ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1761/2008

Asupra recursului de față;

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că la data de 17 martie 2007, petentul a formulat în

prezenta cauză cerere de revizuire a sentinței penale nr. 1 din 13 martie 1946

a Tribunalului Poporului Cluj, în calitate de fiu al condamnatului A.W.,

arătându-se că acesta a fost condamnat la moarte în contumacie în baza art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 312/1945, dar în prezent au fost descoperite probe noi care

dovedesc inexistența rolului de instigator al condamnatului pentru

crimele comise de armata maghiară în localitățile

Sucutard și Mureșenii de

Câmpie.

Prin sentința penală nr. 61 din 10

septembrie 2007, Curtea de Apel a scos cauza de pe rol și a trimis-o la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru ca procurorul competent să

efectueze cercetările prevăzute de procedura revizuirii.

Prin sentința penală nr. 739 din

13 decembrie 2007, Tribunalul Cluj a declinat competența de soluționare a

cererii Curții de Apel Cluj, dat fiind că Tribunalul Poporului, care a judecat

cauza în primă instanță, nu poate fi asimilat tribunalului, ci curții de apel,

și legat de considerentul că judeca infracțiuni de competența curții, dar și

datorită modului de organizare și funcționare.

Referitor la inexistența rolului de

instigator al condamnatului, se arată în cererea de revizuire că din

centralizatorul obținut de la arhivele MAPN, privitor la „masacrarea în mod

îngrozitor a familiei preotului B.A.", rezultă că cei care au comis

infracțiunile sun armata maghiară îndemnată de doi inculpați, din care unul a

fost deja achitat pentru infracțiunea săvârșită.

O altă probă în sprijinul

nevinovăției condamnatului o reprezintă chiar schimbarea sa din funcția de

ofițer de legătură pe lângă Comisia Germană de Ofițeri din Brașov, respectiv

sentimentele sale antiromânești, manifestate însă în cuprinsul romanelor sale,

și nu într-o eventuală implicare în crime de război.

Se mai solicită a se reține și

declarația notarială din data de 03 octombrie 2006, prin care numitul J.C.M. -

J.R., fost ofițer în cadrul Comisiei Persoanelor fără Patrie al Statelor Unite,

și care a anchetat împrejurarea dacă condamnatul și familia sa pot emigra în

SUA, a concluzionat că sunt false declarațiile după care acesta a fost criminal

de război sau membru al vreunui partid fascist.

Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj a solicitat respingerea cererii de revizuire, întrucât, potrivit art.

394 lit. a) C. proc. pen, revizuirea poate fi cerută dacă s-au descoperit fapte

sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei,

deci ceea ce trebuie apreciat ca nou este fapta probatorie și nu mijlocul de

probă care ar dovedi inexistența unei fapte pe care instanța a considerat-o

dovedită, iar actele depuse constituie eventual probe noi, și nu fapte sau

împrejurări noi în accepțiunea legii procesual penale.

Curtea reține că prin sentința de

condamnare s-a dispus, pe lângă condamnarea la moarte, și confiscarea întregii

averi a condamnatului în folosul statului român, cu titlu de despăgubire.

Se constată că în luna septembrie

1940, în urma Dictatului de la Viena, Ardealul de Nord, din care făcea parte și

comuna Sucutard, a fost ocupată de unitățile armatei ungare, iar aici își avea

domeniul contele A.W. cu familia sa, care purta o ură neîmpăcată românilor,

care primiseră de la statul român în urma reformei agrare, o bună parte din

moșia sa. Contele a intervenit prin comandantul militar al comunei pentru

arestarea fostului primar român, M.P., considerat ca principalul vinovat în

aplicarea reformei agrare, și a fetei sale adoptive, M.M., elevă la școala

normală.

Tot la intervenția condamnatului,

au mai fost arestați și românii M.I. și C.I., care l-au acționat în judecată

pentru leziuni corporale, în cursul anului 1938, precum și comerciantul evreu R.,

pentru speculă, și cumnatele sale, M.E. și R., bănuite pentru activitate

comunistă și denunțătoare la autoritățile românești, față de acuzat, suspectat

de activitate iredentistă.

