K. și T. împotriva Finlandei

Rezoluția ResDH(2006)50 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 iulie 2001 (Grana Cameră) în cazul K. și T. împotriva Finlandei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 2 noiembrie 2006, la a 976-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza K și T. pronunțată la 12 iulie 2001 și transmisă în aceeași zi Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 25702/94) împotriva Finlandei, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 26 octombrie 1994, în conformitate cu art. 25 din Convenția de către K. și T., doi resortisanți finlandezi, și că Curtea, sesizată în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerile reclamanților cu privire la prima încălcare a dreptului lor de a respecta viața lor de familie din cauza plasării copiilor lor J. și M. în îngrijire publică și a absenței unui remediu eficace în acest sens; întrucât în hotărârea sa din 12 iulie 2001 Curtea: a avut loc, cu 14 voturi împotrivă cu 3 voturi,

că s-a încălcat art. 8 din Convenție în ceea ce privește ordinul de asistență medicală de urgență în ceea ce privește J.; deținut, cu unsprezece voturi împotrivă cu șase voturi, că nu s-a încălcat art. 8 din Convenție în ceea ce privește ordinul de asistență medicală de urgență în ceea ce privește M.; deținută în unanimitate, că nu s-a încălcat art. 8 din Convenție în ceea ce privește ordinele normale de îngrijire a fiecărui copil; deținută în unanimitate, că s-a încălcat art. 8 din Convenție din cauză că nu a luat măsurile adecvate pentru reunirea familiei; a stat în unanimitate că nu s-a încălcat art. 8 din Convenție în ceea ce privește restricțiile actuale de acces; a ținut în unanimitate că nu s-a încălcat art. 13 din Convenție; a ținut, în unanimitate, că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, 80 000 de mărci finlandeze în ceea ce privește prejudiciile morale; 190 Finlandeză marcă mai puțin 2 230 franci francezi și 2 871,54 euro care urmează să fie transformate în mărci finlandeze, în ceea ce privește costurile și cheltuielile și că dobânzile simple la o rată anuală de 11% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni de mai sus, până la decontare; respinse, în unanimitate, restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție;

având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 12 iulie 2001, având în vedere obligația Finlandei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a respecta aceasta; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații privind situația individuală a reclamanților și asupra măsurilor luate pentru prevenirea noilor încălcări de la fel ca cele găsite în prezenta hotărâre; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; Având în vedere că, la 29 august și 14 septembrie 2001, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 12 iulie 2001, Declarații, după ce au luat act de informațiile furnizate de Guvernul Finlandei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz.

Apendicele la Rezoluția ResDH(2006)50 Informații furnizate de Guvernul Finlandei în cursul examinării cazului K. și T. de către Comitetul de Miniștri Guvernul reamintește de la început, în ceea ce privește măsurile generale, că încălcările constatate în acest caz se referă la nerespectarea dreptului reclamanților la viața de familie. La data hotărârii Curții Europene, a fost eliberată o declarație de presă și de atunci hotărârea a fost difuzată pe scară largă tuturor autorităților relevante și publicată în baza de date a justiției FINLEX (www.finlex.fi În plus, guvernul a inițiat diverse activități de formare, inclusiv un seminar care a reunit membrii instanțelor de cea mai înaltă instanță. Ministerul Afacerilor Sociale și Sănătății a inițiat, de asemenea, o anchetă aprofundată a tuturor cazurilor de custodie a copiilor prezentate Curții Europene a Drepturilor Omului.

Guvernul este de părere că, având în vedere că Convenția are efect direct în legislația finlandeză și că dreptul intern ar trebui interpretat în conformitate cu hotărârile Curții Europene (a se vedea Rezoluția DH(96)607 în cazul Kerojärvi), autoritățile în cauză vor folosi cele mai bune eforturi pentru a preveni apariția unor încălcări similare cu cele constatate de Curtea Europeană în acest caz. În ceea ce privește măsurile individuale, guvernul observă că singurul remediu posibil pentru încălcarea ordinului inițial de îngrijire este satisfacția echitabilă acordată de Curte, deoarece nu s-a constatat nicio încălcare în ceea ce privește ordinele de îngrijire ulterioare. În plus, subliniază că, deși Marea Camera a constatat o încălcare în ceea ce privește absența eforturilor de reunificare a familiei în trecut, aceasta nu a constatat o astfel de încălcare în perioada mai recentă, inclusiv în perioada de la hotărârea Curții.

