ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3784/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3784/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță.

Reclamanta C.F. a invocat în dosarul nr. 2530/62/2007 al

Curții de Apel Brașov excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2)

lit. a), c) și d) din Decizia nr. 1074/2004 a Autorității Naționale de Reglementare

în Comunicații.

În motivarea excepției, reclamanta a arătat că

dispozițiile

art. 8 alin. (2) lit. a) din

Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004 contravin

dispozițiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 304/2003, dispozițiile

art. 8 alin. (2) lit. c) din decizie contravin

art. 10 lit. c) din Legea nr. 304/2003, iar

dispozițiile

art. 8 alin. (2)

lit. d) din decizie încalcă și ele prevederile Legii nr. 304/2003, lege care

exclude penalități, majorări și dobânzi pentru abonatul persoană defavorizată,

Reclamanta

a apreciat că decizia A.N.R.C. restrânge conținutul și întinderea

drepturilor stabilite de

Parlament, încălcând ierarhia Legii nr. 304/2003 și deci,

Constituția.

Reclamanta

a invocat și excepția de neopozabilitate a actelor și datelor de

desemnare/comunicare (pentru

2004 – 14 septembrie, pentru 2005 – 16 septembrie ) invocate de

pârâți, susținând că

trebuiau publicate întrucât sunt acte și date de interes public din

care se nasc drepturi și

situații juridice pentru cetățenii/persoanele defavorizate.

De asemenea a invocat

excepția de neopozabilitate a oricărui text

(reglementare)

din: Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004 cu modificări, deciziile

A.N.R.C. sus menționate, celelalte acte de

A.N.R.C. și/sau R. ce se invocă în sensul că facilitățile încetează la 31

decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005.

A susținut în motivarea acestei excepții că data de 31 decembrie 2004

nu operează cu

privire la facilitățile vizând facturile persoanelor defavorizate,

deoarece facilitățile au

o curgere în timp raportată la data scadenței fiecărei

facturi lunare și nu și-ar

produce

efectele dacă li s-ar aplica această dată.

Prin

întâmpinare, pârâta SC R. SA a solicitat respingerea excepției

întrucât legiuitorul nu a

instituit în sarcina A.N.R.C. obligația de a impune furnizorilor facilitățile,

ci i-a acordat doar posibilitatea de a aprecia dacă acest lucru se impune

sau nu.

Cu privire la excepția

de neopozabilitate a actelor și datelor de

desemnare/comunicare,

respectiv cele din 14 septembrie 2004 și 16 septembrie 2005, s-a solicitat

respingerea acesteia, inopozabilitatea fiind o

sancțiune care intervine în cazul

nesocotirii

unor cerințe de publicitate față de terți, prevăzute de lege pentru anumite

acte

juridice.

Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia

Informației citată ca

pârâtă, în calitate de autoritate emitentă a deciziei ce constituie

obiectul excepției de

nelegalitate a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea excepției ca

neîntemeiată având în vedere că

dispozițiile

art. 10 alin. (10) din

Legea nr. 304/2003 reprezintă

dispoziții maximale, modalitatea de implementare a acestora fiind lăsată la

latitudinea A.N.R.C. care are rolul de a pune în aplicare politica

națională în domeniul comunicațiilor

electronice.

Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 304/2003 lasă la aprecierea A.N.R.C.

decizia

impunerii

sau nu în sarcina furnizorilor de serviciu universal a obligației de a oferi

persoanelor care,

datorită veniturilor reduse sau nevoilor sociale speciale necesită o

protecție suplimentară,

anumite facilități aplicabile în caz de neplată a facturii

telefonice.

La data emiterii Deciziei nr. 1074/2004, A.N.R.C. a analizat

necesitatea asigurării

unui

echilibru între interesele utilizatorilor finali și interesele comerciale ale

furnizorilor de serviciu universal.

Referitor

la excepția de neopozabilitate cu privire la actele și datele de

desemnare/comunicare

pentru 2004 – 14 septembrie, iar pentru anul 2005 – 16 septembrie pârâta a

precizat că Deciziile Președintelui A.N.R.C. nr. 1175/2004; nr. 1203/2004, nr.

1310/2005

și

nr. 1469/2005 reprezintă acte administrative cu caracter individual care nu se

publică în Monitorul

Oficial, ci se comunică A.N.R.C.T.I. și persoanei interesate, în

speță SC R. SA.

Legislația nu prevede

publicarea în Monitorul Oficial a adreselor de comunicare a actelor

administrative individuale.

Sub aspectul excepției de neopozabilitate a oricărui text din Decizia

A.N.R.C. 1074/2004, din cele patru decizii ale A.N.R.C. sus menționate și din

celelalte acte ale

A.N.R.C. și/sau R. ce se invocă în sensul că facilitățile încetează la

31 decembrie 2004,

respectiv 31 decembrie 2005, pârâta a invocat

dispozițiile

art. 9 alin. (3) din Decizia

A.N.R.C. nr. 1074/2004.

