- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 3 aprilie 2009
Decizia nr. 4612/2009 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2007 la Tribunalul Alba, reclamanta F.S.V.R., prin președintele L.L. a chemat în judecată pe pârâta D.S.V.S.A. Alba, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1) – acordarea tichetelor de masă pentru anii 2004-2007 conform art. 1 din Legea nr. 142/1998 și art. 23 din Legea nr. 435/2006; 2) – obligarea pârâtei să plătească sumele de bani reprezentând actualizarea cu rata inflației a drepturilor bănești cuvenite membrilor de sindicat. Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 122 din 6 februarie 2008, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în conformitate cu art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Cum, în speță, reclamanta își are sediul în București, Tribunalul București este competent să soluționeze cauza. Fiind astfel investit, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 5781 din 19 septembrie 2008, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba și constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.
Examinând conflictul negativ de competență ivit, se constată că Tribunalul Alba este competent să soluționeze cauza. Din cererea introductivă de instanță rezultă că F.S.V.R. a formulat acțiunea în numele și pentru membrii săi de sindicat, acționând așadar, în baza mandatului de drept pe care îl conferă prevederile art. 28 din Legea nr. 54/2003. Rezultă astfel că membrii de sindicat care au mandatat Federația să formuleze prezenta acțiune au calitatea de reclamanți. Drept urmare, în baza art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., raportate la art. 284 alin. (2) C. muncii, în funcție de domiciliul reclamanților se stabilește tribunalul competent teritorial pentru soluționarea cererii și nu în funcție de sediul mandatarului reclamanților.
Cum, în speță, reclamanții domiciliază în județul Alba, competența de soluționare a prezentei cauze aparținând Tribunalului Alba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește în favoarea Tribunalului Alba competența de soluționare a cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.