ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2039/2009

Asupra recursurilor de față constată;

Prin sentința penală nr. 7 din 8 mai 2008 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor ce au format obiectul sesizării instanței prin Încheierea penală nr. 13 din 10 septembrie 2007 a Curții de apel Târgu Mureș din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

L-a condamnat pe inculpatul M.I.F. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. la 3 ani închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. la o pedeapsă de 2 ani închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 1 an închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. d) C. pen. a aplicat inculpatului M.I.F. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită la 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) – c) C. pen.

În baza art. 256 alin. (2) C. pen. a confiscat de la inculpatul M.I.F. suma de 300 lei.

A admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă C.A.I. și l-a obligat pe inculpatul M.I.F. să-i plătească 500.000 euro daune morale sau echivalentul în lei la data plății și 50.000 lei daune materiale.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor prin anularea înscrisurilor falsificate, respectiv, cererea de stăruință aflată la fila 51 vol. III al dosarului, conținând data falsificată, respectiv 15 ianuarie 2002 înregistrată în dosarul execuțional nr. 88/2001 al Biroului executorului judecătoresc M.F.; publicația de vânzare emisă la data de 30 ianuarie 2002 în Dosarul execuțional nr. 88/2001 al Biroului executorului judecătoresc menționat, aflată la fila 52 în volumul III din Dosarul nr. P 1610/235/2006 al Judecătoriei Gherla; procesul verbal de licitație imobiliară încheiat în același dosar execuțional privind imobilul situat în Gherla, județul Cluj, înscris în CF Gherla nr. 200 sub nr. top 38/2 și 40/2/2/2 compus din construcție începută, fundații turnate, pereți exteriori, subsol și parter în suprafață construită de 416 mp și teren în suprafață de 523 mp aflat la fila 56 în vol. III al dosarului Judecătoriei Gherla; procesul verbal de constatare și distribuire preț încheiat la 11 martie 2002 în același dosar execuțional aflat la filele 57-58 din vol. III al dosarului Judecătoriei Gherla; actul de adjudecare întocmit la data de 11 martie 2002 prin care s-a adjudecat imobilul compus din construcție începută, constând în fundații turnate, pereți exteriori, subsol și parter în suprafață construită de 416 mp și teren în suprafață de 523 mp înscris în CF nr. 200 al localității Gherla nr. top 38/2 și 40/2/2/2 în favoarea adjudecătorului M.P. aflat la fila 59 în vol. III al dosarului Judecătoriei Gherla; procesul verbal de predarea imobilului încheiat la 27 martie 2002 aflat la fila 61 din vol. III al dosarului Judecătoriei Gherla, precum și înscrisurile în Cartea Funciară a actului de adjudecare încheiat la 11 martie 2002 în Dosarul execuțional nr. 88/2001 al Biroului executorului judecătoresc M.I.F.

S-au respins restul pretențiilor și capetelor de cerere ce formează obiectul acțiunii civile exercitate în cauză.

Inculpatul a fost obligat la 5.500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă și la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanța fondului a reținut că Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla la 7 decembrie 2006 a pus în mișcare acțiunea penală și l-a trimis în judecată pe inculpatul M.I.F. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 246 alin. (1) C. pen. în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același act s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a aceluiași inculpat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.

S-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală față de făptuitorul S.C.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen.

Instanța fondului motivează că prin actul de sesizare s-a reținut că în anul 2001 inculpatul M.I.F. funcționa în calitate de executor judecătoresc potrivit Legii nr. 188/2000.

La 21 septembrie 2000 între numitul B.D.A. și partea civilă C.A.I. s-a încheiat un contract de împrumut prin care partea civilă se împrumuta cu suma de 14.080 DOLAR SUA ce urma să fie restituită în tranșe, ultima sumă de 11.770 DOLAR SUA urmând să fie restituită la 21 ianuarie 2001. În contract au fost prevăzute penalități de întârziere de 0,9%/zi de întârziere, dacă debitorul întârzie cu 30 de zile plata ratelor. Pentru garantarea împrumutului s-a instituit o ipotecă asupra unui imobil aflat în proprietatea părții civile reprezentând o clădire în construcție cu suprafața de 416 mp având realizate fundațiile, pereții exteriori ai parterului precum și terenul aferent.

