ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 625/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 7 noiembrie 2007, reclamanta SCA H.A. a solicitat constatarea nulității Ordinului nr. 1205/2007, emis de pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (în prezent Ministerul Mediului) și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență că pârâtul a emis ordinul contestat în vederea încheierii contractului-cadru de asistență juridică și reprezentare în legătură cu contractele/acordurile/protocoalele încheiate de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, prin Direcția generală pentru managementul instrumentelor structurale, în calitate de autoritate de management pentru implementarea Programului operațional sectorial de mediu, dar acest act administrativ nu respectă principiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din O.U.G.

nr. 34/2006, iar criteriile de selecție sunt în contradictoriu cu dispozițiile art. 3 și art. 34 din aceeași ordonanță. Prin sentința nr. 1778 din 11 iunie 2008, Curtea de Apel București a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes și a respins, totodată, acțiunea ca neîntemeiată. În considerentele sentinței, instanța a reținut că autoritatea pârâtă a aprobat criterii de selecție menite să corespundă necesităților de a asigura gestionarea optimă a asistenței financiare din instrumentele structurale pentru care este responsabilă, cu respectarea prevederilor art. 35 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și a limitelor marjei de apreciere. Împrejurarea că reclamanta consideră ca fiind importante alte aspecte care ar fi trebuit cuprinse în criteriile de selecție nu conduce la concluzia că actul administrativ ar fi nelegal.

Cu privire la motivul de nelegalitate referitor la încălcarea principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, Curtea de apel a reținut că reclamanta nu a arătat în ce a constat această încălcare, iar în ceea ce privește concordanța cu prevederile art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, s-a avut în vedere regula potrivit căreia principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public, așa cum este definit de art. 8 alin. (3) și art. 2 lit. l) din Legea nr. 554/2004, interesul emitentului fiind acela de a încheia contracte-cadru cu mai mulți avocați pentru realizarea de echipe specializate în număr suficient, urmând ca elementele prevăzute de art. 3 lit. b) din O.U.G.

nr. 34/2006 să fie individualizate în momentul solicitării serviciilor acestora. Reclamanta a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., structurate după cum urmează: A. Hotărârea este lipsită de motivare, nefiind arătate considerentele pentru care instanța a respins acțiunea, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, instanța de fond s-a limitat la a face simple aprecieri, generale și seci, nu s-a pronunțat asupra nerespectării evidente a principiilor achizițiilor publice sau asupra necorespondenței criteriile de selecție cu necesitățile autorității contractante.

În dezvoltarea acestei critici recurenta-reclamantă a făcut pe rând referire la elementele ce au fundamentat soluția pronunțată, interpretate în propria viziune, arătând că: 1. instanța de fond a considerat ca fiind corespunzător criteriul valorii litigiilor sau tranzacțiilor comerciale în care au fost angajați avocații echipelor implicate în derularea procedurilor, în detrimentul complexității cauzelor, deși criteriul privind limita financiară impusă este irelevant, discriminatoriu și în mod evident încalcă principiul liberului acces la procedura de atribuire; 2. în accepțiunea instanței de fond, faptul că toate criteriile solicită experiența juridică în domenii necesare strict beneficiarilor fondurilor europene, iar nu autorității de management, nu a avut importanță; 3. în condițiile în care Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile nu urma să încheie niciun contract de lucrări publice, în sensul gestionării eficiente a asistenței financiare din instrumente structurale, instanța a constatat totuși corespondența limitei financiare și a domeniului de activitate cu necesitatea autorități contractante ; 4. obiectul acțiunii constă în anularea unui act contrar legislației achizițiilor publice, iar nu „impunerea unor criterii de selecție”; 5. faptul că achiziția serviciilor publice s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 16 din O.U.G.

nr. 34/2006 nu înlătură obligația Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile de a respecta principiile prevăzute de legea-cadru a achizițiilor publice. Recurenta-reclamantă a conchis, în privința argumentelor subsumate primului motiv de recurs (nemotivarea sentinței), că instanța a aderat la versiunea pârâtei, care a înțeles să se substituie legiuitorului, motiv pentru care hotărârea este netemeinică, necunoașterea fondului speței și necoroborarea situației de fapt cu legislația în vigoare impunând modificarea sentinței în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.. Față de aceste aspecte de fapt și de drept, a considerat că hotărârea este lipsită de motivare și a solicitat casarea ei și trimiterea spre rejudecare în fond a cauzei.

