ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3784/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță. Reclamanta C.F. a invocat în dosarul nr. 2530/62/2007 al Curții de Apel Brașov excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. a), c) și d) din Decizia nr. 1074/2004 a Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații. În motivarea excepției, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004 contravin dispozițiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 304/2003, dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. c) din decizie contravin art. 10 lit. c) din Legea nr. 304/2003, iar dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. d) din decizie încalcă și ele prevederile Legii nr. 304/2003, lege care exclude penalități, majorări și dobânzi pentru abonatul persoană defavorizată, Reclamanta a apreciat că decizia A.N.R.C.

restrânge conținutul și întinderea drepturilor stabilite de Parlament, încălcând ierarhia Legii nr. 304/2003 și deci, Constituția. Reclamanta a invocat și excepția de neopozabilitate a actelor și datelor de desemnare/comunicare (pentru 2004 – 14 septembrie, pentru 2005 – 16 septembrie ) invocate de pârâți, susținând că trebuiau publicate întrucât sunt acte și date de interes public din care se nasc drepturi și situații juridice pentru cetățenii/persoanele defavorizate. De asemenea a invocat excepția de neopozabilitate a oricărui text (reglementare) din: Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004 cu modificări, deciziile A.N.R.C. sus menționate, celelalte acte de A.N.R.C.

și/sau R. ce se invocă în sensul că facilitățile încetează la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005. A susținut în motivarea acestei excepții că data de 31 decembrie 2004 nu operează cu privire la facilitățile vizând facturile persoanelor defavorizate, deoarece facilitățile au o curgere în timp raportată la data scadenței fiecărei facturi lunare și nu și-ar produce efectele dacă li s-ar aplica această dată. Prin întâmpinare, pârâta SC R. SA a solicitat respingerea excepției întrucât legiuitorul nu a instituit în sarcina A.N.R.C. obligația de a impune furnizorilor facilitățile, ci i-a acordat doar posibilitatea de a aprecia dacă acest lucru se impune sau nu.

Cu privire la excepția de neopozabilitate a actelor și datelor de desemnare/comunicare, respectiv cele din 14 septembrie 2004 și 16 septembrie 2005, s-a solicitat respingerea acesteia, inopozabilitatea fiind o sancțiune care intervine în cazul nesocotirii unor cerințe de publicitate față de terți, prevăzute de lege pentru anumite acte juridice. Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației citată ca pârâtă, în calitate de autoritate emitentă a deciziei ce constituie obiectul excepției de nelegalitate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată având în vedere că dispozițiile art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 reprezintă dispoziții maximale, modalitatea de implementare a acestora fiind lăsată la latitudinea A.N.R.C.

care are rolul de a pune în aplicare politica națională în domeniul comunicațiilor electronice. Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 304/2003 lasă la aprecierea A.N.R.C. decizia impunerii sau nu în sarcina furnizorilor de serviciu universal a obligației de a oferi persoanelor care, datorită veniturilor reduse sau nevoilor sociale speciale necesită o protecție suplimentară, anumite facilități aplicabile în caz de neplată a facturii telefonice. La data emiterii Deciziei nr. 1074/2004, A.N.R.C. a analizat necesitatea asigurării unui echilibru între interesele utilizatorilor finali și interesele comerciale ale furnizorilor de serviciu universal. Referitor la excepția de neopozabilitate cu privire la actele și datele de desemnare/comunicare pentru 2004 – 14 septembrie, iar pentru anul 2005 – 16 septembrie pârâta a precizat că Deciziile Președintelui A.N.R.C.

nr. 1175/2004; nr. 1203/2004, nr. 1310/2005 și nr. 1469/2005 reprezintă acte administrative cu caracter individual care nu se publică în Monitorul Oficial, ci se comunică A.N.R.C.T.I. și persoanei interesate, în speță SC R. SA. Legislația nu prevede publicarea în Monitorul Oficial a adreselor de comunicare a actelor administrative individuale. Sub aspectul excepției de neopozabilitate a oricărui text din Decizia A.N.R.C. 1074/2004, din cele patru decizii ale A.N.R.C. sus menționate și din celelalte acte ale A.N.R.C. și/sau R. ce se invocă în sensul că facilitățile încetează la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005, pârâta a invocat dispozițiile art. 9 alin. (3) din Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004.