Imobilul ipotecat era înscris în C.F. sub nr. topo 38/2/40/2/2/2 fiind situat în Municipiul Gherla.

La 6 iunie 2001 martorul B.D.A. a cerut Biroului executorului judecătoresc M.I.F. executarea silită a obligației părții vătămate de restituire a sumei de 11.770 DOLAR SUA, și a penalităților corespunzătoare prin vânzarea imobilului ipotecat, garanție a împrumutului.

S-a constituit Dosarul de executare nr. 88/2001.

Prin Încheierea nr. 1175 din 12 iulie 2001 Judecătoria Gherla a admis cererea de încuviințare a executării silite, iar inculpatul M.I.F. – executor judecătoresc, a procedat la întocmirea procesului verbal de situație în condițiile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 504 din același cod.

La 6 iulie 2001 inculpatul M.I.F. a procedat la emiterea somației adresată debitorului privind plata sumei de 31.790 DOLAR SUA reprezentând cuantumul împrumutului, penalități de întârziere și cheltuieli pentru situația neachitării în termen de 15 zile, urmând a se proceda la vânzarea silită a imobilului ipotecat.

Partea vătămată nu a achitat suma datorată creditorului și prin procesul verbal din 9 august 2001 inculpatul M.I.F. a stabilit prețul de vânzare a imobilului la suma de 650.0000.000 lei vechi.

În legătură cu prețul imobilului stabilit de inculpat Tribunalul Cluj prin Decizia nr. 2/R/2003 s-a pronunțat în sensul că acest preț a fost legal stabilit, față de această împrejurare rechizitoriul motivând că fapta inculpatului nu îndeplinește conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

Partea vătămată a cerut efectuarea unei expertize privind valoarea de circulație a imobilului, expertiză care a concluzionat că valoarea de circulație a imobilului la data de 14 august 2006 este de 431.186 RON (122.496 euro), iar la 1 martie 2002 era de 263.444 RON (93.090 euro).

În motivarea rechizitoriului s-a apreciat că mențiunile din cuprinsul acestui raport de expertiză sunt nerelevante în condițiile în care există autoritate de lucru judecat referitor la legalitatea stabilirii prețului imobilului, și dovezi cu privire la valoarea circulației imobilului la momentul vânzării acestuia.

Ulterior stabilirii prețului imobilului inculpatul M.I.F. a emis publicațiile de vânzare la 9 august 2001, stabilind licitația pentru 13 septembrie 2001, orele 10.

S-a motivat că publicația nu a fost comunicată părții vătămate decât la 24 august 2001.

Nu a fost făcută publică licitația până la aceeași dată omițându-se afișarea la sediul Primăriei și Administrației Financiare a Municipiului Gherla.

S-a apreciat că au fost încălcate astfel dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ.

Reține rechizitoriul că nici această încălcare nu intră în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât prin ea însăși nu a cauzat o vătămare a intereselor legale a unei persoane, licitația programată pentru 13 septembrie 2001 neavând loc, creditorul B.D.A. solicitând suspendarea executării silite până la 12 noiembrie 2001.

Inculpatul M.I.F. a întocmit o nouă publicație de vânzare la 12 noiembrie 2001 stabilind data licitației pentru vânzarea imobilului la 12 decembrie 2001, prețul de pornire fiind de 487.500.000 lei vechi, preț de pornire diminuat față de cel inițial de 650.000.000 lei.

Nici în legătură cu această nouă publicație nu s-a întocmit o dovadă de afișare la sediul Biroului executorului judecătoresc, iar comunicările către partea civilă și Primăriile Fizeșu – Gherlii, Iclod și Mintiu –Gherlii s-au realizat între 19-21 noiembrie 2001.

