspect, Curtea

a reținut din conținutul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, o

creștere a costurilor unitare fără posibilitatea obiectivă a reclamantei de a cunoaște

în aceiași lună, în raport de specificitatea serviciului furnizat, costurile implicate

de această furnizare.

Totodată, Curtea a reținut

că reclamanta nu ar fi putut să stabilească tarifele dintr-o anumită lună în funcție

de variația costurilor efective din respectiva lună, aceasta reprezentând o apreciere

generică determinabilă doar prin raportare la evoluțiile costurilor într-un an fiscal.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Consiliul Concurenței.

Motivele de recurs

I. În ceea ce privește

prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea, s-a motivat

că prima instanță a reținut greșit aplicabilitatea termenului de 6 luni prevăzut

de O.G. nr. 2/2001, întrucât se aplică în cazul contravenției reglementate de

art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996, termenul de prescripție de 3 ani, în materia

practicilor anticoncurențiale fiind instituit un regim special, derogator de la

regimul general în materia contravențiilor, situație ce rezultă din conținutul

art. 56 al Legii nr. 21/1996.

În ceea ce privește întreruperea

termenului de prescripție, s-a arătat că declanșarea investigației, solicitarea

de informații reprezintă cauze de întrerupere a prescripției, deoarece sunt fapte

care demonstrează ieșirea din pasivitate a titularului dreptului de a aplica sancțiunea.

De asemenea, s-a susținut

că și în ipoteza în care s-ar aprecia că a intervenit prescripția dreptului de a

aplica sancțiunea, era necesar să se analizeze existența faptelor anticoncurențiale.

A precizat recurentul

că între societatea SC U.R. SA și S.C. SC H.F.Q. SRL a avut loc o înțelegere de

împărțire a pieței și ca urmare s-a săvârșit fapta sancționată de art. 5 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 21/1996, teritoriul municipiului Timișoara fiind împărțit

în zone în care furniza servicii un singur operator și astfel consumatorul nu avea

posibilitatea de a alege, operatorul deținând monopol asupra furnizării serviciilor

CATV către clienți, în zona respectivă.

II. Cu privire la contravenția

săvârșită de SC A.T. SA, prin încălcarea dispozițiilor art. 6 lit. a) din Legea

nr. 21/1996, s-a motivat că prin decizia Consiliului Concurenței a fost definită

corect piața relevantă, atât sub aspectul pieței geografice, cât și a produsului.

Pentru situația de fapt

investigată piața relevantă geografic este piața locală și nu aceea națională, deoarece

chiar dacă serviciul CATV există la nivelul întregii țări, consumatorii din București

nu aveau posibilitatea să solicite prestarea serviciului de către un operator din

Satu Mare, că un operator de cablu trebuie analizat cu privire la zonele în care

operează și din perspectiva consumatorilor care pot alege între operatorii de cablu.

S-a precizat că limitele

geografice ale pieței produsului sunt determinate de măsura în care existența furnizorilor

concurenți poate impune constrângeri concurențiale asupra acestora, iar utilizatorii

finali nu aveau posibilitatea de a se abona în orice zonă a municipiului București.

Referitor la piața produsului,

s-a menționat că aceasta este piața serviciilor CATV care include numai retransmisia

programelor TV prin cablu, așa cum rezultă din instrucțiunile nr. 288 din 1

aprilie 2008, între serviciul de transmisie prin cablu, contra cost și serviciul

de transmisie, neexistând substituibilitate.

S-a motivat că serviciile

CATV și DTH nu sunt substituibile, întrucât clienții serviciilor CATV nu au perceput

tehnologia DTH ca fiind o alternativă viabilă. În plus, clientul are de plătit,

dacă are mai multe aparate tv în casă, pentru fiecare, costul achiziționării și

instalarea echipamentelor de recepție și a accesoriilor pentru un nou aparat tv,

iar în cazul serviciilor CATV pentru al doilea receptor se plătește o diferență

sau chiar intră în costul abonamentului.

