ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3136 pronunțată la 4

decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamanta SC

A.Ț.A. SA București și a obligat pârâta C.S.A.D.F.G. să-i plătească reclamantei

suma de 5.435,337 lei cu titlu de dobândă la despăgubire și 1000 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut că refuzul comisiei de supraveghere a asigurărilor

de a plăti dobânda de la data de 14 iunie 2004 până la data deschiderii

procedurii falimentului este unul nejustificat,

|

în condițiile în care reclamanta se afla, la data deschiderii

procedurii falimentului, în posesia unui titlu executoriu prin care SC C.R.A.C.

SA a fost obligată ca, pe lângă de suma de 400.000.000 lei ( 40.000 RON) să achite

și dobânda  legală de  începând cu data de 14 iunie 2004.

Cât timp creditorul de

asigurări are un titlu executoriu se prezumă în mod absolut că sumele stabilite

prin acest act sunt conforme cu dispozițiile legale, administratorul fondului având

competența să verifice doar existența  titlului și  dacă acesta nu a fost

executat în cadrul unei alte proceduri.

Nu se poate vorbi de o

confuzie între asigurător și comisia pentru supravegherea asigurărilor iar

pârâta nu se poate apăra prin invocarea inopozabilității Sentinței civile nr. 9976

din 21 decembrie 2004 întrucât legiuitorul a stabilit în mod clar modalitatea

de recuperare a sumelor datorate de o societate de asigurări intrată în faliment

prin plata acestor sume din

fondul de

garantare.

Posibilitatea creditorilor

de asigurări de a se îndestula din fondul de garantare pentru toate creanțele

pe care le aveau față de societatea de asigurări cu privire la care s-a deschis

procedura

falimentului este una care decurge

din lege, administratorul fondului fiind

în măsură să verifice doar dacă

societatea de asigurări respectivă avea o astfel de datorie.

Nici

dispozițiile ordinului 3115/2005, invocat prin întâmpinare, nu pot duce la o

altă concluzie.

Aceste

dispoziții normative nu conferă administratorului fondului, și nici nu ar fi

putut să o facă în mod legal, competența de a analiza temeinicia unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile ci verificările autorității pârâte se

limitează la analizarea efectelor respectivei hotărâri.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta C.S.A.D.F.G. criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta

invocă în principal excepția inadmisibilității acțiunii în raport de obiectul

pretențiilor deduse judecății, solicitând astfel admiterea recursului și

respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât nu se încadrează în prevederile art.

8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

p

e fondul cauzei, solicită, în baza dispozițiilor art. 304 pct.

9 Cod proc. civ, modificarea sentinței atacate în sensul de a dispune

respingerea plângerii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

Susține

recurenta că dispozițiile art. 48 din Legea 503/2004 sunt greșit interpretate

și aplicate de instanța de fond.

l

imitarea obligațiilor Fondului de garantare nu decurge din

limitarea obligației asigurătorului, așa cum în mod eronat aplica legea

instanța de fond, pentru că

Fondul de

garantare nu preia obligațiile societății de asigurare aflate în insolvență.

Preluarea

obligațiilor societății aflate în faliment este imposibilă ținând cont

și de faptul că poziția procesuală pe care

instituția recurentă o are în dosarul de faliment al societății de asigurare

este aceea de creditor de asigurări în condițiile art. 27 alin. (1)

coroborat

cu art. 49 alin. (2) din Legea 503/2004 raportat la art. 16 alin. (2) din

Normele privind Fondul de garantare aprobate prin Ordinul Președintelui C.S.A. nr.

3115/2005.

Procedura și condițiile de efectuare a plaților din

disponibilitățile Fondului este reglementată de art. 23 și urm. din Legea

503/2004 și de Capitolul III (art. 13) și de Capitolul IV (art. 21 și 22) din

Normele privind Fondul de

garantare

aprobate prin Ordinul Președintelui C.S.A. nr. 3115/2005.

Din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a

procedurii de faliment a societății de asigurare debitoare, în conformitate cu art.

48 alin. (1) din Legea

nr. 503/2004,

creditorii de asigurări beneficiază de două posibilități, respectiv,

pe

de o parte de prioritate absolută în ceea ce privește recuperarea creanțelor

din pasivul debitoarei aflate în insolvență (art. 49 din Legea 503/2004), iar,

pe de altă parte de posibilitatea legală a recuperării creanțelor lor din

disponibilitățile Fondului de garantare (art. 48

din Legea 503/2004).