Referitor la diminuarea prețului de pornire a licitației s-a apreciat că aplicarea dispozițiilor art. 509 C. proc. civ. nu era justificată întrucât licitația programată pentru 13 septembrie 2001 nu avusese loc.

Prin procesul verbal din 12 decembrie 2001 inculpatul M.I.F. a atestat că s-ar fi desfășurat o licitație în lipsa creditorului, a debitorului și oricărei alte persoane, imobilul neputând fi vândut în lipsa ofertelor.

S-a apreciat că nici aceste încălcări ale dispozițiilor legale nu au produs o vătămare a intereselor părții civile și prin urmare nu este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Mai reține rechizitoriul că, creditorul B.D.A. și partea civilă s-au înțeles să ceară amânarea licitației până la 15 februarie 2002.

La 1 februarie 2002 inculpatul i-a cerut persoanei fizice autorizate S.C.A. să întocmească un raport de evaluare a imobilului ipotecat stabilindu-se o valoare de circulație de 693.000.000 lei vechi.

La 15 februarie 2002 creditorul B.D.A. a formulat o cerere de stăruință solicitând reluarea procedurii de vânzare silită a imobilului, cererea fiind depusă la Dosarul de executare nr. 88/2001.

Cercetările efectuate au stabilit că data trecută pe această cerere a fost modificată în sensul că în loc de 15 februarie 2002, s-a consemnat 15 ianuarie 2002.

Inculpatul M.I.F. la 15 octombrie 2002 a declarat că a modificat data cererii de stăruință în sensul mai sus menționat la solicitarea martorului B.D.A., iar ulterior a susținut că nu-și mai amintește data la care i-a fost remisă cererea de stăruință, însă, a făcut mențiunea datei la solicitarea creditorului, martorul B.D.A. care nu a confirmat această împrejurare.

Se reține că după primirea cererii de stăruință la data reală de 15 februarie 2002, inculpatul a consemnat în rezoluția aplicată pe această cerere contrar adevărului, că aceasta a fost primită la 15 ianuarie 2002 și nu 15 februarie 2002 și că a întocmit și un alt act oficial în care a consemnat împrejurări necorespunzătoare, respectiv publicația de vânzare aflată în dosar în copie la fila 79 vol. II dosar urmărire penală, în sensul că data întocmirii este 30 ianuarie 2002 și că publicația a fost afișată la sediul la care își desfășoară activitatea.

Or, data întocmirii acestei publicații este ulterioară zilei de 15 februarie 2002, fapt relevat și de data înscrisă în dovezile de comunicare a publicației, dovezi ce poartă data de întocmire 20 februarie 2002 și data de comunicare 23 februarie 2002.

Referitor la publicația de vânzare a imobilului ipotecat, datată 30 ianuarie 2002, s-a reținut că inculpatul a stabilit preț de pornire suma de 550.000.000 lei vechi și dată de vânzare la licitație 1 martie 2002.

S-a mai stabilit că la 27 februarie 2002 martorul M.P. a consemnat la C.E.C. suma de 70 milioane lei vechi la dispoziția executorului judecătoresc în vederea participării la licitația din 1 martie 2002, fiind singurul licitator și fiindu-i adjudecat imobilul la valoarea stabilită în publicația de vânzare.

În rezumat s-a conchis că inculpatul M.I.F. și-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiunile de serviciu, procedând la stabilirea prețului cu încălcarea dispozițiilor art. 509 C. proc. civ., întrucât până la acel moment nu se desfășurase în fapt nici o licitație la care imobilul să fi fost scos la vânzare la prețul la care acesta a fost evaluat.

S-a motivat că inculpatul era obligat să stabilească data licitației ținând cont de dispozițiile art. 504 alin. 2 C. proc. civ., și să desfășoare licitația potrivit procedurii de la art. 509 alin. (1) și (2) C. proc. civ., pornind licitația de la prețul care se justifica a fi stabilit conform reglementării din art. 500 alin. (2) C. proc. civ., respectiv 650.000.000 lei vechi.