S-a arătat că abuzul de

poziție dominantă s-a concretizat în impunerea de tarife majorate, fără a fi justificate

de către operator, iar consumatorul era dependent de un singur furnizor, astfel

că dacă ar fi refuzat tariful și încheierea contractului în varianta propusă de

furnizor nu mai beneficia de serviciile de CATV.

Datorită poziției de monopol

pe piața locală tarifele s-au majorat constant în fiecare lună, impunând astfel

costuri și condiții contractuale inechitabile.

b) Analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, reține următoarele:

I. Referitor la fapta

prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/ 1996.

Prin decizia din 12 decembrie

2006 au fost sancționate SC U.R. SA și SC R.R. SA pentru încălcarea art. 5

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, pentru încheierea și punerea în aplicare

a unei înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect partajarea pieței de retransmisie

prin cablu a programelor TV din municipiul Timișoara.

Prin decizia nr. 1762/2009

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția prescripției dreptului de a

aplica sancțiunea, a admis acțiunea reclamantei SC R.R. SA și a anulat decizia din

12 decembrie 2006 a Consiliului Concurenței.

S-a reținut la pronunțarea

soluției asupra excepției prescripției că în cazul contravențiilor se aplică prevederile

normei speciale din cadrul ramurii de drept public, care se completează cu norma

generală din aceeași ramură, situație în care sunt aplicabile termenele reglementate

în O.G. nr. 2/2001.

În vederea soluționării

excepției prescripției din prezenta cauză, urmează a se avea în vedere efectul pozitiv

al lucrului judecat anterior.

În speță, prin decizia

nr. 1762/2009 Înalta Curte a tranșat irevocabil problema prescripției extinctive

în cazul sancțiunii aplicate, potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) față de SC R.R.

SA.

Actualul litigiu are ca

obiect aceeași faptă anticoncurențială, respectiv înțelegerea dintre SC U.R. SA

și SC R.R. SA în calitate de continuatoare a SC H.F.Q. SRL, societate în raport

de care s-a apreciat că s-a săvârșit fapta anticoncurențială de partajare a pieței

de retransmisie prin cablu a programelor TV din Timișoara.

În aceste condiții, având

în vedere soluționarea irevocabilă a acțiunii formulate de SC R.R. SA cu privire

la fapta constatată prin decizia nr. 237/2006 a Consiliului Concurenței și dezlegarea

dată asupra prescripției extinctive, Înalta Curte apreciază că soluția ce se va

adopta în prezentul litigiu trebuia să țină seama de efectul pozitiv al lucrului

judecat anterior.

Deși în cauză nu există

identitate de părți, chestiunea litigioasă este identică, mai mult, decurge din

aceeași faptă, tranșată anterior, iar prin modalitatea de rezolvare pe care urmează

să o primească, nu se pot contrazice cele stabilite deja de instanță, printr-o hotărâre

intrată în puterea lucrului judecat.

Principiul securității

raporturilor juridice și a hotărârilor judecătorești irevocabile devenite rei iudicata,

trebuie respectat datorită caracterului de ordine publică al reglementării, motiv

pentru care instanța sesizată ulterior nu va putea să contrazică cele statuate deja

cu valoare de lucru judecat.

În aceste condiții, sancțiunea

nu mai putea fi aplicată, datorită intervenției prescripției.

II. Referitor la fapta

prevăzută de art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996.

Consiliul Concurenței

a reținut în Decizia nr. 237/2006 că SC A.T. SA a abuzat în perioada 2002-2005 de

poziția dominantă pe piața municipiului București și că prin abuzul de poziție dominantă

au fost impuse beneficiarilor prețuri inechitabile de cumpărare a produsului.

Astfel, în perioada 2002-2004

contractele încheiate cu abonații nu includeau clauze referitoare la majorarea tarifelor

și cu toate acestea în acea perioadă s-au înregistrat majorări ale tarifelor, deși

costurile erau în scădere.

