ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3170/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 92 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor Deciziei directorului general al A.N.P. nr. 383/2010, invocată de reclamantul O.R.G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, A.N.P. și C.N.C.D., în Dosarul nr. 2526/108/2008 al secției civile a aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Potrivit art. 4 lit. a) și d) din Decizia nr. 383/2010 privind primirea, cumpărarea, păstrarea și folosirea de calculatoare personale de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate emisă de directorul general al A.N.P., se interzice primirea echipamentelor I.T.

sau a software-ului care permit accesarea internetului sau a căsuțelor poștale electronice. Decizia nr. 383/2010 a fost adoptată ținând cont de actele administrative cu o forță juridică superioară, respectiv art. 49 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal precum și ale art. 186 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 aprobat prin H.G. nr. 1897/2006. Chiar dacă în prezent această decizie a fost abrogată prin O.M.J. nr. 2199/2011, se observă că noul act normativ preia dispozițiile criticate de reclamant, la art. 143 lit. d), iar instanța are obligația de a analiza legalitatea dispozițiilor normative contestate, prin raportare la actele administrative în baza căror a fost emisă.

Dispozițiile art. 49 din Legea nr. 275/2006, coroborate cu cele ale art. 186 din H.G. nr. 1897/2006, statuează în esență asupra bunurilor care pot fi primite, păstrate și folosite de persoanele private de liberate, bunuri ce stabilesc prin ordin al ministrului justiției. Persoanei private de liberate i se poate aproba și primirea sau achiziționarea de echipament I.T. care poate fi folosit exclusiv de această persoană în condițiile stabilite de administrația locului de deținere, astfel încât să nu contravină regulilor de disciplină și siguranță din locurile de deținere. De asemenea, potrivit dispozițiilor cuprinse la pct. 23.III din anexa 1 la O.M.J.

nr. 2714/2008, persoanele private de libertate pot primi și folosi calculatoare și echipamente informatice ale căror caracteristici sunt stabilite prin decizia directorului general al A.N.P., respectiv prin Decizia nr. 383/2010, care impunea anumite caracteristici pentru echipamentele în discuție printre care și acela legat de restricționarea accesului la internet sau la căsuțele poștale electronice. Reclamantul se plânge în concret de faptul că orice instituție publică sau autoritate căruia i s-a adresat pe calea corespondenței scrise l-a îndrumat la accesarea informațiilor aflate pe pagina de internet, astfel încât acesta consideră că îi este îngrădit dreptul la petiționare reglementat prin lege.

Se reține că potrivit art. 44 alin. (3) din Legea nr. 275/2006, prin „petiție” se înțelege orice cerere sau sesizare adresată autorităților publice, instituțiilor publice, organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale, iar Legea nr. 275/2006 recunoaște persoanelor aflate în detenție atât dreptul la petiționare cât și dreptul la corespondență, măsurile pentru asigurarea exercitării dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență fiind reglementate la art. 46 din Legea nr. 275/2006 care statuează următoarele: (1) Pentru asigurarea exercitării dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență, directorul penitenciarului are obligația de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziție persoanei condamnate a materialelor necesare, precum și pentru instalarea de cutii poștale în interiorul penitenciarului.

(2) Petițiile și corespondența sunt colectate de către personalul furnizorului de servicii poștale, căruia i se asigură accesul în interiorul penitenciarului. (3) Personalul furnizorului de servicii poștale este însoțit în interiorul penitenciarului de o persoană anume desemnată de directorul penitenciarului. (4) Răspunsul la petiții și corespondența adresată persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate se predau de îndată destinatarului, sub semnătură. (5) Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență sunt suportate de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate.

În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare prin cereri și sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale a căror competență este acceptată ori recunoscută de România și cele pentru exercitarea dreptului la corespondență cu familia, apărătorul și cu organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției drepturilor omului sunt suportate de către administrația penitenciarului.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 44 și art. 45 alin. final din Legea nr. 275/2006 rezultă că singurul mijloc autorizat pentru exercitarea dreptului la corespondență este cel clasic, realizat pe suport de hârtie, și nicidecum poșta electronică, restricționarea accesului electronic impunându-se ținând cont de faptul că există informații ce nu trebuie divulgate persoanelor privative de libertate, informații care fac parte din categoria celor ce vizează apărarea ordinii publice și prevenirea infracțiunilor, securitatea națională, protecția sănătății sau moralei publice sau protecția drepturilor și libertăților altor persoane.

Se observă, astfel, că reclamantul invocă nelegalitatea dispozițiilor cuprinse în art. 4 lit. d) din Decizia nr. 383/2010 doar din perspectiva răspunsului primit la petițiile scrise adresate unor instituții publice, ceea ce nu poate constitui un motiv de nelegalitate, întrucât, în cazul excepției de nelegalitate, se procedează la analiza actului administrativ prin raportare la actele juridice cu forță superioară, în speță rezultând o concordanță între decizia în discuție și prevederile cuprinse în Legea nr. 275/2006 și Regulamentul de aplicare a acesteia (art. 50 și 51). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, fără a-i aduce însă vreo critică, în mod direct, ci reiterând motivele și argumentele prezentate în fața primei instanțe.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu argumentele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că nu subzistă motive care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Obiectul judecății în cauză îl constituie excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 4 lit. a) și d) din Decizia directorului general al A.N.P. nr. 383/2010.

Potrivit acestor dispoziții normative „ Se interzice primirea echipamentelor IT sau a software-ului care: au ca destinație comunicații cu orice alt tip de echipament” (lit. a)) și „ permit accesarea internetului sau a căsuțelor poștale electronice” (lit. d)). Recurentul-reclamant critică dispozițiile normative citate, exclusiv prin prisma dreptului la petiționare și a liberului acces la informațiile de interes public , pe care susține că le încalcă, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și ale normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 123/2002, ale Legii nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție , ale O.G.

nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor , aprobată prin Legea nr. 233/2002 și ale O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare , aprobată prin Legea nr. 48/2002. Or, așa cum corect a reținut și prima instanță, dispozițiile normative contestate nu vizează și, deci, nu îngrădesc în nici un fel dreptul la petiționare și liberul acces la informațiile de interes public, care sunt garantate prin actele normative invocate, în mod egal, tuturor cetățenilor, fără discriminare. Decizia nr. 383/2010 a directorului general al A.N.P. reglementează „primirea, cumpărarea, păstrarea și folosirea de calculatoare personale de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate”, fiind emisă în temeiul și pentru aplicarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 275/2006.

Conform acestor din urmă prevederi legale, „Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi bunuri” (alin. (1)) și „Numărul și greutatea pachetelor care pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum și bunurile care pot fi primite, păstrate și folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, care se publică în M. Of.

al României, Partea I” (alin. (2)). Pentru punerea în executare a dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 275/2006, citate, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 privind durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, care - la pct. 23 din anexă - prevede, printre bunurile respective, și „Calculatoare și echipamente informatice ale căror caracteristici sunt stabilite prin decizie a directorului general al A.N.P.” Dispozițiile normative contestate în cauză corespund, așadar, întocmai prevederilor legale în temeiul și pentru executarea cărora au fost emise, fără a impieta câtuși de puțin asupra dreptului la petiționare și liberului acces la informațiile de interes public ale recurentului, garantate atât prin actele normative invocate de acesta, cât și prin Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, la art. 41 și art. 44. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva sentinței nr. 92 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.