A arătat că toate facturile telefonice emise pe perioada de desemnare ca furnizor de serviciu universal a SC R. SA dau dreptul persoanelor defavorizate la acordarea facilităților aplicabile în caz de neplată a acestor facturi, în ceea ce privește sumele acordate de SC R. SA pentru furnizarea serviciilor în acea perioadă. Prin sentința nr. 1846 din 4 mai 2009 a Curții de Apel București a r espins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate formulată de reclamanta C.F., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Administrare șl Reglementare în Comunicații SC R. SA și SC R. SA, Direcția de Telecomunicații Brașov. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că Curtea constată că actul administrativ ce formează obiectul prezentei excepții nu încalcă dispozițiile art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 care lasă la latitudinea A.N.R.C.T.I.

decizia de a impune sau nu furnizorilor de serviciu universal obligația de a oferi anumite facilități persoanelor ce necesită o protecție suplimentară, facilități aplicabile în situația în care nu este plătită factura telefonică. Acest text de lege nu reglementează obligația, ci posibilitatea A.N.R.C.T.I. de a stabili obligația sus menționată a furnizorilor de serviciu universal, iar în cazul în care impun acestora acordarea facilităților poate stabili ca numai unele dintre facilitățile prevăzute de lege să fie acordate persoanelor care necesită o protecție specială. În condițiile în care A.N.R.C.T.I. are posibilitatea de a nu impune această obligație este evident că are și posibilitatea de a stabili condițiile în care le revine furnizorilor obligația, respectiv care sunt facilitățile ce urmează a fi acordate, textul de lege neimpunând acordarea tuturor facilităților și în condițiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 304/2003.

În acest sens sunt și prevederile Ordinului M.C.T.I. nr. 184/2004 care se referă la posibilitatea A.N.R.C.T.I. de a impune furnizorilor de serviciu universal obligația de oferi persoanelor care necesită o protecție suplimentară, unele dintre facilitățile prevăzute de Legea nr. 304/2003. De asemenea s-a reținut că în ceea ce privește inopozabilitatea unor decizii Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații ca urmare, a nepublicării acestora în Monitorul Oficial, excepția este nefondată deoarece fiind acte administrative cu caracter individual care reglementează relații speciale între anumite persoane, nu se impune publicarea acestora.

Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta susținând că instanța de fond a apreciat greșit că prin prevederile art. 10 lit. a), c), d) din Legea nr. 304/2003 s-a reglementat numai posibilitatea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații de a impune acordarea unor facilității . A motivat recurenta că autoritatea emitentă avea obligația de a acorda toate facilitățile cuprinse în Legea nr. 304/2003, iar în cazul în care a înțeles să le limiteze trebuia să motiveze această soluție. În ceea ce privește inopozabilitatea hotărârilor Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ca urmare a nepublicării acestora, a arătat că instanța a dat o dezlegare greșită și confuză cererii pe care a formulat-o , susținând că sunt supuse publicării toate actele cu caracter normativ, inclusiv cele administrative, care prezintă interes public.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă. S-a precizat că potrivit art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor poate stabili anumite categorii de persoane, care, datorită veniturilor reduse sau nevoilor sociale speciale, necesită o protecție suplimentară, caz în care Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații poate impune furnizorilor de serviciu universal obligația de a oferi acestor categorii de persoane facilități, aplicabile în caz de neplată a facturii telefonice, facilități care se includ în contractele încheiate cu utilizatorii finali.

A susținut intimata că în raport de prevederile legale enunțate Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații are competența de a stabili dacă impune sau nu în sarcina furnizorilor de serviciu universal obligația de oferi anumite facilității aplicabile în caz de neplată a facturii telefonice.

S-a arătat că Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații avea posibilitatea să impună sarcina furnizorilor de serviciu universal obligația de a acorda doar unele din facilități, situație care rezultă din Ordinul Ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 184/2008 R . În ceea ce privește inopozabilitatea deciziilor adoptate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial s-a motivat că deciziile nu au caracter normativ, astfel că nu se impunea publicarea acestora în Monitorul Oficial al României partea I , fiind comunicate numai părților cărora li s-a adresat . SC R. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, deoarece norma cuprinsă în art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 nu stabilește în sarcina Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații obligația de a impune furnizorilor de serviciu universal acordarea de facilității, către beneficiarii finali, textul legii menționate lăsând această posibilitate la aprecierea autorității cu atribuții în materie de reglementare.

