ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3558/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 octombrie 2007 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul P.D.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și M.E.F., obligarea acestora la plata primei de concediu pe anii 2001 - 2004 actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu obligarea celui de-al doilea pârât de a aloca fondurile necesare plății acestor drepturi. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că este funcționar public în cadrul pârâtei, iar potrivit art. 33 alin. (2), devenit art. 34 după republicare, din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Ulterior, printr-o serie de ordonanțe de urgență, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, însă deoarece suspendările succesive și-au încetat aplicabilitatea, reclamantul a susținut că este îndreptățit la plata primei de vacanță, însăși suspendarea fiind neconstituțională și nelegală, în raport de dispozițiile art. 38 C. muncii precum și art. 53 alin. (1) și (2) (art. 49 din vechea redactare) din Constituția României din care rezultă că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă o dată câștigat nu poate fi anulat. În ceea ce privește obligarea M.E.F. să aloce sumele necesare plății acestor drepturi, reclamantul a arătat că acest capăt de cerere este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice care prevăd obligația acestui pârât de a aloca fondurile necesare plății sumelor cuvenite reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 3353 din 18 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul P.D.C. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și M.E.F. A obligat pârâții la plata către reclamant a sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2001 - 2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. A obligat pârâtul M.E.F. să aloce fondurile necesare plății sumelor cuvenite reclamantului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că reclamantul este angajat al pârâtei Curtea de Conturi a României, în calitate de funcționar public, având dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pe perioada 2003 – 2005, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu stingerea acestuia, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui, astfel încât suspendarea nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, aceasta însemnând însăși înlăturarea dreptului. În ceea ce privește obligarea M.E.F. să aloce fondurile necesare plății sumelor cuvenite reclamantului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs M.E.F. În motivarea recursului a fost invocată, în primul rând, excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.F.

S-a motivat, în esență, că între reclamant și recurent nu există niciun fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituției respective, care gestionează bugetul de stat, fapt ce nu îi conferă dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare. S-a precizat faptul că pretențiile reclamantului solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator, în speță de către Curtea de Conturi, care are și calitatea de ordonator principal de credite. Recursul declarat de M.E.F. este întemeiat în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției respective, pe fondul cauzei sentința atacată cu recurs fiind temeinică și legală.

Instanța de fond s-a pronunțat fără a reține lipsa calității procesuale pasive a M.E.F., între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate și reclamant. Numai existența unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimitatea procesuală pasivă în cauză a unei autorități sau instituții publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu – ce constituie obiectul acțiunii în speța de față – este un drept de natură salarială. Între reclamant și M.E.F. nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituției respective. Raporturile de muncă sunt între reclamant, pe de o parte și instituția în care își desfășoară activitatea, pe de altă parte, Curtea de Conturi fiind ordonatorul principal de credite în acest caz.

Pretențiile reclamantului solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator. Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege. Pârâtul care urmează să facă plata trebuie să rețină și să vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat. Așadar, calitatea de ordonator principal de credite, în speță, o are Curtea de Conturi, instituție cu personalitate juridică și cu buget propriu, aprobat prin legea bugetului de stat. M.E.F. are atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și în principal ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.

M.E.F. nu poate avea calitate de parte în proces, deoarece nu există un raport juridic legal sau convențional de garanție a sumelor ce reprezintă primele de vacanță, ministerul neavând obligația să garanteze plata acestor sume în contextul în care reclamantul nu este salariatul său și deci nu există un raport juridic legat de sumele respective. Pe fondul cauzei, instanța a reținut în mod întemeiat că suspendarea exercițiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu stingerea/înlăturarea dreptului, ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată, în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de pârâtul M.E.F., pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 3353 din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.F. și respinge acțiunea reclamantului față de acesta. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008.