Rechizitoriul reține că licitația desfășurată la 1 martie 2002 cu preț de pornire diminuat prin nerespectarea dispozițiilor legale, a produs consecința vătămării intereselor legitime ale părții civile, aceasta fiind împiedicată să obțină cel mai bun preț din vânzarea imobilului ipotecat, realizându-se conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Mai reține că fapta inculpatului care în exercițiul atribuțiunilor de serviciu a falsificat în a doua jumătate a lunii februarie 2002 două înscrisuri oficiale prin consemnarea unor fapte și împrejurări contrare adevărului, respectiv data rezoluției de primire la dosar a cererii de stăruință ca fiind 15 ianuarie 2002 și data publicației de vânzare ca fiind 30 ianuarie 2002 pentru a putea desfășura licitația la 1 martie 2002, a fost încadrată în infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Referitor la infracțiunile prevăzută de art. 290 și art. 291 C. pen., procurorul a apreciat că nu sunt întrunite condițiile constitutive ale acestora, iar cu privire la infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., având ca obiect suma de 5 milioane lei vechi s-a apreciat că în cauză nu există indicii temeinice cu privire la săvârșirea faptei.

Instanța fondului reține că prin Încheierea penală nr. 13 din 10 septembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 661/235/2007 al Curții de Apel Târgu Mureș s-a admis plângerea formulată de persoana vătămată C.A.I. împotriva rezoluției nr. 404/P/2006 din 15 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și în baza art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a fost desființată rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului M.I.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 256 alin. (1) C. pen., reținându-se cauza spre rejudecare, instanța dispunând conexarea cauzei la Dosarul nr. 1610/235/2006 al Judecătoriei Gherla.

Instanța fondului mai reține că prin încheierea din 7 martie 2007 înalta Curte de Casație și Justiție a strămutat judecarea cauzei la Judecătoria Târgu Mureș, menținând actele îndeplinite.

Ulterior, prin sentința penală nr. 828 din 31 mai 2007 Judecătoria Târgu Mureș a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei a Judecătoriei și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul M.I.F. în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș. Instanța care și-a declinat competența a avut în vedere dispozițiile art. 28

1

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007.

Curtea de Apel Târgu Mureș examinând lucrările dosarului a reținut următoarele :

Sesizarea instanței cu privire la inculpatul M.I.F. s-a realizat în două modalități, aceea prevăzută de art. 264 C. proc. pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 alin. (1), art. 246 alin. (1) C. pen. și în modalitatea prevăzută de art. 278

1

alin. (9) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 290, art. 291 și art. 256 alin. (1) C. pen.

Instanța a motivat că în raport de calitatea inculpatului, de modificările prevăzute în Legea nr. 79/2007 referitoare la textul art. 28

1

lit. b) C. proc. pen., este competentă să soluționeze cauza.

Referitor la starea de fapt, a motivat că probele administrate în cauză confirmă împrejurările reținute în cuprinsul actelor de sesizare astfel, cum au fost descrise.

În drept fapta inculpatului M.I.F. care în calitate de executor judecătoresc a încălcat dispozițiile art. 509 C. proc. civ., în realizarea procedurii de executare silită, ce forma obiectul Dosarului execuțional nr. 88/2001, diminuând nelegal prețul de vânzare silită a imobilului proprietatea părții civile C.A.I. de la prețul de evaluare inițial de 650 milioane lei vechi la prețul de 550 milioane lei vechi, cauzând o vătămare a intereselor legitime ale părții civile, a fost încadrată de instanța fondului în infracțiunea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen.

S-a motivat că săvârșirea infracțiunii este dovedită cu înscrisurile la care s-a făcut referire, intenția inculpatului fiind relevată de acțiunea intenționată prin care s-a stabilit un preț de pornire nelegal la licitația de vânzare a imobilului părții civile, respectiv 550 milioane lei vechi în loc de 650 milioane lei vechi.

