ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5771/2008

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată

următoarele:

Constată

că, prin cererea înregistrată sub nr. 3134/109/2007 pe rolul

Tribunalului Argeș, Direcția Generală de

Pașapoarte a sesizat instanța, solicitând

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța pentru

o perioadă de

cel mult 3 ani a pârâtului G.D.

Prin

sentința civilă nr. 329 din 6 decembrie 2007, Tribunalul Argeș, a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, prin care a

solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța

pentru

o perioadă de cel mult 3 ani a

pârâtului G.D. reținând următoarele:

- Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații

a

cetățenilor români în străinătate a fost modificată prin O.G. nr.5/2006

și O.U.G. nr. 96/2006.

Ca urmare a

acestor modificări, a fost introdus art.6

1

, potrivit căruia cartea

de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia

cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.

-       Directiva

nr. 38/CE din 29 aprilie 2004 statuează că libera circulație a persoanelor

constituie una dintre liberalitățile fundamentale ale pieței interne, care reprezintă

un spațiu fără frontiere interne, în care libertatea este asigurată în conformitate

cu dispozițiile tratatului;

-

Tratatul de instituire a

Comunității Europene prevede că „cetățenia uniunii" conferă fiecărui

cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia;

-

potrivit art. 27 alin. (l)

din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de

ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie indiferent de

cetățenie, pentru motive de ordine publică siguranță publică sau sănătate

publică, iar alin. (2) prevede că măsurile luate din motive de ordine publică

sau siguranță publică trebuie să respecte principiul proporționalității și să

se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză;

-

România este începând cu

1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare

menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă

dreptul la liberă circulație în toate statele membre.

Pe cale de

consecință prima instanță a statuat că pârâtul ca cetățean al Uniunii,

beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2007, de drepturile mai sus citate, situație

în care se impune aplicarea cu prioritate a normelor comunitare, astfel încât,

în temeiul art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 cererea reclamantei

Direcția Generală de Pașapoarte a fost respinsă.

Împotriva

hotărârii pronunțate de instanța de fond, a declarat apel reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte aducând critici cu privire la nelegalitate și

netemeinicie, solicitând schimbarea sentinței în sensul de a se admite cererea

de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtului în Franța pe o

perioadă de maxim 3 ani.

In ședința

din 29 februarie 2008, instanța de apel, din oficiu, a pus în discuția părților

excepția de ordine publică privind competența de soluționare a cauzei de către

prima instanță în raport de modificarea adusă Legii nr. 248/2005 prin O.U.G.

nr.126 din 5 noiembrie 2007.

In baza

dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. a fost admis apelul, reținându-se

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. I din O.U.G. nr. 126/2007, în situația prevăzută la art. 38

lit. a), măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte cu

privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana de către

Tribunalul București, legiuitorul înțelegând să stabilească o competență

materială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

In speța

dedusă judecății, sentința instanței de fond s-a pronunțat la data de 6

decembrie 2007, dată la care erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 126/2007,

astfel încât Tribunalul Argeș nu era competent material să soluționeze cauza.

Reținând deci

că prima instanță a pronunțat o sentință cu încălcarea competenței materiale,

instanța de apel prin decizia civilă nr. 53/A din 29 februarie 2008 a admis

apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, a anulat

sentința instanței de fond și a trimis cauza spre competentă soluționare

Tribunalului București.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri au declarat recurs, în termen legal atât reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte cât și pârâtul G.D.

Reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte, în recursul său a formulat critici cu privire

la competența materială de soluționare a apelului și pe fondul cauzei a

susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat ca neîntemeiată cererea

reclamantei invocând dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 cu

modificările și completările ulterioare.

Pârâtul G.D.,

în recursul său critică hotărârea instanței de apel susținând că în mod greșit nu

a intrat în examinarea motivelor de apel, soluționând cauza pe excepția

competenței, pusă în discuție, din oficiu la termenul din 29 februarie 2008 în

raport de O.U.G. nr. 126 din 5 noiembrie 2007.

Analizând

criticile formulate, înalta Curte apreciază că dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în raport de care verificând legalitatea hotărârii recurate, reține

că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Litigiul dedus

judecății are ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

pentru motivul prevăzut de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

In raport de

acest obiect, normele de competență aplicabile sunt cele instituite prin legea

specială, Legea nr. 248/2005, art. 39 alin. (1) și (4).

Litigiul a

fost declanșat la data de 8 noiembrie 2007, dată la care erau în vigoare

dispozițiile art. 39 alin. (1) și (4) din Legea nr. 248/2005, în redactarea de

la data intrării în vigoare a legii, potrivit cărora măsura de restrângere a

exercitării dreptului la liberă circulație a persoanei returnate dintr-un stat

în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat, situația

prevăzută de art. 38 lit. a) din lege, este de competența, în primă instanță, a

tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul acelei persoane,

apelul urmând a fi judecat de curtea de apel competentă teritorial.

In acord cu

aceste norme de competență, judecata în primă instanță s-a făcut de Tribunalul

Argeș, în a cărui rază teritorială își are domiciliul pârâtul, cu privire

la care s-a solicitat a se lua măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație în statul din care a fost returnat.

Este adevărat că în timp ce apelul exercitat în cauză se afla pe rolul

Curții de

Apel

Pitești, dispozițiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 au fost

modificate

prin O.U.G. nr. 126

din 5 noiembrie 2007, în sensul stabilirii competenței exclusive a

Tribunalului București de a soluționa în primă

instanță cererile având ca obiect

măsura

de restrângere a dreptului la liberă circulație în situația prevăzută la art.

38 lit. a) din lege, ceea ce are consecințe și asupra competenței instanței de

apel, numai

că O.U.G. nr. 126 din 5 noiembrie 2007 a fost respinsă prin

Legea nr. 115 din 16 mai 2008,

publicată în

M.Of. nr. 384 din 21 mai 2008 și intrată în vigoare la data de

24 mai 2008, astfel că litigiile de natura celui

în cauză rămân supuse normelor de

competență

din Legea nr. 248/2005, în redactarea de la data intrării în vigoare a

legii.

Cum în raport de aceste norme de competență, instanța de apel competentă

este curtea de apel căreia îi

este arondat teritorial tribunalul în a cărui rază

teritorială își are domiciliul pârâtul, Înalta Curte constată că, din

punct de vedere

material și teritorial, Curtea de Apel Pitești este

instanța competentă să judece

apelul

exercitat în cauză împotriva sentinței pronunțate de Tribunalului Argeș.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând că

hotărârea

atacată a fost dată cu

ignorarea prevederilor legale menționate, recursurile declarate în cauză se

privesc ca fiind fondate și urmează a fi admise în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (2) rap la art. 313 C. proc.

civ. cu consecința casării deciziei și a trimiterii cauzei pentru judecarea

apelului

la Curtea de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte

și

de pârâtul G.D. împotriva deciziei nr. 53/A din 29 februarie 2008 a Curții

de Apel Pitești, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru judecarea apelului la

Curtea

de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2008.