A

arătat că toate facturile telefonice emise pe perioada de desemnare ca furnizor

de serviciu universal a SC R. SA dau dreptul persoanelor

defavorizate la acordarea

facilităților aplicabile în caz de neplată a acestor facturi, în

ceea ce privește sumele

acordate de SC R. SA pentru furnizarea

serviciilor în acea perioadă.

Prin sentința nr. 1846

din 4 mai 2009 a Curții de Apel București a r

espins,

ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate formulată de

reclamanta C.F.,

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea

Națională pentru Administrare șl Reglementare în Comunicații SC R. SA și

SC R. SA, Direcția de Telecomunicații Brașov.

Pentru

a pronunța această sentință prima instanță a reținut că

Curtea constată că actul

administrativ ce formează obiectul prezentei excepții nu încalcă dispozițiile

art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 care lasă la latitudinea A.N.R.C.T.I.

decizia de

a impune sau nu furnizorilor de serviciu universal obligația de a oferi

anumite facilități persoanelor ce necesită o

protecție suplimentară, facilități aplicabile în situația în care nu este

plătită factura telefonică.

Acest

text de lege nu reglementează obligația, ci posibilitatea A.N.R.C.T.I. de a

stabili obligația sus

menționată a furnizorilor de serviciu universal, iar în cazul în care impun

acestora acordarea facilităților poate stabili ca numai unele dintre

facilitățile prevăzute de

lege să fie acordate persoanelor care necesită o protecție

specială.

În

condițiile în care A.N.R.C.T.I. are posibilitatea de a nu impune această

obligație este evident că are și posibilitatea de a stabili condițiile în care

le revine furnizorilor

obligația, respectiv care sunt facilitățile ce urmează a fi acordate,

textul de lege neimpunând acordarea tuturor facilităților și în condițiile

prevăzute de art. 10 din Legea nr.

304/2003.

În

acest sens sunt și prevederile Ordinului M.C.T.I. nr. 184/2004 care se referă

la

posibilitatea

A.N.R.C.T.I. de a impune furnizorilor de serviciu universal obligația de

oferi persoanelor care

necesită o protecție suplimentară, unele dintre facilitățile

prevăzute de Legea nr. 304/2003.

De

asemenea s-a reținut că în ceea ce privește inopozabilitatea unor decizii

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații ca

urmare, a nepublicării acestora în Monitorul Oficial, excepția este nefondată

deoarece fiind acte administrative cu caracter individual care reglementează

relații speciale între anumite persoane, nu se impune publicarea acestora.

Instanța

de recurs

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta susținând că instanța de fond a

apreciat greșit că prin prevederile art. 10 lit. a), c), d) din Legea nr.

304/2003 s-a reglementat numai posibilitatea Autorității Naționale pentru

Administrare și Reglementare în Comunicații de a impune acordarea unor

facilității .

A

motivat recurenta că autoritatea emitentă avea obligația de a acorda toate

facilitățile cuprinse în Legea nr. 304/2003, iar în cazul în care a înțeles să

le limiteze trebuia să motiveze această soluție.

În

ceea ce privește inopozabilitatea hotărârilor Autorității Naționale pentru

Administrare și Reglementare în Comunicații, ca urmare a nepublicării acestora,

a arătat că instanța a dat o dezlegare greșită și confuză cererii pe care a

formulat-o , susținând că sunt supuse publicării toate actele cu caracter

normativ, inclusiv cele administrative, care prezintă interes public.

Autoritatea

Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă.

S-a

precizat că potrivit art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor poate stabili anumite categorii de

persoane, care, datorită veniturilor reduse sau nevoilor sociale speciale,

necesită o protecție suplimentară, caz în care Autoritatea Națională pentru

Administrare și Reglementare în Comunicații poate impune furnizorilor de

serviciu universal obligația de a oferi acestor categorii de persoane

facilități, aplicabile în caz de neplată a facturii telefonice, facilități care

se includ în contractele încheiate cu utilizatorii finali.

A

susținut intimata că în raport de prevederile legale enunțate Autoritatea

Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații are competența de

a stabili dacă impune sau nu în sarcina furnizorilor de serviciu universal

obligația de oferi anumite facilității aplicabile în caz de neplată a facturii

telefonice.

S-a

arătat că Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în

Comunicații avea posibilitatea să impună sarcina furnizorilor de serviciu

universal obligația de a acorda doar unele din facilități, situație care

rezultă din Ordinul Ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr.

184/2008 R .

În

ceea ce privește inopozabilitatea deciziilor adoptate de Autoritatea Națională

pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care nu au fost publicate

în Monitorul Oficial s-a motivat că deciziile nu au caracter normativ, astfel

că nu se impunea publicarea acestora în Monitorul Oficial al României partea I

, fiind comunicate numai părților cărora li s-a adresat .

SC

R. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, deoarece norma

cuprinsă în art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003 nu stabilește în sarcina

Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații

obligația de a impune furnizorilor de serviciu universal acordarea de

facilității, către beneficiarii finali, textul legii menționate lăsând această

posibilitate la aprecierea autorității cu atribuții în materie de reglementare.

Examinarea motivelor de recurs.