S-a apreciat că atitudinea subiectivă a inculpatului în comiterea infracțiunii de abuz în serviciu este relevată și de împrejurarea că a stabilit data licitației pentru termenul din 1 martie 2002 cu nerespectarea termenelor prevăzute de art. 504 alin. (2) C. proc. civ., întrucât data publicației de vânzare nu poate fi reținută ca fiind 30 ianuarie 2002 în condițiile în care reluarea procedurii de executare silită a fost solicitată de către creditor la data de 15 februarie 2002, iar inculpatul a consemnat în mod fals această dată ca fiind cea a emiterii publicației de vânzare.

Instanța fondului a reținut că fapta inculpatului M.I.F. care în exercițiul atribuțiunilor de serviciu a falsificat prin consemnarea unor fapte și împrejurări contrare adevărului data rezoluției de primire la dosarul de executare a cererii de stăruință ca fiind 15 ianuarie 2002 și respectiv data publicației de vânzare ca fiind emisă la 30 ianuarie 2002, în scopul asigurării posibilității desfășurării licitației la data de 1 martie 2002, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Instanța a apreciat că fapta este dovedită prin declarația martorului B.D.A care relatează împrejurarea că a solicitat reluarea executării silite la 15 februarie 2002. A mai motivat că fapta rezultă și din simpla observare a succesiunii înregistrărilor documentelor conținute în dosarul de executare.

Astfel, în condițiile în care reluarea executării silite s-a solicitat la data de 15 februarie 2002, consemnarea realizată de către inculpat sub aspectul datei la care a fost primită cererea, respectiv 15 ianuarie 2002, este nereală, situația fiind similară și cu privire la data emiterii publicației de vânzare, 30 ianuarie 2002, întrucât la data menționată procedura executării silite imobiliare era suspendată.

Instanța a motivat că alterarea adevărului sub aspectul menționării altor date decât cele reale de înregistrarea cererii de stăruință și a datei emiterii publicației de vânzare, vizează două înscrisuri. Cu toate acestea nu se justifică aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât probele administrate în cauză relevă împrejurarea că s-a produs activitatea materială care intră în conținutul infracțiunii de fals intelectual în aceeași împrejurare și în materializarea aceleiași intenții infracționale, respectiv, crearea posibilității, aparent legale, de a se desfășura licitația la 1 martie 2002, fiind vorba de o unitate infracțională.

Referitor la infracțiunile care au format obiectul sesizării instanței, prin Încheierea penală nr. 13 din 10 septembrie 2007, în procedura prevăzută de art. 278

1

alin. (8) lit. c) și alin. (9) C. proc. pen., instanța fondului reține că în declarația de la fila 105 din vol. I d.u.p., inculpatul M.I.F. a recunoscut că a procedat la modificarea datei cererii de stăruință din 15 februarie 2002 în 15 ianuarie 2002 și că a făcut aceasta la solicitarea telefonică a creditorului B.D.A.

Același aspect este relevat în declarația din 12 noiembrie 2002 fila 108 d.u.p.

Instanța a apreciat că în condițiile în care falsificarea cererii de stăruință formulată de creditor, prin alterarea datei întocmirii acesteia s-a realizat de către inculpat care a și folosit înscrisul falsificat, nu pot fi reținute în sarcina inculpatului sub forma a două infracțiuni, respectiv cele prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen.

S-a conchis că întrucât înscrisul falsificat a fost folosit chiar de către autorul falsului, uzul de fals se include în conținutul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pe cale de consecință, a schimbat încadrarea juridică a faptelor referitoare la cererea de stăruință, într-o unică infracțiune prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

În referire la infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. care a format obiectul sesizării în procedura art. 278

1

C. proc. pen. care, de asemenea a format obiectul sesizării, instanța fondului a conchis că inculpatul în momentul predării recipisei și preluării diferenței de preț pentru care a fost adjudecat imobilul a primit de la creditorul B.D.A., în favoarea căruia a acționat, o sumă cuprinsă între 3 și 5 milioane lei vechi drept recompensă.

Concluzia instanței de fond se bazează pe declarația martorului B.D.A. care a susținut acest fapt.