B. Netemeinicia pe fond a hotărârii de respingere a acțiunii. În dezvoltarea acestei critici recurenta–reclamantă a subliniat relevanța argumentelor expuse în secțiunea A din motivarea căii de atac, arătând că instanța de fond a omis ori a pierdut din vedere următoarele aspecte: 1. criteriile de selecție stabilite de către Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile contravin dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind regimul achizițiilor publice; 2. dispozițiile Ordinului nr. 1205 din 24 iulie 2007 contravin principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publice, reglementate de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Prin întâmpinările depuse la dosar, intimatul-pârât Ministerul Mediului și intimata-intervenientă SCA T.L.C.

au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, răspunzând amplu și detaliat fiecăreia dintre criticile cuprinse în cererea de recurs. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama de apărările cuprinse în întâmpinărilor intimaților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu privire la modul în care au fost structurate criticile recurentei- reclamante, Înalta Curte constată că, deși primul motiv de recurs (punctul A) se referă la nemotivarea sentinței , în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cea mai mare parte a argumentelor subsumate acestui motiv de recurs se circumscrie în realitate criticilor susceptibile de a fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., reluate parțial la punctul B, astfel că vor fi grupate și analizate împreună. Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul nr. 1205/2007, publicat în M.Of. nr. 563 din 16 august 2007, prin care Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a aprobat Norma procedurală internă privind organizarea și desfășurarea procedurilor de încheiere a contractului-cadru pentru asistență juridică și reprezentare în legătură cu contractele/acordurile/protocoalelor încheiate de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, prin Direcția generală pentru management, pentru implementarea Programului operațional sectorial de mediu, precum și asistență juridică pentru contractele finanțate în cadrul acestuia, inclusiv alte documente relevante, ordin pe care l-a considerat nelegal prin raportare la prevederile art. 35 alin. (1) și (2) , art. 2 alin. (2) și art. 3 lit. b) din O.U.G.

nr. 34/2006. Instanța de fond a analizat fiecare dintre aceste motive de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată, reținând caracterul lor nefondat pe baza unor considerente expuse clar și logic, în acord cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., făcând referire atât la împrejurările de fapt relevate în motivarea acțiunii, cât și la normele juridice pertinente; un anume grad de abstractizare nu este criticabil, de vreme ce motivarea hotărârii judecătorești este o lucrare subiectivă, menită să exprime convingerea judecătorului și să explice mecanismul decizional prin care s-a format acea convingere.

Recurenta-reclamantă tinde în principal la a demonstra că instanța de fond a analizat în mod greșit legalitatea actului administrativ-normativ și a criteriilor de selecție a candidaturilor, prin prisma unor considerente legate de necesitățile autorității contractante, fără să țină seama de necesitățile și interesele legitime ale potențialilor beneficiari ai fondurilor europene. În calitatea sa de autoritate de management pentru Programul Operațional Sectorial „Mediu”, ministerul de resort avea nu numai dreptul, ci, în același timp, obligația de a asigura preeminența interesului public, caracteristică a oricărui raport de drept administrativ, în exercitarea atribuțiilor sale de coordonare, monitorizare și control al modului de utilizare a asistenței financiare nerambursabile acordate din fonduri europene în domeniul protecției mediului, potrivit prevederilor H.G.

nr. 368/2007 privind organizarea și funcționarea ministerului în cauză (abrogată între timp, prin H.G. nr. 57/2009), art. 11 din H.G. nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea instrumentelor structurale (abrogată și ea prin H.G. nr. 457/2008). În exercitarea puterii sale discreționare, în limitele și în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative cu forță juridică superioară incidente în materie, autoritățile publice dispun de o marjă de apreciere, în cadrul căreia au dreptul de a alege soluțiile pe care le consideră adecvate interesului public pe care sunt chemate să îl realizeze.

Numai în cazul în care dreptul de apreciere ar fi exercitat abuziv, prin încălcarea limitelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor subiective ori intereselor legitime private, s-ar putea vorbi despre un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ ar fi anulabil. Stabilirea anumitor criterii de selecție și neincluderea altor criterii pe care partea le consideră mai adecvate, fără să prezinte o justificare obiectivă și rezonabilă în acest sens, nu poate fi considerată însă nelegală ori abuzivă, astfel încât să justifice sancțiunea drastică a anulării actului administrativ, o concluzie contrară fiind susceptibilă de a genera o imixtiune nepermisă în competența autorității publice emitente.

În acest context, nu poate fi reținută contrarietatea ordinului contestat (de altfel, parte vag argumentată de recurenta-reclamantă) cu prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, care enumeră principiile generale ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea, eficiența utilizării fondurilor publice și asumarea răspunderii. Recurenta-reclamantă a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006, conform cărora caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care constau în cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității autorității contractante.

Sub acest aspect, este de reținut că, pe de o parte, conținutul caietului de sarcini pentru încheierea contractului-cadru de servicii juridice este detaliat în anexa C a normelor procedurale interne aprobate prin Ordinul nr. 1205/2007 în concordanță cu specificul serviciilor supuse procedurii de achiziție, asistență juridică și reprezentare în legătură cu actele încheiate de autoritatea de management al instrumentelor structurale, în cadrul Programului operațional sectorial de mediu, iar pe de altă parte dreptul de apreciere al autorității contractante cu privire la alegerea criteriilor de selecție pe care le consideră adecvate necesităților sale a făcut obiectul analizei anterior, în cuprinsul prezentei decizii, reluarea considerentelor expuse fiind de prisos.

Considerentul reținut de instanța de fond în finalul sentinței, în sensul că verificarea legalității normelor privind clauzele contractului-cadru se face prin prisma principiului preeminenței interesului public față de principiul libertății contractuale denotă înțelegerea corectă a prevederilor art. 8 alin. (3) și art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004 și a specificului raporturilor de drept administrativ. În consecință, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SCA H. împotriva sentinței civile nr. 1778 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2009.