Având în vedere aceste circumstanțe specifice, guvernul consideră că nu sunt necesare măsuri individuale speciale în acest caz. Prin urmare, Guvernul Finlandei consideră că și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

Resolution ResDH(2006)50 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 12 July 2001 (Grand Chamber) in the case of K. and T. against Finland (Adopted by the Committee of Ministers on 2 November 2006, at the 976th meeting of the Ministers' Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the K. and T. case delivered on 12 July 2001 and transmitted the same day to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention; Recalling that the case originated in an application (No. 25702/94) against Finland, lodged with the European Commission of Human Rights on 26 October 1994 under former Article 25 of the Convention by K. and T., two Finnish nationals, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the applicants' complaints concerning first the violation of their right to respect for their family life on account of the placement of their children J. and M. in public care, and the absence of an effective remedy in that respect; Whereas in its judgment of 12 July 2001 the Court: - held, by fourteen votes to three,

that there had been a violation of Article 8 of the Convention in respect of the emergency care order concerning J.; - held, by eleven votes to six, that there had been no violation of Article 8 of the Convention in respect of the emergency care order concerning M.; - held unanimously, that there had been no violation of Article 8 of the Convention in respect of the normal care orders in regard to either child; - held unanimously, that there had been a violation of Article 8 of the Convention by reason of the failure to take proper steps to reunite the family; - held unanimously, that there had been no violation of Article 8 of the Convention in respect of current access restrictions; - held unanimously, that there had been no violation of Article 13 of the Convention; - held, unanimously, that the government of the respondent state was to pay the applicants, within three months, 80 000 Finnish marks in respect of non-pecuniary damage; 65 190 Finnish marks less 2 230 French francs and 2 871,54 Euros to be converted into Finnish marks, in respect of costs and expenses and that simple interest at an annual rate of 11% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement; - dismissed, unanimously, the remainder of the applicants' claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 12 July 2001, having regard to Finland's obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information on the applicants' individual situation and on the measures taken preventing new violations of the same kind as those found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution; Having satisfied itself that on 29 August and 14 September 2001, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicants the sums provided for in the judgment of 12 July 2001, Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Finland, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2006)50 Information provided by the Government of Finland during the examination of the K. and T. case by the Committee of Ministers The government recalls at the outset, as regards the general measures, that the violations found in this case concerned the authorities' failure to respect the applicants' right to family life. On the date of the judgment of the European Court a press statement was released and the judgment has since been widely disseminated to all relevant authorities and published in the judicial database FINLEX ( www.finlex.fi ). In addition the government has initiated various training activities, including a seminar which brought together members of the courts of highest instance.

The Ministry for Social Affairs and Health furthermore initiated a thorough survey of all child custody cases submitted to the European Court of Human Rights. The government is of the opinion that, considering that the Convention has direct effect in Finnish law and that the domestic law should be interpreted in accordance with the judgments of the European Court (see Resolution DH(96)607 in the Kerojärvi case), the authorities concerned will use their best endeavours to prevent the occurrence of violations similar to those found by the European Court in the present case. As regards the individual measures, the government observes that the only possible remedy for the violation relating to the original care order is the just satisfaction awarded by the Court as no violation has been found in respect of the subsequent care orders.

It further notes that although the Grand Chamber found a violation as regards the absence of efforts to reunite the family for the past, it found no such violation for the more recent period including the time since the Court's judgment. In view of these particular circumstances, the government considers that no special individual measures are required in this case. The Government of Finland thus considers that it has fulfilled its obligations under Article 46, paragraph 1, of the Convention.