A mai motivat instanța că declarația martorului B.D.A. se coroborează cu declarația martorului R.C. ce ar fi auzit ulterior adjudecării imobilului discutându-se că inculpatul M.I.F. a primit o sumă de bani pentru serviciile efectuate în favoarea creditorului. Mai apreciază instanța că nedeterminarea exactă a sumei pe care creditorul a emis-o inculpatului pentru modul cum și-a îndeplinit atribuțiile nu constituie un dubiu cu privire la existența faptei.

Referitor la individualizarea pedepsei instanța fondului a motivat că a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, gradul de pericol social al faptelor și persoana acestuia.

S-a reținut că, întrucât în cauză există concurs de infracțiuni, este necesară aplicarea unui spor de 1 an închisoare la rezultantă.

În rezolvarea laturii civile instanța fondului a motivat cu privire la acordarea daunelor morale că inculpatul prin comiterea infracțiunilor care au vătămat interesele părții civile a provocat prejudicii morale acesteia, cauzându-i lezarea demnității și suferințe psihice prin deposedarea de proprietatea sa.

S-a reținut că partea vătămată a fost nevoită a recurge la un lung șir de proceduri judiciare în vederea reparării dreptului încălcat, proceduri ce s-au derulat pe un interval de aproximativ 6 ani, fiind neîndoielnic că această situație i-a produs suferințe de natură psihică, că inculpatul este cel care a determinat prin faptele sale derularea procedurilor și suferințele psihice ale părții civile.

S-a motivat că s-au produs chiar disfuncționalități în viața de familie a părții civile, aceasta rămânând în imposibilitate de a-și exercita dreptul la muncă, în contextul în care a alocat o mare parte din timp soluționării cererilor și acțiunilor promovate pentru repararea încălcării drepturilor sale.

Instanța a motivat că obligarea inculpatului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă este „susceptibilă” a compensa suferințele psihice și lezarea demnității părți civile.

Referitor la daunele materiale acestea au fost stabilite la suma de 50.000 lei și constau în lipsa de folosință a imobilului ce a format obiectul executării silite imobiliare.

Concomitent, instanța a făcut aplicarea art. 14 alin. (3) C. proc. pen., dispunând restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii de către inculpat prin anularea înscrisurilor falsificate și a înscrisurilor subsecvente acestora.

Împotriva sentinței au declarat recurs partea civilă și inculpatul.

În ședința publică din 20 martie 2009 partea civilă C.A.I. a declarat că își retrage recursul.

Ulterior în ședința dezbateri acesta a declarat că înțelege să revină asupra declarației de retragere.

Din examinarea C. proc. pen. referitoare la instituția retragerii recursului, Curtea observă că aceasta este irevocabilă.

Este admisibilă revenirea doar la cererea de renunțare la recurs și aceasta numai în termenul de 10 zile de declarare a recursului.

Or, în cauză, partea civilă recurentă a formulat cerere de retragere a recursului.

Așa fiind, Curtea urmează a face aplicarea art. 385

4

C. proc. pen. și va lua act de retragerea recursului părții civile ce nu mai poate fi examinat de către instanță.

Inculpatul M.I.F. a invocat cazul de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. – faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prin lipsa laturii subiective.

În subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. referitor la individualizarea pedepsei pe care o consideră prea severă și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 15 C. proc. pen. referitor la omisiunea aplicării dispozițiilor de grațiere ale Legii nr. 543/2000 cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

În latură civilă apărătorul inculpatului a arătat că suma de 500.000 euro reprezentând daune morale acordate părții civile este exagerată și nemotivată.

Recursul inculpatului este fondat pentru următoarele motive:

Înalta Curte constată că situația de fapt reținută de instanța fondului a fost corect stabilită, mai puțin în ce privește infracțiunea de primire de foloase necuvenite.

Încadrarea juridică dată faptelor este legală și temeinică.

Este adevărat că executarea silită face parte integrantă din proces așa cum a decis în mai multe cazuri C.E.D.O.

Prin urmare, în situațiile în care părțile contestă modul de executare a unor hotărâri, au dreptul să recurgă la contestația la executare reglementată în art. 399 și următoarele C. proc. pen.

