ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1689/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4 din 12 ianuarie 2009,

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins excepțiile de nelegalitate având ca obiect Ordinul M.J.

nr. 1220/C din 13 iunie 2001 și Ordinul M.J. nr. 2714/C

din 20 octombrie 2008.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că

prin încheierea de ședință

din data de 01 aprilie 2008 Judecătoria Arad a sesizat Curtea de Apel Timișoara

în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Ordinului M.J. nr. 1220/C

din 13 iunie 2001 în general și a art. 4 și 12 din acest ordin, invocată de

către reclamant, care susține că acest ordin nu se mai aplică fiind anterior

Legii nr. 275/2006, reglementările privitoare la bunurile a căror deținere și

primire este permisă persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate

urmând să facă obiectul unui nou ordin.

De asemenea, s-a reținut că

prin încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2008,

reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art.

24 din Anexa la Ordinul nr.

2714/C din 20 octombrie 2008.

Instanța

de fond a constatat că reclamantul nu a precizat în ce constă nelegalitatea

ordinelor nr. 1220/2001 și nr.

2714/C/20 octombrie 2008, menționând doar că nu i se

respectă dreptul la informare și de a instala radio cu cablu.

Instanța fondului a apreciat

că, prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii Ordinului

nr. 1220/2001 respectiv la data adoptării Ordinului nr. 2714/C din 21 octombrie

2008, reglementările criticate de către reclamant sunt în acord cu prevederile

legale.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul F.N.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, în recursul declarat

împotriva sentinței civile nr. 4 din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara se susține de către F.N.

i

.,

deținut în executarea unei pedepse privative de libertate, că intimații nu-i

pun la dispoziție pentru studiu exemplarele din M. Of.,

p

artea I și că nu i se asigură deplasarea la o bibliotecă

publică pentru studiu.

A mai precizat petentul că

judecătorul cauzei nu și-a exercitat rolul activ, în sensul că nu i-a pus

suficiente întrebări pentru lămurirea cauzei, nu i-a numit un avocat fără ca el

să plătească onorariu. Consideră că trebuie să i se dea de la penitenciar,

televizor sau radio și e greșit să i se dea ziare doar de trei ori pe

săptămână, încălcându-i-se dreptul său la informare.

În fața Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu s-au

administrat probe noi.

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 4 din 12 ianuarie

2009 Curtea de Apel Timișoara a respins excepțiile de nelegalitate având ca

obiect Ordinul M.J.L.C. nr. 1220/C din 13 iunie 2001 și Ordinul M.J.L.C. nr. 2714/C

din 20 octombrie 2008.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara prin sesizarea din Încheierea de ședință din 1 aprilie 2008 a Judecătoriei Arad și privește excepția de nelegalitate a Ordinului M.J.L.C. nr. 1220/C din 13

iunie 2001 (insistându-se pe articole 4 și 12 din acest ordin) și excepția de nelegalitate

a art. 24 din anexa la Ordinul nr. 2714/C din 20 octombrie 2008 (invocată în

ședința publică din 15 decembrie 2008) și care privește dreptul la informare.

Instanța de fond a reținut

că petiționarul nu a precizat în ce constă nelegalitatea ordinelor nr. 1220/2001

și nr. 2714/C din 20 octombrie 2008, menționând doar că nu i se respectă

dreptul la informare.

Instanța de fond a reținut

că legislația actuală, prin raportare la prevederile H.G. nr. 1897/2006,

reglementează condițiile în care administrația locului de deținere asigură

gratuit un număr de ziare sau de publicații, potrivit normelor stabilite prin

ordin al M.J.

S-a relevat de asemenea,

dreptul persoanelor private de libertate de a-și procura prin grija

administrației locului de deținere, din bani personali, ziare, cărți,

publicații periodice și reviste. Instanța de fond a mai constatat că în

conformitate cu art. 185 din H.G. nr. 1897/2006, deținuții au acces la

programele radio și televiziune, reglementând posibilitatea ca aparatele de

radio și TV să fie proprietatea administrației locului de deținere sau

proprietatea persoanei private de libertate.

