ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 526/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 aprilie 2006, reclamantul I.I.C. a chemat în judecată pârâta SC B.C.R. A. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 34.930 Euro echivalent în lei la data efectuării plății cu cheltuieli de judecată. În susținerea cererii reclamanta arată că în perioada 19 octombrie 2005 -21 octombrie 2005 i-a fost furat autoturismul proprietate personală marca Mercedes - BNZ 320 S CDI cu nr. de înmatriculare aflat în sector 1, furtul fiind declarat la organele de poliție însă autorii nu au fost identificați. Reclamantul mai arată că a anunțat și societatea pârâtă unde avea asigurat autoturismul cu polița nr. 0179453 din 23 februarie 2005 pentru furt și avarii, suma asigurată fiind de 34.930 Euro.

Totodată reclamantul susține că a respectat întocmai obligațiile asumate achitând prima de asigurare până la termenul scadent, a predat societății documentele și cheile mașinii. Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii pe motiv că în urma producerii riscului asigurat la data de 24 octombrie 2005 conform declarației olografe în intervalul 19 octombrie 2005 - 21 octombrie 2005 cu ocazia instrumentării dosarului de daună AVA/MP/9681/2005 constructorul german de autovehicule Daimler Chrysler a răspuns cu adresa din 26 aprilie 2006 că nu a fost fabricat vreun autovehicul cu această serie de sașiu astfel că nu putea fi asigurat, iar reclamantul poate pretinde doar returnarea sumei de asigurare achitată conform art. 14 din Legea nr. 136/1995.

Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a RA R.A.R. pe motiv că seria de sașiu evidențiată în cartea de identitate și în certificatul de înmatriculare aparținând bunului nu este reală astfel că autovehiculul nu ar trebui supus înmatriculării în România. RA R.A.R. prin apărările făcute a ridicat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție deoarece este un terț față de raporturile de asigurare dintre părți, considerând că în speță nu este aplicabilă dispoziția art. 12 din O.G. nr. 78/2000 modificată. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 15047 din 13 decembrie 2007 a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 12 din O.G.

nr. 78/2000 vehiculele rutiere pot fi înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora. În aceste condiții cel care a plătit prima de asigurare este îndreptățit numai la returnarea acesteia. Urmare apelului promovat de reclamant, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 181 din 22 aprilie 2008 a admis apelul, a schimbat în parte sentința criticată în sensul obligării intimatei SC B.C.R. A. SA la plata sumei de 34.930 Euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței. În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că bunul asigurat a fost înmatriculat în România în momentul încheierii poliței de asigurare facultativă de răspundere civilă conform cărții de identitate eliberată de R.A.R.

S-a mai reținut că în speță nu sunt incidente prevederile art. 14 din Legea nr. 136/1995 întrucât acestea privesc cazurile în care după începerea obligației asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, iar din actele dosarului rezultă că riscul asigurat s-a produs. Cu petiția înregistrată la data de 29 mai 2008 intimata pârâtă SC B.C.R. A. SA a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate. Astfel se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii incidentale cererii principale; conform contractului de asigurare pot fi asigurate doar autovehiculele înmatriculate în România, seria de sașiu a autovehiculului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare nu a fost atribuită de fabricant vreunui astfel de bun.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ. „instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță". Din economia textului precitat rezultă că instanța de apel nu poate examina decât aspectele deduse judecății prin petiția de apel, celelalte aspecte rămânând definitiv judecate între părți și nu mai pot fi puse în discuție fără a știrbi un drept definitiv câștigat. In aceste condiții nu se poate reține că au fost încălcate dispozițiile art. 295 C. proc. civ.

Nu pot fi reținute nici criticile potrivit cărora conform contractului de asigurare pot fi asigurate doar autovehiculele înmatriculate în România, întrucât în speță sunt incidente dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 136/1995 și ale art. 969 C. civ., recurenta necontestând încheierea poliței de asigurare facultativă (de tip Casco) prin care s-a obligat să suporte riscul asigurat, printre care și furtul asigurat, intimatul achitând primele de asigurare. Justificat instanța de apel a reținut că asupra valabilității poliței de asigurare a fost stabilită de instanțele de judecată în mod irevocabil. Deși recurenta a încasat primele de asigurare până la data producerii riscului asigurat a refuzat despăgubirea autoturismului, criticile neavând nici o legătură cu polița de asigurare.

De altfel obligația de diligentă în vederea efectuării de verificări cu privire la autoturismul asigurat revenea reprezentanților recurentei, mai ales în condițiile în care în cuprinsul poliței de asigurare există mențiunea că „asigurarea se încheie cu o singură cheie la proprietarul mașinii". Față de cele arătate rezultă că în speță hotărârea pronunțată a fost dată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 136/1995 astfel că Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.C.R. A. SA împotriva deciziei comerciale nr. 181 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială. Obligă pe recurentă la plata sumei de 5.950 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-reclamant I.I.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.