Legea

503/2004 cuprinde două proceduri distincte, pe de o parte, o procedura speciala

în ceea ce privește procedura de insolvență a unei societăți de asigurare, iar

pe de altă parte, o procedură administrativă în ceea ce privește plata din

disponibilitățile Fondului de garantare a creanțelor de asigurări, distincție

pe care instanța de fond nu o face.

p

lata dobânzii incumba debitorului pentru neexecutarea

obligației de a da o suma de bani, obligație care în această speță urma a fi

suportată în solidar de SC M.E. SA, F.A.J. și de SC C.R.A.C. SA, aspecte pe

care instanța de fond nu le-a avut în vedere. Susține recurenta că instanța de

fond a obligat-o prin, încălcarea prevederilor legale, la plata unei sume de bani,

cu titlu de dobândă pentru neexecutarea la termen a unei obligații care

incumbă celor trei debitori, astfel cum rezultă

din sentința civilă nr. 9976 din 21 decembrie 2004.

Prin

întâmpinarea formulată în recurs intimata SC A.Ț.A. SA București a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind

legală și temeinică cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând

hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în

întâmpinare, cât și sub toate aspectele conform art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată:

Recurenta-pârâtă

a invocat prin motivele de recurs excepția inadmisibilității acțiunii în raport

de obiectul pretențiilor deduse judecății, excepție care este nefondată pentru

următoarele considerente:

Intimata-reclamanta

SC A.Ț.A. SA București a formulat acțiunea în temeiul art. 40 alin. (1) din

Legea

nr. 32/2000 privind activitatea de

asigurare si supravegherea asigurărilor, conform cărora, "(1) împotriva

deciziilor adoptate de C.S.A., în conformitate cu art. 8 alin. (2), persoana

fizică sau juridică în cauză poate face plângere la Curtea de Apel București

în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei."

S-a apreciat că decizia atacata valorează refuz din partea recurentei - pârâte

de a plăti suma de 5.435,00 lei, reprezentând "dobânda legala",

calculata pe perioada de

la data de 14

iunie 2004 pana la data 03 februarie 2005 (data deschiderii procedurii de

reorganizare

si lichidare judiciara împotriva SC C. SA).

Prin

adresa din 06 octombrie 2006, C.S.A - Departamentul Fondul de

Garantare a comunicat că în urma analizării

documentelor din dosar au rezultat

diferențe față de sumele solicitate

și anume din totalul sumei cerute, de

45.435,33

lei, înțelege să achite doar suma de 40.000,00 lei, motivat de faptul că

această sumă reprezintă valoarea maximă a despăgubirii conform

Ordinului

8/2001, diferența neachitată de 5.435,33 lei depășind nivelul maxim până la

care legea permite acordarea despăgubirilor de către asigurător.

Prin adresa înregistrată la C.S.A - Departamentul Fond de Garantare sub

nr. 144644 din 07 aprilie 2006, reclamanta a contestat

neacordarea dobânzii pentru întârziere, solicitând C.S.A - Fondul de Garantare

achitarea dobânzii legale, calculate de la data de 14 iunie 2004 până la data

deschiderii procedurii de faliment, 03 februarie 2005, in valoare de 5.435,33

lei, iar prin Decizia nr. 60203 din 12 iunie 2007, emisă de recurentă s-a

respins în parte cererea de plată pentru suma de 45.435,00 lei, admițând plata din

disponibilitățile Fondului de Garantare

pentru suma de 40.000,00 lei.

Se

constată astfel că s-a atacat la Curtea de Apel București un act emis de pârâta

- recurentă prin care s-a respins o cerere privind plata dobânzii legale astfel

cum de altfel s-a stabilit prin hotărâre judecătorească, prima instanță

analizând motivele pentru care s-a respins în parte cererea și apreciind că

refuzul autorității pârâte de a achita suma solicitată este nejustificat.

Este

contestat astfel în baza unei legi speciale un act administrativ, astfel cum

este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv ca

fiind o manifestare unilaterală de voință a autorității publice care refuză

rezolvarea unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim conform art.

2 alin. (2) din lege.

Criticile

de nelegalitate formulate de recurentă pe fondul cauzei nu pot fi reținute,

conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum s-a invocat, având în vedere

că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a aplicat

dispozițiile legale incidente raportat la aceasta.

Prin

sentința civilă nr. 9976 din 21 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria

sectorului 1 București în Dosarul nr. 17630/2004, instanța a admis acțiunea

formulată de reclamanta-intimată SC A.T.A. SA, împotriva SC C.R.A.C. S

a

, S

c

M.E. S

rl

și F.A.J., aceștia din

urmă fiind obligați în solidar la plata sumei de 40.000,00 lei reprezentând

indemnizație C.A.S.C.O. și a dobânzii legale calculată de la data achitării

indemnizației de asigurare către asiguratul C.A.S.C.O. (14 iunie 2004 ), pana

la achitarea debitului, conform OG 9/2000.

p

rin sentința comerciala nr. 198 din 3 februarie 2005,,

Tribunalul București, secția a VII-a comercială, a dispus deschiderea

procedurii de reorganizare și lichidare judiciară împotriva SC C. SA, iar

intimata-reclamantă s-a adresat cu cerere de executare a hotărârii

judecătorești C.S.