Desigur că contestația la executare se poate formula când nemulțumirile părților sunt cauzate de presupuse încălcări ale aplicării procedurii de executare.

Prin urmare, greșelile executorilor judecătorești pot fi îndreptate pe calea contestației la executare de către instanțe.

Situația din prezenta cauză nu permitea însă îndreptarea executării silite întrucât executorul nu a săvârșit simple greșeli de interpretare a legii în procedura executării. El a început prin a falsifica acte, fapte de natură infracțională care nu mai sunt supuse controlului instanțelor civile, iar calea contestației la executare nu mai este incidentă în cauză.

Începând cu falsificarea cererii de stăruință a creditorului s-a dovedit că inculpatul, executor judecătoresc, a fost de rea-credință și că a acționat cu intenția de a prejudicia partea vătămată.

În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 256 C. pen. Înalta Curte observă că, condamnarea inculpatului pentru această infracțiune este nelegală și netemeinică.

În afară de simpla afirmație a creditorului că a dat o sumă de bani inculpatului pentru modul în care și-a exercitat atribuțiile nu există nici o altă probă care să confirme că susținerile sunt reale.

Referirea instanței de fond la declarația unui martor care „a auzit” din zvon public că inculpatul ar fi primit de la creditor o sumă este nerezonabilă, această declarație nefiind în măsură să releve elemente de fapt concrete și credibile.

Motivarea instanței fondului că pentru a reține infracțiunea de primire de foloase necuvenite sub forma unei prestații bănești nu este important ca instanța să stabilească cuantumul prestației este neconformă legii.

Instanțele în aprecierea probelor nu se pot lansa în aproximații de genul „inculpatul a primit foloase necuvenite în sumă de 3 – 5 milioane de lei”, întrucât într-o judecată rezonabilă instanțele referă la probe certe, iar dubiul profită întotdeauna inculpatului.

Așa fiind, instanța constată că în cauză există cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., în cauză fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. – fapta nu există.

Cu privire la critica referitoare individualizarea pedepselor Înalta Curte observă raport de data comiterii infracțiunilor că pedeapsa închisorii cu executare aplicată de instanța fondului este cu totul exagerată.

Privarea efectivă de libertate a inculpatului după trecerea unui interval de 7 ani de la comiterea faptelor nu mai este de natură să satisfacă prevederile art. 52 C. pen. referitoare la scopul pedepsei.

Între timp ecoul comiterii faptelor infracționale s-a micșorat, astfel că prevenția generală poate fi realizată și fără privarea de libertate a acestuia.

Sporul de pedeapsă de 1 an apare de asemenea nejustificat, mai ales că pedepsele aplicate nu au fost în cuantum care să vizeze maximul prevăzut de legea specială pentru a fi nevoie de aplicarea unui spor.

Nu în ultimul rând se va avea în vedere că inculpatul este lipsit de antecedente penale și că aplicarea pedepselor în condițiile suspendării sub supraveghere este de natură să garanteze că scopul reeducării inculpatului va fi atins fără privare de libertate.

Înalta Curte observă că în ce privește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanța fondului infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. este grațiată integral și condiționat prin Legea nr. 543/2002. În mod greșit instanța Curții de Apel Târgu Mureș a omis să facă aplicarea acestor dispoziții.

Referitor la cuantumul despăgubirilor morale Înalta Curte observă că prin Decizia Curții Constituționale nr. 783 din 12 mai 2009 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea C. proc. pen., fiind reactivate dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

privind aplicarea greșită a legii.

Chiar dacă decizia Curții Constituționale a fost publicată la 15 iunie 2009 în cuprinsul motivării a făcut referiri substanțiale la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. Prin urmare, văzând dispozițiile art. 20 și 21 din Constituția României, văzând și prevederile art. 13 din Convenție referitoare la dreptul la un recurs efectiv, Înalta Curte este obligată să analizeze recursul inculpatului referitor la daunele morale acordate părții civile.

