ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 625/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București la data de 7 noiembrie 2007, reclamanta SCA H.A. a solicitat

constatarea nulității Ordinului nr. 1205/2007, emis de pârâtul Ministerul

Mediului și Dezvoltării Durabile (în prezent Ministerul Mediului) și obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență că pârâtul a emis ordinul contestat în vederea încheierii

contractului-cadru de asistență juridică și reprezentare în legătură cu

contractele/acordurile/protocoalele încheiate de Ministerul Mediului și

Dezvoltării Durabile, prin Direcția generală pentru managementul instrumentelor

structurale, în calitate de autoritate de management pentru implementarea

Programului operațional sectorial de mediu, dar acest act administrativ nu

respectă principiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, iar

criteriile de selecție sunt în contradictoriu cu dispozițiile art. 3 și art. 34

din aceeași ordonanță.

Prin sentința nr. 1778 din 11 iunie

2008, Curtea de Apel București a respins excepțiile lipsei calității procesuale

active și a lipsei de interes și a respins, totodată, acțiunea ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut că autoritatea pârâtă a aprobat criterii de selecție menite

să corespundă necesităților de a asigura gestionarea optimă a asistenței

financiare din instrumentele structurale pentru care este responsabilă, cu

respectarea prevederilor art. 35 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și a

limitelor marjei de apreciere. Împrejurarea că reclamanta consideră ca fiind

importante alte aspecte care ar fi trebuit cuprinse în criteriile de selecție

nu conduce la concluzia că actul administrativ ar fi nelegal.

Cu privire la motivul de

nelegalitate referitor la încălcarea principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2)

din O.U.G. nr. 34/2006, Curtea de apel a reținut că reclamanta nu a arătat în

ce a constat această încălcare, iar în ceea ce privește concordanța cu

prevederile art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, s-a avut în vedere regula

potrivit căreia principiul libertății contractuale este subordonat principiului

priorității interesului public, așa cum este definit de art. 8 alin. (3) și

art. 2 lit. l) din Legea nr. 554/2004, interesul emitentului fiind acela de a

încheia contracte-cadru cu mai mulți avocați pentru realizarea de echipe

specializate în număr suficient, urmând ca elementele prevăzute de art. 3 lit.

b) din O.U.G. nr. 34/2006 să fie individualizate în momentul solicitării

serviciilor acestora.

Reclamanta a atacat cu recurs

sentința menționată, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceiași instanță, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., structurate după cum urmează:

A. Hotărârea este lipsită de

motivare, nefiind arătate considerentele pentru care instanța a respins

acțiunea, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, instanța de

fond s-a limitat la a face simple aprecieri, generale și seci, nu s-a pronunțat

asupra nerespectării evidente a principiilor achizițiilor publice sau asupra

necorespondenței criteriile de selecție cu necesitățile autorității

contractante.

În dezvoltarea acestei critici recurenta-reclamantă

a făcut pe rând referire la elementele ce au fundamentat soluția pronunțată,

interpretate în propria viziune, arătând că: 1. instanța de fond a considerat

ca fiind corespunzător criteriul valorii litigiilor sau tranzacțiilor

comerciale în care au fost angajați avocații echipelor implicate în derularea

procedurilor, în detrimentul complexității cauzelor, deși criteriul privind

limita financiară impusă este irelevant, discriminatoriu și în mod evident

încalcă principiul liberului acces la procedura de atribuire; 2. în accepțiunea

instanței de fond, faptul că toate criteriile solicită experiența juridică în

domenii necesare strict beneficiarilor fondurilor europene, iar nu autorității

de management, nu a avut importanță; 3. în condițiile în care Ministerul

Mediului și Dezvoltării Durabile nu urma să încheie niciun contract de lucrări

publice, în sensul gestionării eficiente a asistenței financiare din

instrumente structurale, instanța a constatat totuși corespondența limitei

financiare și a domeniului de activitate cu necesitatea autorități contractante

; 4. obiectul acțiunii constă în anularea unui act contrar legislației

achizițiilor publice, iar nu „impunerea unor criterii de selecție”; 5. faptul că

achiziția serviciilor publice s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 16

din O.U.G. nr. 34/2006 nu înlătură obligația Ministerului Mediului și

Dezvoltării Durabile de a respecta principiile prevăzute de legea-cadru a

achizițiilor publice.

Recurenta-reclamantă a conchis, în privința

argumentelor subsumate primului motiv de recurs (nemotivarea sentinței), că

instanța a aderat la versiunea pârâtei, care a înțeles să se substituie

legiuitorului, motiv pentru care hotărârea este netemeinică, necunoașterea

fondului speței și necoroborarea situației de fapt cu legislația în vigoare

impunând modificarea sentinței în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.. Față

de aceste aspecte de fapt și de drept, a considerat că hotărârea este lipsită

de motivare și a solicitat casarea ei și trimiterea spre rejudecare în fond a

cauzei.

B. Netemeinicia pe fond a hotărârii de

respingere a acțiunii.

În dezvoltarea acestei critici

recurenta–reclamantă a subliniat relevanța argumentelor expuse în secțiunea A

din motivarea căii de atac, arătând că instanța de fond a omis ori a pierdut

din vedere următoarele aspecte: 1. criteriile de selecție stabilite de către

Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile contravin dispozițiilor art. 35

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind regimul achizițiilor publice;

care stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publice, reglementate de

art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin întâmpinările depuse la dosar,

intimatul-pârât Ministerul Mediului și intimata-intervenientă SCA T.L.C. au

solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală

și temeinică, răspunzând amplu și detaliat fiecăreia dintre criticile cuprinse

în cererea de recurs.