Ulterior, în contractele

încheiate, din luna mai 2004, SC A.T. SA a prevăzut în contracte și criteriul costurilor

unitare ca element de determinare a creșterii tarifului, însă nici acest criteriu

nu a fost respectat.

În timpul desfășurării

procesului de investigație, SC A.T. SA a fost absorbită ca urmare a fuziunii, de

SC U.R. SA, proces în urma căruia patrimoniul SC A.T. SA a fost transmis cu titlu

universal către SC U.R. SA.

Potrivit art. 6 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 este considerată practică abuzivă folosirea unei

poziții dominante, deținute pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia,

atunci când se impun în mod direct sau indirect prețuri inechitabile de vânzare

ori cumpărare sau alte condiții inechitabile de tranzacționare.

Săvârșirea faptei de mai

sus constituie contravenție și se sancționează în baza art. 51 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 21/1996.

În vederea stabilirii

existenței faptei anticoncurențiale, urmează a se analiza ce se înțelege prin poziție

dominantă pe o parte din piața substanțială.

Potrivit practicii și

literaturii de specialitate, poziția dominantă implică analiza noțiunii de piață

relevantă, din două perspective: geografică și a produsului, cu aplicare la situația

de fapt investigată.

Consiliul Concurenței

a definit în decizia contestată cele două categorii, definiții care corespund textului

de lege care a condus la aplicarea sancțiunii.

Potrivit instrucțiunilor

cu privire la definirea pieței relevante, în scopul stabilirii părții substanțiale

de piață, anexa nr. 3 la ordinul nr. 61/2004, piața relevantă este piața pe care

se desfășoară concurența.

O piață relevantă cuprinde

un produs sau un grup de produse și aria geografică pe care acestea se produc și/sau

se comercializează.

Piața relevantă a produsului

cuprinde toate produsele care sunt considerate de cumpărători ca interschimbabile

sau substituibile, datorită caracteristicilor, prețului și utilizării acestora.

Produsele trebuie să fie suficient de asemănătoare, astfel încât consumatorii sau

beneficiarii să le ia în considerare atunci când iau deciziile de cumpărare.

În speță, Consiliul Concurenței

a definit piața produsului ca fiind serviciile CATV, respectiv numai retransmisia

programelor TV prin cablu.

În perioada analizată,

consumatorii aveau posibilitatea de a recepționa programele TV transmise direct

de radiodifuzor, pe bază de antenă individuală, servicii care sunt, în principal

fără plată, spre deosebire de retransmisia prin cablu pentru care se percep taxe.

Pentru a se folosi tehnologia

DTH (prin satelit), respectiv trecerea de la CATV la DTH, consumatorul ar fi trebuit

să achite valoarea echipamentelor de recepție și de asemenea sunt de luat în considerare

elementele expuse de Consiliul Concurenței privind adaptarea la noua tehnologie,

lipsa unor stimulente puternice pentru efectuarea trecerii și obișnuința legată

de utilizarea retransmisiei prin cablu.

Față de aceste considerente,

serviciile (produsele) nu pot fi apreciate ca substituibile, datorită caracteristicilor,

prețurilor (costurile inițiale și ulterioare) și al utilizării acestora.

Înalta Curte arată că

la efectuarea analizei și adoptarea deciziei s-au avut în vedere produsele care

fac parte din piața respectivă, fiind luați în calcul factori precum substituibilitatea,

prețurile (costuri), elasticitatea cererii pentru produs, care au fost detaliați

în cuprinsul deciziei.

Tocmai datorită factorilor

enunțați mai sus, SC A.T. SA a fost în situația de a impune tarife majorate fără

o justificare obiectivă și fără posibilitatea de a negocia clauzele contractuale,

precum preț raportat la numărul de programe retransmise, etc.

Piața relevantă geografic

cuprinde zona în care sunt localizați agenții economici implicați în livrarea produselor

incluse în piața produsului, zonă care poate fi diferențiată în arii geografice

vecine, datorită în special, condițiilor de concurență substanțial diferite.

