ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3170/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 92 din 13 februarie 2012,

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția de nelegalitate a dispozițiilor Deciziei directorului general al A.N.P.

nr. 383/2010, invocată de reclamantul O.R.G., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Justiției, A.N.P. și C.N.C.D., în Dosarul nr. 2526/108/2008 al secției

civile a aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 4 lit.

a) și d) din Decizia nr. 383/2010 privind primirea, cumpărarea, păstrarea și

folosirea de calculatoare personale de către persoanele aflate în executarea

pedepselor privative de libertate emisă de directorul general al A.N.P., se

interzice primirea echipamentelor I.T. sau a software-ului care permit

accesarea internetului sau a căsuțelor poștale electronice.

Decizia nr. 383/2010

a fost adoptată ținând cont de actele administrative cu o forță juridică

superioară, respectiv art. 49 din Legea nr. 275/2006 privind executarea

pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului

penal precum și ale art. 186 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006

aprobat prin H.G. nr. 1897/2006.

Chiar dacă în prezent

această decizie a fost abrogată prin O.M.J. nr. 2199/2011, se observă că noul

act normativ preia dispozițiile criticate de reclamant, la art. 143 lit. d),

iar instanța are obligația de a analiza legalitatea dispozițiilor normative

contestate, prin raportare la actele administrative în baza căror a fost emisă.

Dispozițiile art. 49

din Legea nr. 275/2006, coroborate cu cele ale art. 186 din H.G. nr. 1897/2006,

statuează în esență asupra bunurilor care pot fi primite, păstrate și folosite

de persoanele private de liberate, bunuri ce stabilesc prin ordin al

ministrului justiției. Persoanei private de liberate i se poate aproba și

primirea sau achiziționarea de echipament I.T. care poate fi folosit exclusiv

de această persoană în condițiile stabilite de administrația locului de

deținere, astfel încât să nu contravină regulilor de disciplină și siguranță

din locurile de deținere.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor cuprinse la pct. 23.III din anexa 1 la O.M.J. nr. 2714/2008,

persoanele private de libertate pot primi și folosi calculatoare și echipamente

informatice ale căror caracteristici sunt stabilite prin decizia directorului

general al A.N.P., respectiv prin Decizia nr. 383/2010, care impunea anumite

caracteristici pentru echipamentele în discuție printre care și acela legat de

restricționarea accesului la internet sau la căsuțele poștale electronice.

Reclamantul se plânge

în concret de faptul că orice instituție publică sau autoritate căruia i s-a

adresat pe calea corespondenței scrise l-a îndrumat la accesarea informațiilor

aflate pe pagina de internet, astfel încât acesta consideră că îi este îngrădit

dreptul la petiționare reglementat prin lege.

Se reține că potrivit

art. 44 alin. (3) din Legea nr. 275/2006, prin „petiție” se înțelege orice

cerere sau sesizare adresată autorităților publice, instituțiilor publice,

organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale, iar Legea nr.

275/2006 recunoaște persoanelor aflate în detenție atât dreptul la petiționare

cât și dreptul la corespondență, măsurile pentru asigurarea exercitării

dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență fiind reglementate la art.

46 din Legea nr. 275/2006 care statuează următoarele:

(1) Pentru asigurarea

exercitării dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență,

directorul penitenciarului are obligația de a lua măsurile corespunzătoare

pentru punerea la dispoziție persoanei condamnate a materialelor necesare,

precum și pentru instalarea de cutii poștale în interiorul penitenciarului.

(2) Petițiile și

corespondența sunt colectate de către personalul furnizorului de servicii

poștale, căruia i se asigură accesul în interiorul penitenciarului.

(3) Personalul

furnizorului de servicii poștale este însoțit în interiorul penitenciarului de

o persoană anume desemnată de directorul penitenciarului.

(4) Răspunsul la

petiții și corespondența adresată persoanelor aflate în executarea pedepselor

privative de libertate se predau de îndată destinatarului, sub semnătură.

(5) Cheltuielile

ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și a dreptului la

corespondență sunt suportate de către persoanele aflate în executarea

pedepselor privative de libertate. În cazul în care aceste persoane nu dispun

de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de

petiționare prin cereri și sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor

sau organizațiilor internaționale a căror competență este acceptată ori

recunoscută de România și cele pentru exercitarea dreptului la corespondență cu

familia, apărătorul și cu organizațiile neguvernamentale care își desfășoară

activitatea în domeniul protecției drepturilor omului sunt suportate de către

administrația penitenciarului.