După ce au fost interogați și

bătuți cu cruzime, M.P., fiica sa și comerciantul evreu au fost eliberați, dar

ceilalți au fost menținuți în arest, cele două surori M. fiind duse la castelul

contelui pentru a fi identificate.

Demersurile ulterior făcute de mai

multe persoane pentru eliberarea arestaților au rămas fără rezultat.

La data de 22 septembrie 1940, cei

4 arestați au fost duși sub pază militară în comuna Țaga, și împușcați și

aruncați în groapa comună a doua zi.

În sentința de condamnare s-a mai

reținut că în Mureșenii de Câmpie a fost cantonat un grup de soldați maghiari.

In comună era preot numitul A.B., care avea soție și 3 copii, iar în curtea lor

fuseseră cantonați mai mulți soldați care comiseseră jafuri. Preotul a plecat

la Cluj, pentru a solicita intervenția comandamentului militar, dar pentru că

nu a obținut nici o promisiune, s-a întors acasă în seara de 23 septembrie 1940,

în jurul orelor 10,00. acesta a fost pândit de comandantul soldaților maghiari,

care a trimis la casa preotului o patrulă de 12 soldați, pentru a-l extermina

pe preot și familia sa, precum și pe cei arestați în aceeași zi, respectiv

cantorul și soția sa, învățătorul, soacra acestuia și copilul său de 5 ani.

Soldații i-au împușcat pe toți, dar

și pe servitoarea unguroaică a preotului și au îngropat cele 11 cadavre în

curtea casei.

În sentința de condamnare, s-a

reținut că locotenentul ungur, C.G. a fost instigat în comiterea crimelor de

contele ungar A.W., pentru că contele avea ură foarte mare împotriva preotului,

din cauza unui teren de vânătoare și pentru că vedea în acesta un mare român.

Prin aceeași sentință, a fost

achitat acuzatul K.I., pentru că nu a putut fi determinat rolul acestuia în

săvârșirea masacrelor, prezența sa pe lângă locotenentul ungur fiind explicată

prin faptul că era tălmaci.

S-a apreciat că faptele acuzatului

întrunesc elementele constitutive ale crimei prev. de art. 2 lit. e)

din Legea nr. 312/1945, pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de

dezastrul tării sau de crimele de război, care prevede că "sunt vinovați

de dezastrul țării prin săvârșirea crimei de război, cei care au ordonat sau

săvârșit represiuni colective sau individuale, cu scop de persecuție politică

sau din motive rasiale, asupra populației civile".

Curtea reține că împrejurarea

menționată în cuprinsul cererii de internare a numitului M.P., aceea că fostul

primar, soția acestuia și numitele M.E. și R. au ațâțat nemulțumirile românilor

în detrimentul maghiarilor, au denunțat o întrunire secretă din 1939, ținută la

curtea castelului din Sucutard, motiv pentru care au și fost arestați alături

de mai multe persoane și predați regimentului de Infanterie Ungar nr. 11,

nu este o împrejurare necunoscută de instanța fondului, ci concordă cu starea

de fapt reținută în sentința de condamnare.

Actul intitulat „acte de agresiuni

maghiare contra populației române din Ardealul de Nord", înaintat comisiei

germano-italiene la data de 10 martie 1941 și care cuprinde un tabel cu data și

locul unde s-a produs faptul și natura abuzurilor comise, numele celui care

Ie-a suferit și indicația asupra celor care au comis abuzuri și atrocități,

menționează despre masacrarea preotului român A.B. și a familiei sale de către

ind. K. din Mureșeni și S. din comuna Sava.

Se constată că acest act nu poate

fi reținut ca temei al revizuirii, pentru că el nu exclude vinovăția

condamnatului, care l-a instigat pe locotenentul ungur la producerea crimei.

Declarația fostului ofițer de

investigație american nu atestă nici o împrejurare nouă, necunoscută instanței

de judecată și nici nu reprezintă declarația unei persoane care a fost martor

la masacrele petrecute în Transilvania sub ocupația armatei maghiare.