Factorii care trebuie

luați în considerare la definirea pieței geografice relevante includ tipul produsului

(al serviciului), preferințele consumatorilor, accesibilitatea produsului acelorași

consumatori, astfel încât fiecare produs să constituie o alternativă economică reală

pentru celelalte.

În aceste condiții, piața

geografică relevantă poate fi și o parte dintr-o localitate.

Consiliul Concurenței

a stabilit corect piața relevanță geografic, prin luarea în calcul a unei părți

din localitate, unde SC A.T. SA își desfășura activitatea fără concurența unor alte

societăți de retransmisie prin cablu (CATV) pentru că beneficiarii serviciului din

zona respectivă nu puteau alege un alt furnizor al aceluiași serviciu.

Datorită poziției dominante

s-au impus tarife și clauze contractuale inechitabile, oneroase pentru beneficiar.

În mod constant tarifele

au fost majorate, fără a exista o motivare obiectivă, deși au existat și perioade

în care costurile erau în scădere.

Lipsa unui alt operator

în zona unde consumatorul folosea serviciul a făcut ca acesta să accepte toate condițiile

de furnizare impuse de prestatorul serviciului, astfel că s-a realizat conținutul

constitutiv al faptei reglementat de art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996

în sensul că au fost impuse prețuri inechitabile de vânzare a serviciului.

În cazul invocat în apărare

ca reprezentând o altă definire a pieței relevante geografic, respectiv cazul M.B.

contra SC A.T. SA, s-a avut în vedere o altă faptă decât aceea analizată în prezentul

litigiu, respectiv abuzul de poziție dominantă prin practicarea unor prețuri de

ruinare.

Trebuie precizat că

art. 6 alin. (1) lit. e) teza a II-a din Legea nr. 21/1996 interzice practicarea

unor prețuri de ruinare (excesiv de mici), în scopul înlăturării concurenților.

Situația analizată de

Consiliul Concurenței în speța respectivă privea practicarea de tarife de ruinare

în Tulcea, tarife ce erau subvenționate din întreaga activitate de cablu a SC

A.T. SA.

O astfel de abordare a

pieței geografice ca fiind piața națională a serviciului a avut în vedere susținerea

financiară a întregii societăți pentru ca într-o anumită zonă să se practice tarife

de ruinare a concurenților și numai prin implicarea pieței naționale se ajungea

la practicarea prețului de ruinare.

Așa cum s-a expus mai

sus, piața geografică a produsului se stabilește diferit în raport de obiectul investigației,

al faptei considerate ca fiind anticoncurențială.

c) soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite și se va modifica

în parte sentința atacată în sensul că va fi anulat art. 1 al deciziei 237/2006

a Consiliului Concurenței pentru fapta prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 21/1996, în ceea ce privește aplicarea sancțiunii contravenționale.

Va fi respinsă acțiunea

reclamantei SC U.R. SA cu privire la anularea art. 2 al deciziei nr. 237/2006 a

Consiliului Concurenței pentru fapta prevăzută de art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996,

ca neîntemeiată.

Vor fi respinse cererile

de intervenție accesorie în favoarea reclamantei ca neîntemeiate și se vor menține

celelalte dispoziții privind majorarea onorariilor de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Consiliul Concurenței împotriva sentinței nr. 3946 din 17 noiembrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că:

- anulează art. 1 al deciziei

nr. 237/2006 a Consiliului Concurenței pentru fapta prevăzută de art. 5 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 21/ 1996 în ceea ce privește aplicarea sancțiunii contravenționale;

- respinge acțiunea reclamantei

SC U.R. SA cu privire la anularea art. 2 al deciziei nr. 237/2006 a Consiliului

Concurenței pentru fapta prevăzută de art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca neîntemeiată;

- respinge cererile de

intervenție accesorie în favoarea reclamantei ca neîntemeiate.

Menține celelalte dispoziții privind majorarea

onorariilor de expert.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie

2011.