Din examinarea motivelor de

recurs, a obiectului excepției și a legislației aplicabile, Înalta Curte reține

următoarele:

Legislație aplicabilă.

Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ

Art. 4 alin. (1): Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă

să o soluționeze

Excepția de nelegalitate care

formează obiectul analizei în cauza prezentă vizează nelegalitatea prevederilor

art. 8 alin. (2) lit. a), c) și d) din decizia nr. 1074/2004 adoptată de

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații , în

raport de prevederile art. 10 lit. a), c) și d) din Legea nr. 303/2004.

În cadrul examinării excepției de

nelegalitate instanța astfel sesizată analizează dacă textul actului

administrativ este conform cu legea în baza căreia a fost adoptat.

Prin decizia nr. 1074/2004

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a

reglementat implementarea serviciului universal în sectorul comunicațiilor

electronice.

Textele atacate prin excepția de

nelegalitate se referă la facilitățile aplicabile de către furnizorii de

serviciu universal în cazul în care anumite categorii de persoane nu plătesc

facturile telefonice.

În continuare Înalta Curte va

expune și textul de lege în baza căruia a fost emisă decizia Autorității

Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații care formează

obiectul controlului de nelegalitate în speța de față.

Legea nr. 304/2003, pentru serviciul

universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețele și serviciile de

comunicații electronice Art. 10 alin. (10): Ministerul Comunicațiilor și

Tehnologiei Informației poate stabili anumite categorii de persoane care,

datorită veniturilor reduse sau nevoilor sociale speciale, necesită o protecție

suplimentară. În acest caz A.N.R.C.T.I. poate impune furnizorilor de serviciu universal

obligația de a oferi acestor persoane următoarele facilități, aplicabile în caz

de neplată a facturii telefonice, facilități care vor fi prevăzute expres în

contractele încheiate cu utilizatorii finali care fac parte din aceste

categorii:

- a) sumele datorate de abonat să nu fie

purtătoare de majorări de întârziere;

- b) deconectarea de la rețeaua publică de

telefonie să nu aibă loc mai devreme de expirarea termenului stabilit în

prealabil de A.N.R.C.T.I., calculat de la suspendarea furnizării serviciului;

- c) pe toată durata cât serviciul este

suspendat, abonatul să poată iniția sau primi apeluri care nu presupun nicio

plată din partea sa și să nu datoreze furnizorului niciun fel de tarife;

- d) reluarea furnizării serviciului,

indiferent dacă se realizează după suspendare sau după deconectare, să se facă

în mod gratuit, după achitarea de către abonat a facturii a cărei neplată a

atras suspendarea.

Examinarea conținutului normativ al textului de

lege relevă cu certitudine că legiuitorul a prevăzut că Autoritatea Națională

pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, poate impune furnizorilor

de serviciu universal obligația de a oferi unor categorii de persoane o serie

de facilități.

Textul legii nu dispune că pot fi impuse toate

facilitățile arătate în art. 10 alin. (10) din Legea nr. 304/2003, ci este

vorba de anumite facilități dintre toate cele enunțate în text care se pot

acorda beneficiarilor finali ai serviciului universal.

Obligația legală pe care o apreciază recurenta

că ar fi fost încălcată nu se regăsește nici unde în conținutul actului

normativ în baza căruia s-a emis decizia supusă examinării în prezentul dosar.

În raport de considerentele enunțate Înalta

Curte găsește motivul de recurs formulat de recurentă ca fiind neîntemeiat,

sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește motivul de recurs privind

inopozabilitatea actelor administrative cu caracter normativ nepublicate în

Monitorul Oficial, Înalta Curte arată că pe calea procedurii reglementată în

art. 4 din Legea nr. 554/2004 R privind contenciosul administrativ, instanța

cercetează numai legalitatea actului administrativ.

Inopozabilitatea actelor administrative este o

sancțiune specifică care constă în lipsirea de efecte juridice a actelor care

nu au fost publicate în forma și condițiile prevăzute de lege pentru publicarea

acelor acte.

Așadar nelegalitatea și inopozabilitatea sunt

instituții juridice sancționatoare, aplicabile în materia dreptului

administrativ, însă acestea sunt fundamental diferite, ele intervenind în

situații distincte.

Revenim și explicăm că nelegalitatea actului

administrativ apare în situația în care actul respectiv nu respectă condițiile

din legea sau actul normativ cu forță juridică superioară, în baza căruia a

fost emis, iar inopozabilitatea intervine în caz de nerespectare a formelor de

publicitate cerute de lege pentru respectiva categorie de acte.

În aceste condiții critica formulată de

reclamantă este nerelevantă sub aspectul dezlegării cauzei pentru că nu s-a invocat

nelegalitatea unor acte administrative, ci inopozabilitatea, care nu constituie

obiectul controlului judiciar în cadrul procedurii speciale a excepției de

nelegalitate, reglementată de art.4 din Legea nr. 554/2004 R.

Având în vedere motivele arătate în prezenta

decizie, Înalta Curte în baza art. 312 raportat la art. 304

1

C.

proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta

C.F., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.F. împotriva sentinței civile nr. 1846 din 4 mai 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 august 2009