Pe de altă parte Curtea observă că referitor la această chestiune este incident și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanța fondului nu a examinat apărările inculpatului în referire la rezolvarea laturii civile și a acordat despăgubiri părții civile în suma arătată.

Cât privește cuantumul sumei de 500.000 euro daune morale la care instanța fondului l-a obligat pe inculpat către partea civilă, Curtea observă că în practica curentă a instanțelor nu există situații de rezolvare a daunelor morale de această manieră, nici măcar în cazul infracțiunilor contra vieții.

Desigur, aceasta se datorează nu împrejurării că de plano nu s-ar putea acorda daune morale părților vătămate ci faptului că soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești trebuie să fie ancorate în realitate în ce privește stabilirea cuantumului acestora. Prin urmare instanța trebuie și poate să acorde dezdăunări morale când împrejurările cauzelor impun aceasta dar prin cuantumul lor ele trebuie să fie posibil de achitat, altfel căpătând un caracter iluzoriu.

Nu în ultimul rând potrivit principiilor din legea civilă repararea pagubelor trebuie să fie proporțională cu prejudiciul produs.

Or, în prezenta cauză Curtea constată că fixarea cuantumului despăgubirilor morale acordate părții civile la cuantumul de 500.000 euro este nerezonabilă.

Pe de o parte instanța fondului nu a motivat care sunt criteriile pentru care s-a oprit la această sumă, cum a evaluat cuantumul și s-a dezinteresat dacă o astfel de despăgubire va putea fi achitată efectiv de o persoană despre care nu s-a stabilit că ar avea posibilitatea să o plătească pe parcursul vieții.

Pe de altă parte Curtea observă că partea civilă este cea care a inițiat întreaga serie de procese prin neachitarea unei datorii contractate, relativ mică.

Așa fiind, Înalta Curte va reduce cuantumul despăgubirilor morale la care a fost obligat inculpatul, la 20.000 euro.

Cât privește daunele materiale acordate părții civile acestea au fost corect stabilite de instanța fondului.

Așa fiind, în baza art. 385

4

și art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Curtea va lua act de retragerea recursului declarat de recurenta parte civilă C.A.I.

Va admite recursul inculpatului M.I.F. și va casa în parte sentința atacată.

Va decontopi pedeapsa de 4 ani închisoare în pedepsele componente și va înlătura sporul.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. va achita pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 va constata grațiată condiționat pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen., va pune în vedere inculpatului prevederile art. 7 din Legea nr. 543/2002 cu privire la revocarea grațierii.

Va recontopi pedepsele de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. și 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Va face aplicarea art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. și va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani pe un termen de încercare de 5 ani.

Va face aplicarea art. 86

2

alin. (1) lit. a) – d) C. pen.

Se vor aplica prevederile art. 71 alin. (5) C. pen., raportat la art. 64 lit. a) – c) C. pen. pe durata termenului de încercare.

Va reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul de la 500.000 euro la 20.000 euro, echivalent în lei la data plății.

Va menține restul dispozițiilor sentinței și-l va obliga pe recurentul-parte civilă la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de recurenta parte civilă C.A.I., împotriva sentinței penale nr. 7 din 8 mai 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Admite recursul declarat de inculpatul M.I.F. împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința penală nr. 7 din 8 mai 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Descontopește pedeapsa de 4 ani închisoare în pedepsele componente de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen., 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. și 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.

Înlătură sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul M.I.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată grațiată condiționat pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen.

Pune în vedere inculpatului prevederile art. 7 din Legea nr. 543/2002, cu privire la revocarea grațierii.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. și 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Face aplicarea art. 86

1

, art. 86

2

C. pen. și suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 5 ani.

Face aplicare art. 86

3

alin. (1) lit. a) – d) C. pen.

Inculpatul se va prezenta la datele fixate de Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă tribunal.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii, prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe durata termenului de încercare.

Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul M.I.F., de la 500.000 euro la 20.000 euro, echivalent în lei la data plății.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă recurenta parte civilă C.A.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2009.