Examinând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând

seama de apărările cuprinse în întâmpinărilor intimaților, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Cu privire la modul în care au fost

structurate criticile recurentei- reclamante, Înalta Curte constată că, deși

primul motiv de recurs (punctul A) se referă la nemotivarea sentinței , în

sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cea mai mare parte a argumentelor

subsumate acestui motiv de recurs se circumscrie în realitate criticilor

susceptibile de a fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., reluate parțial la punctul B, astfel că vor fi grupate și

analizate împreună.

Recurenta-reclamantă a supus controlului

instanței de contencios administrativ Ordinul nr. 1205/2007, publicat în M.Of. nr.

563 din 16 august 2007, prin care Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a

aprobat Norma procedurală internă privind organizarea și desfășurarea

procedurilor de încheiere a contractului-cadru pentru asistență juridică și

reprezentare în legătură cu contractele/acordurile/protocoalelor încheiate de

Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, prin Direcția generală pentru

management, pentru implementarea Programului operațional sectorial de mediu,

precum și asistență juridică pentru contractele finanțate în cadrul acestuia,

inclusiv alte documente relevante, ordin pe care l-a considerat nelegal prin

raportare la prevederile art. 35 alin. (1) și (2) , art. 2 alin. (2) și art. 3

lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006.

Instanța de fond a analizat fiecare

dintre aceste motive de nelegalitate invocate în cererea de chemare în

judecată, reținând caracterul lor nefondat pe baza unor considerente expuse

clar și logic, în acord cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

făcând referire atât la împrejurările de fapt relevate în motivarea acțiunii,

cât și la normele juridice pertinente; un anume grad de abstractizare nu este

criticabil, de vreme ce motivarea hotărârii judecătorești este o lucrare

subiectivă, menită să exprime convingerea judecătorului și să explice

mecanismul decizional prin care s-a format acea convingere.

Recurenta-reclamantă tinde în principal

la a demonstra că instanța de fond a analizat în mod greșit legalitatea actului

administrativ-normativ și a criteriilor de selecție a candidaturilor, prin

prisma unor considerente legate de necesitățile autorității contractante, fără

să țină seama de necesitățile și interesele legitime ale potențialilor

beneficiari ai fondurilor europene. În calitatea sa de autoritate de management

pentru Programul Operațional Sectorial „Mediu”, ministerul de resort avea nu

numai dreptul, ci, în același timp, obligația de a asigura preeminența

interesului public, caracteristică a oricărui raport de drept administrativ, în

exercitarea atribuțiilor sale de coordonare, monitorizare și control al modului

de utilizare a asistenței financiare nerambursabile acordate din fonduri

europene în domeniul protecției mediului, potrivit prevederilor H.G. nr.

368/2007 privind organizarea și funcționarea ministerului în cauză (abrogată

între timp, prin H.G. nr. 57/2009), art. 11 din H.G. nr. 497/2004 privind

stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și

gestionarea instrumentelor structurale (abrogată și ea prin H.G. nr. 457/2008).

În exercitarea puterii sale

discreționare, în limitele și în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite

prin actele normative cu forță juridică superioară incidente în materie,

autoritățile publice dispun de o marjă de apreciere, în cadrul căreia au

dreptul de a alege soluțiile pe care le consideră adecvate interesului public

pe care sunt chemate să îl realizeze.

Numai în cazul în care dreptul de

apreciere ar fi exercitat abuziv, prin încălcarea limitelor prevăzute de lege

sau prin încălcarea drepturilor subiective ori intereselor legitime private, s-ar

putea vorbi despre un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ ar fi anulabil.

Stabilirea anumitor criterii de selecție

și neincluderea altor criterii pe care partea le consideră mai adecvate, fără

să prezinte o justificare obiectivă și rezonabilă în acest sens, nu poate fi

considerată însă nelegală ori abuzivă, astfel încât să justifice sancțiunea

drastică a anulării actului administrativ, o concluzie contrară fiind

susceptibilă de a genera o imixtiune nepermisă în competența autorității

publice emitente.

În acest context, nu poate fi reținută

contrarietatea ordinului contestat (de altfel, parte vag argumentată de recurenta-reclamantă)

cu prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, care enumeră

principiile generale ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziție

publică: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă,

transparența, proporționalitatea, eficiența utilizării fondurilor publice și

asumarea răspunderii.

Recurenta-reclamantă a invocat și

încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006,

conform cărora caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații

tehnice care constau în cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică

ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod

obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității autorității

contractante.

Sub acest aspect, este de reținut că, pe de o parte,

conținutul caietului de sarcini pentru încheierea contractului-cadru de

servicii juridice este detaliat în anexa C a normelor procedurale interne

aprobate prin Ordinul nr. 1205/2007 în concordanță cu specificul serviciilor

supuse procedurii de achiziție, asistență juridică și reprezentare în legătură

cu actele încheiate de autoritatea de management al instrumentelor structurale,

în cadrul Programului operațional sectorial de mediu, iar pe de altă parte

dreptul de apreciere al autorității contractante cu privire la alegerea

criteriilor de selecție pe care le consideră adecvate necesităților sale a

făcut obiectul analizei anterior, în cuprinsul prezentei decizii, reluarea

considerentelor expuse fiind de prisos.

Considerentul reținut de instanța de fond

în finalul sentinței, în sensul că verificarea legalității normelor privind

clauzele contractului-cadru se face prin prisma principiului preeminenței

interesului public față de principiul libertății contractuale denotă

înțelegerea corectă a prevederilor art. 8 alin. (3) și art. 2 alin. (1) lit. l)

din Legea nr. 554/2004 și a specificului raporturilor de drept administrativ.

În consecință, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

SCA H. împotriva sentinței civile nr. 1778 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

februarie 2009.