H.B. împotriva Elveției

Rezoluția ResDH(2006) 55 privind Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 5 aprilie 2001 (definită la 5 iulie 2001) în cauza H.B. împotriva Elveției (adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 noiembrie 2006, cu ocazia celei de-a 976-a ședințe a delegaților miniștrilor) În temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Convenția privind drepturile omului") (denumită în continuare "Convenția"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 5 aprilie 2001 în cauza H.B.

și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (n 266899/95) adresată împotriva Elveției, depusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 17 martie 1995 în temeiul fostului articol 25 din convenție, de către domnul H.B., resortisant elvețian, și că Comisia a declarat admisibilă obiecțiunile privind încălcarea dreptului reclamantului la libertate și securitate din cauza, pe de o parte, a lipsei de informare a reclamantului cu privire la motivele detenției sale ; pe de altă parte, rolul judecătorului de instrucție al cantonului de Soare care a decis arestarea și arestarea provizorie a reclamantului, având în vedere posibilitatea acestui magistrat de a interveni în procedura penală ulterioară în calitate de parte urmărită; și absența unei căi de atac efective care să permită reclamantului să conteste detenția sa provizorie Reamintind că, la 1 noiembrie 1999, cauza a fost înaintată Curții în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Protocolul nr 11 la convenție; având în vedere că, în hotărârea sa din 5 aprilie 2001, Curtea, în unanimitate,

a declarat că nu a existat nicio încălcare a articolului 5 alineatul (2) din convenție a declarat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție a spus că nu este necesar să se examineze cauza reclamantului pe teren, la art. 13 din convenție, că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă, 2 000 de franci elvețieni pentru prejudiciul moral și 10 000 de franci elvețieni pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui majorate cu un interes simplu cu 5 % pe an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia a respins pretențiile părții reclamante în ceea ce privește satisfacția echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alin. (2) din Convenția care a invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 5 aprilie 2001, având în vedere obligația Elveției de a se conforma acesteia în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție Considerând că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate care permit, pe de o parte,

reclamantului să obțină o reparație completă pentru încălcarea constatată (restitutio in integrum) ) și, pe de altă parte, de a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta hotărâre; aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție asigurându-se că, la 17 august 2001, în termenul stabilit, guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în Hotărârea din 5 aprilie 2001, Se precizează, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Elveției, că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2006)55 Informații furnizate de guvernul Elveției în momentul examinării cazului H.B.

de către Comitetul miniștrilor Măsuri cu caracter individual Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost transmisă la 6 iulie 2001 reclamantului, astfel încât acesta să poată prezenta o cerere de revizuire a deciziei penale definitive în cadrul procedurii în cauză (judecarea Tribunalului Federal din 13 aprilie 1999). Hotărârea Curții a fost difuzată începând cu 12 aprilie 2001 la Tribunalul Federal și la autoritățile relevante ale cantonului de Soare (Departamentul Justiției și Construcțiilor). La 9 și 10 mai, hotărârea a fost difuzată la celelalte departamente cantonale de justiție. Astfel informate cu privire la hotărârea Curții Europene, autoritățile cantonului de Soare au luat imediat măsuri pentru a evita noi încălcări similare.

În conformitate cu aceste măsuri care nu sunt de natură legislativă, ci se înscriu în practică, judecătorul de cercetare nu mai poate dispune reținerea provizorie a persoanelor vizate de procedurile efectuate de acesta, având în vedere că autoritatea de a se pronunța asupra acestui punct a fost transferată unui alt judecător.

Dispozițiile legislative au fost adoptate de Parlamentul cantonului de Soare la 5 noiembrie 2003, iar Constituția cantonală a fost modificată ca urmare a unei votări populare din 16 mai 2004. În conformitate cu textele adoptate și în special cu noile alineate 44-47 din Codul de procedură penală, detenția nu mai este pronunțată de către instanța de judecată, ci de către un alt judecător, independent: instanța de detenție În cele din urmă, publicul a fost informat, de asemenea, cu privire la cerințele Convenției, astfel cum se desprinde din prezenta hotărâre, în măsura în care aceasta din urmă a fost publicată în special în revista "Jurisprudența autorităților administrative ale Confederației Europene" (65/IV [2001] n 120 ** În lumina celor de mai sus, guvernul elvețian consideră că și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 din convenție.