Din interpretarea

coroborată a dispozițiilor art. 44 și art. 45 alin. final din Legea nr. 275/2006

rezultă că singurul mijloc autorizat pentru exercitarea dreptului la

corespondență este cel clasic, realizat pe suport de hârtie, și nicidecum poșta

electronică, restricționarea accesului electronic impunându-se ținând cont de

faptul că există informații ce nu trebuie divulgate persoanelor privative de

libertate, informații care fac parte din categoria celor ce vizează apărarea

ordinii publice și prevenirea infracțiunilor, securitatea națională, protecția

sănătății sau moralei publice sau protecția drepturilor și libertăților altor

persoane.

Se observă, astfel,

că reclamantul invocă nelegalitatea dispozițiilor cuprinse în art. 4 lit. d)

din Decizia nr. 383/2010 doar din perspectiva răspunsului primit la petițiile scrise

adresate unor instituții publice, ceea ce nu poate constitui un motiv de

nelegalitate, întrucât, în cazul excepției de nelegalitate, se procedează la

analiza actului administrativ prin raportare la actele juridice cu forță

superioară, în speță rezultând o concordanță între decizia în discuție și

prevederile cuprinse în Legea nr. 275/2006 și Regulamentul de aplicare a

acesteia (art. 50 și 51).

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul, fără a-i aduce însă vreo critică, în mod direct, ci reiterând

motivele și argumentele prezentate în fața primei instanțe.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu argumentele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că nu subzistă motive

care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul judecății în

cauză îl constituie excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 4 lit. a) și

d) din Decizia directorului general al A.N.P. nr. 383/2010.

Potrivit acestor

dispoziții normative „

Se interzice

primirea echipamentelor IT sau a software-ului care: au ca destinație

comunicații cu orice alt tip de echipament” (lit. a)) și „

permit accesarea internetului sau a căsuțelor poștale

electronice” (lit. d)).

Recurentul-reclamant

critică dispozițiile normative citate, exclusiv prin prisma dreptului la

petiționare și a

liberului acces la

informațiile de interes public

, pe care susține că le încalcă, prin

raportare la dispozițiile Legii nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public și

ale

normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin

H.G. nr. 123/2002, ale Legii nr. 30/1994

privind ratificarea Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor

adiționale la această convenție

, ale O.G. nr. 27/2002

privind reglementarea activității de

soluționare a petițiilor

, aprobată prin Legea nr. 233/2002 și ale O.G. nr.

137/2000

privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare

, aprobată prin Legea nr. 48/2002.

Or, așa cum corect a

reținut și prima instanță, dispozițiile normative contestate nu vizează și,

deci, nu îngrădesc în nici un fel dreptul la petiționare și liberul acces la

informațiile de interes public, care sunt garantate prin actele normative

invocate, în mod egal, tuturor cetățenilor, fără discriminare.

Decizia nr. 383/2010

a directorului general al A.N.P. reglementează „primirea, cumpărarea, păstrarea

și folosirea de calculatoare personale de către persoanele aflate în executarea

pedepselor privative de libertate”, fiind emisă în temeiul și pentru aplicarea

dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 275/2006.

Conform acestor din

urmă prevederi legale, „Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de

libertate au dreptul de a primi bunuri” (alin. (1)) și „Numărul și greutatea

pachetelor care pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor

privative de libertate, precum și bunurile care pot fi primite, păstrate și

folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justiției,

care se publică în M. Of. al României, Partea I” (alin. (2)).

Pentru punerea în

executare a dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 275/2006, citate, a fost emis

Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 privind durata și periodicitatea

vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce

pot fi primite, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea unei

pedepse privative de libertate, care - la pct. 23 din anexă - prevede, printre

bunurile respective, și „Calculatoare și echipamente informatice ale căror

caracteristici sunt stabilite prin decizie a directorului general al A.N.P.”

Dispozițiile

normative contestate în cauză corespund, așadar, întocmai prevederilor legale

în temeiul și pentru executarea cărora au fost emise, fără a impieta câtuși de

puțin asupra dreptului la petiționare și liberului acces la informațiile de

interes public ale recurentului, garantate atât prin actele normative invocate

de acesta, cât și prin Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele

judiciare în cursul procesului penal, la

art. 41 și art. 44.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul O.R.G. împotriva sentinței nr. 92 din 13 februarie 2012

a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.