Instanța de fond a mai

constatat că Ordinul nr. 2714/C din 21 octombrie 2008, în prezent în vigoare,

cuprinde norme care reglementează durata și periodicitatea vizetelor, greutatea

și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite,

cumpărate, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor

privative de libertate .

Instanța a mai constatat că

acest ordin (nr. 2714/C din 21 octombrie 2008) a fost emis în aplicarea și

executarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor

dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, al H.G. nr. 1897/2006

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind

executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul

procesului penal și al H.G. nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea M.J.,

cu modificările și completările ulterioare.

Art. 12 din ordinul

sus-menționat arată că persoanele private de libertate au dreptul de a primi,

cumpăra, păstra și de a folosi pe perioada detenției bunuri de natura celor

prevăzute în anexa la acest ordin.

Ordinul menționează și

modalitatea de intrare în posesia fiecăruia a bunurilor care pot fi păstrate și

folosite( conform anexei)

Reclamantul a susținut că nu

ar fi legal pct. 24 din anexa la acest ordin (punct ce reglementează

posibilitatea deținuților de a deține aparate radio, playere (1 bucată) video

cu CD sau D.V.D. cu ecran încorporat și playere audio cu casete, CD sau D.V.D.,

fără opțiunea de înregistrare, fără posibilitatea de stocare a informației,

fără post sau adaptor pentru  carduri de memorie, cu baterii, fără

posibilitatea de alimentare la curent electric 220 V, fără mufe de conectare la

alte surse externe, fără opțiunea de conectare sau comunicare prin posturi

Wireless, în afară de mufe pentru căști audio cu dimensiuni cumulate (L +1 +h)

de maximum 30 cm.

Curtea de Apel a constatat

că prin raportare la dispozițiile legale în vigoare, la data emiterii ordinului

nr. 1220/2001, respectiv la data adoptării ordinului nr. 2714/C din 21

octombrie 2008, reglementările criticate de către reclamant sunt legale în

acord cu prevederile legale.

Așa fiind instanța de fond a

respins excepția de nelegalitate a ordinelor nr. 1220/C din 13 iunie 2001 și nr.

2714/C din 21 octombrie 2008.

Din actele dosarului, față

de sentința pronunțată în cauza supusă cenzurii recursului de față și în raport

de motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul este neîntemeiat și va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

Așa cum este formulat

recursul se constată că petentul susține pe de o parte că pârâtul nu i-a

asigurat dreptul la informare, mergând până acolo încât a considerat că pârâtul

ar trebui să-i asigure deplasarea la o bibliotecă publică pentru studiu (fără a

avea în nici un fel în vedere limitarea libertății sale pentru că execută o

pedeapsă privativă de libertate) și pe de altă parte susține excepția de

nelegalitate a ordinelor nr. 1220/C din 13 iunie 2001 și nr. 2714/C din 21

octombrie 2008.

De precizat că petentul care

a invocat excepția de nelegalitate a celor două ordine sus-citate nu și-a

îndeplinit obligația de a arăta motivele de nelegalitate ale actelor

administrative, pe care le consideră susceptibile a influența soluționarea

fondului în cauza dedusă judecății, pentru ca instanța să poată verifica dacă

între fondul pricinii și actul administrativ există o legătură juridică

suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalității actului în procedura

cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului

administrativ.

Simpla enunțare a normei

cuprinse în art. 4 din lege nu constituie o motivare a excepției de

nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt și de drept care să

determine aplicarea acestui text de lege.

Simpla susținere a

petentului că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ în sensul de „a-i

pune suficiente întrebări”, nu este de natură a substitui obligația petentului

de a arăta în ce constă excepția de nelegalitate.

Excepția de nelegalitate,

reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, reprezintă un

mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act

administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe

rol, indiferent de natura acestuia.

În mod corect instanța de

fond, având în vedere și dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a

analizat conformitatea celor 2 ordine reclamate în raport de dispozițiile

legale în vigoare privind executarea pedepselor privative de libertate și a

constatat că ordinele nr. 1220/2001 și nr. 2714/C din 21 octombrie 2008, sunt

în acord cu prevederile legale.

În aceste condiții,

hotărârea atacată în cauză este legală și temeinică astfel încât recursul

declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de F.N.I., împotriva sentinței civile nr. 4 din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 martie 2009.