ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1689/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4 din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile de nelegalitate având ca obiect Ordinul M.J. nr. 1220/C din 13 iunie 2001 și Ordinul M.J. nr. 2714/C din 20 octombrie 2008. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin încheierea de ședință din data de 01 aprilie 2008 Judecătoria Arad a sesizat Curtea de Apel Timișoara în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Ordinului M.J. nr. 1220/C din 13 iunie 2001 în general și a art. 4 și 12 din acest ordin, invocată de către reclamant, care susține că acest ordin nu se mai aplică fiind anterior Legii nr. 275/2006, reglementările privitoare la bunurile a căror deținere și primire este permisă persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate urmând să facă obiectul unui nou ordin.

De asemenea, s-a reținut că prin încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2008, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art. 24 din Anexa la Ordinul nr. 2714/C din 20 octombrie 2008. Instanța de fond a constatat că reclamantul nu a precizat în ce constă nelegalitatea ordinelor nr. 1220/2001 și nr. 2714/C/20 octombrie 2008, menționând doar că nu i se respectă dreptul la informare și de a instala radio cu cablu. Instanța fondului a apreciat că, prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 1220/2001 respectiv la data adoptării Ordinului nr. 2714/C din 21 octombrie 2008, reglementările criticate de către reclamant sunt în acord cu prevederile legale.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul F.N.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, în recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 4 din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara se susține de către F.N. i ., deținut în executarea unei pedepse privative de libertate, că intimații nu-i pun la dispoziție pentru studiu exemplarele din M. Of., p artea I și că nu i se asigură deplasarea la o bibliotecă publică pentru studiu. A mai precizat petentul că judecătorul cauzei nu și-a exercitat rolul activ, în sensul că nu i-a pus suficiente întrebări pentru lămurirea cauzei, nu i-a numit un avocat fără ca el să plătească onorariu. Consideră că trebuie să i se dea de la penitenciar, televizor sau radio și e greșit să i se dea ziare doar de trei ori pe săptămână, încălcându-i-se dreptul său la informare.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu s-au administrat probe noi. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 4 din 12 ianuarie 2009 Curtea de Apel Timișoara a respins excepțiile de nelegalitate având ca obiect Ordinul M.J.L.C. nr. 1220/C din 13 iunie 2001 și Ordinul M.J.L.C. nr. 2714/C din 20 octombrie 2008. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara prin sesizarea din Încheierea de ședință din 1 aprilie 2008 a Judecătoriei Arad și privește excepția de nelegalitate a Ordinului M.J.L.C. nr. 1220/C din 13 iunie 2001 (insistându-se pe articole 4 și 12 din acest ordin) și excepția de nelegalitate a art. 24 din anexa la Ordinul nr. 2714/C din 20 octombrie 2008 (invocată în ședința publică din 15 decembrie 2008) și care privește dreptul la informare.

Instanța de fond a reținut că petiționarul nu a precizat în ce constă nelegalitatea ordinelor nr. 1220/2001 și nr. 2714/C din 20 octombrie 2008, menționând doar că nu i se respectă dreptul la informare. Instanța de fond a reținut că legislația actuală, prin raportare la prevederile H.G. nr. 1897/2006, reglementează condițiile în care administrația locului de deținere asigură gratuit un număr de ziare sau de publicații, potrivit normelor stabilite prin ordin al M.J. S-a relevat de asemenea, dreptul persoanelor private de libertate de a-și procura prin grija administrației locului de deținere, din bani personali, ziare, cărți, publicații periodice și reviste. Instanța de fond a mai constatat că în conformitate cu art. 185 din H.G.

nr. 1897/2006, deținuții au acces la programele radio și televiziune, reglementând posibilitatea ca aparatele de radio și TV să fie proprietatea administrației locului de deținere sau proprietatea persoanei private de libertate. Instanța de fond a mai constatat că Ordinul nr. 2714/C din 21 octombrie 2008, în prezent în vigoare, cuprinde norme care reglementează durata și periodicitatea vizetelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate . Instanța a mai constatat că acest ordin (nr. 2714/C din 21 octombrie 2008) a fost emis în aplicarea și executarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, al H.G.

nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și al H.G. nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea M.J., cu modificările și completările ulterioare. Art. 12 din ordinul sus-menționat arată că persoanele private de libertate au dreptul de a primi, cumpăra, păstra și de a folosi pe perioada detenției bunuri de natura celor prevăzute în anexa la acest ordin. Ordinul menționează și modalitatea de intrare în posesia fiecăruia a bunurilor care pot fi păstrate și folosite( conform anexei) Reclamantul a susținut că nu ar fi legal pct. 24 din anexa la acest ordin (punct ce reglementează posibilitatea deținuților de a deține aparate radio, playere (1 bucată) video cu CD sau D.V.D.

cu ecran încorporat și playere audio cu casete, CD sau D.V.D., fără opțiunea de înregistrare, fără posibilitatea de stocare a informației, fără post sau adaptor pentru carduri de memorie, cu baterii, fără posibilitatea de alimentare la curent electric 220 V, fără mufe de conectare la alte surse externe, fără opțiunea de conectare sau comunicare prin posturi Wireless, în afară de mufe pentru căști audio cu dimensiuni cumulate (L +1 +h) de maximum 30 cm. Curtea de Apel a constatat că prin raportare la dispozițiile legale în vigoare, la data emiterii ordinului nr. 1220/2001, respectiv la data adoptării ordinului nr. 2714/C din 21 octombrie 2008, reglementările criticate de către reclamant sunt legale în acord cu prevederile legale.

Așa fiind instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a ordinelor nr. 1220/C din 13 iunie 2001 și nr. 2714/C din 21 octombrie 2008. Din actele dosarului, față de sentința pronunțată în cauza supusă cenzurii recursului de față și în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este neîntemeiat și va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

Așa cum este formulat recursul se constată că petentul susține pe de o parte că pârâtul nu i-a asigurat dreptul la informare, mergând până acolo încât a considerat că pârâtul ar trebui să-i asigure deplasarea la o bibliotecă publică pentru studiu (fără a avea în nici un fel în vedere limitarea libertății sale pentru că execută o pedeapsă privativă de libertate) și pe de altă parte susține excepția de nelegalitate a ordinelor nr. 1220/C din 13 iunie 2001 și nr. 2714/C din 21 octombrie 2008. De precizat că petentul care a invocat excepția de nelegalitate a celor două ordine sus-citate nu și-a îndeplinit obligația de a arăta motivele de nelegalitate ale actelor administrative, pe care le consideră susceptibile a influența soluționarea fondului în cauza dedusă judecății, pentru ca instanța să poată verifica dacă între fondul pricinii și actul administrativ există o legătură juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalității actului în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Simpla enunțare a normei cuprinse în art. 4 din lege nu constituie o motivare a excepției de nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt și de drept care să determine aplicarea acestui text de lege. Simpla susținere a petentului că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ în sensul de „a-i pune suficiente întrebări”, nu este de natură a substitui obligația petentului de a arăta în ce constă excepția de nelegalitate. Excepția de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe rol, indiferent de natura acestuia.

În mod corect instanța de fond, având în vedere și dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a analizat conformitatea celor 2 ordine reclamate în raport de dispozițiile legale în vigoare privind executarea pedepselor privative de libertate și a constatat că ordinele nr. 1220/2001 și nr. 2714/C din 21 octombrie 2008, sunt în acord cu prevederile legale. În aceste condiții, hotărârea atacată în cauză este legală și temeinică astfel încât recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.N.I., împotriva sentinței civile nr. 4 din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2009.