Examinarea motivelor de recurs. Din examinarea motivelor de recurs, a obiectului excepției și a legislației aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Legislație aplicabilă. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ Art. 4 alin. (1): Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze Excepția de nelegalitate care formează obiectul analizei în cauza prezentă vizează nelegalitatea prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a), c) și d) din decizia nr. 1074/2004 adoptată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații , în raport de prevederile art. 10 lit. a), c) și d) din Legea nr. 303/2004. În cadrul examinării excepției de nelegalitate instanța astfel sesizată analizează dacă textul actului administrativ este conform cu legea în baza căreia a fost adoptat. Prin decizia nr. 1074/2004 Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a reglementat implementarea serviciului universal în sectorul comunicațiilor electronice.

Textele atacate prin excepția de nelegalitate se referă la facilitățile aplicabile de către furnizorii de serviciu universal în cazul în care anumite categorii de persoane nu plătesc facturile telefonice. În continuare Înalta Curte va expune și textul de lege în baza căruia a fost emisă decizia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații care formează obiectul controlului de nelegalitate în speța de față. Legea nr. 304/2003, pentru serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețele și serviciile de comunicații electronice Art. 10 alin. (10): Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației poate stabili anumite categorii de persoane care, datorită veniturilor reduse sau nevoilor sociale speciale, necesită o protecție suplimentară.

În acest caz A.N.R.C.T.I.

poate impune furnizorilor de serviciu universal obligația de a oferi acestor persoane următoarele facilități, aplicabile în caz de neplată a facturii telefonice, facilități care vor fi prevăzute expres în contractele încheiate cu utilizatorii finali care fac parte din aceste categorii: - a) sumele datorate de abonat să nu fie purtătoare de majorări de întârziere; - b) deconectarea de la rețeaua publică de telefonie să nu aibă loc mai devreme de expirarea termenului stabilit în prealabil de A.N.R.C.T.I., calculat de la suspendarea furnizării serviciului; - c) pe toată durata cât serviciul este suspendat, abonatul să poată iniția sau primi apeluri care nu presupun nicio plată din partea sa și să nu datoreze furnizorului niciun fel de tarife; - d) reluarea furnizării serviciului, indiferent dacă se realizează după suspendare sau după deconectare, să se facă în mod gratuit, după achitarea de către abonat a facturii a cărei neplată a atras suspendarea.

Examinarea conținutului normativ al textului de lege relevă cu certitudine că legiuitorul a prevăzut că Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, poate impune furnizorilor de serviciu universal obligația de a oferi unor categorii de persoane o serie de facilități. Textul legii nu dispune că pot fi impuse toate facilitățile arătate în art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003, ci este vorba de anumite facilități dintre toate cele enunțate în text care se pot acorda beneficiarilor finali ai serviciului universal. Obligația legală pe care o apreciază recurenta că ar fi fost încălcată nu se regăsește nici unde în conținutul actului normativ în baza căruia s-a emis decizia supusă examinării în prezentul dosar.

În raport de considerentele enunțate Înalta Curte găsește motivul de recurs formulat de recurentă ca fiind neîntemeiat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică. În ceea ce privește motivul de recurs privind inopozabilitatea actelor administrative cu caracter normativ nepublicate în Monitorul Oficial, Înalta Curte arată că pe calea procedurii reglementată în art. 4 din Legea nr. 554/2004 R privind contenciosul administrativ, instanța cercetează numai legalitatea actului administrativ. Inopozabilitatea actelor administrative este o sancțiune specifică care constă în lipsirea de efecte juridice a actelor care nu au fost publicate în forma și condițiile prevăzute de lege pentru publicarea acelor acte.

Așadar nelegalitatea și inopozabilitatea sunt instituții juridice sancționatoare, aplicabile în materia dreptului administrativ, însă acestea sunt fundamental diferite, ele intervenind în situații distincte. Revenim și explicăm că nelegalitatea actului administrativ apare în situația în care actul respectiv nu respectă condițiile din legea sau actul normativ cu forță juridică superioară, în baza căruia a fost emis, iar inopozabilitatea intervine în caz de nerespectare a formelor de publicitate cerute de lege pentru respectiva categorie de acte.

În aceste condiții critica formulată de reclamantă este nerelevantă sub aspectul dezlegării cauzei pentru că nu s-a invocat nelegalitatea unor acte administrative, ci inopozabilitatea, care nu constituie obiectul controlului judiciar în cadrul procedurii speciale a excepției de nelegalitate, reglementată de art.4 din Legea nr. 554/2004 R. Având în vedere motivele arătate în prezenta decizie, Înalta Curte în baza art. 312 raportat la art. 304 1 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta C.F., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.F. împotriva sentinței civile nr. 1846 din 4 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 august 2009