ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4074/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel Brașov, reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Brașov, a solicitat anularea hotărârii nr. 4881 din 7 august 2007 emisă

de pârâtă, precum și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat faptul că instituția pârâtă a reținut în mod greșit situația sa,

deoarece actul normativ aplicabil în speță nu face distincție între etnici și

nici nu prevede că persoana persecutată trebuie să-și schimbe domiciliul în

altă țară.

Prin sentința civilă nr. 141/F din 9

octombrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de S.E., reținând faptul că, în speță,

reclamanta nu a dovedit încadrarea în dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu a probat faptul că

antecesorul său, împreună cu întreaga familie, au fost refugiați sau strămutați

în altă localitate datorită persecuțiilor etnice.

Împotriva sentinței civile sus menționate

a declarat recurs S.E., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut faptul că tatăl său

a fost reținut de autoritățile ungare și obligat să-și părăsească domiciliul și

să execute cele impuse de respectivele autorități, situație în care instanța de

fond i-a respins în mod nejustificat acțiunea formulată în contencios

administrativ.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Se reține din probele administrate în

cauză faptul că tatăl reclamantei, pe nume T.M., a fost în perioada 24 iulie

1942-10 februarie 1945 angajat al Căilor Ferate Maghiare și în această calitate

efectua diferite lucrări de reparații ale căilor ferate distruse de război, în

diferite localități, motiv pentru care s-a mutat, împreună cu familia, în

locurile în care își desfășura activitatea.

De asemenea, din depoziția martorului B.A.,

audiat de către instanța de judecată, rezultă că acesta l-a cunoscut bine pe

tatăl reclamantei, care era lucrător la căile ferate și care, începând cu anul

1942 a fost trimis în diferite localități să repare căile ferate care erau

distruse în urma războiului.

Martorul, în vârstă de 93 de ani și care

în anul 1942 avea vârsta de 28 de ani, a arătat că tatăl reclamantei a fost

trimis să repare căile ferate în diferite localități, dar nu pentru că ar fi

fost persecutat din punct de vedere etnic, ci pentru faptul că aceasta era

meseria lui.

Plecarea antecesorului reclamantei din

localitatea natală Ormeniș nu a fost determinată de anumite persecuții etnice,

ci s-a datorat naturii serviciului avut în sectorul căilor ferate. Faptul că

numitul T.M. nu a suferit persecuții de natura etnică rezultă și din

certificatul nr. 251/973 din 15 februarie 1973 emis de Ministerul

Comunicațiilor și al Poștei – Secția Căilor Ferate din Budapesta, certificat

depus la dosar de către reclamantă și prin care se atestă faptul că tatăl acesteia

avea un serviciu stabil în domeniul căilor ferate și în această perioadă a fost

asigurat de bătrânețe și invaliditate.

Coroborarea acestor probe administrate în

cauză conduce în mod firesc la concluzia că tatăl reclamantei și deci inclusiv

aceasta, nu au fost persecutați din punct de vedere etnic și de asemenea, nu au

fost nevoiți să se refugieze în alte localități datorită acestui motiv.

În ceea ce privește declarația

autentificată a martorei P.M., depusă la dosar de reclamantă, instanța de fond

a reținut în mod corect faptul că respectiva declarație a martorei, care în

anul 1942 avea numai 12 ani, poate fi coroborată parțial cu celelalte probe de

la dosar, respectiv numai sub aspectul faptului că antecesorul contestatoarei a

fost trimis în diferite localități pentru repararea căilor ferate, nu și sub

cel al persecuțiilor etnice invocate de S.E.

Având în vedere considerentele

prezentate, se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică,

iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.E.

împotriva sentinței civile nr. 141/F din 29 octombrie 2007 a Curții de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

noiembrie 2008.