A., cererea fiind

înregistrată la aceasta instituție în data de 07 aprilie 2006;

Conform

dispozițiilor art. 22 din Norma C.S.A. privind Fondul de Garantare (aprobat

prin Ordinul C.S.A. nr. 3115/2005), creanțele de asigurări care la data

intrării în vigoare a Legii nr. 503/2004 sunt constatate prin hotărâri

judecătorești definitive și susceptibile de a fi puse în executare potrivit legii,

pot fi transmise administratorului Fondului în  vederea verificării și, după

caz, valorificării acestora(…).

Astfel,

la data deschiderii procedurii de faliment împotriva SC C.R.A.C. SA, era

pronunțat un titlu executoriu prin care aceasta societate de asigurări a fost

obligata ca, pe langa suma de 40.000,00 lei, sa achite si dobânda legala,

calculata de la data de 14 iunie 2004, către reclamanta-intimată.

Conform

dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, "De la data

rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în

condițiile prezentei legi, administratorul Fondului de garantare este în drept

să efectueze plăți din disponibilitățile acestui fond, în vederea achitării

sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii”.

Se

constată că în mod corect prima instanță a reținut că dispozițiile art. 48 alin.

(1) din legea privind redresarea financiară și falimentul societăților de

asigurare, sunt aplicabile în cauză.

Sintagma

„potrivit legii” a fost corect interpretată în sensul că administratorul

fondului de garantare nu are posibilitatea să cenzureze o hotărâre

judecătorească, ce are autoritate de lucru judecat, fiind în același timp un

titlu executoriu și pentru dobânda legală în perioada de referință, reținută ca

o creanță avută față de societatea de asigurări cu privire la care s-a deschis

procedura falimentului.

În

cauză creanța este stabilită printr-un titlu executoriu, fiind incidente

dispozițiile art. 22 din Norma privind Fondul de Garantare aprobată prin

Ordinul C.S.A. nr. 3115/2005

potrivit cărora "creanțele de asigurări constatate

printr-un titlu executoriu obținut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 503/2004,

nevalorificate în cadrul procedurii de faliment sau în cadrul altor proceduri

de executare silită prevăzute de lege, se transmit administratorului Fondului

în vederea verificării lor și, după caz, a valorificării acestora, prin plata

sumelor cuvenite de la Fond, în condițiile

prezentelor

norme și ale art. 24 alin. (5) și (6) din Legea nr. 503/2004".

s

umele de bani stabilite prin titlu executoriu, rezultă că

sunt în deplină conformitate cu legea, administratorul Fondului având

competența de a verifica existența titlului și dacă acesta nu a fost executat

în cadrul unei alte proceduri.

Nu

se poate reține că sentința civilă nr. 9976/2004 nu îi este opozabilă

recurentei, având în vedere că legiuitorul a stabilit în mod clar

modalitatea de recuperare a sumelor datorate de o

societate de asigurări intrată

în faliment.

Din

acest motiv, susținerile făcute de recurentă referitor la obligația solidară

din titlul executoriu sunt nepertinente și deasemeni nefondate în condițiile în

care dacă ar fi vorba de o executare propriu-zisă, iar nu stabilită în mod

expres de o lege specială, creditorul are posibilitatea legală de a pretinde

oricăruia dintre debitorii obligați solidar executarea obligației, fiecare

debitor fiind

privit ca unul principal

.

Recursul este nefondat și sub aspectul modului de

interpretare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Ordinul Președintelui C.S.A.

nr. 8/2001, referitor la limita maximă de despăgubire ce putea fi acordată

pentru evenimente rutiere produse în anul 2002, cu privire la care prima

instanță în mod corect a reținut că acestea

nu se referă la limitele în care se

plătesc astfel de datorii din Fondul de

Garantare, ci tocmai la limitele în

care o societate de asigurare poate

să răspundă pentru prejudiciile produse de persoana asigurată, printr-un

accident rutier.

t

extul legal se referă numai la cuantumul despăgubirilor și

la cheltuieli de judecată făcute de asigurați în procesul civil, nu și la

dobânzile pentru întârziere.

Pentru

toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge recursul de față ca nefondat cu aplicarea prevederilor art. 274 C.

proc. civ., respectiv obligarea recurentei către intimată la plata

cheltuielilor de judecată de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta C.S.A.D.F.G. împotriva sentinței civile nr. 3136 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 1.000 lei către intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2009.