Împotriva sentinței a declarat

recurs petentul, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii

atacate, referitoare la indicarea greșită a căii de atac, ce este apelul și nu

recursul, în baza disp. art. 407 C. proc. pen, și la

interpretarea greșită a disp. art. 394 alin. (1) lit. a) comb. cu art.

394 alin. (2) C. proc. pen, erori care au dus la greșita respingere a cererii

de revizuire formulată.

Se solicită casarea hotărârii și

admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată.

Examinând hotărârea, prin prisma

criticilor formulate de petent, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Sub un prim aspect, este de

constatat că hotărârea pronunțată în cauză este supusă căii de atac ordinare

reglementată de art. 385

1

și urm. C. proc. pen., respectiv,

recursul.

Potrivit art. 385

1

C.

proc. pen. sentințele pronunțate de curțile de apel sunt supuse recursului,

astfel că este eronată susținerea recurentului privind greșita indicare a căii

de atac. De altfel, indicarea greșită a denumirii căii ordinare de atac nu

poate constitui un motiv de recurs pentru că posibilitatea exercitării

controlului judiciar este determinată de legiuitor și nu este lăsată la

latitudinea organului judiciar.

În ceea ce privește admisibilitatea

în principiu a cererii în revizuire, Înalta Curte constată că, în mod

justificat, prima instanță a concluzionat că cele invocate nu pot fi apreciate

ca fapte sau împrejurări noi, necunoscute

primei

instanțe și care ar putea conduce la adoptarea unei soluții diametral

opuse

soluției de condamnare.

Potrivit art. 394 lit. a) C. proc.

pen, caz de revizuire invocat de condamnat, pot fi supuse revizuirii hotărârile

judecătorești penale definitive, atunci când s-au descoperit fapte sau

împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Primind cererea, după procedura

actelor de cercetare întocmite de procuror, în etapa admiterii în principiu,

instanța este obligată să verifice condițiile de admisibilitate, în sensul de a

stabili dacă se invocă vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de lege, cu

descrierea concretă a cazului invocat și nu numai făcând referire la

numerotarea acestuia în sistemul codului de procedură penală, dacă petentul

este unul din titularii cererii de revizuire, dacă este efectuată în termen și

dacă s-a efectuat procedura prealabilă, putându-se verifica probele propuse în

susținerea cererii și administra probe noi.

Numai după se s-a îndeplinit

această etapă de verificare a regularității cererii și se constată că probele

administrate dovedesc existența cazului de revizuire invocat, se poate proceda

la admiterea în principiu și la continuarea judecării cererii în revizuire.

În cauză, este de constat că actele

depuse de revizuient nu relevă fapte sau împrejurări necunoscute instanței, ci

unele aspecte care nu pot provoca o nouă judecată asupra fondului și nu pot

prefigura o soluție de achitare.

Menționarea greșită a numărului

regimentului din care făcea parte patrula armatei maghiare nu duce la

înlăturarea acuzației de instigare la crime de război, reținută în sarcina

condamnatului.

Vinovăția condamnatului pentru

instigarea militarilor maghiari la atrocități s-a stabilit pe baza

declarațiilor populației civile din mureșenii de Câmpie, astfel că invocarea

unui act extrajudiciar cu caracter pur statistic nu poate fi apreciat ca un

fapt juridic cu relevanță asupra stabilirii vinovăției.

O declarație, chiar autentică a

unei persoane care nu a fost prezentă la locul derulării evenimentelor, nu

poate sprijini o cerere în revizuire pentru că nu este decât o apreciere pur

subiectivă ulterioară, fără a pune în lumină fapte juridice necunoscute la

pronunțarea asupra fondului cauzei de către tribunalul Poporului.

lată de ce, pe deplin justificat,

curtea de apel a apreciat că revizuientul a propus noi mijloace de probă și nu

a relevat fapte sau împrejurări noi, care, odată puse în lumină, ar conduce la

concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Pentru considerentele de mai sus,

apreciind ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat de revizuent.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuientul W.A. împotriva sentinței penale nr. 35 din 10 martie 2008 a Curții

de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul revizuient să plătească statului

suma de 500 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20 mai 2008.