Résolution ResDH(2006)55 relative à l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme du 5 avril 2001 (définitif le 5 juillet 2001) dans l'affaire H.B. contre la Suisse (adoptée par le Comité des Ministres le 2 novembre 2006, lors de la 976e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme rendu le 5 avril 2001 dans l'affaire H.B.

et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu'à l'origine de cette affaire se trouve une requête (n o 26899/95) dirigée contre la Suisse, introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 17 mars 1995 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention, par M. H.B., ressortissant suisse, et que la Commission a déclaré recevable les griefs relatifs à la violation du droit du requérant à la liberté et à la sûreté en raison, d'une part, de l'absence d'information du requérant sur les raisons de sa détention ; et d'autre part, du rôle du juge d'instruction du canton de Soleure ayant décidé de l'arrestation et de la mise en détention provisoire du requérant, eu égard à la possibilité pour ce magistrat d'intervenir dans la procédure pénale ultérieure en qualité de partie poursuivante ; et à l'absence de recours effectif permettant au requérant de contester sa détention provisoire ; Rappelant que, le 1er novembre 1999, l'affaire a été déférée à la Cour en vertu de l'article 5, paragraphe 3, du Protocole n o 11 à la Convention ; Considérant que dans son arrêt du 5 avril 2001 la Cour, à l'unanimité : - a dit qu'il n'y avait pas eu violation de l'article 5, paragraphe 2, de la Convention ; - a dit qu'il y avait eu violation de l'article 5, paragraphe 3, de la Convention ;

- a dit qu'il n'y avait pas lieu d'examiner le grief du requérant sur le terrain de l'article 13 de la Convention ; - a dit que le gouvernement de l'Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif, 2 000 francs suisses au titre du préjudice moral et 10 000 francs suisses au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d'un intérêt simple de 5 % l'an à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement ; - a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l'application de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de l'arrêt du 5 avril 2001, eu égard à l'obligation qu'a la Suisse de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l'examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l'Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant, d'une part, au requérant d'obtenir une réparation intégrale pour la violation constatée ( restitutio in integrum ) et, d'autre part, d'éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans le présent arrêt ;

ces informations sont résumées dans l'annexe à la présente résolution ; S'étant assuré que le 17 août 2001, dans le délai imparti, le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l'arrêt du 5 avril 2001, Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de la Suisse, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire. Annexe à la Résolution ResDH(2006)55 Informations fournies par le Gouvernement de la Suisse lors de l'examen de l'affaire H.B.

par le Comité des Ministres Mesures de caractère individuel : L'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme a été transmis le 6 juillet 2001 au requérant, de manière à lui permettre de présenter une demande en révision de la décision pénale définitive dans la procédure en cause dans cette affaire (jugement du Tribunal fédéral du 13 avril 1999). Mesures de caractère général : L'arrêt de la Cour a été diffusé dès le 12 avril 2001 auprès du Tribunal fédéral et des autorités pertinentes du canton de Soleure (Département de la justice et des constructions). Les 9 et 10 mai, l'arrêt a été diffusé auprès des autres départements cantonaux de justice. Ainsi informées de l'arrêt de la Cour européenne, les autorités du canton de Soleure ont immédiatement pris des mesures afin d'éviter de nouvelles violations similaires.

Aux termes de ces mesures qui ne sont pas de nature législative mais s'inscrivent dans la pratique, le juge d'instruction ne peut plus ordonner la détention provisoire des personnes visées par les procédures conduites par lui, le pouvoir de statuer sur ce point ayant été transféré à un autre juge. Par la suite, une réforme législative allant dans le même sens a été adoptée.

Les dispositions législatives ont été adoptées par le Parlement du canton de Soleure le 5 novembre 2003 et la Constitution cantonale a été modifiée à la suite d'une votation populaire du 16 mai 2004. Aux termes des textes adoptés et en particulier des nouveaux paragraphes 44 à 47ter du Code de procédure pénale, la détention n'est plus prononcée par le juge d'instruction, mais par un autre juge, indépendant : le « juge de la détention » (« Haftrichter »). Enfin, le public a également été informé des exigences de la Convention telles qu'elles se dégagent du présent arrêt, dans la mesure où ce dernier a été publié notamment dans la revue « Jurisprudence des autorités administratives de la Confédération » ( 65/IV [2001] n o 120 ). ************ A la lumière de ce qui précède, le Gouvernement suisse estime qu'il a satisfait à ses obligations en vertu de l'article 46 de la Convention.