ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 526/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

data de 27 aprilie 2006, reclamantul I.I.C. a chemat în judecată pârâta SC B.C.R.

A. SA solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligată

la plata sumei de 34.930 Euro echivalent în lei la data efectuării plății cu cheltuieli

de judecată.

În susținerea cererii

reclamanta arată că în perioada 19 octombrie 2005 -21 octombrie 2005 i-a fost

furat autoturismul proprietate personală marca Mercedes - BNZ 320 S CDI cu

nr. de

înmatriculare aflat în sector 1, furtul fiind declarat la organele de

poliție însă autorii nu au fost identificați.

Reclamantul mai arată

că a anunțat și societatea pârâtă unde avea asigurat autoturismul cu polița nr.

0179453 din 23 februarie 2005 pentru furt și avarii, suma asigurată fiind de

34.930 Euro.

Totodată reclamantul

susține că a respectat întocmai obligațiile asumate achitând prima de asigurare

până la termenul scadent, a predat societății documentele și cheile mașinii.

Pârâta a depus

întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii pe motiv că în urma

producerii riscului asigurat la data de 24 octombrie 2005 conform declarației

olografe în intervalul 19 octombrie 2005 - 21 octombrie 2005 cu ocazia

instrumentării dosarului de daună AVA/MP/9681/2005 constructorul german de

autovehicule Daimler Chrysler a răspuns cu adresa din 26 aprilie 2006 că nu a

fost fabricat vreun autovehicul cu această serie de sașiu astfel că nu putea fi

asigurat, iar reclamantul poate pretinde doar returnarea sumei de asigurare

achitată conform art. 14 din Legea nr. 136/1995.

Pârâta a formulat și

cerere de chemare în garanție a RA R.A.R. pe motiv că seria de sașiu

evidențiată în cartea de identitate și în certificatul de înmatriculare

aparținând bunului nu este reală astfel că autovehiculul nu ar trebui supus

înmatriculării în România.

RA R.A.R. prin

apărările făcute a ridicat excepția inadmisibilității cererii de chemare în

garanție deoarece este un terț față de raporturile de asigurare dintre părți,

considerând că în speță nu este aplicabilă dispoziția art. 12 din O.G. nr. 78/2000

modificată.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 15047 din 13 decembrie 2007 a

respins acțiunea și cererea de chemare în garanție ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 12 din O.G. nr. 78/2000

vehiculele rutiere pot fi înmatriculate sau înregistrate în România numai după

omologarea și certificarea autenticității acestora.

În aceste condiții

cel care a plătit prima de asigurare este îndreptățit numai la returnarea

acesteia.

Urmare apelului

promovat de reclamant, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin

decizia nr. 181 din 22 aprilie 2008 a admis apelul, a schimbat în parte

sentința criticată în sensul obligării intimatei SC B.C.R. A. SA la plata sumei

de 34.930 Euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, păstrând

celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea

soluției, instanța de control judiciar a reținut că bunul asigurat a fost

înmatriculat în România în momentul încheierii poliței de asigurare facultativă

de răspundere civilă conform cărții de identitate eliberată de R.A.R.

S-a mai reținut că în

speță nu sunt incidente prevederile art. 14 din Legea nr. 136/1995 întrucât

acestea privesc cazurile în care după începerea obligației asigurătorului,

producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, iar din actele dosarului

rezultă că riscul asigurat s-a produs.

Cu petiția

înregistrată la data de 29 mai 2008 intimata pârâtă SC B.C.R. A. SA a declarat

recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile vizând aspecte de

nelegalitate.

Astfel se susține că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii incidentale cererii

principale; conform contractului de asigurare pot fi asigurate doar

autovehiculele înmatriculate în România, seria de sașiu a autovehiculului

pentru care s-a încheiat contractul de asigurare nu a fost atribuită de

fabricant vreunui astfel de bun.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 295

alin. (1) C. proc. civ. „instanța de apel va verifica în limitele cererii de

apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță".

Din economia textului

precitat rezultă că instanța de apel nu poate examina decât aspectele deduse

judecății prin petiția de apel, celelalte aspecte rămânând definitiv judecate

între părți și nu mai pot fi puse în discuție fără a știrbi un drept definitiv

câștigat.

In aceste

condiții nu se poate reține că au fost încălcate dispozițiile art. 295 C. proc.

civ.

Nu pot fi reținute

nici criticile potrivit cărora conform contractului de asigurare pot fi

asigurate doar autovehiculele înmatriculate în România, întrucât în speță sunt

incidente dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 136/1995 și ale art. 969

C. civ., recurenta necontestând încheierea poliței de asigurare facultativă (de

tip Casco) prin care s-a obligat să suporte riscul asigurat, printre care și

furtul asigurat, intimatul achitând primele de asigurare.

Justificat instanța

de apel a reținut că asupra valabilității poliței de asigurare a fost stabilită

de instanțele de judecată în mod irevocabil.

Deși recurenta

a încasat primele de asigurare până la data producerii riscului asigurat a

refuzat despăgubirea autoturismului, criticile neavând nici o legătură cu

polița de asigurare.

De altfel obligația

de diligentă în vederea efectuării de verificări cu privire la autoturismul

asigurat revenea reprezentanților recurentei, mai ales în condițiile în care în

cuprinsul poliței de asigurare există mențiunea că „asigurarea se încheie cu o

singură cheie la proprietarul mașinii".

Față de cele arătate

rezultă că în speță hotărârea pronunțată a fost dată cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 136/1995 astfel că

Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.C.R. A. SA împotriva deciziei

comerciale nr. 181 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a

V

a comercială.

Obligă pe recurentă

la plata sumei de 5.950 lei cheltuieli de judecată în favoarea

intimatului-reclamant I.I.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie

2009.